Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 909/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 909
Ședința publică din data de 14 oct. 2008.
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Radu Adriana Maria
JUDECĂTOR 3: Marin
GREFIER -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat în B,-, județ B, împotriva deciziei civile nr. 276 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în B-.47.B.22 jud.
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2007, timbru judiciar de 0,60 lei, anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 0282/2008 ( Baroul Buzău ), intimata-pârâtă prin avocat escu conform împuternicirii avocațiale cu nr. 159/2008.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar copia sentinței civile nr. 3155/31 aug. 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău și copia unei acțiuni " în evacuare". Alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat escu având cuvântul depune la dosar extras din sentința civilă nr. 3155/ 27 martie 1998 pronunțată de Judecătoria Buzău. Alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că în mod greșit instanța de fond cât și instanța de apel că desfacerea căsătoriei intimatei-pârâte încheiată cu fostul soț s-ar fi produs în anul 1998, în mod corect așa cum rezultă din sentința civilă nr. 3155/1998 ( în sentință apare din eroare de dactilografiere anul 1998, capcană în care prima instanță a căzut cu ușurință) pronunțată în dosarul nr. 5781/1987 al Judecătoriei Buzăua fost desfăcută căsătoria pârâtei cu primul soț. Pornind de la această situație de fapt reținută de prima instanță și de instanța de apel în mod eronat s-a apreciat că pârâta a cumpărat imobilul în litigiu în timpul căsătoriei cu în baza prezumției mandatului tacit reciproc dat de fostul soț. Desfacerea căsătoriei s-a produs la data de 31 aug. 1988 așa cum rezultă din dispozitivul sentinței sus menționate.
Apartamentul în litigiu a fost achiziționat în anul 1996 așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare( fila 3 dosar fond).
În motivarea acțiunii " în evacuare" intimata-pârâtă arată că a conviețuit în concubinaj cu recurentul-reclamant din anul 1995 iar în anul 2005 s-a căsătorit cu acesta.
Solicită admiterea recursului, casare cu trimitere spre rejudecare pentru a se dezbate drepturile substanțiale ale părților. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat escu având cuvântul arată că toate criticile aduse hotărârilor celor două instanțe, respectiv instanța de fond și instanța de apel nu sunt întemeiate. Cererea introductivă a recursului nu se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7,9 Cod procedură civilă. Acel concubinaj dintre părți nu a fost transformat într-o comuniune de bunuri. Toate ratele și suma finală plătite pentru imobilul în litigiu au provenit din reținerile pe ștatele de plată ale intimatei-pârâte. În ceea ce privește acea acțiune" în evacuare", intimata-pârâtă nu a avut cunoștință personal de aceasta, a fost angajat un avocat, deoarece era foarte bolnavă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul în replică arată că motivele de recurs nu le-a formulat el ci recurentul-reclamant. Recursul promovat se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Așa zisă principală motivare ale celor două hotărâri atacate este" nu putea fi bun comun apartamentul pentru că părțile nu au trăit în concubinaj".
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea în cote de a apartamentului nr. 22, situat în mun. B, str. -,. 47, compus din două camere, bucătărie și două holuri.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a întreținut o relație de concubinaj cu pârâta începând din anul 1992 și s-a căsătorit cu aceasta în anul 2005, în timpul concubinajului fiind achiziționat împreună de către părți apartamentul sus menționat.
S-a precizat că în anul 1996 s-a achitat pentru apartament avansul de 79.599 lei, diferența fiind achitată în următorii 6 ani.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea ca apartamentul a fost cumpărat de către ea ca bun propriu după desfacerea primei căsătorii, ratele fiind achitate din anul 1996 și până în anul 2002, iar împreună cu reclamantul a gospodărit începând cu anul 2002 luna ianuarie.
După administrarea probatoriilor,prin sentința civilă nr. 3946/17 iulie 2007 Judecătoria Buzăua respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1250 lei către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost cumpărat cu plata în rate conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 26022/1996, pe numele pârâtei, pentru prețul total de 795.399 lei, din care cumpărătorul a achitat suma de 79.599 lei cu chitanța nr. 6028-29/10 mai 2006 și s-a apreciat că pentru acest imobil exista prezumția de bun comun, dobândit de pârâtă în timpul căsătoriei cu fostul soț, partajabil potrivit art. 36 din Codul familiei, reclamantul neavând eventual decât un drept de creanță asupra sumelor de bani avansate.
Pe baza principiului disponibilității, instanța a constatat că are obligația să rămână în cadrul obiectului și cauzei precizate de reclamant și s-a apreciat ca neîntemeiată aplicarea dispozițiilor art. 728 cod civil invocate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că, instanța de fond a reținut greșit data divorțului pârâtei de primul soț, care în realitate s-a produs în anul 1988 și nu în anul 1998 astfel că pârâta a cumpărat apartamentul în litigiu la aproape 10 ani de la desfacerea primei căsătorii și, în concluzie, prima instanța a stabilit eronat situația de fapt și pe cale de consecință a făcut o aplicare greșită a legii.
S-a solicitat desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe,invocându-se dispozițiile art.237 Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat întrucât apartamentul în discuție nu exista stare de indiviziune, părțile căsătorindu-se după ce s-a achitat integral acest bun, așa cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare nr. 26022/1996.
Prin decizia civilă nr. 276/24 sept. 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 3946/17 iulie 2007 a Judecătoriei Buzău, în contradictoriu cu pârâta. A fost obligat apelantul-reclamant la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în urma desfacerii căsătoriei pârâtei prin sentința civilă nr. 3155/31 aug. 1988 pronunțată de Judecătoria Buzăua fost atribuit acesteia beneficiul contractului de închiriere pentru apartamentul nr. 22 situat în B, str. -,. 47, județul
Ulterior, în anul 1996, pârâta a dobândit ca bun propriu, prin contractul de v/c nr. 26022/10 mai 1996, apartamentul sus menționat, pentru care plata s-a făcut astfel: la data încheierii contractului s-a plătit avans suma de 79.599 lei, diferența de preț ( până la 795.399 lei) fiind achitată în rate lunare de câte 11.135 lei, pentru care s-a instituit reținere pe ștatul de plată începând cu 05.1996 și până în 2002.
Părțile s-au căsători în anul 2005 după ce anterior au întreținut o relație de concubinaj de mai lungă durată. Data începerii acesteia nu a reieșit cu certitudine din probatoriul administrat, ea fiind indicată diferit de reclamant și pârâtă, iar martorii propuși de aceștia au susținut poziția fiecăreia dintre părți.
S-a motivat totodată că regimul comunității de bunuri nu folosește concubinilor, bunurile dobândite în perioada concubinajului au devenit proprietatea acestora pentru fiecare în proporția în care a contribuit la achiziționarea lor.
Cum, în speță, imobilul a fost dobândit în proprietate de către pârâtă în anul 1996 dată la care părțile nu erau soți și nu a rezultat cu certitudine că întrețineau o relație de concubinaj la acel moment, a rezultat că imobilul are regimul juridic de bun propriu și asupra acestuia nu se poate pretinde că exista o stare de indiviziune ci numai un drept de creanță.
În condițiile în care în perioada 1996-2002 în care s-a achitat prețul pentru apartamentul în litigiu, părțile nu erau căsătorite și acest bun a fost dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat ca bun propriu de către pârâtă, în situația în care o parte a prețului ( rate) a fost achitat în perioada în care părțile au întreținut o relație de concubinaj și gospodăreau împreună nu se poate pretinde că acest bun era unul coachizit, ci, în limita sumelor de bani cu care a contribuit, reclamantul putea pretinde cel mult un drept de creanță de la pârâtă.
Nu s-a putut reține că asupra bunului imobil exista vreo stare de indiviziune a părților pentru a putea fi aplicate dispozițiile art. 728 Cod civil și nu se putea cere și dispune partajarea acestuia.
Prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cererii promovate de reclamant stabilind că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 278 Cod civil și a respins acțiunea ca neîntemeiată, astfel că prevederile art. 297 Cod procedură civilă indicate de apelant nu au fost incidente în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, cerere înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greșit a fost reținută de instanțe situația de fapt.
Susține recurentul că total nefondat s-a reținut că desfacerea căsătoriei pârâtei încheiată cu fostul soț s-ar fi produs în anul 1998, în mod corect așa cum rezultă din sentința civilă nr. 3155/1998( în sentință apare din eroare de dactilografiere anul 1998) pronunțată în dosarul nr. 5781/1987 al Judecătoriei Buzăua fost desfăcută căsătoria pârâtei cu primul soț.
Pornind de la această situație de fapt reținută de prima instanță și instanța de apel în mod eronat a apreciat că pârâta a cumpărat imobilul în litigiu în timpul căsătoriei cu, în baza prezumției mandatului tacit reciproc dat de fostul soț.
A mai arătat recurentul că a invederat instanței de fond că în realitate imobilul în litigiu a fost cumpărat la cca. 10 ani de la desfacerea căsătoriei încheiate cu primul soț, deci imobilul nu a fost achiziționat în timpul căsătoriei cu primul soț ci la 10 de la divorț.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, urmează să respingă recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 26022/1996, încheiat între A Municipal B și, în anul 1996, aceasta a devenit proprietara apartamentului în litigiu, plătind un avans și achitându-l integral în anul 2002, prin plata ratelor lunare. Ulterior și anume în anul 2005 părțile din proces s-au căsătorit.
Potrivit art. 31 lit. b din Codul familiei, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei.
În situația existenței relației de concubinaj, bunurile coachizite devin proprietatea fiecărui concubin, în proporție în care fiecare a contribuit la achiziționarea lor.
Dată fiind însă situația de fapt și anume, existența titlului de proprietate pe numele pârâtei și calitatea acestuia de bun propriu, în mod corect cele două instanțe au stabilit că reclamantul nu poate avea decât un eventual drept de creanță, în limita sumelor de bani, cu care ar fi contribuit la achitarea apartamentului pe perioada concubinajului.
Cum acesta nu a cerut acest lucru, ambele instanțe s-au pronunțat legal, iar confuzia făcută de prima instanță cu privire la data desfacerii primei căsătorii, nu are relevanță în cauză, față de cele mai sus reținute.
Așa fiind, Curtea văzând și dispozițiile art. 312(1) Cod procedură civilă, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, urmează a obliga recurentul să plătească intimatei suma de 1190 cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat în B,-, județ B, împotriva deciziei civile nr. 276 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în B-.47.B.22 jud. B, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 oct. 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./
Tehnored./grefier
2 ex./ 24 oct. 2008
f- - Judecătoria Buzău
a-- Tribunalul Buzău
,.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Radu Adriana Maria, Marin
