Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.85

Ședința publică din data de 11 martie 2008.

PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica

JUDECĂTOR 2: Gherasim Elisabeta

GREFIER - - -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P prin primar, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1354/26 oct. 2007 civile nr. pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea, domiciliată în P, str. -. -., nr. 93, județul P.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-intimată Primăria Municipiului P prin primar reprezentat de consilier juridic conform delegației cu nr. 934/2008, intimata-contestatoare prin avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 530/2008 din Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic și avocat având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea, ia act că alte cereri nu mai sun t de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Consilier juridic având cuvântul solicită admiterea apelului. Susține că potrivit Deciziei nr. 271/1965 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular P se accepta donația terenului construibil în suprafață de 438 mp situat în P,-, ca atare, se constata că obiectul donației, l-a constituit numai acest teren nu și construcțiile care s-au aflat pe terenul respectiv, în prezent demolate. Urmează a se face exproprierea numai pentru teren dar nu și pentru imobil, față de împrejurarea că imobilul nu a fost expropriat. Mai susține consilier juridic că prin sentința civilă nr. 103/2007 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis contestația promovată în sensul că s-a anulat Dispoziția nr. 6338/2003 emisă de Primăria Municipiului P și s-a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 modificată constând în restituirea în natură a terenului în suprafață de 438 mp. Împotriva acestei sentințe. contestatoarea a solicitat completarea dispozitivului sentinței în sensul de a se constata că are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcția demolată în anul 1962. Prin sentința civilă nr. 1354/2007 pronunțată de Tribunalul Prahovas -a admis cererea și s-a completat dispozitivul sentinței civile nr. 103/2007 în sensul că se constată dreptul contestatoarei în calitate de moștenitoare a defuncților ( ) și de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 modificată, constând în despăgubiri pentru imobilul construcție în prezent demolat.

Potrivit deciziei nr. 271/1965 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular P acceptul donației a fost numai pentru teren. Mai mult decât atât, potrivit Autorizației pentru dărâmare sau desființare de construcții nr. 99/1962 se autorizase dărâmarea unei case construită din cărămidă, compusă din 3 camere, antreu, cu instalație electrică, acoperită cu tablă - ca urmare a cererii adresate de și.

De altfel, chiar contestatoarea atestă în notificarea nr. 197/2001 formulată prin intermediul executorilor judecătorești și, că imobilul construcție nu a fost preluat în mod abuziv.

Solicită admiterea apelului, urmând a se face exproprierea numai pentru teren nu și pentru construcții, fără cheltuieli de judecată.

Avocat având cuvântul arată că la instanța de fond intimata Primăria Municipiului P nu a formulat întâmpinare la acțiunea promovată de contestatoare. Din notificarea formulată de contestatoare rezultă că aceasta a solicitat despăgubiri pentru imobilul demolat. Contestația formulată în baza Legii 10/2001 de către contestatoarea a fost suspendată la data de 31 oct. 2003 față de împrejurarea că s-a formulat acțiune la udecătoriei Ploiești prin care s- solicitat revocarea donației, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI în cale de atac a dispus revocarea donației.

Tribunalul Prahova a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 103/2007 față de împrejurarea că nu se pronunțase pe cererea de despăgubire a imobilului în litigiu.

Solicită respingerea apelului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 10742/2003 la ribunalul Prahova, petenta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună completarea dispozitivului sentinței civile nr. 103/19 ian. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr- ( număr format vechi 10742/2003) în sensul de a se constata că are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcția demolată în anul 1962 de către fostul S Popular al Orașului

În motivarea cererii, petenta a arătat că prin contestația înregistrată sub nr- ( număr în format vechi 10742/2003) a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 6338/18 aug. 2003 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 438,6. situat în P,- și totodată, să se constate dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcția ce a fost demolată conform Autorizației nr. 99/1962.

A mai arătat petenta că prin sentința civilă nr. 103/2007 Tribunalul Prahovaa admis contestația și a anulat Dispoziția nr. 6338/18 aug. 2003 și a constatat dreptul său la restituire în natură a terenului de 438. instanța nepronunțându-se însă și cu privire la dreptul său de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată și în acest condiții Primăria Municipiului P i-a comunicat că nu poate acorda despăgubiri pentru construcție.

Prin sentința civilă nr. 1354 pronunțată la data de 26 oct. 2007 de Tribunalul Prahova, s-a admis cererea formulată de petenta și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 103/19 ian. 2007 în sensul că s-a constatat dreptul contestatoarei petente - în calitate de moștenitoare a defuncților ( ) și de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în despăgubiri pentru imobilul - construcție - în prezent demolat, ce a fost compus din 3 camere și antreu, acoperit cu tablă, despăgubiri ce urmau a fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- ( număr format vechi 10742/2003) petenta a chemat în judecată Primăria Mun. P, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 6338/18 aug. 2003 emisă de intimată și restituirea în natură a terenului în suprafață de 438,6 mp. teren viran, ca urmare a demolării proprietății părinților săi.

Prin precizarea la acțiune depusă la data de 17 oct. 2003, petenta a arătat că nu a primit nici o despăgubire pentru clădirea demolată și nici pentru teren, astfel încât a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri.

Prin sentința civilă nr.103/19 ian. 2007, Tribunalul a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 6338/2003 emisă de intimată și a constatat dreptul contestatoarei în calitate de moștenitoare a defuncților ( ) și de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, modificată, constând în restituirea în natură a terenului de 438. situat în P,- ( actualmente str. - ), județul P, reținându-se că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat, instanța a omis a se pronunța cu privire la dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru construcția demolată, așa cum a solicitat petenta.

Așadar, din actele și lucrările dosarului, a rezultat că prin contestația înregistrată la nr-( număr în format vechi 10742/2003) petenta a solicitat să se constate dreptul său la măsuri reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 constând în restituirea în natură a terenului de 438. situat în P,- ( actualmente str. -, ) teren viran ca urmare a demolării construcției pentru care nu s-au primit despăgubiri astfel încât contestatoarea a avut dreptul la acestea în baza legii sus menționate, contestație ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 103/2007 prin care instanța a admis contestația și a anulat Dispoziția nr. 6338/2003 emisă de intimată și a constatat numai dreptul contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii ce au constat în restituirea în natură a terenului în litigiu, dar a omis a se pronunța cu privire la despăgubirile solicitate pentru construcția demolată, deși în considerentele sentinței a fost reținut că imobilul construcție ce a aparținut autorilor petentei situată pe terenul ce a fost preluat în mod abuziv a fost demolată.

Împotriva sentinței civile nr. 1354 pronunțată la data de 26 oct. 2007 de Tribunalul Prahovaa declarat apel intimata Primăria Mun. P- prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

Prin sentința civilă nr. 103/2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, instanța a admis contestația promovată în sensul că a anulat Dispoziția nr. 6338/2003 emisă de Primăria Municipiului P și a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în restituirea în natură a terenului de 438. situat în P,- ( actuala str. -, ). Împotriva acestei soluții contestatorul a solicitat completarea dispozitivului sentinței în sensul de a se constata că are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcția demolată în anul 1962.

Prin sentința civilă nr. 1354/2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, instanța a admis cererea formulată de contestator și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 103/2007 în sensul că acesta beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în despăgubiri pentru imobilul construcție demolat.

Potrivit Decizie nr. 271/1965 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular P se accepta donația terenului construibil în suprafață de 438. situat în P,-. Ca atare, s-a constatat că obiectul donației, l-a constituit numai terenul sus menționat și nu și construcțiile care s-au aflat pe acel teren.

Mai mult decât atât, potrivit Autorizației pentru dărâmare sau desființare de construcții nr. 99/1962( anterioară Deciziei nr. 271/1965) se autorizase dărâmarea unei case construită din cărămidă, compusă din 3 camere, antreu cu instalație de lumină, acoperită cu tablă, ca urmare a cererii adresată de și.

Având în vedere cele precizate, se menționează că a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului potrivit art. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001 doar terenul situat în P,-, nu și construcția situată pe acesta, demolată în prezent.

De altfel, susține apelanta că, chiar petenta atesta în notificarea nr. 197/2001 formulată prin intermediul executorilor judecătorești și, că imobilul construcție nu a fost preluat abuziv, afirmând că autorii săi au cerut dărâmarea casei din demolare pentru construirea altui imobil, revendicând doar terenul.

Curtea examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefundat pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză rezultă că autorii contestatoarei au deținut în proprietate imobilul situat în P,-, județul P, compus din teren în suprafață de 438. și o construcție ce a fost demolată, iar terenul a fost donat statului de autorii contestatoarei care nu mai erau în măsură să plătească impozitele aferente, donație care s-a constatat a fi nulă absolut în mod definitiv și irevocabil.

În această situație, imobilul-teren a fost preluat abuziv de către stat, ceea ce înseamnă că se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. c din Legea 10/2001.

Prin urmare instanța de fond a făcut o justă aplicare a prevederilor Legii 10/2001, mai ales că în prezent, terenul este liber de construcții sau alte obiective de interes public.

Concluzionând, Curtea pentru cele ce preced, va respinge ca nefondat apelul, conform art. 296 Cod procedură civilă, urmând să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, păstrând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

DECIDE:

Respinge apelul ca nefondat, declarat de intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P prin primar, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1354/26 oct. 2007 civile nr. pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea, domiciliată în P, str. -. -., nr. 93, județul P.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2008.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red./

Tehnored./grefier

4 ex./data 20.03.2008

f-( nr. format vechi 10742/2003)- Tribunalul Prahova R

Președinte:Duboșaru Rodica
Judecători:Duboșaru Rodica, Gherasim Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Ploiesti