Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 72/
Ședința publică din 19 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Izvoru de, județul A, împotriva sentinței civile nr. 260 din 14 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.- -.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul- reclamant G, asistat de avocat în baza împuternicirii avocțiale nr.206/2007, emisă de Baroul A- Cabinet individual, lipsind intimatele- pârâte PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru apelantul- reclamant a depus la dosar un memoriu și xerocopie de pe titlul de proprietate și susține că suprafața de 1156 i-a fost restituită în natură, fiind făcută și mențiunea pe acest act în sensul că i-a fost acordată suprafața menționată pe tarlaua nr.8, în intravilanul comunei. Solicită a se lua act că alte probe nu mai solicită.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru apelantul- reclamant susține că i-a fost restituită în natură suprafața de 1156 și solicită admiterea apelului numai în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru construcțiile în litigiu și suprafața de 797
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 30.03.2006, reclamantul Gas olicitat, în contradictoriu cu Primarul Comunei Izvoru, județul A, anularea, în baza Legii nr.10/2001, a Dispoziției nr.41/2006 emisă de pârât.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat restituirea prin echivalent a unui teren de 2000 și a unei case de locuit cu două corpuri, magazie, fânar și o fântână, toate situate pe acel teren, iar prin dispoziția atacată greșit s-a respins cererea de restituire cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.260/14.11.2006, a admis acțiunea reclamantului, a anulat Dispoziția nr.41/01.03.2006 și a constatat că petentul are dreptul să primească despăgubiri pentru imobilele teren intravilan de 2000 și casă de locuit, situate în comuna Izvoru, județul
Pentru pronunța această sentință tribunalul a reținut, în esență, că potrivit registrului agricol al comunei Izvoru și procesului verbal din 08.04.1975, terenul solicitat de reclamant era în perimetrul comunei Izvoru, fiind la rolul agricol al reclamantului, iar pe acesta se afla o casă de locuit, în suprafață de 20, construită în anul 1912.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, reclamantul G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând următoarele:
- se impune ca terenul intravilan de 1156 să-i fie restituit în natură, fiind liber de construcții și neafectat de detalii de sistematizare, iar pentru suprafața de 797, pe care sunt edificate blocuri de locuit, să-i fie acordate despăgubiri, diferența de teren până la 2000 fiind afectată drumului public;
- la data preluării imobilelor, construcțiile erau mai multe, respectiv o casă de locuit cu două camere construită din paiantă, cu temelie de beton, o bucătărie anexă acoperită cu tablă, un grajd, un fânar, un pătul cu magazie și o fântână, iar pentru toate aceste construcții trebuie acordate despăgubiri.
La termenul de judecată din 19.03.2008, apelantul-reclamant, prin apărător, a depus la dosar copie de pe titlul de proprietate nr.92985/04.03.1997, emis de Comisia Județeană A de aplicare a Legii nr.18/1991, arătând că i-a fost restituit în natură terenul intravilan de 1156, precum și faptul că nu înțelege să solicite alte probe.
Apelul este nefondat.
Primul motiv de apel este nefondat pentru că, pe de o parte, chiar apelantul-reclamant a arătat că i-a fost restituit deja în natură terenul de 1156, în temeiul altui act normativ, respectiv Legea nr.18/1991, iar pe de altă parte, în prezenta cale de atac nu s-a făcut nici un fel de dovezi că ar fi îndeplinite cerințele Legii nr.10/2001 pentru restituirea în natură a terenului.
Trebuie menționat și faptul că titlul de proprietate invocat de reclamant este emis în anul 1997, deci cu mult înainte de formularea notificării în baza Legii nr.10/2001 și respectiv a acțiunii în cauza de față.
C de-al doilea motiv de apel este nefondat pentru că, deși reclamantul invocă împrejurarea că i-au fost preluate abuziv, în 1975, împreună cu casa de locuit și alte construcții, nu s-au făcut dovezi în acest sens.
Mai mult decât atât, reclamantul a arătat, în apel, că nu înțelege să solicite administrarea altor probe, situație în care pretențiile sale nu sunt dovedite, memoriul depus de acesta neavând nici un fel de valoare probantă în cauza de față.
În consecință, Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul G, domiciliat în comuna Izvoru de, județul A, împotriva sentinței civile nr.260 din 14 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.-, intimați fiind PRIMARUL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna Izvoru, județul
Definitivă.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.5/27.03.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă