Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.102
Ședința publică din data de 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Popa
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de petentul, domiciliat în,-, Cod poștal -, Județ P și de intimații MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE-PRIN P, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, Cod poștal - împotriva sentinței civile nr. 1457 pronunțată la 16 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova.
Apelurile sunt scutite de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-petent asistat de avocat din cadrul Baroului și apelanții-intimați Ministerul Economiei și Finanțelor Publice- prin P și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin consilier juridic.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezenta având cuvântul prin apărători declară că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea apelurilor.
Avocat având cuvântul pentru apelantul petent susține oral motivele de apel, arătând în esență că sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond a analizat în mod trunchiat și părtinitor probele administrate în cauză și nu a făcut nicio referire la actele prin care apelantul a făcut dovada pagubelor materiale.
Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond obligarea intimatului la 100.000 Euro pagube materiale și 150.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic având cuvântul pentru apelanții intimați solicită în principal admiterea apelului lor, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii, dat fiind faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 cod pr.penală.
În subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul diminuării sumei la care Statul Român a fost obligat, având în vedere practica în domeniu.
Referitor la apelul declarat de petent solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat având cuvântul pentru apelantul petent solicită respingerea apelului declarat de intimat ca nefondat.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ambelor apeluri ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond, ca legală și temeinică, dat fiind faptul că Tribunalul Prahovaa aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente și a stabilit în mod obiectiv cuantumul daunelor morale.Referitor la daunele materiale solicitate de petent solicită respingerea acestora ca neîntemeiate, deoarece nu au fost dovedite.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7981/2005, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea acestora la repararea pagubelor materiale și a daunelor morale cauzate prin privarea de libertate în mod nelegal și durata excesivă a procedurii penale împotriva sa.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordonanța din 6.04.1998 a Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorials -a dispus începerea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare prev. de art. 2151alin.1 Cod penal și art.254 alin.1 Cod penal și a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.48/6.04.1998 pe o perioadă de 30 de zile, ulterior fiind prelungit cu încă 20 de zile până la data de 24.05.1998, iar ulterior datei de 24.05.1998 a fost privat ilegal de libertate până la data de 2.06.1998.
Arată că, prin încheierea din 21.05.1998 Tribunalul Militar Teritoriala dispus revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.
Prin Ordonanța din 30.03.2005 a Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Ba dispus neînceperea, încetarea și scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului.
Menționează reclamantul că a apreciat ca excesivă durata procedurii penale pornită împotriva sa, iar arestarea nelegală timp de 57 zile și durata excesivă a procedurii penale - 7 ani, a avut consecințe materiale și morale ireparabile.
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a sa, deoarece repararea pagubelor materiale sau a daunelor în cazul condamnării pe nedrept sau la privării de libertate nelegal în toate cazurile este suportat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa întrucât în interpretarea corectă a prevederilor art.504 alin.1 Cod procedură penală și prevederilor art. 48 alin.3 din Constituție, răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale este antrenată indiferent de temeiul achitării sau încetării procesului penal.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 31.10.1999, dar nu în mod forțat așa cum susține.
Prin sentința civilă nr. 39/10.01.2006 Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al Ministerului Apărării Naționale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naționale, invocată de acesta și a respins acțiunea față de Ministerul Apărării Naționale ca fiind introdusă numai împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, a admis excepția tardivității acțiunii și a respins acțiunea ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât instanța de fond a interpretat eronat faptul că termenul de 18 luni a început să curgă de la data de 01.06.1998, neținând seama de faptul că urmărirea penală pentru aceleași fapte a continuat până la data de 30.03.2005, când prin ordonanța din 27.02.2003 s-a dispus, de către Parchetul Național Anticorupție, scoaterea sa de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 245 cod penal și declinarea competenței în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2151alin.1 cod penal în favoarea Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial B. Prin ordonanța din 30.03.2005, în dosarul nr. 149/P/2003 acest Parchet a dispus neînceperea, încetarea și scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului pentru infracțiunea de delapidare în formă continuată.
Curtea de Apel Ploieștia pronunțat decizia nr. 69/20.04.2006 prin care a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la ribunalul Prahova.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că data de la care începe să curgă termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 od pr.civ. este 30 martie 2005, astfel că acțiunea înregistrată la data de 17.11.2005 a fost introdusă în termen legal.
În ce privește capătul de cerere privind repunerea reclamantului în drepturi, formulată în contradictoriu cu intimata Ministerul Apărării Naționale Curtea a constatat că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calitatii procesuale pasive a acestuia și respinsă acțiunea ca atare, în condițiile în care acestă cerere are caracterul unui litigiu de muncă și asigurări sociale, în care calitatea de angajator revine intimatei, urmând ca instanța de fond să pună în discuția părților competența materială de soluționare a cererilor și necesitatea disjungerii a celor două capete de cerere.
Împotriva acestei decizii, intimatul Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs care, prin decizia civilă nr.1081/6.02.2007 a Înaltei Culți de Casație și Justiție, a fost respins și a fost obligat recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant
Primindu-se dosarul la ribunalul Prahova, cauza a fost reînregistrată sub nr-.
La termenul de judecată din data de 03.09.2007 reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare la cererea principală în ceea ce privește capătul doi de cerere, în sensul că solicită obligarea Statului R prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească suma de 250.000 euro reprezentând 100.000 euro pagube materiale și 150.000 euro daune morale, având în vedere durata excesivă a procedurii penale pornită împotriva sa.
În ședința publică din data de 15.10.2007 tribunalul a dispus disjungerea capetelor de cerere având ca obiect despăgubiri în baza disp. art.504-506 cod pr. penală formulate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, formându-se dosarul nr- și a invocat excepția necompetenței teritoriale cu privire la capatele de cerere formulate în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr.1308 bis/15 octombrie 2007 și a declinat competența de soluționare a acestor capete de cerere în favoarea Tribunalului București - Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
La data de 26.10.2007 intimata Ministerul Economiei și Finantelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Paf ormulat întâmpinare la acțiunea promovată de către G, arătând că, într-adevăr art.504 din Codul d e procedură penală instituie posibilitatea repararii de către stat a pagubelor suferite de persoanele care, în cadrul procesului penal au fost private de libertate, ori cărora li s-a restrâns libertatea, însă numai în situația în care aceste măsuri au fost nelegale, nu și în cazul de față.
S-a mai arătat că, deși la prima vedere superficială, s-ar putea crede că reclamantul se poate prevala de dispozițiile art.504 alin.2 cod pr.penală, în sensul că "are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal", în speța de față nu este îndeplinită niciuna din aceste condiții, neexistând vreo ordonanță a procurorului sau o hotărâre a instanței de revocare măsurii privative de libertate și nici ordonanța procurorului sau hotărârea instanței de judecată de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 lit.
S-a susținut că, în condițiile în care urmărirea penală s-a încheiat prin Ordonanța din 27.02.2003 din dosarul nr.12/p/2003 a Parchetului Anticorupție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art.11 pct.1 lit.b și art.10 alin.1, lit.a, este evident că reclamantul nu poate fi îndreptățit la acordarea de despăgubiri către stat, neîncadrându-se în niciuna din situațiile prevăzute de art.504 cod pr.pen.
În subsidiar, în situația în care tribunalul va aprecia că acțiunea poate fi admisă, pârâta solicită să se cenzureze cu obiectivitate pretențiile reclamantului în ceea ce privește suma solicitată drept despăgubiri, deoarece în ceea ce privește daunele materiale pretinse, reclamantul nu a produs nicio probă pentru dovedirea existenței acestora; pentru acordarea de către instanță a daunelor morale, se impune administrarea de probe corespunzătoare, care să contureze atât dimensiunea suferințelor fizice, cât și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus reclamantul, simpla stabilire a sumei de către acesta nefiind suficientă.
În concluzie s-a susținut că, în măsura în care se reține de către instanța de fond ca reclamantul trebuie despăgubit, este statuat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de Proprietate intelectuală (decizia nr.3189/20.04.2004) că "factorul prejudiciabil se limitează la durata arestării preventive, deoarece, ulterior punerii în libertate, derularea procesului. reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic sau psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză.
La data de 29.10.2007 reclamantul Gap recizat că suma de 100.000 euro reprezintă contravaloarea concediilor medicale și a îngrijirilor medicale necesare pentru ameliorarea afecțiunilor survenite în urma privării sale de libertate, datorită condițiilor inumane de la locul de deținere, în urma cărora a rămas cu sechele care persistă (40.000euro) și pierderea apartamentului proprietate personală, care în urma destrămării familiei soldată cu divorț, a fost atribuită soției (60.000 euro).
S-a mai arătat, că suma de 150.000 euro reprezentând daune morale constă în traumele psihice suferite prin destrămarea familiei, umilințele suportate prin neavansarea în grad, neacordarea ordinului "Meritul Militar cls a II-a" și trecerea în rezervă impusă înainte de termen, urmare a privării de libertate ilegale și a duratei excesive a procedurii penale pornite împotriva acestuia.
În dovedirea cererii prin care și-a precizat pretențiile reclamantul a anexat o serie de înscrisuri, iar la data de 29 octombrie 2007 acesta a solicitat proba și cu alte înscrisuri, un martor, iar pârâtul proba cu înscrisuri, probe pe care instanța considerându-le utile și concludente în cauză le-a admis.
La data de 16.11.2007 petentul a depus la dosar concluzii scrise, arătând că, atăt Ministerul Apărării Naționale cât și Ministerul Finanțelor Publice au dat o interpretare trunchiată a unor texte de lege, omițând în mod deliberat să facă referire la faptul că, pe perioada respectivă apreciată de CEDO "ca excesiva durată procedurii penale" pornită împotriva lui G, acesta era militar activ căruia i-au fost lezate grev atât drepturile privitoare la carieră, cât și cele de natură patrimonială.
Prin încheierea din data de 21.05.1998 Tribunalul Militar Bucureștia dispus revocarea arestării preventive și punerea în libertate a acestuia, încheiere care a devenit definitivă ca efect a recursului, prin Decizia nr.145 a Curții Militare de Apel București.
A mai arătat petentul că la data de 24.04.1998 și până la data de 02.06.1998 a fost privat de libertate în mod nelegal și stat arestat fără mandat de arestare fiind pus în libertate abia în data de 02.06.1998 ca efect al hotărârii revocabile.
La data de 15 noiembrie 2007 pârâta Paf ormulat concluzii scrise la acțiunea promovată de reclamantul G, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În cuprinsul concluziilor se apreciază că daunele materiale în cuantum de 40.000 euro solicitate ca reprezentând contravaloarea concediilor și îngrijirilor medicale sunt mult exagerate și nejustificate și nu au fost depuse chitanțe la dosar reprezentând contravaloarea medicației stabilite, diagnosticele enumerate în adeverințele medicale depuse în copie la dosar nereprezentând afecțiuni atât de grave care să justifice un asemenea cuantum al despăgubirilor.
De asemenea, se apreciază că suma de 60.000 euro solicitată, reprezentând contravaloarea apartamentului este nejustificată, atâta timp cât nu s-a făcut un partaj de bunuri între soți, apartamentul rămâne în continuare reclamantului, ceea ce ar presupune, în situația acordării acestei sume o îmbogățire fără justă cauză.
În ceea ce privește daunele morale cuantificate la 150.000 euro pârâta apreciază că acestea sunt injuste, întrucât conform Curții Europene a Drepturilor Omului și practicii judiciare în materie, daunele morale au funcție reparatorie și nu compensatorie, această funcție netrebuind absolutizată, deoarece prejudiciile materiale sunt de neînlocuit. În plus CEDO statuează "compensarea suficientă și echitabilă este considerată și constatarea faptei ilicite, aceasta având caracter reparatoriu"
La data de 16.10.2007 reclamantul a formulat concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunța instanța să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor la repararea pagubelor materiale și a daunelor morale cauzate prin privarea de libertate în mod ilegal și durata excesivă a procedurii penale pornită împotriva sa de organele judiciare.
Acesta solicita, să se rețină că, prin durata excesivă de 10 ani, a procedurii penale desfășurată împotriva sa, anterior având calitate de militar activ, prin măsurile dispuse de Ministerul Apărării i-au fost lezate atât drepturile privitoare la carieră, cât și cele de natură patrimonială.
S-a precizat că suma de 100.000 euro reprezintă contravalorea concediilor medicale și a îngrijirilor medicale necesare pentru tratarea afecțiunilor survenite în urma privării sale de libertate, datorită condițiilor inumane de la locul de deținere, în urma cărora a rămas cu sechele care persisită (40.000 euro) și pierderea apartamentului proprietate personală în urma destrămării familiei soldată cu divorț și atribuirea acestuia familiei (60 000 euro).
S-a mai arătat că suma de 150.000 euro reprezintă daune morale constând în traume psihice suferite prin destrămarea familiei, umilințele suportate prin neavansarea în grad, neacordarea ordinului "Meritul Militar clasa a II-a" și trecerea în rezervă impusă înainte de termen, urmare a privării ilegale de libertate și a duratei excesive a procedurii penale pornită împotriva reclamantului.
Potrivit dispozițiilor art.274 cod pr.civilă s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată către reclamant constând în onorariul de avocat, potrivit chitanței atașată la dosar.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.1457 din 12 noiembrie 2007 admis în parte acțiunea formulată de petentul G, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și a obligat pârâta la plata sumei de 50.000 euro sau echivalentul în lei la data plății la cursul BNR reprezentând daune morale către reclamant, reținând în fapt următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat repararea pagubelor materiale și a daunelor morale cauzate prin privarea de libertate în mod ilegal și durata excesivă a procedurii penale pornită împotriva sa de organele judiciare, constând în 40.000 euro daune materiale reprezentând contravaloarea concediilor medicale și a medicației pentru afecțiunile reclamantului, urmare a privării de libertate suferită și 60.000 euro daune materiale reprezentând contravaloarea unui apartament pretins "pierdut" de către reclamant, precum și suma de 150.000 euro reprezentând daune morale constând în traume psihice suferite prin destrămarea familiei, umilințele suportate prin neavansarea în grad, neacordarea ordinului "Meritul Militar cls a II a " și trecerea în rezervă impusă înainte de termen, urmare a privării ilegale de libertate și a duratei excesive a procedurii penale pornită împotriva reclamantului.
Potrivit dispozițiilor Capitolului IV din codul d e procedură penală - repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal", cazurile care conferă dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite sunt condamnarea definitivă, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, precum și privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal.
În speță este incident cel de-al doilea caz al aplicării măsurii privative de libertate în cursul urmăririi penale - a cărei nelegalitate a fost constatată, conform art.504 alin.3, teza a 3-a, prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative de libertate.
În ceea ce privește restrângerea adusă libertății reclamantului, tribunalul a reținut că la data de 06.04.1998 procurorul militar a dispus începerea urmăririi penale față de reclamantul G pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare prevăzută de art.2151cod penal și luare de mită, prev. de art.254 alin.1 cod penal, la data de 06.04.1998, punându-se în mișcare acțiunea penală împotriva reclamantului pentru săvârșirea celor două infracțiuni.
Conform mandatului de arestare preventivă nr.48/1998 din 06.04.1998 s-a dispus prin ordonanță arestarea preventivă a reclamantului pe o perioadă de 30 zile și anume 06.04.1998 - 05.05.1998, măsura arestării preventive a fost prelungită prin încheierea din data de 24.04.1998 a Tribunalului Militar Teritorial în dosarul nr.267/1998 cu 20 de zile, respectiv până la data de 24.05. 1998. Acesta a fost pus în libertate la data de 02.06.1998 conform biletului de liberare nr.293/200, în total reclamantul executând aproximativ 2 luni de zile de arestare preventivă.
Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 21 mai 1998 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial în dosarul nr.354/1998 definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, s-a constatat nelegalitatea măsurii arestării preventive și s-a dispus revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului cu motivarea că "din actele și lucrările dosarului de urmărire penală nu rezultă existența unor acte sau împrejurări care să justifice organelor judiciare că lăsarea în libertate a inculpatului -. ar prezenta pericol pentru ordinea publică".
De asemenea, s- reținut că, în acest sens, în decizia Curții Militare de Apel prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii tribunalului, se precizează că ordonanța prin care s-a dispus arestarea nu este motivată sau măcar făcute referiri la împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, din actele depuse de apărător rezultând că inculpatul, comandant al UM 02199, jud.I se afla la prima încălcare a legii penale și are o activitate meritorie ca ofițer, această ultimă împrejurare fiind dovedită prin mai multe xerocopii de pe actele de studii, diverse articole apărute în presa militară.
Ulterior, prin ordonanța din 27.02.2003, în dosarul nr.12/P/2003 al Parchetului Național Anticorupție s-a dispus, în temeiul art.11 pct.1 lit.b și art.10 alin.1 lit.a cod pr.penală scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 cod pr.pen. raportat la art.7 din Legea nr.78/2000, întrucât fapta nu există, iar în ceea ce privește infracțiunea de delapidare în forma continuată, prevăzută de art.2151cod pr.penlă alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal s-a dispus prin ordonanța Parchetului Militar Teritorial București nr.149/P/2003 din 30.03.2005 scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art.11 pct.1 lit.b rap la art. 10 lit.1cod pr.pen. și art 91 cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În consecință, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la repararea daunelor materiale și morale, în măsura în care acestea au fost dovedite în prezenta cauză, suferite ca urmare a arestării preventive nelegale pe o perioadă de mai multe zile, fiind de netăgăduit că orice arestare pe nedrept produce celui în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onorarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege.
Instanța nu poate dispune însă despăgubirea reclamantului pentru durata excesivă a procedurii de urmărire penală, conform art.504 cod pr.pen. acesta nefiind caz care să dea dreptul reclamantului la repararea unei eventuale pagube.
Conform adeverinței medicale de la fila 85 dosar reclamantul Gan ecesitat în cursul anului 1998, 67 zile de scutiri medicale și concedii medicale, fiind diagnosticat cu boală de reflux gastro-esofagian, sindrom dislipidemic și diateză urică, iar ulterior anului 1998 nu a mai prezentat simptomatologia specifică acțiunilor menționate și nu a mai necesitat perioade de absențe de la programul de lucru pe probleme medicale.
Instanța a mai reținut că reclamantul nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între afecțiunile mai sus menționate și privarea de libertate pe de o parte, iar pe de altă parte, nici a cheltuielilor de natură medicală efectuate pentru tratarea acestor afecțiuni, precum și a sumelor de bani ce reprezintă diferența între salariul pe care ar fi trebuit să îl primească reclamantul și indemnizația de concediu medical pe care a primit-
Tribunalul a apreciat că problemele medicale ale reclamantului, conform adeverinței citate, au încetat să existe după anul 1998, astfel că acestea nu reprezintă afecțiuni grave de natură să afecteze sănătatea acestuia pe termen și pe cale de consecință să justifice cererea acestuia de acordare a unor reparații materiale din partea statului.
În ceea ce privește acordarea de daune materiale pentru pretinsa pierdere a unui apartament care ar fi revenit soției sale în urma unui partaj, nici cu privire la aceste solicitări nu s-a probat în primul rând existența acestui apartament în patrimoniul reclamantului, existența partajului voluntar sau prin acțiune în instanță și nici legătura de cauzalitate în cazul atribuirii acestuia la partaj soției, între măsura arestării nelegale și pretinsa atribuire a apartamentului soției.
În consecință, tribunalul a respins cererea reclamantului de obligare a Statului Român la daune materiale constând în plata sumei de 100.000 euro reprezentând contravaloarea concediilor medicale și a îngrijirilor medicale (40.000 euro), precum și pretinsa pierdere a unui apartament proprietate personală (60.000 euro) ca neîntemeiate
În ceea ce privește solicitarea de acordare de daune morale, instanța a reținut că prin detenția suferită reclamantul a suferit un prejudiciu nepatrimonial ce urmează a fi apreciat în funcție de consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele arestării, măsura în care reclamantului i-au fost afectate situația profesională, socială și familia.
Din declarația martorului, precum și din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că arestarea l-a afectat pe reclamant, în primul rând, prin deteriorarea standardului de viață pe perioada detenției, anterior acesta având calitatea de comandant de unitate și ulterior prin degradarea stării de sănătate în anul respectiv, prin deteriorarea relațiilor de familie, prin inducerea unei stări sufletești de stres și supărare, prin întreruperea carierei militare ca urmare a "ecoului" pe care arestarea a avut- în ceea ce privește reputația sa profesională, reclamantul având la data începerii urmăririi penale funcția de comandant de unitate. Pe de altă parte, martorul a afirmat că arestarea reclamantului, precum și întreaga cercetare penală nu au fost de natură să aducă atingere imaginii acestuia în societate, cunoscuții percepându-l ca pe o persoană nevinovată de faptele ce i se imputa.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune morale reprezintă o justă și suficientă despăgubire a reclamantului de natură a compensa suferințele de ordin moral și fizic provocate reclamantului în cele aproximativ două luni în care a fost privat de libertate în mod nejustificat.
Împotriva sentinței sus menționate au declarat apel atât petentul G, cât și intimatul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Astfel, în apelul săureclamantul Gs-a declarat nemulțumit de hotărârea pronunțată de prima instanță întrucât nu s-au analizat în mod corect toate actele depuse la dosar, nu s-a stabilit situația de fapt dedusă judecății cu raportare la dispozițiile legale ce își găsesc incidență în cauza de față.
S-a mai precizat de apelant că, în motivarea hotărârii instanța a apreciat că este îndreptățit la repararea dunelor morale și materiale, iar prin aceeași motivare s- revenit nejustificat, reținându-se că cererile sale nu au fost dovedite în totalitate, obligând Statul Român prin Ministerul Finanțelor doar la plata sumei de 50.000 euro.
În concluzie, apelantul a menționat că ceea ce s-a reținut de către instanță reprezintă o analiză trunchiată și părtinitoare a probelor din dosar, considerente pentru care a solicitat admiterea cererii, schimbarea sentinței primei instantei în sensul obligării intimaților la plata sumei de 100.000 euro pagume materiale și 150.000 euro daune morale.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFPs-a declarat nemulțumit pentru faptul că instanța nu a făcut o strictă aplicare a dispozițiilor legale raportat la situația de fapt dedusă judecății și legat de acest aspect a apreciat că, în speța de față nu există condițiile necesare pentru a se putea face aplicarea disp.art.504 și următ. cod pr.penală, iar măsura luată împotriva reclamantului nu a fost nelegală sau abuzivă.
De asemenea, s-a apreciat că, în speța de față nu este îndeplinită niciuna din condițiile textelor legale sus menționate, neexistând vreo ordonanță a procurorului sau vreo hotărâre a instanței de judecată de revocare a măsurii privative de libertate și nici ordonanța procurorului sau hotărârea instanței de judecată de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal pentru cauza prev. în art.10 alin.1 lit.j, urmărirea penală finalizându-se cu oradonanța procurorului din 27.02.2003 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală în temeiul disp.art.11 pct.1 lit.a, deci pentru cu totul alte motive decât cele indicate în textul de lege respectiv art.10 al.1 lit.
În concluzie, s-a apreciat de către apelant că reclamantul nu poate fi îndreptăți la acordarea de despăgubiri de către stat, neîncadrându-se în niciuna dintre situațiile prev. de art.504 cod pr.penală, considerentele pentru care s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.
Apelantul a pus concluzii și în susbsidiar, în sensul în care, dacă instanța va aprecia admisibilitatea și temeinicia acțiunii și a solicitat reducerea despăgubirilor cu titlu de daune morale, chiar dacă aceasta este mai mică decât cea solicitată de către reclamant, având în vedere atât practica instanței supreme, cât și jurisprudeța CEDO care statuează:,compensarea suficientă și echitabilă este considerată și constatarea faptei ilicite, aceasta având caracter reparatoriu".
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate prin prisma sentinței primei instanțe, apreciază că aceasta este legală și temeinică numai în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, referitorla apelul declarat de reclamantul, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins ca atare, întrucât instanța a analizat actele depuse la dosar, toate probele solicitate și în raport de acestea a stabilit că este îndreptățit la reparatrea daunelor morale și materiale în măsura în care acestea au fost dovedite suferite ca urmare a arestării preventive nelegale.
- mult decât atât, de asemenea, Curtea apreciază că prima instanță nu a putut lua în considerare despăgubirile solicitate pentru durata excesivă a procedurii de urmărire penală conform art.504 cod pr.pen. acesta nefiind un caz care să dea dreptul la reprarea unei eventuale pagube și nu în ultimul rând de acordarea de daune morale pentru pretinsa pierdere a unui apartament care ar fi revenit soției sale în urma unui proces de partaj, pe acest aspect, neexistând probatorii și totodată o legătură de cauzalitate în cazul atribuirii imobilului soției și măsura arestării nelegale a acestuia.
Totodată, Curtea apreciază că în mod corect instanța a respins cererea reclamantului de obligarea Statului Român la daune materiale constând în plata sumei de 100.000 euro reprezentând c/val. concediiilor medicale și a îngrijirilor medicale, 40.000 euro, ca neîntemeiată, pentru aceleași considerente sus menționate, inexistența unui probatoriu complet care să justifice plata acestor sume.
Referitor laapelul declarat de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP P, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, urmând a se schimba în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se reduce cuantumul despăgubirilor de la 50.000 euro la 5.000 euro, urmând a se păstra restul dispozițiilor sentinței, motivat de împrejurarea că probele ce au fost administrate nu au fost de natură să contureze, atât dimensiunile suferințelor fizice cât și întinderea prejudiciilor morale la care a fost suspus reclamantul, simpla apreciere a sumei de către acesta nefiind suficientă.
De asemenea, instanța apreciază că în stabilirea cuantumului acestor despăgubniri pe lângă aspectele sus menționate trebuie să se aibe în vedere atât practica instanței supreme prin deciziile pronunțate, respectiv decizia nr.3812/05.12.2000 prin care se menționează: " pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare însă necesar, ca cel care pretinde daunele să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură, drepturile persoanle nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție i-au fost afectate și, pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul".
Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere jurisprudența CEDO, precum și recomandările Consiliului Europei care sunt obligatorii, acestea referindu-se la faptul că "despăgubirea are ca scop de a da o satisfacție, sau o compensare victimei", pe cale de consecință nu se urmărește repunerea într-o situație anterioară care nu este posibilă ci se urmărește o compensație.
De altfel, conform Curții Europene a Drepturilor Omului și practicii judiicare în materie, daunele morale au funcție reparatorie și nu compensatorie, această funcție netrebuind absolutizată, deoarece prejudiciile morale sunt de neînlocuit.
În cauză se vor face aplicarea disp.art.296 cod pr.civilă în sensul respingerii apelului reclamantului și admiterii apelului intimatului pentru toate considerentele sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge apelul formulat de petentul, domiciliat în,-, Cod poștal -, Județ P, împotriva sentinței civile nr. 1457 pronunțată la 16 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE-PRIN P, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, Cod poștal -, ca nefondat.
Admite apelul formulat de intimații MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE-PRIN P, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, Cod poștal -, împotriva sentinței civile nr. 1457 pronunțată la 16 noiembrie 2007 de Tribunalul Prahova.
Schimbă în parte sentința în sensul că reduce cuantumul despăgubirilor de la 50 de mii euro la 5 mii de euro.
restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
red.dact.AP/CC
6.ex. 26.04.2008
fond- Tr.
fond.
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa
