Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 110/
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de reclamanta (), prin mandatar, cu domiciliul procesual ales la avocat, din B,-,. 122,.A,. 2 sector 5, în contradictoriu cu intimatul "" SRL C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 2329 din 18.12.2007 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr- având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 7 mai 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 14 mai 2008.
- CURTEA -
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta () prin mandatar a chemat în judecată pe pârâta,solicitând instanței să o oblige să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C,--fost cel M nr.11, compus din teren în suprafață de 1167,15 mp, precum și construcția edificată pe acesta.
În motivare, reclamanta a arătat că autorul său a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului sus-menționat prin actul de partaj voluntar nr.64621/24.10.1932, fiind transcris sub nr.5535/25.11.1932 la Grefa Tribunalului Constanța, Secția
Imobilul era compus din teren și clădire - două prăvălii la parter și un apartament la etaj și a fost naționalizat în mod abuziv prin Decretul nr.92/1950, figurând la poziția 2690 pe numele și.
A susținut reclamanta că a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, însă până în momentul de față nu a primit răspuns.
În mod fraudulos, imobilul a fost înstrăinat, urmărindu-se evitarea restituirii acestuia către adevăratul proprietar. Reaua-credință la perfectarea vânzării este evidentă, cât timp vânzătorul era notificat cu privire la restituirea în natură a imobilului.
Prin metoda comparării titlurilor, instanța urmează să constate că titlul reclamantei este preferabil, provenind de la un autor necontestat, fiind și primul transcris, în timp ce titlul pârâtei provine de la un non dominus, ce a preluat în mod nelegal și abuziv imobilul.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480-487 Cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr.10/2001, excepția lipsei calității procesuale active în raport de faptul promovării acțiunii numai de către unul dintre coindivizari, excepția lipsei calității procesuale pasive dedusă din lipsa de identitate a terenului dobândit prin contractul autentificat sub nr.2153/23.12.2004 cu terenul revendicat,iar pe fond a formulat apărări privind efectele bunei-credințe a terțului achizitor asupra acțiunii în revendicare.
Prin sentința civilă nr. 2329 din 18 decembrie 2007 TRIBUNALUL CONSTANȚAa admis excepția inadmisibilății și a respins acțiunea formulată de reclamanta () ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, spre deosebire de cauza Lupaș contra României, în care Curtea Europeană a statuat că introducerea acțiuni în revendicare de către toți coindivizarii constituia un obstacol insurmontabil pentru reclamanți din cauza numărului foarte M de moștenitori, faptul că nu au păstrat legătura și mulți nu se cunoșteau între ei, în speța de față reclamanta, în calitate de descendentă a lui, unul dintre cei trei coproprietari, a revendicat întreg imobilul.
Constatând că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitor și de pe urma celorlalți coproprietari, s-a stabilit că acțiunea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta () care a susținut că instanța a stabilit neîntemeiat că poziția procesuală de reclamant revine unui litisconsorțiu activ format din mai mulți comoștenitori.
Arată apelanta că prin actele de stare civilă a dovedit calitatea de unic moștenitor al lui, celelalte persoane cu vocație la succesiune fiind decedați, renunțători ori rămași fără urmași.
Susține că excepția nu putea fi admisă decât în ipoteza în care pârâta ar fi dovedit că există un alt comoștenitor, acceptant și cu vocație concretă asupra succesiunii, dovadă care nu a fost făcută. Impunând reclamantei să facă o astfel de dovadă instanța a răsturnat sarcina probei și a nesocotit prevederile art. 1169 cod civil și art. 109 și 137 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a admis eronat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, aplicând regula unanimității actelor coindivizarilor în ceea ce privește actele de dispoziție.
Inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, nefiind consacrată legislativ, nu poate fi primită pentru că nu este adecvată realităților sociale și economice prezente și este în totală contradicție cu art. 21 din Constituție, art. 6 din Legea nr. 304/2004 și chiar cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acțiunea în revendicare exercitată de către un coindivizar reprezintă un act de conservare, iar nu un act de dispoziție, astfel că acțiunea prin care un coindivizar solicită recuperarea bunului profită tuturor coproprietarilor.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate de reclamantă, instanța constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta () a investit tribunalul cu o acțiune în revendicare a imobilului din C,-, compus din teren și construcție, invocând dreptul de proprietate pe care autorul său, l-a dobândit prin actul de partaj voluntar transcris sub nr. 5535 din 25 noiembrie 1932.
Potrivit actului de partaj amintit, alături de au mai primit în proprietate indiviză același imobil și //Colonel - și.
În legătură cu ceilalți doi coproprietari, instanța de fond a reținut că reclamanta nu face dovada calității de moștenitor și, aplicând regula unanimității, a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare.
Sub aspectul dovezii calității de moștenitor, se reține că, în justificarea transmisiunii dreptului de proprietate și implicit a calității de a formula în justiție acțiuni petitorii privind imobilul în litigiu, reclamanta a expus instanței descendența pe tulpini și ramuri provenind de la primii autori, și, depunând actele de deces pentru fiecare dintre descendenții decedați ai celor doi autori. În același timp, reclamanta a depus și declarația de renunțare la succesiunea bunicilor și, dată de, fiica.
Toate aceste înscrisuri susțin, până la proba contrară, afirmația reclamantei din cererea de chemare în judecată referitoare la calitatea sa de unic moștenitor al tatălui, și mătușilor sale //Colonel - și.
prin excepția invocată a lipsei calității procesuale că reclamanta nu este singurul moștenitor, pârâtei, potrivit adagiului "in excipiendo reus actor" i s-a transferat sarcina probei, pentru că "probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat".
O asemenea dovadă nu a fost administrată de către pârâtă, iar instanța, nesocotind regulile probațiunii, a primit afirmația pârâtei, fără să observe că reclamanta a formulat cerere de restituire a imobilului și în temeiul Legii nr. 10/2001 și că, în calitate de deținătoare, așa cum este determinată această noțiune de dispozițiile legii speciale, pârâta avea acces la dosarul de notificare pentru a afla în ce măsură s-au formulat și alte cereri de restituire a acestui bun. În lipsa oricărei dovezi privind existența unui alt moștenitor care să pretindă aceleași drepturi ca și reclamanta, instanța a stabilit greșit că reclamanta nu face dovada calității de unic moștenitor al autorilor săi.
Soluția primei instanțe este greșită și din perspectiva aplicării la speță a regulii unanimității, dedusă din natura juridică de act de dispoziție a acțiunii în revendicare, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
În doctrină (, -, Al. - Tratat de drept civil român, vol. II, Editura, pag. 10), actul de administrare este definit ca actul "făcut asupra unui lucru sau unui patrimoniu, care nu are efecte succesive prea îndelungate în viitor și nu are ca scop ieșirea lucrului din patrimoniu, ci se mărginește laconservarea, întreținerea și folosința lucrului", spre deosebire de actul de dispoziție "care are ca scop ieșirea lucrului din patrimoniu pe un timp oarecare sau chiar în mod definitiv, parțial sau total"
Chiar dacă este o acțiune petitorie, prin care reclamantul tinde la recunoașterea dreptului său de proprietate și la redobândirea posesiei bunului, acțiunea în revendicare are drept scop conservarea patrimoniului comunitar, având așadar caracterul unui act de administrare, iar nu unul de dispoziție prin care se urmărește stingerea dreptului de proprietate al celorlalți coproprietari.
În materia coproprietății însă, chiar și actele de administrare făcute în folosul comun trebuie să se facă cu consimțământul tuturor celorlalți coproprietari (, -, Al. - Tratat de drept civil român, vol. II, Editura, pag. 15).
Având în vedere însă că, de multe ori, obținerea acordului tuturor coproprietarilor îngreunează considerabil efectuarea actelor de administrare utile, în practică, rigoarea acestei reguli este atenuată prin aplicarea teoriei gestiunii de afaceri: lucrările făcute de un coproprietar în interesul comun sunt valabile, deoarece coproprietarul se poate considera ca lucrând în calitate de "negotiorum gestor" al celorlalți; însă actele sale nu vor fi valabile, conform teoriei gestiunii de afaceri, față de ceilalți, decât în măsura în care au fost utile.
O calificare a acțiunii în restituire în sensul arătat, ca act de conservare a drepturilor coproprietarilor s-a conturat și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1677 din 4 martie 2005 statuându-se că "demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului sau imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți coproprietari".
Impunând reclamantei să indice toți moștenitorii autorilor și, fără să țină seama de circumstanțele speței, și mai ales de data preluării imobilului și de dificultățile ce decurg de aici pentru identificarea tuturor moștenitorilor coproprietarilor și obținerea acordului lor în promovarea acțiunii, instanța de fond a refuzat reclamantei dreptul de acces la un tribunal, reglementat prin art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
Pentru toate aceste considerente, constatând că aplicarea regulii unanimității la speță s-a făcut cu încălcarea art. 6 CEDO, instanța va admite apelul și în temeiul art. 297 Cod procedură civilă va trimite cauza la prima instanță pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de reclamanta (), prin mandatar, cu domiciliul procesual ales la avocat, din B,-,. 122,.A,. 2 sector 5, în contradictoriu cu intimatul "" SRL C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 2329 din 18.12.2007 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2008.
pentru președinte - -, pentru judecător - -,
aflată în concediu de odihnă, aflată în concediu de odihnă
semnează cf. art. 261(2) pr.civ. semnează cf. art. 261(2) pr.civ.
vicepreședintele instanței, vicepreședintele instanței
Pentru grefier - -
care s-a pensionat,
semnează cf.art. 261(2) pr.civ.
Prim grefier,
-
Jud.fond:
Red.dec.- jud.-/25.07.2008
- gref. /07.08.2008
6 ex.
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Monica Costea
