Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1023/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE NR.1023
Ședința publică de la 27 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D împotriva deciziei civile nr. 435 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți Administrația Finanțelor Publice C și SC SA C, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice D, lipsind intimatul reclamant, reprezentat de avocat și intimații pârâți Administrația Finanțelor Publice C și SC SA
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefiera de ședință, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, motivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art.17 alin.1 din Legea nr.146/1997, după care;
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a depus delegație de reprezentare.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a depus delegație avocațială nr.- din 26.11.2008.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, în sensul respingerii acțiunii.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate, ca fiind temeinică și legală; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
La data de 11 iunie 2007, reclamantul a chemat în judecată pârâtele SC SA și Administrația Finanțelor Publice C solicitând radierea somației înscrisă în cartea funciară.
In motivare s- arătat că prin sentința civilă nr. 7796 /2002 pronunțată de Judecătoria Craiova, pârâta SC SA a fost obligată să-i vândă reclamantului imobilul situat în C,-, cămin IML, camera 409, iar prin sentința civilă nr. 1381 /17.02.2004 pronunțată de Judecătoria Craiova s-a validat oferta reală de plata și consemnarea sumei de 9.320.321 lei și s-a constatat dreptul său de proprietate asupra camerei nr.409 situată în căminul IML.
Asupra imobilului figurează notată în Registrul de somația nr. 221 /2000 de către AJOFP pentru creanța bugetară neachitată de SC SA către bugetul de stat.
La data de 14.09.2007, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat lărgirea cadrului procesual, respectiv a înțeles să se judece în contradictoriu cu D și Administrația Finanțelor Publice C.
Prin sentința civilă nr. 5026 din 04.04.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă cererea formulată de reclamant, dispunându-se radierea somației nr.221/2000 notată în Cartea Funciară nr.52626 asupra imobilului situat în C,-, cămin IML, camera 409.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâtele C si DGFP
Prin decizia civilă nr. 435 din 17 septembrie 2008 Tribunalului Doljs -au respins apelurile ca nefondate.
Pentru se pronunța astfel tribunalul a reținut că obiectul judecății nu este o contestație la executare astfel cum greșit se susține prin motivele de apel, ci este o acțiune de carte funciară fiind nerelevante aspectele de drept fiscal invocate deoarece în cauză nu se judecă această măsură, ci măsuri de publicitate imobiliară.
S-a arătat că instanța nu a statuat asupra legalității măsurii fiscale, ci a verificat situația actuală a imobilului, reținând ca în prezent somația notată în CF nu mai corespunde situației juridice a imobilului, asupra căruia dreptul de proprietate nu mai aparține, ci reclamantului, iar apelanta nu a criticat aceste rețineri ale primei instanțe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs D, invocând lipsa calității sale procesual pasive deoarece potrivit OG 92/2003 executarea creanțelor bugetare se face de către organul de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul. Întrucât notarea somației s-a făcut în anul 2000, C are dreptul de a urmări imobilul.
Pe fondul cauzei, s-a criticat decizia arătându-se că efectele acțiunii în constatare se produc de la data constatării dreptului de proprietate, așa încât nu poate fi vorba despre o lipsă de corespondență a somației cu situația juridică a bunului. S-au invocat dispoz. art. 20 și 26 din Legea 7/1996 și faptul că la data notării somației nu era formulată o cerere de înscriere la cartea funciară din partea reclamantului.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Așa cum rezultă din extrasul de carte funciară, pe Registrul de a fost înscrisă de către AJOFP D somația nr. 221/2000 asupra de nefamiliști. Cu adresa 14897/2004 AJOFM a comunicat că a transmis întreaga activitate de executare silită și toate documentele aferente către DGFP D, instituție care se în toate drepturile și obligațiile emitentului somației.
Chiar dacă dispozițiile art. 136 din Codul d e procedură fiscală fac referire la executarea creanțelor bugetare de către organul de executare în raza teritorială a căruia se găsește imobilul sau de cel în a cărui rază își are domiciliul fiscal debitorul, DGFP păstrează calitatea procesuală pasivă în cauză pentru opozabilitate, fiind continuatorul, în planul executării creanțelor bugetare, a agenției care solicitat notarea somației.
Or, în această situație, cererea de radiere a somației poate fi pronunțată numai în contradictoriu cu partea care a solicitat notarea ei, sau cu persoana care a preluat activitatea respectivă.
Așa cum s-a arătat prin decizia tribunalului, instanțele de fond au analizat acțiunea și s-au pronunțat asupra ei în raport de prevederile art. 35 și 36 din legea 7/1996, care reglementează acțiunea pentru rectificarea cărții funciare. O astfel de calificare a acțiunii nu a fost criticată în recurs, dimpotrivă, recurenta și-a întemeiat o part din critici pe aceste prevederi, susținând că au fost greșit aplicate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul legal.
Potrivit art. 35 din legea 7/1996, se poate cere rectificarea cărții funciare în cazul în care cuprinsul acesteia nu mai corespunde cu situația reală a imobilului. Hotărârea pronunțată în apel a constatat, practic, faptul că înscrierea din cartea funciară nu mai corespunde situației actuale a imobilului, fiind în acest sens respectate prev. art. 36 punctul d) din legea 7/1996.
Instanța trebuie să stabilească dacă se poate menține înscrisă în cartea funciară măsura sechestrului asiguratoriu luată la cererea creditoarei agenția de ocupare a forței de muncă, pentru datoria bugetară a fostului proprietar al imobilului sau dacă, dimpotrivă, actualul proprietar are dreptul să ceară radierea acestei înscrieri.
Acțiunea reclamantului este justificată de faptul că între adevăratul proprietar al imobilului și creditorul care a solicitat înscrierea sechestrului nu există un raport obligațional.
Pronunțând sentința civilă nr. 7796 /2002 prin care SC SA a fost obligată să vândă reclamantei locuința în litigiu, Judecătoria Craiova a stabilit executarea unei obligații legale, prevăzută de legea 85/1992.
Între vânzător și cumpărător nu s-a încheiat un act de vânzare cumpărare care să exprime voința concordantă a părților de vinde și, respectiv, cumpăra, ci s-a executat o obligație stabilită prin lege în sarcina unității deținătoare a locuinței. Existența dreptului de proprietate al cumpărătoarei a fost constatată prin hotărâre judecătorească pronunțată în anul 2004, adică după notarea sechestrului în cartea funciară.
La data când a fost înființat sechestrul asiguratoriu erau în vigoare dispoz. art. 33 din OG 61/2002, care dădeau dreptul creditorului bugetar de dispune ca măsură asiguratorie sechestrul asupra bunurilor mobile sau imobile proprietatea debitorului. Potrivit art. 37 din același act normativ, înscrierea sechestrului asigurator face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, dobândesc un drept asupra imobilului iar actele de dispoziție încheiate după înscrierea sechestrului în cartea funciară sunt lovite de nulitate.
La data formulării acțiunii, acest act normativ era înlocuit de Codul d e procedură fiscală, care reglementează în capitolul VI din Titlul VIII măsurile asiguratorii, printre care sechestrul asiguratoriu (art. 125 alin 2), necesitatea înscrierii acestuia în cartea funciară (alin 7), opozabilitatea față de terți ( alin 8).
Opozabilitatea față de terți a sechestrului și nulitatea actelor de dispoziție efectuate după înscrierea lui au drept scop asigurarea executării creanței bugetare și lipsirea de efecte a actelor prin care debitorul bugetar și-ar crea sau mări o stare de insolvabilitate.
Creditorul bugetar nu poate invoca în favoarea sa aceste dispoziții în speță deoarece vânzarea locuinței către reclamantă s-a făcut în temeiul unui act normativ, și chiar dacă obligația de a vinde a fost impusă ulterior datei înscrierii sechestrului, debitorul bugetar nu avea posibilitatea de a se sustrage de la executarea obligației de a vinde și de a ignora puterea de lucru judecat a sentinței civile 7796 /2002.
În aceste condiții reclamantul nu este numai un dobânditor de bună credință, ci și titularul unui drept legal de a cumpăra și nu i se poate opune existența unei măsuri asiguratorii asupra imobilului, cât timp nu are nicio obligație față de creditorul bugetar.
Recurenta a invocat dispozițiile art. 20 și 26 din Legea 7/1996, însă acestea nu își au aplicabilitatea în speță, ceea ce are relevanță fiind faptul că faptul că actualul proprietar are dreptul de a cere radierea din cartea funciară a mențiunilor care nu corespund realității, cât timp recurenta nu poate urmări silit locuința iar înstrăinarea nu poate fi lovită de nulitate în condițiile legii speciale.
Ca urmare, vânzarea locuinței către reclamantă nu s-a făcut cu scopul de a sustrage locuința de la urmărirea silită, ci a fost dispusă prin hotărâre judecătorească, caz în care dispozițiile legislației fiscale mai sus arătate nu sunt aplicabile.
Datoria creditorului a trecut în această situație asupra prețului pe care l-a achitat cumpărătorul și care în acest mod a înlocuit valoric valoarea locuinței, așa încât odată ce reclamantul a devenit proprietarul locuinței, poate solicita radierea somației care grevează respectiva locuință, el neputând fi responsabil de datoriile vânzătorului și neavând nici o obligație să le achite.
În consecință, apreciind că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor codului d e procedură fiscală, ale OG 61/2002 și ale art. 35 din legea 7/1996, hotărârea atacată fiind legală, iar motivele de recurs nu sunt întemeiate, potrivit art. 312. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D împotriva deciziei civile nr.435 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți Administrația Finanțelor Publice C și SC SA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red./tehnored. GI
2ex/2.12.2008
jud. apel,
Jud.fond-
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Gabriela Ionescu, Tatiana Rădulescu
