Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 7 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 14 oct. 2008.
PREȘEDINTE: Rodica Duboșaru
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 3: Eliza Marin
GREFIER - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de petentul .icit pentru, cu domiciliul în P,-, județul P, împotriva încheierii de ședință din data de 7 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 282/2006, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA Mun. prin Primar, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul P,ambii domiciliați în P,-, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2008, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns intimata Primăria Mun. P prin consilier juridic, lipsă fiind recurentul-petent .icit al lui, intimații,.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se invederează instanței că la dosar s-a depus de către recurent cerere prin care solicită judecata în lipsă.
Consilier juridic având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii din data de 7 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 27 iunie 2008, petentul a solicitat eliberarea unei copii de pe decizia civilă nr. 7226/31 oct. 2007 pronunțată de același tribunal investită cu formulă executorie și copie de pe încheierea de îndreptare eroare materială ce face parte integrantă din dosarul nr- pronunțată de ÎCCJ.
Prin încheierea de ședință din data de 7 iulie 2008, tribunalul a respins cererea de investire cu formulă executorie formulată de petentul, în contradictoriu cu intimații Primăria Mun. P prin Primar, și, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, prin decizia civilă nr. 7226/31 oct. A ÎCCJ a fost admis recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 43/2007 a Curții de Apel Ploiești, a modificat în parte decizia în sensul că a fost admis apelul declarat de, a schimbat în parte sentința în sensul că a fost admisă contestația intimatei sus menționate, s-a anulat în parte Dispoziția nr. 8760/21 dec. 2005 emisă de Primăria Mun. P și s-a stabilit dreptul acesteia la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafață de 805 mp situat în P,-, județul P, au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentințe și s-a respins recursul declarat de petent și împotriva deciziei civile nr. 43/2007 a Curții de Apel Ploiești.
Ulterior, în baza încheierii din data de 21 mai 2008 a ÎCCJ a fost admisă cererea formulată de intimata și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 7226/2007 a ÎCCJ, în sensul că la alin. 1 al dispozitivului se va trece " respinge recursul declarat de recurenții și " în loc de " recurenții și ".
A reținut tribunalul că, potrivit art. 371/1, 372/2 alin. 1 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe, se aduce la îndeplinire de bună voie, astfel încât pot fi executate silit obligațiile al căror obiect consta în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau luarea unei alte măsuri admise de lege.
Așadar, a mai reținut Tribunalul Prahova că, din analiza cuprinsului dispozitivului deciziei civile nr. 726/2007 și a încheierii din 21 mai 2008 ale ÎCCJ, a rezultat că nu s-a prevăzut vreo obligație în favoarea intimaților sau a altei persoane constatând într-o obligație de a da, a face sau a nu face ceva, ci, pur și simplu, s-a recunoscut dreptul intimatei la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul sus - menționat și îndreptarea unei erori materiale cu privire la calitatea persoanelor care au declarat o cale de atac.
Împotriva acestei încheierii a declarat recurs petentul, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 374 alin.1 Cod procedură civilă, investirea hotărârilor judecătorești cu formulă executorie se face de prima instanță, indiferent de gradul instanței care a pronunțat hotărârea ce face obiectul investirii.
Alineatul 1 al articolului 374 a fost modificat în partea lui introductivă prin înlocuirea formulării în sensul că nicio hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie, ceea ce duce la concluzia că formalitatea investirii cu formulă executorie este necesară pentru orice titlu care se pune în executare, susține recurentul-petent.
Primăria Municipiului P refuză să întocmească documentația necesară obținerii măsurilor reparatorii prevăzute de lege cu motivarea că hotărârea nu este investită cu formulă executorie, arată recurentul-petent, ceea ce face să fie stopat în obținerea unui drept de proprietate.
Un alt motiv, susține recurentul-petent este acela că s-a solicitat investirea cu formulă executorie potrivit dispozițiilor art. 269 Cod procedură civilă și nu încuviințarea trecerii la executare cum justifică instanța în încheierea pronunțată în Camera de Consiliu.
Se solicită pentru motivele invocate, admiterea recursului și pronunțarea unei decizii potrivit motivelor arătate.
Curtea, examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Este știut că potrivit dispozițiilor art. 371 pct. 1 alin. 1 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie.
Potrivit practicii stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 28 iunie 2005 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 396/2006, executarea unei sentințe sau hotărâri trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție. Se arată în continuare că dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui Stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți.
Prin urmare, pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia.
În speța dedusă judecății, din analiza dispozițiilor deciziei civile nr. 726/2007 și a încheierii din 21 mai 2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că nu s-a prevăzut în favoarea intimaților sau altor persoane constând într-o obligație de a da, a face sau a nu face ceva ci s-a recunoscut dreptul intimatei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în litigiu.
Rezultă așadar că cele două hotărâri, cum corect a reținut și instanța de fond nu sunt susceptibile de a fi investite cu formulă executorie.
Așa cum am arătat anterior hotărârile pronunțate în prezentul dosar se execută fără să fie investite cu formulă executorie, în acest sens fiind și practica CEDO.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursului formulat de petentul .icit pentru, cu domiciliul în P,-, județul P, împotriva încheierii de ședință din data de 7 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 282/2006, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA Mun. prin Primar, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul P,ambii domiciliați în P,-, județul P, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 oct. 2008.
Președinte, Judecători,
C
Grefier,
Red./
Tehnored./grefier CM
3 ex./21 oct. 2008.
dosar 282/2006- Tribunalul Prahova
judecător-
Președinte:Rodica DuboșaruJudecători:Rodica Duboșaru, Constanța Pană, Eliza Marin