Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1067/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1067

Ședința publică din data de 13 iunie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela

---

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 366 din 05 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică P cu sediul în P,-, județul P și intimații-chemați în garanție SC IMPORT-EXPORT cu sediul în,-, județul P, SC SRL cu sediul în,-, județul P, SC NEAGRĂ cu sediul în,-, județul P, domiciliat în S,-, județul P, domiciliat în,-, județul P și domiciliat în,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât, reprezentat de avocat, intimații-chemați în garanție SC IMPORT-EXPORT, SC SRL și SC NEAGRĂ, reprezentați de avocat, și, reprezentat de avocat, lipsind intimata-reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică, intimații-chemați în garanție și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Avocat, pentru recurentul-pârât, depune la dosar procesul verbal din data de 04.07.2004, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat, pentru intimații-chemați în garanție SC IMPORT-EXPORT, SC SRL și SC NEAGRĂ, având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat, pentru intimatul-chemat în garanție, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru recurentul-pârât, având cuvântul solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și nelegală și admiterea cererii de chemare în garanție cu obligarea părților garante să plătească în solidar cu pârâtul suma de 139.700 lei, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru completarea probatoriilor.

Astfel, arată că în perioada martie-mai 2004, reprezentanții Direcției Silvice P și ai Autorității Naționale de Control - Garda Națională de Mediu, au efectuat un control privind gestionarea masei lemnoase la Ocolul Silvic S, iar potrivit raportului întocmit de cei în cauză, s-au constatat lipsuri în partizele 1429, 1423, 1430, 1426, 1440, respectiv cantitatea de 2441,58. material lemnos, partize care au fost exploatate în urma licitației adjudecate de SC Neagră SRL Câmpina, partizele 1423 și 1430 în perioada 15.09.2003-07.12.2003, respectiv 01.09.2003-24.12.2003; SC SRL, partiza 1929 în perioada 04.08.2003-14.10.2003 și SC SRL, partiza 1440 în perioada 25.09.2003-24.12.2003 și partiza 1426 în perioada 30.07.2003-30.10.2003.

De asemenea, precizează că s-a constatat că numai 119. masă lemnoasă în valoare de 73 milioane ROL nu a fost marcată, iar restul de 2322,58. reprezintă material lemnos ce a fost marcat cu dispozitive de marcat. Așadar, după exploatarea acestora, partizele au fost reprimite în gestiunea Ocolului Silvic S, sens în care s-au întocmit acte de reprimire de către o comisie formată din reprezentanți ai Ocolului Silvic S și reprezentanți ai societăților ce au exploatat, comisie din care a făcut parte și pârâtul în calitate de pădurar.

Totodată, menționează că în actele de control s-a constatat că societățile care au licitat, adjudecat și exploatat partizele din gestiunea pârâtului, au exploatat în total 1881. material lemnos, iar cantitatea de material lemnos ce se imputa pârâtului ca fiind tăiată ilegal este de 2441,58. iar dacă se face o comparație între cantități reiese clar că recurentul nu putea să exploateze cantitatea de material lemnos de 2441,58. în numai 2 luni de la reprimire și începerea controlului.

În continuare, arată că, după efectuarea controlului, pârâtul a semnat angajament de plată dar numai pentru arborii tăiați ilegal ce nu au fost marcați, fapt pentru care a achitat 73 milioane lei, iar diferența până la suma de 190 milioane lei a fost achitată de bunăvoie de societățile ce au exploatat partizele, considerente pentru care nu poate fi obligat pârâtul la plata sumei de 139.700 lei reprezentând prejudiciu evidențiat în contabilitatea

Față de toate motivele învederate, solicită, în principal admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinței pentru completarea probatoriilor, respectiv efectuarea unei expertize tehnice silvice, proba testimonială cu martori și completarea înscrisurilor, sens în care depune la dosar concluzii scrise.

Avocat, pentru intimații-chemați în garanție SC IMPORT-EXPORT, SC SRL și SC NEAGRĂ, având cuvântul, solicită respingerea recursului față de cererea de chemare în garanție, întrucât la data încetării autorizațiilor de exploatare au predat partizele recurentului fără nici obiecțiune din partea acestuia, iar prejudiciul nu vizează perioada în care au exploatat masa lemnoasă din cadrul partizelor.

Astfel, arată că masa lemnoasă a fost exploatată din partizele indicate în autorizațiile de exploatare încheiate între societăți și Direcția Silvică P prin Ocolul Silvic S, autorizații în care sunt prevăzute termenele de recoltare și colectare, precum și graficul de verificare a corectitudinii tăierii arborilor, precum și data reprimirii parchetului.

Pentru aceste motive solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.

Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanțelor nr. 99, 100 și 101 din 20.05.2008, atașate la dosarul de recurs, filele 37,38,39.

Avocat, pentru intimatul-chemat în garanție, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică.

Așadar, arată că la momentul reprimirii pachetului exploatat de către SC SRL nu au fost constatate prejudicii pentru a fi luate măsurile care se impuneau, iar arborii tăiați în cadrul partizei erau marcați.

De asemenea, menționează că în actul de reprimire se consemnează eventualele prejudicii, acesta fiind semnat atât de către pădurar cât și de delegatul firmei SC.

Totodată, precizează că de la data efectuării primirii și reprimirii în gestiune a suprafeței pachetului și până la data controlului a existat o perioadă lungă de timp, împrejurare în care pădurarul avea suficient timp să sesizeze prejudiciul, ceea ce nu a făcut, motiv pentru care este răspunzător de prejudiciul cauzat și solicită respingerea recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr. 4466/105/13.07.2007 reclamanta REGIA NATIONALA A PADURILOR ROMSILVA- DIRECTIA a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de - lei reprezentând valoare prejudiciu produs in urma exploatării partizelor aflate in gestiunea paratului.

În motivarea acțiunii reclamanta arătat ca pârâtul a fost salariatul său îndeplinind funcția de pădurar, funcție în baza căreia avut în gestiune masa lemnoasă la cantonul nr. 1 P, iar in urma exercitării atribuțiilor de serviciu, acesta a produs o pagubă în valoare totală de 190.000.000 ROL din care a achitat o parte din sumă având în prezent o restanță de 139.700 lei - suma pe care s- obligat sa o achite în baza unor angajamente de plată.

La data de 04.09.2007 pârâtul a formulat o întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în condițiile in care direcția nu are personalitate juridică pentru a formula acțiuni în justiție, precum si o cerere de chemare in garanție prin care chemat în garanție pe SC IMPORT EXPORT SRL, SC SRL, SC NEAGRA SRL, MOACA, solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii, să fie obligate persoanele sus menționate sa-i plătească valoarea prejudiciului solicitat de reclamanta de 139.700 lei, motivându-se că acest prejudiciu constă în tăierea unor arbori și cioate ilegale în perioada in care partizele s-au aflat in exploatarea celor chemați in garanție.

Prin încheierea din 18.09.2007, instanța a unit excepția invocată cu fondul si a încuviințat în principiu cererea de chemare in garanție, dispunând introducerea în cauză în calitate de chemați în garanție a persoanelor fizice și juridice sus menționate.

La data de 02.10.2007, 27.09.2007, 16.10.2007, 30.10.2007 chemații în garanție SC Import Export SRL, SC SRL, au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii de chemare in garanție în condițiile în care, la data încetării autorizațiilor de exploatare, au predat partizele pârâtului fără nici o obiecțiune din partea acestuia iar prejudiciul nu vizează perioada în care au exploatat masa lemnoasa din cadrul partizelor.

În cauză s-au administrat probe cu acte, interogatoriu si expertiza salarizare.

După examinarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 366 din 05 februarie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de către pârâtul, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 139.700 lei reprezentând valoare prejudiciu cauzat in dauna reclamantei în perioada 29.06.2004- 02.07.2004.

Totodată, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva chemaților în garanție și în contradictoriu cu reclamanta, cu obligarea pârâtului să plătească 3000 lei cheltuieli de judecată către chemații în garanție SC SRL, SC Import Export SRL, SC SRL.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către chematul în garanție .

A fost respinsă cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecata de câtre pârât, ca nedovedită.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Conform situațiilor existente la dosar, pârâtul a fost salariatul reclamantei îndeplinind funcțiile de muncitor silvic si respectiv pădurar în perioada 25.11.1991- 13.09.1999 si 13.12.1999- 19.10.2004, dată la care i-a încetat contractul de muncă, însă, în perioada în care a îndeplinit funcția de pădurar pârâtul a avut în gestiune masă lemnoasă, calitate în baza căreia a cauzat reclamantei, în perioada 29.06.2004 - 02.07.2004, un prejudiciu în valoare de 158.741 lei din care a achitat 19.041 lei, având în prezent o restanță de 139.700 lei constând în valoarea tăierilor ilegale de arbori si cioate fără nici o justificare.

De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză contabilă s-a menționat că, vinovat de producerea pagubei sus menționate este pârâtul care și- încălcat atribuțiile de serviciu stabilite în sarcina sa prin fișa postului atâta timp cât nu a putut justifica tăierile ilegale de arbori si cioate, deși a avut in gestiune masa lemnoasă, prejudiciul fiind cauzat în partizile aflate în gestiunea pârâtului pe care le-a reprimit după expirarea autorizațiilor de exploatare ale chemaților în garanție, adică după expirarea perioadei 30.07.2003- 31.12.2003.

Disp. art. 270 Codul muncii, stipulează că salariații răspund patrimonial în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că pârâtul a fost salariatul reclamantei în perioada 14.09.1988 - 19.10.2004, însă, în perioada 25.11.1991- 13.09.1999, 13.12.1999 - 19.10.2004 a îndeplinit funcția de pădurar având ca atribuții, printre altele, gestionarea masei lemnoase, inclusiv partizile gestionate de chemații in garanție în perioada 30.07.- 31.12.2003, iar ulterior expirării termenului de exploatare a acestor partizi de catre chemații in garanție, acesta a reprimit în gestiune aceste partizi, caz in care, ulterior, cu ocazia unui control efectuat de către reclamantă s-a constatat producerea unei pagube în dauna reclamantei de către pârât constând în valoarea unor tăieri ilegale de arbori și cioate în perioada 29.06.2004- 02.07.2004 în valoare totala de 158.741 lei din care pârâtul a achitat 19.041 lei, având în prezent o restanță de 139.700 lei.

Ca atare, atât timp cât paratul a îndeplinit în perioada 13.12.1999 -19.10.2004 funcția de pădurar în cadrul reclamantei având ca atribuții gestionarea masei lemnoase, iar in perioada 29.06.2004-02.07.2004 s-a constatat existența unor tăieri ilegale de arbori și cioate la partizile aflate in gestiunea pârâtului în valoare totală de 158.741 lei din care acesta a achitat 19.041 lei - prejudiciu recunoscut de acesta prin angajamentele de plată existente la dosar, înseamnă că pârâtul a săvârșit o faptă ilicită în dauna reclamantei prin încălcarea atribuțiilor sale de serviciu constând în nerespectarea regulilor privind administrarea masei lemnoase, faptă care a cauzat un prejudiciu determinat de valoarea tăierilor ilegale de arbori si cioate din care pârâtul a achitat doar 19.041 lei având în prezent o restanță de 139.700 lei.

Or, in condițiile în care pârâtul a cauzat reclamantei un prejudiciu în valoare de 139.700 lei, iar acest prejudiciu a fost cauzat datorita faptei ilicite a acestuia constând în nerespectarea atribuțiilor sale de serviciu în perioada 29.06.2004- 02.07.2004, înseamnă că acesta este obligat sa achite reclamantei diferența de prejudiciu rămasă neachitată de 139.700 lei.

Apărarea pârâtului că nu se face vinovat de producerea acestui prejudiciu cauzat de către chemații în garanție care au exploatat partizile în discuție, este neîntemeiată, deoarece prejudiciul constând în tăieri ilegale de arbori și cioate vizează perioada 29.06.2004- 02.07.2004, perioadă în care partizile s-au aflat în gestiunea pârâtului și nu a chemaților în garanție ale căror autorizații de exploatare au expirat la 31.12.2003.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

În motivarea recursului pârâtul a învederat că instanța nu a dat dovadă de rol activ întrucât trebuia efectuată o expertiză de specialitate silvică și depusă nota de ședință din 02.10.2007.

A mai învederat recurentul că există obligație de garanție din partea SC " IMPORT EXPORT" SRL, SC "" SRL, SC " NEAGRĂ" SRL, și, întrucât partizele au fost exploatate în urma licitației de către aceste garante.

S-a arătat, în plus, că pădurarii nu au avut acces la ciocanele silvice de marcat, acestea fiind atributul exclusiv al inginerilor și tehnicienilor silvici.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Chematul în garanție a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile în cauză și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat întrucât prejudiciul pretins a fi cauzat reclamantei de către pârât nu putea fi stabilit decât printr-o expertiză tehnică silvică care să stabilească cantitatea arborilor tăiați și eventual data, precum și valoarea acestora.

În rejudecare, instanța de fond urmează să aibă în vedere și celelalte motive de recurs referitoare la faptul ilicit, prejudiciul constatat și legătura de cauzalitate dintre faptul culpabil și prejudiciu.

Ca atare, având în vedere că în fața instanței de recurs nu se pot administra alte probatorii în afara actelor noi, va admite recursul în baza artt.312 alin.1 Cod procedură civilă și va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul domiciliat în,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 366 din 05 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică P cu sediul în P,-, județul P și intimații-chemați în garanție SC IMPORT-EXPORT cu sediul în,-, județul P, SC SRL cu sediul în,-, județul P, SC NEAGRĂ cu sediul în,-, județul P, domiciliat în S,-, județul P, domiciliat în,-, județul P și domiciliat în,-, județul P și în consecință:

Casează sentința sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela

- - - - --

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored.CP/SȘ/

3 ex./26.06.2008

366/05.02.2008 Tribunalul Prahova

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1067/2008. Curtea de Apel Ploiesti