Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 56/2009

Ședința publică de la 06 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Augustin Mândroc

JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 3: Monica Farcaș

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea recursului formulat de către reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1212/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat cu împuternicire avocațială în reprezentarea intimatei SC SA, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat.

Avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatei.

Avocat, având cuvântul, învederează faptul că instanța de fond a pus în vedere reclamanților să-și precizeze acțiunea, iar din analiza petitelor acțiunii introductive de instanță se reține: primul capăt de cerere, referitor la revendicarea imobilului în mod corect s-a apreciat că este competentă în soluționare Judecătoria Sibiu; al doilea capăt de cerere vizează anularea încheierilor de întabulare, iar cel de-al treilea capăt de cerere solicită anularea titlului intimatei SC SA. În concluzie, acțiunea a fost corect apreciată ca una revendicativă, care nu are nimic de a face cu Legea 10/2001, sens în care în mod corect Tribunalul Sibiu și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu. Prin urmare, se solicită respingerea recursului de față. Cu cheltuieli de judecată conform actelor justificative pe care le depune la dosar.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de mandatarul intimatei, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin Sentința Civilă nr. 1212/2008 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar nr- a fost declinată competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanții și von împotriva pârâților Comuna prin Primar, SC SA și AVAS B pentru revendicare imobiliară, în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, față de acțiunea în revendicare promovată sub nr. 1457 din 31.03.2008 de reclamanții și von ambii cu domiciliul ales, prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu intimații Comuna prin Primar, SC SA și AVAS B, obligarea acestora la restituirea imobilului înscris în CF 222, nr. top 186/9/1/1, să se constate nulitatea încheierilor CF nr. 1105/1969 și 7737/1995 și a actelor de privatizare, cu restabilirea situației anterioare de CF.

Sesizând că temeiul cererii nu constă în prevederile Legii 10/2001 sau alte acte normative de retrocedare, ci, în principal, acțiunea de drept comun în revendicare.

Față de prevederile art. 480 Cod civil, raportat la art. 1 pct. 1 și art. 2 Cod procedură civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, în temeiul art. 158, 159 Cod procedură civilă.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate. Au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, fiind încălcate dispozițiile art. 2 lit. f Cod procedură civilă, fiind vorba de o expropriere, competența fiind stabilită în favoarea Tribunalului Sibiu la 5 iunie 2008. Că în mod greșit a mai fost pusă în discuție încă o dată competența și declinată pentru soluționare în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în baza art. 306 alin 2 Cod procedură civilă, se constată că Tribunalul a pronunțat o sentință legală.

Prin acțiunea introductivă de instanță s-a solicitat restituirea imobilului înscris în CF 222 nr. top 186/9/1/1 și să se constate nulitatea încheierilor de CF nr. 1105/1969 și 7737/1995 precum și a actelor de privatizare, restabilind situația de CF anterioară.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 Cod civil, astfel că în mod corect s-a reținut ca fiind o acțiune de drept comun (și nu întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001), în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. 2 Cod procedură civilă, astfel că tribunalul și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Față de aceste considerente, recursul se privește a fi neîntemeiat, urmând a fi respins în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.

(continuare decizia nr. 56/2009 din dosar nr-)

PENTRU ACESTE MOTIVE,


ÎN NUMELE LEGII

DECI D

Respinge recursul declarat de reclamanții și von împotriva sentinței civile nr. 1212/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Obligă recurenții să plătească intimatei SC SA suma de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6.02.2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 2 ex/ 12 Februarie 2009

Jud. fond:

Președinte:Augustin Mândroc
Judecători:Augustin Mândroc, Daniela Mărginean, Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Alba Iulia