Anulare act. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 53/2009
Ședința publică de la 06 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Monica Farcaș
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr. 194/A din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar cu nr. unic - având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu pârâții intimați, și intervenienta intimată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat cu împuternicire (fila 11) în reprezentarea recurentului reclamant și avocat cu împuternicire (fila 18) pentru pârâții intimați și, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură la data de 02.02.2009 întâmpinare formulată de către intimați.
Instanța comunică cu mandatara recurentului un exemplar al întâmpinării.
Avocat depune la dosarul cauzei practică judiciară, respectiv decizii privind acceptarea tacită și învederează că a citit în mare motivele invocate în întâmpinare și nu solicită termen pentru studiu. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, considerând că în baza art. 312 alin 5 Cod procedură civilă, se impune casarea cu rejudecare conform dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă. Față de cele invocate în întâmpinarea intimaților, cu privire la faptul că recursul nu ar viza motive de nelegalitate, solicită instanței ca prin abordarea dezvoltată a acestora să aprecieze că este posibilă încadrarea în prevederile art. 304 Cod procedură civilă. Primul motiv constă în necercetarea fondului cauzei, ceea ce ar impune casarea deciziei atacate, considerentele acesteia cuprinzând o motivare confuză ce nu se referă concret la probațiune, speța în sine impunând ca instanța să aprecieze obiectul cauzei care constă în nulitatea absolută a declarației de acceptare a moștenirii. În al doilea rând, se reține din actele de stare civilă că este vorba despre succesorii lui, iar cu privire la declarația de renunțare la succesiune, autentificată la notar, instanța reține în mod greșit incidența art. 1171 cod civil pentru că nu s-a înțeles obiectul acțiunii de față și solicitarea reclamantului, astfel se consideră că acest act, raportat la prevederile legale, este nul absolut. Pe fondul cauzei, se susține că primul pasaj din motivare creează o confuzie între imobilele în discuție, respectiv între imobilul defunctului și cel primit cu titlu de donație, în speță fiind vorba de casa părintească, solicitând ca orice referire a martorilor cu privire la acesta să fie înlăturată. Mai solicită instanței să aibă în vedere faptul că instanța de apel a reținut cererea formulată de către reclamant în baza Legii 18/1991 și reconstituirea dreptului de proprietate al acestuia, iar acceptarea succesiunii produce efecte strict cu privire la terenul solicitat, instanța schimbând natura juridică a obiectului cererii introductive de instanță, această cerere, întemeiată pe prevederile Legii 18/1991, fiind făcută tot în calitate de erede, de succesor. Se mai arată că pe fond instanța de apel nu a supus analizei o probă suplimentară privind hotărârea de reziliere a contractului de întreținere încheiat în 1985 între defunct și, sens în care este demonstrat faptul că reclamantul este cel care l-a îngrijit pe defunct și a suportat cheltuielile de înmormântare, iar declarația din 1989 de renunțare la succesiune față de tatăl său a fost în sensul reglării raporturilor între membrii familiei, dar în cei patru ani s-au efectuat acte de acceptare a succesiunii, cu atât mai mult cu cât recurentul a locuit și a folosit grădina casei părintești și a preluat toate bunurile mobile ale tatălui său, declarația de renunțare fiind una pur de circumstanță. Nu în ultimul rând, referitor la aprecierea intimatului că s-ar fi preluat în recurs părți din motivele de apel, nu este de negat acest fapt, însă s-au abordat și aspecte suplimentare și o analiză a declarațiilor a doi martori care arată că este evident faptul că nu exista intenția recurentului de a renunța la succesiune. În concluzie, față de toate aspectele învederate precum și motivele de recurs așa cum au fost dezvoltate și în scris, solicită instanței admiterea recursului. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului de față și menținerea deciziei și sentinței instanțelor de apel și fond ca legale și temeinice. Astfel, consideră că recursul de față nu conține nici un motive de nelegalitate, fiind o copiere a motivelor de apel, a criticilor expuse în apel care vizau motive de netemeinicie și nu se pot invoca din nou ca și motive de recurs. Solicită instanței să observe că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 reprezintă chiar prima parte a susținerilor scrise și în apel, iar pe fond, din adresa nr. 12486 Primăriei S se dovedește că recurentul a formulat cerere de retrocedare după bunicii săi, în calitate de nepot de fiu. Astfel, se mai susține că motivele de recurs nu atrag incidența art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât instanța s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate, iar cu privire la cheltuielile judiciare, instanța de fond în mod corect a apreciat că acestea se cuvin lui față de partea căzută în pretenții. În concluzie, solicită instanței respingerea recursului de față, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, solicitând cuvântul în replică, consideră că aprecierea intimaților nu este corectă și solicită instanței să constate incidența în speță a pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă, și nu numai pct. 7, 8 ale aceluiași articol.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de mandatarii părților prezente, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 206/2008 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților și; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 14.575,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin înscrisul intitulat "declarație" autentificat sub nr.914/17.10.1989 de notariatul de Stat al Jud. A reclamantul a renunțat expres la succesiunea după defunctul -tatăl său.
Inițial reclamantul a susținut că semnătura de pe act nu-i aparține - susținere înlăturată de raportul de expertiză grafologică, apoi că a acceptat tacit succesiunea întrucât a locuit în aceeași curte cu mama sa și a folosit în comun garajul, uneltele și grădina casei.
Din probatoriul administrat, instanța a apreciat că s-a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii însă faptul că a continuat să folosească grădina și garajul aproximativ 2-3 ani împreună cu pârâții nu poate fi asimilat cu preluarea sau deținerea unor bunuri în sensul intrării în posesiunea moștenirii.
Față de aceste considerente instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii și deci acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamantul solicitând ca, în temeiul art.296 cod pr.civ. să fie schimbată în tot hotărârea atacată și să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că întrucât instanța a afirmat inițial că față de probatoriul administrat se constată că s-a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii, instanța conchide că folosirea garajului și grădinii casei părintești, aceasta nu poate fi asimilată cu preluarea sau deținerea unor bunuri în sensul intrării în posesia moștenirii.
Se mai arată că instanța nu a luat în considerare probele testimoniale administrate în cauză.
Apelantul arată că în speță sunt aplicabile prev. art.688 cod civil sens în care susține că apelantul a făcut acte de acceptare tacită a moștenirii, așa încât declarația de renunțare apare ca fiind lovită de nulitate absolută.
Se face apoi trimitere la declarațiile testimoniale care apreciază apelantul au demonstrat că actele de acceptare nu au fost unele provizorii așa cum arată art.690 cod civil, ci folosința exercitată de acesta a fost una făcută în virtutea calității de succesibil a acestuia.
Se mai precizează că apelantul a formulat cerere de reconstituire în baza dispozițiilor Legii 18/1991, fiind emise titluri de proprietate pe care figurează și apelantul.
Apelantul apreciază că martorii și au făcut declarații incorecte întrucât apelantul s-a gospodărit împreună cu mama sa și nu separat așa cum afirmă aceștia.
Apărarea intimaților privind donația făcută, se cere a fi înlăturată, în realitate apelantul a achitat suma de bani consemnată în act.
În ultimul rând, se cere a se cenzura cheltuielile de judecată, instanța acordând sume care nu au acoperire în dosarul de față.
În drept, au fost invocat prev. art.282 și următoarele cod pr.civ.
În întâmpinarea depusă, s-a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia Civilă nr. 194/A/17 octombrie 2008 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr-, apelul reclamantului a fost respins.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că din analiza în totalitate a considerentelor sentinței atacate, reiese concluzia instanței care se coroborează perfect cu dispozitivul acesteia, și anume aceea că reclamantul nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii și deci acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
În al doilea rând, reclamantul a folosit imobilul care-i aparținea, parcelat anterior donației făcute de defunctul prin actul autentic nr-, respectiv casă și teren înscrise în cf,24148 de sub B1 și B2.
În acest sens au fost audiați martori care au arătat că apelantul a folosit casa și terenul care i-au fost donate.
Din declarațiile martorilor date atât în fața instanței de fond cât și în apel, nu reiese cu certitudine faptul că apelantul ar fi făcut acte concrete pentru a rezulta acceptarea tacită a moștenirii.
Declarațiile martorilor luate de instanța de apel sunt confuze, martorii neputând preciza exact care dintre obiectele folosite de apelant au aparținut defunctului și nici cui aparținea grădina pe care o folosește apelantul.
Apelantul nu poate invoca faptul că, făcând acte de acceptare tacită a moștenirii, declarația sa de renunțare asupra moștenirii este lovită de nulitate absolută.
Apelantul a cerut inițial instanței de fond constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.-, fără a arăta că a renunțat expres la succesiune prin declarația autentificată nr.9184/1989.După ce s-a dispus efectuarea unei expertize grafologice în cauză și s-a constatat că semnătura de pe declarația de renunțare îi aparține apelantului, acesta și-a precizat cererea în sensul acceptării tacite a moștenirii.
Faptul că apelantul a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr.18/1991 care i-a repus în termenul de acceptare a succesiunii și pe renunțători, aceasta nu poate avea efect decât asupra terenurilor preluate de stat și nu asupra succesiunii în ansamblul său.
Așa încât reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului extravilan înscris în cf nr.1638/2 de 2,97 ha, nu are relevanță față de obiectul cauzei.
Se reține astfel că prin actele de stare civilă depuse la dosar, se face dovada că părțile sunt succesorii defunctului fapt care nu presupune că ambii sunt succesori ai acestuia. Pe de o parte pentru faptul că apelantul prin declarația cu nr.9184/1989 făcută în fața notarului a arătat că nu a făcut nici un act de acceptare expresă, forțată sau tacită a succesiunii după defunctul și că înțelege să rămână străin de succesiunea acestuia, această declarație având valoare probantă conform art.1171 cod civil.
Așadar, în speță nu s-a demonstrat nici acceptarea tacită nici cea expresă a moștenirii.
Chiar dacă unii martori au arătat că apelantul ar fi folosit uneltele folosite de tatăl său la preparatul vinului, aceste acte nu echivalează cu acte pe care nu ar putea să le facă decât în calitate de erede și care lasă să se înțeleagă neapărat intenția de acceptare a moștenirii, așa cum impun dispozițiile art.689 cod civil.
În ce privește cheltuielile de judecată, acestea au fost corect apreciate de instanța de fond, având în vedere tichetele de călătorie cu vaporul depuse la fila 101 din dosar precum și deplasarea cu autoturismul din Suedia în România și chitanțele reprezentând onorariul apărător.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitățile prevăzute de art. 304 pct. 6-9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată, constatându-se nulitatea declarației autentice de renunțare la moștenire.
În motivarea recursului a susținut în esență că motivarea hotărârii atacate cuprinde argumente ce nu sunt susținute de probațiunea administrată și pe interpretarea trunchiată a declarațiilor martorilor; că deși a arătat că instanța de fond a reținut că a acceptat tacit moștenirea, prin dispozitiv se pronunță în sensul invers, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 312 alin 5 Cod procedură civilă.
Că în mod greșit s-a reținut că imobilul donat lui a fost deținut de acesta anterior actului de donație din 1977, fără a indica probele care atestă acest lucru. Mai mult, a făcut dovada că la 6 martie 1985 a achitat tatălui său suma de 4000 lei în contul donației, astfel că impropriu înscrisul a fost intitulat donație, că aceasta denotă o greșită înțelegere a stării de fapt.
A mai susținut că recurentul a folosit imobilul împreună cu mama sa și în perioada legală de acceptare a moștenirii, astfel că acesta nu mai poate fi considerat renunțător prin declarația autentică dată după expirarea termenului de opțiune succesorală, împrejurare dovedită cu probele testimoniale pe care le analizează pe larg motivele de recurs.
De asemenea, a susținut că a făcut dovada acceptării tacite prin folosirea întregii mase succesorale alături de mama sa.
În al doilea rând, arată că a acceptat moștenirea și prin cererea prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor în baza Legii 18/1991, fiind astfel repus în termenul de acceptare a moștenirii, astfel că nu se poate considera că a acceptat moștenirea numai pentru o parte a succesiunii, aceasta constituind de fapt o continuare a acceptării moștenirii.
Că în mod greșit, în argumentarea acceptării tacite a moștenirii, instanța de apel a invocat starea de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat, prin Sentința Civilă nr. 3491/1989 a Judecătoriei Alba Iulia, iar faptul că inițial a contestat semnătura de pe declarația autentică, s-a dovedit că aceasta îi aparține.
În fine, critică soluția instanței de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pentru cheltuielile de judecată care au fost stabilite excesiv.
Intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu în baza art. 306 alin 2 Cod procedură civilă, se constată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Deși în drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 - 9 Cod procedură civilă, în expunerea motivelor sunt invocate motive de netemeinicie cum sunt interpretarea incompletă sau trunchiată a probelor. Or, potrivit art. 304 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 din același cod, în recurs nu pot fi invocate numai motive de nelegalitate.
Comparând motivele de apel cu cele de recurs, se constată că începând de la pag. 2 acestea sunt identice. Or, asupra motivelor de apel, instanța de apel s-a pronunțat și se constată că nu există nici un fel de contradicții între considerente sau între considerente și dispozitiv.
În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 312 alin 5 Cod procedură civilă, deoarece acest temei de drept vizează casarea cu trimitere în cazul nepronunțării instanței asupra unui motiv de recurs sau apel.
Pe fondul cauzei, defunctul său tată - a decedat la 21 octombrie 1985, iar declarația de renunțare la moștenire a fost dată la 17 octombrie 1989.
Potrivit art. 700 Cod civil, succesibilul poate accepta moștenirea, expres sau tacit, în termen de 6 luni începând cu data deschiderii moștenirii.
Prin declarația autentică (fila 17 dosar fond) reclamantul declară că nu a făcut nici un act de acceptare expresă, forțată sau tacită a succesiunii și că înțelege să rămână de această moștenire. În mod expres a solicitat ca declarația sa să fie înregistrată în registrul de renunțare la moștenire.
Dacă acceptarea moștenirii se poate face doar în termenul de opțiune succesorală, renunțarea expresă la moștenire se poate face și în afara acestui termen.
Mai mult, inițial, recurentul a susținut că nu a semnat declarația de renunțare și instanța a fost obligată să producă probe pentru a constata autenticitatea semnăturii acestuia.
De reținut că prin cererea depusă pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, aceasta a fost făcută pentru terenurile obținute de bunicii săi din partea tatălui, înțelegând să accepte moștenirea după aceștia și nu după tatăl său.
În fine, dând declarația autentică de renunțare, atacată în prezenta cauză, recurentul nu-și poate invoca propria culpă.
Având în vedere complexitatea cauzei, a poziției de negare a semnăturii de pe declarație și probele scrise depuse la dosar, se constată că în mod corect instanța de apel a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, recursul se privește a fi neîntemeiat, urmând ca, în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, să fie respins.
Văzând și art. 274 Cod procedură civilă, recurentul urmează a fi obligat să plătească intimaților suma de 8000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform chitanței de la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 194/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/13.02.2009
Jud. fond:
Jud. apel:,
Președinte:Augustin MândrocJudecători:Augustin Mândroc, Daniela Mărginean, Monica Farcaș
