Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1029/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR- - obligație de a face -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIE NR.1029

Ședința publică de la 27 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu

JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu

Grefier - - - -

*****

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 297 din 05 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.1285 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de proprietari nr.9 M, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței faptul că recurentul pârât a depus, prin Serviciul registratură, taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și practică judiciară; de asemenea, a învederat cererea privind judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, formulată de recurentul pârât, prin motivele de recurs, după care;

Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurentul pârât și constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 1285 din 18.04.2008 a fost admisă cererea formulată de reclamanta pârâtă reconvențional Asociația de proprietari nr.9 M, în contradictoriu cu pârâtul reclamant reconvențional.

A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional Asociația de proprietari nr. 9

A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional să desființeze lucrările de modificare a acoperișului cu șarpantă și învelitori din înlocuitori de țiglă executată fără autorizație de construire la blocul I-1,.1 din mun. M, jud. G, fiind obligată reclamanta pârâtă reconvențional să repare acoperișul și tavanul, aferente scării nr. 1 blocul I-1 din Mun. M conform proiectului și a autorizației de construire a imobilului --1 în termen de 30 de zile de la îndeplinirea obligației instituită în sarcina pârâtului reclamant reconvențional.

Au fost respinse celelalte capete de cerere din cererea reconvențională, compensându-se cheltuielile de judecată între părți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de inspecție nr.1141 din 28.08.2007 Inspectoratul de Stat în Construcții Gar eținut că, la blocul I-1,.1, s-au efectuat lucrări de modificare la acoperiș fără a se solicita autorizația de construire, în speță s-au executat șarpante care nu îndeplinesc condițiile urbanistice și cerințele esențiale privind calitatea în construcții. S-a stabilit ca termen de remediere a acestor deficiențe data de 24.09.2007 potrivit anexei existând învelitori la scările 1,2, 5 și 6 ale blocului I-1, nerezultând din actele dosarului că Asociația de Proprietari a făcut demersuri în vederea obținerii autorizației de construire.

S-a apreciat de instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.11 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991 ce au fost invocate de către pârâtul reclamant prin cererea reconvențională, deoarece produsul MEMBR 40200 achiziționat anterior solicitării adresate reclamantei de către - și nu de către pârâtul reclamant reconvențional, nu fac dovada că ar fi fost utilizate la refacerea hidroizolației.

S-a reținut că nu este fondată apărarea pârâtului cât privește lipsa calității procesuale active a reclamantei întrucât potrivit art. 30 alin.1 lit.d din Legea nr.230/2007 comitetul executiv reprezentat de președintele asociației de proprietari reglementează folosirea, întreținerea, repararea, înlocuirea și modificare părții proprietății comune inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietății comune, iar potrivit art. 31 din același act normativ asociația de proprietari este reprezentată în instanță de președintele său.

Cât privește cererea reconvențională formulată de către pârâtul reclamant reconvențional, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată în parte, respectiv în ceea ce privește repararea acoperișului și tavanului aferente scării nr.1 din blocul I-1 din mun. M, dovedindu-se că imobilului i s-au adus degradări ca urmare infiltrațiilor cu apă provenind din ploi și zăpezi care se coroborează cu lipsa răspunsului la interogatoriu cu care a fost citată reclamanta-pârâtă reconvențional.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, arătând că Asociația de Proprietari a refuzat să se achite de obligațiile ce-i revin prin lege de a întreține în stare corespunzătoare imobilul, pentru care a cumpărat bitum pentru refacerea hidroizolației, precizând totodată că materialele din care a fost executată hidroizolația au fost în concordanță cu dispozițiile art.11 alin.1 din Legea nr.50/1991, nefiind necesară obținerea autorizației de construire.

De asemenea, apelantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis doar în parte cererea reconvențională, obligând Asociația de Proprietari Nr.9 M doar la efectuarea reparațiilor la acoperișul blocului și a tavanului aferente scării pe care se află apartamentul său, respingând în rest cererea reconvențională.

Apelantul a mai susținut că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale active, deoarece Legea nr.50/1991 cuprinde dispoziții privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, iar art.27 din lege nu-i conferă reclamantei calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 297/5 sept. 2008 Tribunalul Gorja respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr.1285 din 18.04.2008 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă reclamanta Asociația de proprietari Nr.9 Mac hemat în judecată pârâtul să desființeze lucrările executate fără autorizație de construire, lucrare de modificare la acoperiș cu șarpantă și învelitori din înlocuitori de țiglă la blocul 1,.1, din municipiul

Aspectele invocate de apelant în motivele de apel nu sunt întemeiate.

Inspectoratul de Stat în Construcții G, prin procesul-verbal de inspecție nr.1141/2007 a reținut că la blocul 1,.1 din municipiul M, s-au efectuat lucrări de modificare a acoperișului fără a se solicita autorizația de construire, executându-se șarpantă care nu îndeplinesc condițiile urbanistice și cerințele esențiale privind calitatea în construcții, stabilindu-se termen de remediere a acestor deficiențe până la data de 24.09.2007.

Cum pârâtul a executat asemenea lucrări fără autorizație de construire, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, fiind incidente disp.art.28 alin.3 din Legea nr.50/1991, măsura desființării construcțiilor putându-se aplica și în situația în care la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară executării unei astfel de lucrări.

Nici motivul de apel prin care a arătat că greșit instanța de fond a respins lipsa calității procesuale active a reclamantei nu a fost privit ca întemeiat, avându-se în vedere disp.art.30 alin.1 din Legea nr.230/2007, potrivit cărora comitetul executiv reprezentat de președintele asociației de proprietari reglementează folosirea, întreținerea, repararea sau modificarea părților din proprietățile comune, asociația de proprietari fiind reprezentată în instanță potrivit art.31 din Legea nr.230/2007 de către președintele său.

Cât privește motivul de apel privind admiterea doar în parte a cererii reconvenționale a pârâtului, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a admis în parte cererea reconvențională obligând reclamanta să repare acoperișul și tavanul aferente scării nr.1 din blocul nr.1, apelantul pârât făcând dovada că imobilul a fost degradat ca urmare a infiltrațiilor cu apă provenite din ploi și zăpezi, motiv pentru care se impunea în prealabil îndeplinirea de către pârât a obligației de a desființa lucrările executate fără autorizație de construire.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs în termen și motivat, pârâtul, criticând decizia pentru nelegalitate.

Criticile sunt în esență următoarele: în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că pârâtul a executat lucrările constatate prin procesul verbal de inspecție și realizate fără autorizație de construire și s-a făcut aplicarea disp.- art. 28 alin. 3 din Legea 50/1991, în condițiile în care el a reparat doar hidroizolația pentru care nu era necesară autorizarea - potrivit legii, iar acoperișul modificat acoperă mai multe apartamente, nu numai pe al său; în mod greșit s-a păstrat soluția de admitere în parte a cererii reconvenționale.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepției și respingerii acțiunii promovate de către reclamantă și admiterii în totalitate a cererii reconvenționale.

Recursul este fondat și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată introductivă de instanță reclamanta Asociația de proprietari nr.9 Mas olicitat obligarea pârâtului la desființarea unei construcții realizată fără autorizație, respectiv: "modificare acoperiș cu șarpante și învelitori din înlocuitori de țiglă".

Prin sentința civilă nr. 1285 din 18.04.2008, pronunțată de Judecătoria Motru, menținută prin decizia recurată, pronunțată în apel, s-a admis cererea și a fost obligat pârâtul să deființeze lucrările de modificare a acoperișului cu șarpantă și învelitori din înlocuitori de țiglă executată fără autorizație de construire la blocul I 1. 1 mun. M, jud.

Or, prin întâmpinarea depusă, dar și prin cererea reconvențională, pârâtul susține că nu a efectuat aceste lucrări și că singura lucrare executată de el, este o refacere a hidroizolației pe terasa blocului, cu membrană ediler, în dreptul apartamentului său, depunând în acest sens: factură fiscală și chitanță - filele 26, 27 fond.

Mai mult, însăși reclamanta depune anexat cererii de chemare în judecată, procesul verbal de inspecție nr. 1141 din 28.08.2007, din cuprinsul căruia rezultă la capitolul Constatări și Măsuri, următoarele: 1. existența unor modificări la acoperișurile tip terasă prin construirea de șarpante la mai multe blocuri, inclusiv cel în care locuiește pârâtul, executate fără autorizație de construire de diverși locatari; 2. pentru șarpantele executate în acest fel, Asociația urmează să ia măsuri pentru intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire sau prin desființarea lor, în cazul când acestea nu îndeplinesc condițiile urbanistice și cerințele esențiale privind calitatea în construcții.

Și în apelul declarat, pârâtul este consecvent în apărarea sa și susține faptul că nu a construit el acoperișul cu șarpantă și că simpla împrejurare că se află și deasupra apartamentului său, nu demonstrează că el este persoana care l-a construit. Mai mult, arată că lucrarea nu acoperă numai locuința sa ci și alte apartamente.

Procedând în acest mod, pârâtul arată că nu este el persoana care a construit fără autorizație, susținând că în aceste condiții, nu este persoana care are obligația de a desființa construcția astfel realizată, deci că nu există identitate între persoana chemată în judecată și persoana căreia îi incumbă obligația, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

Instanța de recurs constată că ambele instanțe, inclusiv instanța de apel, nu au dat calificarea corectă acestei apărări formulată de pârât, ce se constituie în etapa procesuală a apelului ca un veritabil motiv de apel și ca atare, nu au analizat-o și nu s-au pronunțat în consecință.

Nici Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra acestei excepții, dar din motive tehnice, de specialitate, apreciindu-se că nu sunt elemente suficiente la dosar, pentru ca instanța de recurs - în fața căreia nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor potrivit art. 305 Cod procedură civilă, să concluzioneze fără dubiu în sensul că cele două lucrări sunt diferite și realizate de persoane diferite.

În aceste condiții, nefiind posibilă modificarea hotărârii recurate se impune casarea deciziei în baza art. 312 alin. 3 și reluarea judecății în fața instanței de apel - instanță superioară de fond, potrivit art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, care trebuie să analizeze și să se pronunțe asupra excepției ridicate de pârât, părțile nefiind lipsite în acest mod de un grad de jurisdicție.

În rejudecare, tribunalul va administra potrivit art. 295 Cod procedură civilă, orice probă utilă în cauză pentru a se lămuri pe deplin asupra împrejurării invocate de către pârât și pentru soluționarea judicioasă a excepției invocate.

Având în vedere prioritatea în examinare a acestui motiv de recurs și soluția care s-a impus de casare a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, apare inutilă analizarea celeilalte critici formulate de către recurentul pârât ce vizează soluția din apel privind modul de soluționare în primă instanță a cererii reconvenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 297 din 05 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.1285 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de proprietari nr.9

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 noiembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.

4 ex/19.12.08

Tehn.red.

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Gabriela Ionescu, Tatiana Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1029/2008. Curtea de Apel Craiova