Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.59
Ședința publică din data de 21 februarie 2008
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Popa
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de contestatorii și, ambii domiciliați în,-, Cod poștal -, Județ P și de intimații și, ambii domiciliați în,-A, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței civile nr.1214 pronunțată la 25 septembrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorul PRIMARUL ORAȘULUI.
scutite de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții-contestatori asistat de avocat din Baroul București și reprezentată de avocat din Baroul București, apelanții-intimați asistată de avocat din Baroul Prahova și reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-contestator Primarul orașului prin avocat din Baroul Prahova.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, pune în discuția părților calificarea căii de atac.
Avocat, având cuvântul, arată că nu mai susține cererea formulată la termenul anterior, în sensul de a se examina calea juridică a căii de atac și depune la dosar, în copie, decizia nr. 911/8 mai 1979 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 156/2005, precizând că aceste acte sunt deja la dosar.
Curtea, din oficiu, verifică calea de atac, iar potrivit art. 17 și 2821pr.civilă, constată că aceasta este apelul.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru apelanții-contestatori, arată că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr.3715/1978, întrucât cauza juridică este diferită în prezenta cauză.
Instanța în mod greșit reține că actul de preluare de către stat a imobilului revendicat este decizia nr. 911 din 8 mai 1978 a fostului Consiliu Județean P, întrucât, din examinarea actului respectiv se poate observa că anul emiterii este 1979, deci la șase luni de la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/ 16.09.1978, a cărui anulare absolută se solicită prin cererea reconvențională.
Mai arată că în motivarea apelului s-a strecurat o eroare, invocându-se că temei de drept al preluării de către stat a imobilului în litigiu Legea 5/1973, în loc de Legea 4/1973, cum este corect.
Învederează că decizia de preluare de către stat a imobilului este nelegală, astfel că, statul nu a dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra imobilului, acesta fiind înstrăinat anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/16.09.1978.
Nu poate fi primită susținerea că lipsește obiectul vânzării, întrucât la data de 16 septembrie 1978, data autentificării vânzării, obiectul înstrăinat se afla în patrimoniul vânzătorilor.
În mod greșit reclamanții au fost obligați la 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât potrivit art. 274 alin. 1 pr.civilă, se impunea că și pârâții să fie obligați la o parte din cheltuielile de judecată solicitate de intimată, având în vedere că cererea reconvențională formulată de aceștia a fost respinsă.
Solicită admiterea apelului formulat de contestatori și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, urmând să se mențină restul dispozițiilor instanței de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la apelul formulat de intimați, solicită să fie respins că nefondat.
Avocat, având cuvântul pentru apelanții-intimați, solicită menținerea Dispoziției nr. 1625/2005 a Primarului orașului și respingerea acțiunii, având în vedere art. 18 și 19 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor legale, astfel că, se poate acorda doar măsuri reparatorii în echivalent bănesc.
In privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, arată că cererea este neîntemeiată având în vedere că acest contract nu poate produce efecte juridice deoarece a fost încheiat ulterior datei de 08.05.1978.
Cererea completatoare privind compararea titlurilor este inadmisibilă deoarece odată cu apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții nu mai pot uza de acțiunea în revendicare, ci, de prevederile legii speciale, cu atât mai mult cu cât prin Legea nr.247/2005, nu se mai face distincție între preluările cu titlu și fără titlu.
Solicită respingerea apelului formulat de contestatori, că nefondat.
Cu privire la apelul formulat de intimați, arată că sunt două motive pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/1978: frauda la lege, respectiv încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 5/1973, precum și lipsa obiectului contractului, având în vedere faptul că la data încheierii actului autentic imobilul nu mai era în proprietatea vânzătorului, ci în proprietatea statului.
Al doilea motiv vizează neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimați la instanța de fond.
Atât timp cât acțiunea a fost respinsă, iar intimații au făcut dovada plății onorariului de avocat, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 pr.civilă.
Solicită admiterea apelului formulat de intimați, așa cum a fost formulat.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimată, solicită respingerea apelului formulat de contestatorii și, că nefondat, întrucât preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.
Cu privire la obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată către intimatul Primarul orașului, arată că în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 pr.civilă, având în vedere că s-a respins acțiunea.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanții-intimați și, arată că este de acord să fie admis așa cum a fost formulat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiune înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 8802/2005, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâta Primăria oraș, solicitând anularea Dispoziției nr.1625/2005 emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului situat în orașul,-, județ
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei restituirea imobilului menționat, dar prin Decizia nr. 1625/2005 primăria a propus acordarea de despăgubiri, întrucât locuința a fost înstrăinată fostului chiriaș în baza Legii nr. 112/1995, terenul de sub construcție a fost atribuit cumpărătorului conform Ordinului Prefectului nr. 146/1996, iar terenul aferent construcției, a fost închiriat proprietarului acesteia.
Reclamanții au arătat că imobilul construcție a fost vândut abuziv, dispozițiile Legii nr. 112/1995 nefiind aplicabile.
La dosar a fost depusă Dispoziția nr. 1625/2005 emisă de pârâtă, iar la termenul din 20.01.2006, s-a formulat cerere completatoare, în contradictoriu cu orașul reprezentat de Primar, și, solicitând obligarea ultimilor doi pârâți să lase reclamanților, în deplina proprietate și posesie, imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 114 din 03.02.2006 a Tribunalului Prahovaa fost admisă excepția prematurității, invocată din oficiu și s-a respins acțiunea.
Apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia nr. 147/22.06.2006, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, apreciindu-se că instanța de
fond nu s-a pronunțat pe cererea completatoare, astfel încât, nu a intrat în cercetarea fondului.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr-.
Pârâții și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea actiunii-completate că nefondata, întrucât Dispoziția nr. 1625/2005 a Primarului oraș, este un act legal de retrocedare.
În privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, pârâta a arătat că cererea este neîntemeiată având în vedere că acest contract nu poate produce efecte juridice deoarece a fost încheiat ulterior datei de 08.05.1978.
Referitor la cererea completatoare privind compararea titlurilor, pârâta a solicitat să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece odată cu apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții nu mai pot uza de acțiunea în revendicare, ci de prevederile legii speciale, cu atât mai mult cu cât prin Legea nr.247/2005, nu se mai face distincție între preluările cu titlu și fără titlu, toate preluările de către stat, fiind abuzive.
Prin cererea reconventională formulată în baza dispozițiilor art. 119 pr.civilă, pârâții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/16.09.1978, act autentic prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, de la autorii lor G și, întrucât terenul ce a format obiectul înstrăinării, ieșise deja din patrimoniul vânzătorilor.
S-a invocat ca temei de drept și frauda la lege, intenția părților contractante de a eluda dispozițiile imperative ale Legii nr.4/1973 care instituie obligativitatea înstrăinării celei de-a doua locuințe.
Prin sentința civilă nr.1214 pronunțată la 25 septembrie 2007, Tribunalul Prahova a respins excepția prematurității, iar pe fond a respins atât acțiunea formulată de contestatori, cât și cererea reconventională, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția prematurității acțiunii, având în vedere că, în cauză, a fost emisă Dispoziția nr. 1625/23.11.2005, dispoziție contestată de reclamanți potrivit art.24 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, tribunalul potrivit dispozițiilor art. 137 pr.civilă, a respins-o ca neîntemeiată.
S-a mai reținut că prin Dispoziția nr. 1625/23.11.2005 emisă de orașul -prin primar, s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanților, pentru imobilul - anexă gospodărească și teren aferent, situat în,-, județ
De asemenea, sa reținut că imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor acestei legi, persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri.
Potrivit art.24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau unitatea investită potrivit prevederilor prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată, prin decizie sau dispoziție motivată, sa acorde persoanei îndreptățite, alte bunuri sau servicii, ori să propună despăgubiri, în condițiile legii.
Totodată, s-a arătat că potrivit art.l alin.2 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabli măsuri reparatorii prin echivalent.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1124/25.04.1997 a cărui nulitate absolută se solicită a se constata, tribunalul a reținut că a mai făcut obiectul controlului jurisdictional, în acest sens fiind pronunțată decizia nr.2239/06.07.1999 a Curții de APEL PLOIEȘTI, contract ce a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Cu privire la cererea reclamanților de revendicare a imobilului situat în,- A, tribunalul a constatat că o asemenea cerere, este inadmisibilă în condițiile în care reclamanții pot uza de prevederile legii speciale- Legea nr. 10/2001- în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casații și Justiție.
În ceea ce privește cererea reconventională formulata de pârâții și, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/16.09.1978, se afla în proprietatea vânzătorilor, fiind preluat de stat în baza Legii nr.4/1973, prin Deciziile nr.911/1979 și nr.1006/1981, deci, ulterior încheierii contractului, iar în aceste condiții, nu există frauda la lege, contractul fiind întocmit cu respectarea prevederilor art.1295 din Codul Civil, neputandu-se susține că îi lipsea obiectul.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât contestatorii și, cât și intimații și.
Apelanții și au criticat sentința instanței de fond în sensul că în mod nelegal a soluționat Tribunalul Prahova capătul de cerere al acțiunii introductive prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr 2625/23.11.2005 a Primarului orașului și obligarea autorității administrative locale la restituirea în natură a imobilului preluat de stat în baza Legii nr. 4/1973.
Astfel, s-a arătat că s-a făcut dovada că imobilul în ligitiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, în baza Legii nr.4/1973, astfel că, și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1824/25.04.1997 încheiat între SC SA P, în calitate de vânzător și intimatul-pârât, în calitate de cumpărător, nu este valabil încheiat întrucât, în speță, s-a vândut un bun ce aparținea altuia.
Contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută dat fiind reaua-credință a ambelor părți contractante (cu atât mai mult cu cât dobânditorii imobilului erau rude foarte apropiate cu apelanții și cunoșteau situația juridică litigioasă a imobilului), el fiind încheiat prin fraudarea legii, lipsindu-i atât obiectul, cât și cauza licită a vânzării.
A mai fost criticată sentința instanței de fond și sub aspectul omisiunii Tribunalului Prahova de a examina și de a se pronunța pe cererea completatoare având ca obiect revendicarea prin compararea titlurilor de proprieretate și obligarea pârâților-persoane fizice de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul ce forma obiectul litigiului, cât și sub aspectul nelegalei obligări a reclamanților la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelanții și au criticat sentința instanței de fond, arătând că în mod greșit aceasta a respins cererile reconvenționale privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.
3715/16.09.1978 de fostul notariat de Stat Câmpina și de asemenea, în mod eronat nu le-au fost acordate cheltuielile de judecată solicitate.
În ceea ce privește primul motiv de apel, apelanții au arătat că era lovit de nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat fiind încheiat prin fraudă la lege, respectiv încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr.4/1973 privind obligativitatea înstrăinării celei de-a doua locuințe în termenul de un an prevăzut de acel act normativ, precum și lipsa obiectului contractului, având în vedere faptul că, la data încheierii actului autentic, imobilul nu mai era în proprietatea vânzătorului, ci fusese preluat în proprietatea statului prin decizia nr 911/8.05.1978 a fostului Consiliu Județean P doarece reprezenta a doua proprietate a familiei G și, ce nu fusese înstrăinat în termenul prevăzut de Legea nr.4/1973.
Sub aspectul necordării cheltuielilor de judecată, apelanțiii au arătat că atât timp cât relamanților li s-a respins cererea de chemare în judecată, instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 274 alin. 1 pr.civilă și să acorde cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de apărător, dar, sub acest aspect, Tribunalul Prahova nici măcar nu s-a pronunțat.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că ambele apeluri sunt fondate, pentru motivele de ce vor arăta în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de apel formulat de apelanții-contestatori și, referitor la greșita respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 1625/23.11.2005 a primarului orașului, se constată că acesta este nefondat dat fiind faptul că în mod corect a reținut prima instanță că a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1124/25.04.1997, prin decizia nr. 2239/6.07.1999 a Curții de APEL PLOIEȘTI stabilindu-se că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
În aceste condiții, sunt incidente în cauză dispozițiile art.24 alin. 1, art. 1 alin. 2 și art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, întrucât imobilul fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, nu poate fi restituit în natură, astfel încât, deținătorul imobilului sau entitatea investită potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, este obligată ca prin decizie sau dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite măsuri reparatorii în echivalent, ceea ce chiar s-a întâmplat în cauza de față.
C de-al doilea motiv de apel al apelanților și, referitor la omisiunea instanței de fond de se pronunța pe cererea completatoare având că obiect revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate și obligarea pârâților persoane fizice să lase în deplină proprietate și linistită posesie imobilul formând obiectul litigiului, este, însă, întemeiat.
Astfel, în dispozitivul sentinței s-a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată, dar în considerentele aceleiași hotărâri, nu s- regăsit cu ocazia exercitării controlului jurisdicțional motivarea respingerii acțiunii în revendicare formulată de către reclamanții-contestatori împotriva persoanelor fizice, actualele deținătoare ale imobilului litigios, sub aspectul netemeiniciei acțiunii, respectiv sub
aspectul comparării titlurilor de proprietate ale părților, într-o singură frază Tribunalul Prahova apreciind că o asemenea acțiune este inadmisibilă, în condițiile în care reclamanții pot uza de prevederile legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001.
Sub acest aspect, se poate observa că, în speță, sunt îndeplinite dispozițiile art. 297 pr.civilă, întrucât hotărârea Tribunalului Prahova nu cuprinde motivele pe care se sprijină în soluția de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii în revendicare formulată de către reclamanți și întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil și face vorbire de o inadmisibilitate a unei asemenea acțiuni în condițiile în care o asemenea excepție nu a fost pusă în discuția părților, această contrarietate echivalând cu o nepronunțare asupra fondului cauzei.
Totodată, se apreciază că sub aspectul motivării acestui capăt de cerere, raportat la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, soluția este nelegală.
Astfel, ste adevărat că procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 nu este exclusivistă și nu poate constitui un fine de neprimire acțiunii în revendicare formulată în temeiul dreptului comun, respectiv art. 480 și următorii Cod Civil, în cazul în care ea vizează un bun preluat în mod abuziv de către stat, dar partea împotriva căreia s-a îndreptat reclamantul este persoana fizică cumpărător de la stat al acestui bun și nu unitatea deținătoare sau entitatea investită cu soluționarea notificării prevăzută de Legea nr.10/2001 astfel cum acestea au fost definite de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 450/2007.
Niciun text legal nu interzice introducerea unei acțiuni în revendicare de drept comun împotriva chiriașilor-cumpărătorilor, persoane fizice care nu pot/ nu au calitatea de a retroceda administrativ bunul după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, respingerea acțiunii pentru acest motiv reprezentând o încălcare a dreptului de acces la justiție, iar Legea nr.10/2001 nu conține nicio dispoziție derogatorie de la dreptul civil, în sensul de a declara inadmisibile acțiunile în revendicare formulate de către adevărații proprietari împotriva persoanelor fizice dobânditoare ale unor imobile preluate abuziv de către stat, mai ales că niciun text din Legea nr.10/2001 nu vizează raportul juridic direct dintre proprietarul deposedat și cumpărătorul persoană fizică, acest raport juridic rămânând supus pe deplin Codului Civil.
În același sens Curtea de Apel reține că Legea nr.10/2001, ca lege specială de reparație, poate constitui un fine de neprimire numai pentru acțiunea în justiție având că obiect restituirea în natură a imobilelor ce intrau sub incidența ei și erau deținute de stat la data intrării în vigoare a acestei legi, dar pentru imobilele vândute de stat până la intrarea ei în vigoare, singura modalitate de a intra în posesia imobilului este promovarea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri împotriva chiriașilor-cumpărători și numai în ceea ce privește imobilele preluate în mod abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia la data de 14.01.2001, procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 este/era obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.
A respinge că inadmisibilă o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun ar însemna încălcarea de către instanțele judecătorești a dispozițiilor art. 21 din Constituție conform cărora orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio
lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept și părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, dispoziții care sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestei convenții.
Atât admisibilitatea acțiunii în revendicare intentată de proprietari împotriva chiriașilor cumpărători, cât și prevalența criticilor de drept comun de apreciere a preferabilității titlurilor, sunt elemente caracteristice ale punctului de vedere oficial al Statului Român în litigiile soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și ca atare, interpretarea instanțelor judecătorești nu poate fi divergentă celei pe care însuși Statul Român o recunoaște în materie, cu titlu de exemplu menționând Hotărârea Păduraru României din 1 decembrie 2005, definitivă la data de 1.03.2006, publicată în Monitorul Oficial nr.514/14.06.2006.
Față de cele arătate mai sus, rezultă, cu certitudine, faptul că prin respingerea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, pornită în contradictoriu cu persoanele fizice dobânditoare de la stat a imobilului preluat de la reclamanți, pe calea excepției inadmisibilității au fost încălcate atât dispozițiile art. 480 și următorii Cod Civil, cât și art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr.1 al acestei convenții.
Curtea, observând că instanța anterioară în mod greșit nu a rezolvat cauza pe fond sub acest aspect, urmează ca în baza dispozițiilor art. 297 alin. 1 pr.civilă, să fie admis apelul declarat în cauză și, ca urmare a desființării sentinței apelate, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea pe fond a pricinii.
Cu această ocazie urmează a se proceda la compararea titlurilor părților, la administrarea oricărei probe necesare soluționării unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materia revendicării și raportat la acestea, urmează a fi analizate de asemenea, și celelalte aspecte invocate de către apelanți cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei pe fondul acesteia cât și cu privire la cel de-al treilea motiv de apel referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, raportat la soluția ce va fi pronunțată de către prima instanță.
Cu privire la apelul formulat de apelanții-intimați și, raportat la soluția mai sus menționată, cât și la faptul că, în speță, nu au fost administrate suficiente probatorii pentru a se constata dacă într-adevăr, la data înstrăinării imobilului litigios, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 3715/16.09.1978, acesta se mai afla, sau nu, în proprietatea vânzătorilor.
Astfel, apelanții și susțin că decizia de preluare a imobilului în proprietatea statului este datată 8.05.1978, pe când reclamanții-contestatori arată că aceasta este încheiată la data de 8.05.1979.
Totodată, instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în cererea reconvențională, sub aspectul constatării cu autoritate de lucru judecat, a nelegalității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3715/16.09.1978 de fostul Notariat Local Câmpina, deși la dosarul cauzei există depuse hotărâri judecătorești anterioare, respectiv decizia Curții de APEL PLOIEȘTI nr. 2239/1999, prin care, pretind apelanții, că s-ar fi stabilit nelegalitatea încheierii actului sus-arătat.
de către prima instanță a tuturor acestor aspecte, echivalează, de asemenea, cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, ceea ce conduce
la aplicabilitatea și în acest caz a dispozițiilor art. 297 alin. 1 pr.civilă, referitoare la admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, că urmare a desființării în totalitate a sentinței apelate, urmând că prima instanță, cu ocazia rejudecării, să țină seama de toarte aspectele învederate de apelanți în cererea de apel, cât și de dezlegarea dată de Curtea de Apel asupra problemelor de drept incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de contestatorii și, ambii domiciliați în,-, Cod poștal -, Județ P și de intimații și, ambii domiciliați în,-A, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței civile nr.1214 pronunțată la 25 septembrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorul PRIMARUL ORAȘULUI.
Desființează sentința și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.AP
Tehnored.PJ
8 ex/18.03.2008
f- Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa
