Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea 10/2001 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.81

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Timofte Cristina

JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița

Grefier - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de petenții și, domiciliați în municipiul B, str.- nr.94, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1512 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosarul nr-).

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă petentul intimat, lipsă fiind apelanta, apărătorul ales al apelanților, avocat cât și reprezentantul intimatei Primăria Municipiului B prin Primar.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședințe, după care:

Petentul intimat depune la dosar un certificat constatator, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, din care rezultă că s-a înregistrat sub nr- cererea de strămutare a cauzei de față, cu termen de soluționare la data de 9 octombrie 2009. Totodată depune la dosar o adeverință medicală, pentru a justifica lipsa petentei apelante cât și o copie a cererii de apel semnată de către aceasta.

Instanța constatând că din Certificatul constatator depus la dosar de apelant nu rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar fi pronunțat și cu privire la suspendarea judecării cauzei de față, pune în discuția părților cererea de suspendare a judecării apelului formulată de apelant.

Petentul apelant arată că nu insistă în suspendarea judecării prezentului apel, apreciind că membrii completului de judecată sunt obiectivi.

Curtea, văzând că nu mai sunt de formulat alte cereri, constatând apelul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Petentul apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea în parte a hotărârii apelate, în sensul acordării de măsuri reparatorii, respectiv atribuirea în natură a imobilelor în litigiu, motivând că, așa cum rezultă din expertiza topo de la fila 145 dosar, nu a fost măsurat terenul liber, pe care el l-a cumpărat, fiind preluat abuziv de către stat, astfel că se cuvine a-i fi restituit. Solicită cheltuieli de judecată și daune conform decontului pe care îl depune la dosar.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 10.10.2007, înregistrată sub nr-, petenții și au solicitat desființarea dispoziției nr. 6113/12.09.2007 emisă de Primarul mun. B, prin care s-a soluționat notificarea nr. 48/2008, privind imobilul situat în mun. B,-.

În motivarea cererii, petenții au arătat că au dobândit prin cumpărare de la, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 23920/12.07.1986, imobilul compus din casă cu anexe și terenul aferent împrejmuit, de 2884, plătind prețul de 146.000 lei. În contract s-a menționat că terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.

Ulterior, prin Decretul nr. 394/1988 s-a dispus exproprierea întregului imobil, construcțiile fiind demolate, iar parte din teren, 1450, a fost ocupat de construcții și utilități publice, despăgubirea acordată fiind de 64.000 lei.

În temeiul dispozițiilor Legii 10/2001 au solicitat să li se restituie în natură terenul rămas liber, de 1434, iar pentru rest să li se atribuie, pe lângă imobilul situat în mun. B, str. - nr. 94 (clădire și 742,31 teren aferent), acordat prin dispoziția atacată, încă două imobile aflate în prezent în posesia lor, respectiv cel din- (fost 19), compus din locuință cu anexe și 671 teren aferent și cel din-, compus din spațiu atelier și 600 teren.

Totodată, au solicitat acordarea de despăgubiri bănești până la echivalarea valorică raportat la întregul imobil fost situat în-, asupra căruia li s-a stabilit îndreptățirea prin sentința civilă nr. 493/8.07.2004 a Tribunalului Botoșani.

Prin întâmpinare, Primarul mun. B s-a opus acțiunii, arătând că petenții nu au fost proprietarii terenului aferent imobilului din-, câtă vreme acesta a trecut la stat din proprietatea vânzătorului, conform Legii nr. 58/1974.

După administrarea probelor, Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 1512/30.10.2008 a admis în parte acțiunea, obligând Primarul mun. B să emită o dispoziție de completare a art. 1 din Dispoziția nr. 6113/12.09.2007, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în limita diferenței dintre valoarea clădirii din- și valoarea imobilului din str. - nr. 94, plus valoarea sumei de 15.479,38 dolari, toate valorile fiind calculate în raport cu data de 30.06.2007, corectată cu indicele de inflație de la momentul emiterii noii dispoziții.

A fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru suprafața de 2884 teren, respectiv de anulare a art. 2 din Dispoziția nr. 6113/2007.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3652/31.05.1986 petenții au dobândit în proprietate doar casa cu anexe din mun. B,-, nu și terenul aferent, care a trecut în proprietatea statului.

Prin urmare, petenții sunt îndreptățiți să primească în baza Legii 10/2001 măsuri reparatorii doar pentru construcții, nu și pentru terenul aferent acestora, care rămâne supus incidenței dispozițiilor legii speciale în favoarea înstrăinătorului, astfel cum s-a stabilit prin pct. 1.4 sub. C din nr.HG 250/7.03.2007.

Cu referire la celelalte pretenții deduse judecății, tribunalul a reținut că poate exista o diferență consistentă între valoarea clădirii și anexelor din-, expropriate de la petenți și demolate, stabilită la prețurile lunii iunie 2007 la suma de - lei prin expertiza ( 26 dosar) și valoarea actualizată a despăgubirilor încasate cu același prilej, estimată la suma de 15.479,38 prin expertiza ( 149 dosar), în lei, circa 45.000 lei (RON), calculate prin aplicarea unui curs de 2,9 - 3,0 lei/USD, la care se adaugă valoarea estimată pentru imobilul din str. - nr. 94, atribuit prin compensare, potrivit sentința civilă nr. 6540/22.12.2005 a Tribunalului Botoșani, întregul imobil de la adresa respectivă (nu doar lotul atribuit petenților), valorând 69.840 lei.

Într-un asemenea context, Primarul sesizat cu soluționarea notificării are a verifica explicit, prin evaluări concomitente raportate la aceeași dată, 30.06.2007, și a stabili măsurile reparatorii până la echivalarea integrală a prejudiciului suferit de petenți.

Acordarea măsurilor reparatorii suplimentare poate viza imobilele strict determinate de contestatori doar în ipoteza includerii lor pe lista indicată de art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, și doar cu încadrarea valorică în eventuala diferență rămasă neacoperită prin Dispoziția nr. 6113/2007.

Sentința a fost criticată în apel d e către petenți pentru insuficienta cercetare a fondului cauzei.

Au arătat că prima instanță trebuia să stabilească, pe baza unei expertize de specialitate, valoarea imobilelor ce urmează să li se atribuie și diferența ce li se cuvine în urma compensării. Totodată, au arătat că cererea lor privind terenul aferent de 2884 este pe deplin întemeiată, întrucât acesta a fost dobândit prin cumpărare, odată cu construcțiile, dovadă în acest sens fiind prețul achitat.

Prin întâmpinare, pârâtul s-a opus apelului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de petenți, în raport de probele administrate în cauză, curtea constată neîntemeiat apelul.

Astfel, prin art. 1 din Dispoziția nr. 6113/12.09.2007 emisă de Primarul mun. B, petenților li s-a restituit în natură, prin compensare, pentru clădirea care a fost situată în mun. B,-, expropriată în baza Decretului nr. 394/1988 și ulterior demolată, imobilul din str. - nr. 94, ocupat de aceștia în prezent în baza contractului de închiriere nr. 50190/26.11.1999, compus din 3 camere, o bucătărie, un hol, o baie și o magazie și suprafața de 742,31 teren aferent.

Totodată, prin art. 2 din dispoziție a fost respinsă solicitarea petenților privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru terenul aferent, de 2884, iar prin art. 8 s-a apreciat că, în raport de diferența de valoare a clădirilor din-, expropriată și din str. - nr. 2 atribuită prin compensare, petenții nu vor mai rambursa suma primită cu titlu de despăgubiri, aceasta urmând să se scadă din "aceea ce va trebui să se concretizeze sub formă de despăgubiri".

Or, cum corect a sesizat prima instanță, diferențele de valoare rezultate din expertizele de specialitate efectuate în acest sens sunt semnificative. Mai mult, justa soluționare a pretențiilor reclamanților și acoperirea integrală a prejudiciului suferit impun stabilirea termenilor de comparație în raport de aceeași dată.

Față de împrejurarea că petenții solicită ca pentru diferența de prejudiciu rămasă neacoperită să li se acorde, în compensare, alte imobile determinate, soluția instanței de fond, de a nu indica în mod expres cuantumul și forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse, este una favorabilă acestora, urmând a fi menținută în raport și de dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.

Cu referire la soluția de respingere a cererii privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul de 2880 expropriat, curtea reține că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor și aplicare a legii, în acord cu dispozițiile pct. 1.4 din nr.HG 250/2007, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Față de conținutul concret al contractului de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică ( 13 dosar fond), în care s-a stipulat că "terenul aferent construcțiilor ce se înstrăinează trece în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 58/1974", susținerile petenților potrivit cărora însuși prețul achitat face dovada dobândirii și a terenului aferent construcțiilor sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, neputând fi cercetate în acest cadru procesual.

Așa fiind, Curtea, constatând că nu sunt date motivele indicate de apelanți și nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu,

Văzând și dispozițiile art. 296 și 298 Cod procedură civilă,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de petenții și, domiciliați în municipiul B, str.- nr.94, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1512 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosarul nr-).

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Pentru grefier plecat la altă instanță, semnează prim grefier,

red.

tehnored.

ex.5

12.06.2009

Președinte:Timofte Cristina
Judecători:Timofte Cristina, Plăcintă Dochița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Suceava