Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1058/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(264/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1058
Ședința publică de la 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenții pârâți G, și, împotriva deciziei civile nr.860 A 23.06.2008, din pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - G și cu intimații pârâți, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, precum și recursul declarat de recurentul pârât G, împotriva deciziei civile nr.1479 A din 20.11.2008, din pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - G și cu intimații pârâți, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 4 iunie 2009, la 11 iunie 2009 și apoi la 18 iunie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 15.12.2006 sub nr-, reclamantul -. Gac hemat în judecată pe pârâții G, și Municipiul B prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul G să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie cota de 2/5 din imobilul apartament situat în B,-,.1, sector 1; să se constate nulitatea absolută a tranzacției judiciare ce a format dispozitivul hotărârii de expedient - sentința civilă nr.513/19.01.1995 a Judecătoriei Sectorului 1 B; să se constate nulitatea absolută a procurii speciale autentificate sub nr.1646/19.01.1995 de notariatul de Stat Local al Sectorului 5 B; să se constate existența succesiunii vacante rămase de pe urma defunctului și calitatea de moștenitor a pârâtului Municipiul B, succesiune vacantă ce are ca masă succesorală cota de 3/5 din imobilul apartament situat în B,-,.1, sector 1, să se constate că pârâtul Municipiul B deține o cota de 3/5 din acest apartament, iar reclamantul cota de 2/5 din același apartament, în stare de indiviziune.
Reclamantul și-a modificat acțiunea, solicitând chemarea în judecată în calitate de pârât și a Statului Român (fila 74).
Pârâtul a Ga formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:
- excepția lipsei calității procesual active a reclamantului în raport de primul capăt de cerere;
- excepția inadmisibilității primului petit al acțiunii, motivat de faptul reclamantul revendică o cotă de 2/5 din imobil;
- excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Municipiul B în raport de petitul 4 al acțiunii;
- excepția lipsei de interes în raport de capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale rămase de pe urma defunctului, față de susținerea reclamantului în sensul că notarul ar fi declarat vacantă succesiunea;
- excepția lipsei de interes în raport de capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a procurii speciale autentificate sub nr.1646/1995;
- pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondate.
Pârâții și au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului în raport de capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale; excepția lipsei de interes în raport de capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale rămase de urma defunctului, față de reclamant în sensul că notarul ar fi declarat succesiunea și excepția lipsei de interes raport de capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a procurii speciale autentificate sub nr.1646/1995.
Prin sentința civilă nr.13526/05.10.2007 Judecătoria Sectorului 1 Bar espins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în raport de primul capăt al acțiunii și în raport de capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei de interes în raport de capetele de cerere privind constatarea vacanței succesorale și constatarea nulității absolute a procurii autentificate sub nr.1646/19.01.1995, ca neîntemeiată; a admis excepția inadmisibilității pentru capătul de cerere privind revendicarea cotei de 2/5 din apartament și a respins capătul de cerere privind revendicarea, ca inadmisibil; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B și a respins al patrulea capăt de cerere al acțiunii ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă; a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul G în contradictoriu cu pârâții G, Municipiul B prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a constatat nulitatea absolută a tranzacției judiciare ce a format dispozitivul hotărârii de expedient - sentința civila nr.513/19.01.1995 a Judecătoriei Sectorului 1 B; a constatat nulitatea absolută a procurii speciale autentificate sub nr.1646/ 19.01.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 B; a constatat existența succesiunii vacante de pe urma defunctului, calitatea de moștenitor a Statului Român, masa succesorală fiind compusă din cota de 3/5 din apartamentul situat în B,-,.1, sector 1 (cota de 2/5, în indiviziune, fiind proprietatea reclamantului) și a obligat pârâții (cu excepția Statului Român și Municipiului B) la plata către reclamant a sumei de 450 lei RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții G, și.
Prin decizia civilă nr.860 A/23.06.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelanții-pârâți G, și în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, Municipiul B prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.13526/05.10.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, obligând apelanții la 1.400 lei cheltuieli de judecată către intimatul -.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.12323/04.12.1996 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, definitivă prin respingerea apelului și irevocabilă, conform mențiunii de legalizare de pe hotărâre (fila 12 dosar de fond) s-a constatat faptul că "intervenientul G este proprietarul cotei de 2/5 din imobilul teren și construcție situat în B,-, sector 1, ca urmare a încheierii unei convenții de vânzare-cumpărare cu pârâtul reclamant ".
A reținut instanța de apel că este corectă susținerea apelanților în sensul că efectele acestei hotărâri judecătorești sunt unele declarative de drept, însă recunoașterea acestui efect nu este de natură a contrazice în vreun fel cele reținute de către instanța de fond, în sensul că sentința civilă nr.12323/1996 constituie titlu de proprietate pentru reclamant, ce poate fi invocat și reținut spre examinare în cadrul unei acțiuni în revendicare.
Cea de-a doua critică din cadrul primului motiv de apel, relativă la lipsa formei autentice a convenției de vânzare-cumpărare încheiată între și autorul reclamantului la data de 23.09.1993 nu a fost reținută de tribunal, deoarece se constată că acest înscris nu a fost reținut de către instanța de fond ca fiind titlul de proprietate al reclamantului, ci actul jurisdicțional care i-a recunoscut efecte juridice, respectiv hotărârea judecătorească care a constatat transmiterea cotei de 2/5 din bun de la vânzător la cumpărător.
Faptul că acțiunea în care s-a pronunțat sentința civilă nr.12323/1996 nu s-a judecat în contradictoriu și cu apelantul-pârât G nu are relevanță din punctul de vedere al forței probante a acestui înscris (instrumentum probationis). Efectul titlului exhibat de către reclamant este acela de a crea o prezumție simplă în legătură cu calitatea sa de proprietar, prezumție ce putea fi răsturnată de partea adversă (apelantul-pârât G) prin invocarea unui titlu propriu, de natură să genereze o prezumție de proprietate mai puternică.
S-a reținut, de asemenea, că este corectă susținerea instanței de fond conform căreia instanța de judecată poate fi sesizată cu o cerere privind constatarea vacanței succesorale de către orice persoană interesată, iar reclamantul are un interes legitim, personal și actual în promovarea cererii de constatare a vacanței succesorale a defunctului, respectiv calitatea sa de coindivizar cu persoana juridică chemată să culeagă succesiunea vacantă.
Din interpretarea dispozițiilor art.85 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, rezultă că cererea privind constatarea vacanței succesorale pe calea procedurii notariale este lăsată la latitudinea reprezentantului Statului. Prin urmare, întrucât reclamantul - persoană fizică nu are deschisă calea procedurii notariale pentru a solicita constatarea vacanței succesorale, el are deschisă calea unei acțiuni în justiție în constatare, întemeiate pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, dispoziții legale pe care reclamantul le-a invocat în cadrul motivării în drept a acțiunii.
Pentru considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat că reclamantul a justificat calitatea procesuală activă în capătul de cerere privind revendicarea cotei de 2/5 din imobil prin sentința civilă nr. 12323/1996, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Prin urmare, pentru proteguirea dreptului său de proprietate, reclamantul are un interes și legitim în a solicita instanței de judecată să analizeze existența unor cauze de nulitate absolută ale procurii dată în vederea încheierii unei tranzacții ce a privit întregul imobil.
Apreciind că reclamantul justifică un interes născut, legitim, personal și actual în acțiunea în nulitate absolută a unui act despre care pretinde că este emis în vederea fraudării intereselor sale de adevărat moștenitor al defunctului, astfel încât s-a reținut că excepția a fost soluționată în mod corect de către prima instanță.
Cu privire la otivul de apel privind soluția dată de instanța de fond excepției lipsei de interes pentru capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului s-a reținut că în mod corect a fost respinsă și această excepție, deoarece interesul reclamantului constă în aceea de a se constata calitatea sa de coindivizar asupra imobilului în litigiu, precum și calitatea de coindivizar a statului, care ar culege succesiunea vacantă.
Critica privind faptul că la îndemâna reclamantului se afla procedura înscrierii în fals, față de constatările personale ale notarului privind prezența uneia din părți (a intimatului-pârât ) la momentul autentificării acestui înscris, nu a fost reținută de către tribunal, deoarece calea procedurală pentru constatarea nulității absolute a unui înscris este lăsata la latitudinea reclamantului, acesta fiind cel care stabilește obiectul procesului și cadrul procesual.
Nu a fost reținută susținerea conform căreia lipsa semnăturii uneia dintre părți, pârâtul G, nu ar constitui un motiv de nulitate absolută a tranzacției judiciare, deoarece - din interpretarea dispozițiilor art.1704, 1705 cod civil privind condițiile formale ale tranzacției judiciare coroborate cu prevederile art.271 Cod procedură civilă, rezultă că, pentru a putea lua act de tranzacție, instanța avea îndatorirea să verifice dacă actul prezentat este expresia voinței lor libere. Rezultă că, lipsa semnăturii pârâtului G de pe tranzacția judiciară ce a fost consfințită ulterior prin pronunțarea hotărârii de expedient, este lovită de nulitate absolută, motiv ce a fost analizat în mod corect de către prima instanță de fond, având în vedere că și tranzacția (convenția părților în sine, chiar dacă este consacrată printr-o hotărâre judecătorească) este susceptibilă de a fi atacată pe calea acțiunii în anulare pentru motivele prevăzute de lege, ca orice contract.
Nu a fost reținută nici susținerea privind menținerea efectelor acestei convenții (ce a fost consfințită prin pronunțarea sentinței civile nr.513/1995 a Judecătoriei Sector 1 B), deoarece pârâtul G este subdobânditor de bună-credință și deoarece sunt îndeplinite condițiile de validitate ale actelor juridice, deoarece dispozițiile art.1706 Cod civil instituie și condițiile de formă ale tranzacției judiciare, prevăzând că "pot face tranzacție doar cei ce pot dispune de obiectul cuprins în ea".
Nu a fost reținută critica invocată de către apelanți privind dovada faptului negativ a lipsei totale a moștenitorilor legali sau testamentari ai defunctului, deoarece regulile de probațiune impun ca cel care formulează o susținere în fața instanței să o dovedească, neputându-se cere vreuneia dintre părți să facă dovada unui fapt negativ.
Împotriva deciziei civile anterior menționată au declarat recurs pârâții G, și, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenții au susținut faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de recurentul-pârât G la termenul din 19.06.2008 - art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Simpla referire la acestea, în conținutul considerentelor, în lipsa pronunțării asupra acestora, prin dispozitiv, în sensul admiterii sau respingerii, echivalează cu o nepronunțare asupra excepțiilor invocate, ceea ce determină incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
În mod greșit instanța de apel a reținut că intimatul - reclamant justifică legitimare procesuală activă în raport de primul capăt de cerere care vizează revendicarea.
În materie imobiliară, dovada dreptului de proprietate, pentru promovarea acțiunii în revendicare, se poate face prin titlu de proprietate, care poate fi orice act juridic translativ de proprietate, cât și prin existența unui mod originar de dobândire a proprietății.
Sentința civilă nr.12.323 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B nu reprezintă "titlu de proprietate" și nu poate constitui dovada dreptului de proprietate, întrucât este pronunțată într-o acțiune în constatare, fiind unanim recunoscut faptul că, hotărârile pronunțate în acțiunile în constatare nu constituie titlu de proprietate, deoarece acestea nu produc efecte constitutive de drepturi, prin dispozitivul acesteia nefiindu-i atribuit reclamantului vreun drept.
Convenția încheiată la data de 23.09.1993 între și autorul reclamantului, G nu reprezintă "titlul de proprietate". Terenurile pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii, numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În lipsa formei autentice convenția sus-menționată este nulă absolut ca vânzare-cumpărare.
Imposibilitatea dovedirii dreptului de proprietate cu susmenționata hotărâre decurge din efectele relative ale hotărârii ca act jurisdicțional și inopozabilitatea acestuia față de terți, respectiv față de pârâtul
HGÎn mod greșit instanța de apel a reținut că intimatul - reclamant justifică legitimare procesuală activă în raport de capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale.
Din interpretarea dispozițiilor art.680 Cod civil, conform cărora, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului coroborate cu dispozițiile art.85 din Legea nr.36/1995 rezultă că, chiar în ipoteza în care nu ar exista moștenitori legali sau testamentari ai defunctului, statul ar culege masa succesorală.
În situația în care s-ar admite că ne aflăm în prezența unei vacanțe succesorale, titularul acțiunii nu poate fi reclamantul, ci Statul Român prin Ministerul d e Finanțe.
Instanța de apel reține că reclamantul nu are deschisă calea procedurii notariale pentru a solicita constatarea vacanței succesorale însă, în contradicție cu cele reținute, instanța apreciază că reclamantul are deschisă calea unei acțiuni în justiție.
Apreciază că aceste ultime rețineri ale instanței de apel sunt eronate, în condițiile în care reclamantul ar avea deschisă posibilitatea formulării, în contradictoriu cu Statul Român, a unei acțiuni în obligația de a face.
În mod greșit instanța de apel a reținut că intimatul-reclamant justifică calitate procesuală în raport de capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a procurii speciale autentificate sub nr.1646 din 19.01.1995, precum și în raport de capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a tranzacției judiciare.
Dacă la prima vedere reclamantul ar avea interes să solicite nulitatea absolută, verificând caracterele interesului care trebuie să fie născut, actual, personal și legitim, se constată că reclamantul nu are un interes personal și legitim.
Reclamantul trebuie să justifice "în persoana sa" interesul de a formula acțiunea, respectiv să justifice un scop, un beneficiu personal, în promovarea acesteia.
În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamantul justifică interes în raport de capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a procurii speciale autentificate sub nr.1646 din 19.01.1995.
Prin procura sus-menționată soții l-au împuternicit pe avocatul să-i reprezinte în ceea ce privește succesiunea rămasă de pe urma defunctului și, respectiv, pentru înstrăinarea cotei părți a acestora din imobilul situat în-, dobândită de la defunct.
Ori, reclamantul, cu privire la această cotă-parte de moștenire, nu invocă nici un drept de proprietate.
În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamantul justifică interes în raport de capătul de cerere care vizează, constatarea vacanței succesorale în ceea privește averea rămasă de pe urma defunctului.
În măsura în care succesiunea rămasă de pe urma defunctului ar fi vacantă, întreaga masă succesorală ar fi culeasă, în condițiile art.680 Cod civil, de către stat.
Reținând că reclamantul este străin de succesiunea rămasă de pe urma defunctului, acesta nu justifică un interes născut, actual, personal și legitim pentru constatarea vacanței succesorale.
Recurenții au susținut și că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În ceea ce privește nulitatea absolută a procurii speciale autentificate sub nr.1646/19.01.1995 și a tranzacției judiciare ce a format dispozitivul hotărârii de expedient - sentința civilă nr.513/19.01.1995, fundamentarea soluției privind constatarea nulității absolute a procurii și a tranzacției judiciare are la bază un raționament greșit.
În realitate, actul principal, în baza căruia s-a încheiat tranzacția judiciară este procura specială, tranzacția fiind actul subsecvent.
În mod greșit instanța a reținut că, la data autentificării procurii, pârâtul nu ar fi semnat procura.
Înscrisul autentic se bucură de prezumție de validitate.
Reclamantul, care contestă actul autentic privind constatările personale ale notarului referitoare la prezența părților și consimțământul exprimat la încheierea actului, trebuia să urmeze procedura înscrierii în fals. Chiar dacă s-ar admite, că procura sus-menționată ar fi lovită de nulitate, constatarea nulității acesteia nu atrage și nulitatea tranzacției încheiate în baza sa, întrucât pârâtul G, în calitate de subdobânditor cu titlu oneros a fost de bună credință, neputând să cunoască faptul că procura de înstrăinare ar fi nulă, deoarece constatarea nulității s-a solicitat prin prezenta cauză, iar nu anterior sau concomitent încheierii tranzacției.
În mod greșit instanța a reținut că pârâtul G nu a semnat tranzacția judiciară, deoarece chiar dacă s-ar admite că tranzacția nu ar fi fost semnată de către acesta, un asemenea motiv nu reprezintă nulitate absolută, ci de nulitate relativă care, datorită regimului său juridic este prescriptibilă.
În atare condiții, invocarea lipsei semnăturii este tardivă, pe de o parte, iar pe de altă parte, acest motiv poate fi invocat exclusiv de către părțile contractante, iar nu de către terți, astfel cum este reclamantul.
Totodată, în mod greșit a reținut instanța că toți pârâții au acționat în cunoștință de cauză în vederea încheierii unei tranzacții ilicite.
Chiar în condițiile în care procura autentificată sub nr.1646 din 19.01.1995 ar fi desființată, acest lucru nu poate determina incidența principiuluiresoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, în ceea ce privește tranzacția, deoarece pârâtul G este subdobânditor de bună credință cu titlu oneros și sunt îndeplinite condițiile pentru validarea actelor juridice încheiate de proprietarul aparent, respectiv buna credință a terțului cumpărător.
Susțin recurenții că este aplicabilă teoria proprietarului aparent, cu consecința reținerii bunei credințe a pârâtului G, deoarece, în raport de art.1898 Cod civil, buna credință se prezumă în raporturile juridice civile, cel ce susține reaua credință trebuie să facă dovada existenței ei.
În speță, în mod greșit instanța a reținut reaua-credință a pârâtului G, în lipsa oricărui suport probator, din care să reiasă că acesta ar fi fost de rea credință la momentul perfectării tranzacției judiciare.
În ceea ce privește vacanța succesorală, instanța a făcut o greșită aplicare a legii.
Deși prin sentința civilă nr.12323/1996 a Judecătoriei Sectorului 1 B, s-a statuat că nici una dintre părțile dosarului menționat nu este succesor al defunctului, această reținere nu este de natură a dovedi, în mod indubitabil, faptul că, defunctul nu ar fi avut moștenitori, succesiunea rămasă de pe urma acestuia fiind vacantă.
Numai în cazul lipsei totale a moștenitorilor legali sau testamentari, statul are vocație succesorală concretă.
Reținerea instanței în sensul că, defunctul nu ar fi avut succesori legali sau testamentari reprezintă o simplă susținere, nefundamentată de probe în acest sens.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, următoarele:
Instanța de apel a examinat cele trei excepții: excepția calității procesuale active a intimatului - reclamant -. G în raport de capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale; excepția lipsei de interes în raport de capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale; excepția lipsei de interes în raport de capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a tranzacției, astfel cum au și fost invocate ca motive de apel și a arătat motivul pentru care le-a apreciat ca neîntemeiate.
În temeiul art.2 din Decretul nr.167/1958 a solicitat în cererea introductivă de instanță să se constate nulitatea absolută a actelor ce au stat la baza hotărârii de expedient nr.513/19.01.1995 din dosarul nr.16428/1994 a Judecătoriei Sectorului 1
Până când nulitatea unui act juridic nu este constatată de o instanță judecătorească, acel act își produce toate efectele fiind susținut de prezumția relativă că a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale (omnia praesumatur legitima facta, donec probatur in contrarium).
Anularea sentinței civile nr.513 pronunțată la data de 19.01.1995 de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr.16428/1994, care înglobează o sumă de acte juridice încheiate cu încălcarea prevederilor legale (începând cu cererea de chemare în judecată care nu este semnată de G, recurentul - pârât din prezenta cauză, încălcându-se astfel prevederile art.133 alin.1 Cod procedură civilă, după cum este probat în dosarul de urmărire penală nr.5523/P/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, și terminând cu tranzacția judiciară care nu a fost semnară de acesta) este singura soluție legală.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor fundamentale, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Este nefondată critica privind nepronunțarea instanței de apel asupra excepțiilor invocate de pârâtul G la termenul din 19.06.2008, susținându-se în mod eronat doar referirea la acestea în considerentele deciziei apelate, deoarece cu privire la aceste excepții, invocate pe cale separată de motivele de apel, instanța de apel a dispus soluționarea o dată cu fondul cauzei, așa cum rezultă din încheierea de ședință pronunțată la data de 19.06.2008 (fila 76 verso), ceea ce înseamnă că analizarea lor ca motive de apel, fără ca instanța să se pronunțe în mod expres în dispozitiv este corectă.
De altfel, aceasta a fost și solicitarea apelanților, întemeiată pe dispozițiile art.137 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin urmare, Curtea a constatat că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Nici susținerea recurenților privind lipsa de temei legal a hotărârii pronunțate de instanța de apel nu este fondată, deoarece corect s-a reținut faptul că reclamantul justifică legitimarea procesuală activă în raport de capătul de cerere privind revendicarea.
Efectele unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o acțiune în constatare (în speță, sentința civilă nr. 12323/04.12.1996, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B), sunt unele declarative de drepturi însă, așa cum corect au reținut și instanțele de fond, aceasta constituie titlu de proprietate, în materia acțiunii în revendicare, generând prezumția de proprietate în favoarea persoanei care o invocă.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia convenția încheiată la 23.09.1993 între și G, nu reprezintă titlu de proprietate, întrucât lipsa formei autentice duce la nulitatea absolută a respectivei convenții, Curtea a constatat că acestui înscris i-au fost recunoscute efectele juridice prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, nefiind reținut prin el însuși, titlul de proprietate al reclamantului.
Greșită este și susținerea privind inopozabilitatea hotărârii judecătorești la care s-a făcut referire în precedent față de pârâtul G întrucât judecata nu s-a făcut și în contradictoriu cu acesta, deoarece numai prin probă contrară putea fi înlăturată prezumția simplă de proprietate instituită prin respectivul act jurisdicțional, opozabil oricărui terț.
Curtea a mai reținut faptul că intimatul-reclamant justifică legitimare procesuală activă în raport de capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale, așa cum în mod corect au apreciat și instanțele de fond, întrucât intimatul-reclamant nu are deschisă calea procedurii notariale privind constatarea vacanței succesorale, aceasta fiind lăsată potrivit art.85 din Legea nr. 36/1995, numai la latitudinea reprezentantului statului, însă el poate promova doar cu o acțiune în justiție, aceasta fiind corecta interpretare a dispozițiilor legale mai sus menționate.
De asemenea, intimatul justifică legitimare procesuală activă și pentru cererile privind constatarea nulității absolute a procurii speciale autentificată sub nr. 1646/1995 și, respectiv, a tranzacției judiciare, deoarece fiind proprietar asupra cotei de 2/5 din imobilul în litigiu, (această considerație fiind argumentată anterior), are interesul să se analizeze existența unor cauze de nulitate ale procurii prin care a fost mandatat în vederea încheierii unei tranzacții ce privea întregul imobil.
Interesul reclamantului este personal și legitim și în ceea ce privește constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului în aceea de a se constata calitatea sa de coindivizar asupra imobilului, precum și calitatea de coindivizar a statului, care în condițiile art.680 Cod civil, ar culege întreaga masă succesorală în situația în care se constată vacanța succesiunii.
Greșite sunt susținerile recurenților și în ceea ce privește motivele pentru care s-a constatat nulitatea absolută a tranzacției și, respectiv, a procurii speciale. Instanța de apel în mod corect a apreciat că acestea au fost anulate pentru motive de nulitate absolută, proprii fiecărui act, nefăcându-se aplicarea principiului anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial, cum nefondat susțin recurenții.
Astfel, procura a fost anulată reținându-se în mod just cauza ilicită ce a constat în intenția de fraudare a adevăratului moștenitor și lipsa semnăturii lui, în timp ce hotărârea de expedient care a consfințit tranzacția părților nu a fost semnată de însăși recurentul G, ori prin lipsa semnăturii nu se poate aprecia că acesta și-a exprimat acordul.
Se susține nefondat de către recurenți, că reclamantul trebuie să urmeze procedura înscrierii în fals, dacă a înțeles să conteste actul autentic privind constatările personale ale notarului referitoare la mențiunea prezenței lui în fața sa, deoarece reclamantul nu poate fi obligat să aleagă o anume cale procedurală, acest lucru fiind lăsat la latitudinea sa, cum corect a reținut și instanța de apel.
Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia nesemnarea tranzacției de către pârâtul G reprezintă cauză de nulitate relativă și nu de nulitate absolută, întrucât acest lucru echivalează cu neîndeplinirea condițiilor formale ale tranzacției (art.1704, 1705 Cod civil), care trebuie să exprime voința liber exprimată a celor care contractează.
Se susține fără fundament că recurentul-pârât G este subdobânditor de bună-credință cu titlu oneros și că sunt îndeplinite condițiile privind validarea actelor juridice încheiate de proprietarul aparent, în condițiile în care prin convenția încheiată de acesta cu la data de 20.03.1994 (fila 168 dosar fond) au stabilit să se prezinte la notar pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare după rămânerea definitivă a hotărârii ce face obiectul dosarului nr.13435/1993 al Judecătoria Sectorului 1 B, recurentul G luând astfel cunoștință de faptul că bunul pe care îl dobândise constituia obiectul unui litigiu.
Nefondată este și ultima critică a recurenților privind aplicarea greșită a legii în ceea ce privește constatarea vacanței succesorale rămasă de pe urma defunctului.
Invocând prevederile art. 1169 Cod civil, recurenții susțin că în cauză nu s-a făcut "dovada negativă a lipsei totale de moștenitori legali din toate cele patru clase sau testamentari", însă acest lucru nu se poate realiza, interpretarea dispozițiilor cuprinse în art.1169 Cod civil fiind aceea că, cel care afirmă cererea înaintea unei jurisdicții, are sarcina de a dovedi susținerea făcută.
Față de considerentele expuse anterior, Curtea constată că decizia recurată nu este afectată de nici unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și în consecință, recursul a fost respins, ca nefondat, în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
Fiind în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați să plătească intimatului reclamant G, 126 lei cheltuieli de judecată (filele 87-90).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de G, și, împotriva deciziei civile nr.860 A 23.06.2008, din pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - G și cu intimații - pârâți, MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, precum și recursul declarat de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr.1479 A din 20.11.2008, din pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - și cu intimații - pârâți, MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obligă recurenții să plătească intimatului - reclamant - G 126 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
.,/
2 ex./04.09.2009
TB-3 -;
TB-3 -;
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Stere Learciu, Claudiu
