Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1182/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1548/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1182
Ședința publică de la 19 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Andreea Doris
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 917 din 27.05.2009, pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, formulată de contestatorii și în contradictoriu cu intimatele, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, la prima strigare a pricinii, avocatul, în calitate de reprezentant al contestatorilor și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/02.07.2009, emise de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, intimata, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.08.2009, emise de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatelor și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-au atașat dosarele de fond.
Se mai învederează și faptul că intimații au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 14.08.2009, întâmpinare.
Avocatul contestatorilor solicită să i se comunice un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de către intimați.
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine pentru a da posibilitatea avocatului contestatorilor să ia cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate astăzi în ședință publică.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a pricinii se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al contestatorilor și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/02.07.2009, emise de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, intimata, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.08.2009, emise de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatelor și.
Părțile, prin avocați, având cuvântul pe rând, declară că nu solicită probe.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe admisibilitatea contestației în anulare, urmând a pune concluzii și pe fondul cauzei.
Avocatul contestatorilor, având cuvântul, consideră că este admisibilă contestația în anulare, urmând a se lua act de renunțarea la judecata cu privire la cererea de revizuire aflată la fila 14, respectiv 15 dosar.
Susținând oral motivele contestației în anulare depusă la dosar, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, în temeiul dispozițiilor art.318 alin.1 teza I din Codul d e procedură civilă, anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului și suspendarea judecății până la lămurirea înțelesului deciziei civile nr. 1894/05.07.2001.
Arată că instanța de recurs a ignorat în totalitate dispozițiile obligatorii ale instanței de casare, fără nicio motivare concretă în drept și fapt. Această conduită a instanței reprezintă o eroare materială, fiindcă dezlegarea dată în drept de instanța de casare se impune deopotrivă cu forța lucrului judecat, dar și cu forța raționamentului juridic prezumat corect și exprimat în detaliu.
Instanța de casare a stabilit că pricina nu poate fi judecată în lipsa delimitării cu exactitate a suprafețelor de teren ce ar fi revenit în loturile reclamanților, respectiv pârâților, ca și coindivizari comoștenitori prin decizia civilă nr. 1894/05.07.2001 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și de contencios Administrativ în dosarul nr.1383/2001.
De asemenea, a mai stabilit că individualizarea celor două loturi în teren și implicit a drepturilor de proprietate exclusive asupra acestora nu poate fi efectuată altfel decât pe calea unei contestații la titlu (titlul fiind chiar decizia civilă nr.1894/05.07.2001 privind ieșirea din indiviziune) conform art.399 din Codul d e procedură civilă și nicidecum altfel, în cazul în care părțile refuză să aleagă această cale, singura legală, urmând li se aplica sancțiunea suspendării cauzei conform art.1551din Codul d e procedură civilă până la îndeplinirea obligației.
Consideră că nerespectarea dispozițiilor de casare reprezintă prin ea însăși o gravă eroare materială.
Mai arată că, în urma judecării cauzei în toate cele trei grade de jurisdicție, irevocabil, instanța de recurs a cărei hotărâre o critică a reținut că nu se poate face grănițuirea, întrucât potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în cauză la momentul actual nu este posibilă grănițuirea celor două imobile, conform deciziei de ieșire din indiviziune, din cauza edificării celor două camere 14 și 15.
Urmează a se observa că niciunul dintre rapoartele de expertiză topografică nu sunt omologate de instanță, iar ultimul realizat este cel întocmit de expert, care arată că grănițuirea nu se poate face.
În cauză mai există un raport de expertiză topografică întocmit de expert, ce a răspuns aceluiași obiectiv și anume posibilitatea grănițuirii imobilului (raport de expertiză anterior celui efectuat de expert ), iar concluziile acestuia sunt acelea că în baza deciziei civile nr.1894/05.07.2001, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ, gănițuirea celor două proprietăți, existente în perimetrul terenului în suprafață de 315. nu se poate face concret pe teren. Acest raport de expertiză nefiind satisfăcător, a fost refăcut, noul raport fiind cel al expertului, singurul valabil în cauză.
Chiar dacă expertiza d-lui, fără nicio motivare, indică la grănițuire construcția magazinului, însă aceasta apare ca o singură construcție în schița aferentă expertizei sale, instanța a dispus demolarea în baza unei schițe efectuate de alt expert ce a avut alt obiectiv, a două construcții, fără însă a dispune demolarea magazinului (camera 13 nu va fi demolată).
Mai mult, instanța de recurs nu a arătat ce rapoarte de expertiză a avut în vedere, astfel că nu se poate verifica dacă a reținut concluzii corecte, mai ales când raportul d-nei, ultimul întocmit, dă alte cauze pentru care nu este posibilă grănițuirea.
Niciunul dintre rapoartele expertiză topo având ca obiectiv grănițuirea nu este omologat expres, astfel cu nu are valoare juridică.
Instanța de recurs judecă pricina în drept pe baza unui raport de expertiză (întocmit de dl. ), dar dispune demolarea în baza unui alt raport de expertiză (întocmit de expert ) străin de problema grănițuirii, întocmit de un expert fără competență în materie.
Prin decizia de recurs, instanța de judecată trage o concluzie cu privire la situația de fapt în mod eronat, fundamentată pe acte inexistente sau lipsite de orice forță probantă, aspect de natură a afecta însăși actul de judecată și soluția dată problemei de fapt supusă judecății.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, urmează a le solicita pe cale separată.
Avocatul intimatelor, având cuvântul, consideră că este inadmisibilă contestația în anulare de față și solicită respingerea acesteia ca atare și pe fond respingerea ca nefondată, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, urmează a le solicita pe cale separată.
Arată că această contestație în anulare se întemeiază pe motivul prevăzut de art.318 din Codul d e procedură civilă: dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale; potrivit textului invocat, aceasta are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite; este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Mai mult, textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Consideră că toate criticile care se aduc deciziei recursului nu pun în discuție o eroare materială, în sensul definit în materia contestației în anulare, ci sunt doar critici aduse deciziei de recurs, astfel că asemenea critici sunt inadmisibile în calea contestației în anulare.
De asemenea, consideră că toate critice aduse hotărârii recursului sunt nefondate.
Se susține de contestatori faptul că instanța de recurs a ignorat dispozițiile instanței de casare, fără nicio motivare, deși aceasta nu putea să judece decât cu ceea ce a fost investită, astfel că aprecierile contestatorilor nu pot fi primite.
În ceea ce privește punctul doi al motivelor contestației, aceștia susțin că aduc critici, dar chiar prin motivare susțin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, rapoarte care arată că grănițuirea nu se poate face datorită faptului că loturile evidențiate în cadrul procesului de ieșire din indiviziune nu mai sunt clare, consecință a ridicării de către contestatori pe lotul intimaților a unor construcții; toate expertizele, așa cum contestatorii le relevă, arată același lucru, respectiv că grănițuirea nu este posibilă datorită magazinului edificat de către contestatori pe lotul de teren atribuit intimaților.
În ultima critică din motivarea contestației în anulare se susține de contestatori faptul că nu se cunosc loturile, ceea ce este total greșit, deoarece loturile se cunosc, acestea au fost delimitate prin hotărârea de ieșire din indiviziune, numai că urmare a construirii ilegale a unei construcții de către contestatori pe lotul I, atribuit intimaților, era necesară trasarea graniței dintre acestea; chiar contestatorii arată că grănițuirea nu este posibilă datorită construcțiilor efectuate cu rea credință de către aceștia pe terenul atribuit intimaților.
În ceea ce privește cererea de revizuire, urmează a se lua act de renunțarea la judecata acesteia.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 13096/7.10.2005 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâta, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000.000 lei vechi, reprezentând contravaloarea stricăciunilor și distrugerilor aduse de aceasta imobilului situat în-, parter, sector 5, B, ce se afla în proprietatea lor, potrivit sentinței civile nr. 1894/05.07.2001 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. -; obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru imobilul situat in-, parter, sector 5, B, care se afla în proprietatea acestora începând cu data de 15.04.2003 până în prezent; grănițuirea proprietăților conform raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 1383/2001, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1894/2001, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului; cu cheltuieli de judecată.
La data 16.11.2005, reclamantele au formulat cerere precizatoare a acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000.000 lei vechi ce reprezintă contravaloarea stricăciunilor și distrugerilor aduse de aceasta imobilului situat în-, parter, sector 5, B ce se afla în proprietatea lor potrivit sentinței civile nr. 1894/05.07.2001 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr.1383/2001; obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință, cu titlu de daune compensatorii reprezentând prejudiciul efectiv creat prin lipsa de folosință a imobilului situat în- parter, sector 5, B, plus terenul atribuit în lotul nr. 1 și pe care se află proprietatea reclamantelor începând cu data de 16.04.2003 până în prezent, evaluată provizoriu la suma de 22.320 lei (31 luni x 200 Euro/luna = 6200 Euro); obligarea pârâtei la ridicarea imobilului compus din construcție, magazin alimentar în suprafață de 32 mp care se află pe terenul proprietatea lor, iar în caz contrar autorizarea reclamantelor pentru a-l ridica pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la repunerea în stare de funcționare a instalațiilor de apă, canal, electricitate; gaze ale căror trasee trec prin subsolul imobilului și care alimentează imobilul proprietatea lor, iar în caz contrar autorizarea reclamantelor în ceea ce privește executarea operațiilor de reabilitare pe cheltuiala acesteia; grănițuirea proprietăților, conform raportului de expertiză efectuat în dosarul nr.1383/2001, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1894/2001, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta și numitul, prin cerere reconvențională depusă la dosar în ședința publică din data de 16.11.2005, au solicitat instanței să constate că aceștia sunt constructori de bună credință ai construcțiilor aflate pe terenul situat în B, sector 5,-; cu cheltuieIi de judecată.
Instanța a calificat cererea reconvențională formulată de ca fiind o cerere de intervenție principală, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 49 și urm. Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 8345/20.12.2006 pronunțată în dosarul nr. 13096/2005 (număr în format nou -), Judecătoria Sectorului 5 Bar espins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantele-pârâte, și împotriva pârâtei-reclamante, a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantele-pârâte a sumei de 1.093,99 lei, reprezentând contravaloarea degradărilor constatate la parterul imobilului situat în B,-, sector 5, respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate; a admis cererea reconvenționaIă formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantele-pârâte, și; a admis cererea de intervenție principală formulată de către intervenientul, a constatat ca pârâta-reclamantă și intervenientul principal sunt constructori de bună-credință asupra construcțiilor edificate pe terenul situat în- sector 5, alcătuite din încăperile 13,14 și 15, respectiv 16, 17, 18, 19, 20, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică nr. 1952/20.03.2006, întocmit de expert; a compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 513,22 lei și a obligat pe reclamantele-pârâte la plata către pârâta-reclamantă și intervenientul principal a sumei de 156,08 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva soluției primei instanțe, la data de 20.02.2007 au formulat reclamantele, și, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la 26.02.2007.
Prin decizia civilă nr. 1268/13.09.2007, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat, cu obligarea apelantelor la plata către intimata a 1.0001ei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs la 9.11.2007 reclamantele-pârâte, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, la data de 21.11.2007.
Prin decizia civilă nr. 111R/28.02.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a respins ca neîntemeiată excepția nulității recursului, a admis recursul formulat de recurentele-reclamante, și împotriva deciziei civile nr.1268/13.09.2007, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă și intimatul intervenient, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal.
Pentru a decide astfel, Curtea de APEL BUCUREȘTIa reținut că prezenta cauză are un conținut complex, urmărindu-se lichidarea tuturor pretențiilor reciproce ale părților (în cauză formulându-se și cerere reconvențională de către intimata-pârâtă și una în intervenție principală aparținând numitului ), decurgând din starea de coproprietatea ce a existat între ele și care a fost sistată prin decizia civilă nr.1894/05.07.2001 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 18.06.2008 sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 1515A/21.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de apelantele-reclamante, și, ca nefondat; a respins cererea apelantelor-reclamante cu privite la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată și a obligat apelantele-reclamante la plata către intimata-pârâtă, la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 13.02.2009 au formulat recurs reclamantele, și, care a fost înregistrat la 23.02.2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Prin decizia civilă nr. 917 din 27.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a respins excepția nulității recursului; s-a admis recursul, s-a modificat decizia în sensul că s-a admis apelul reclamantelor, cu consecința schimbării în parte a sentinței în sensul admiterii capătului de cerere privind demolarea construcțiilor nr.14 și 15 individualizate în schița aflată la filele 78, ce face parte integrantă din raportul de expertiză întocmit de expert în dosarul nr.- al Judecătoriei Sectorului 5 B și pe cale de consecință s-a dispus respingerea capătului din cererea reconvențională și cererea de intervenție principală privind calitatea celor doi constructori de bună-credință în ceea ce privește aceste două construcții. Prin aceeași decizie s-au menținut restul dispozițiilor sentinței și au fost obligați intimații să plătească recurentelor-apelante 900 lei cheltuieli de judecată, apel și recurs, corespunzător pretențiilor admise.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că nu este întemeiat primul motiv de recurs referitor la nereținerea celor două instanțe a degradărilor ce ar fi fost produse de către pârâta reclamantă și la instalația de gaze și cea electrică.
Curtea a apreciat, din probele administrate în cauză, că ambele instanțe au reținut că degradările instalațiilor au vizat numai partea de instalații aflată în subsolul imobilului și raportul de expertiză efectuat în cauză vizând tot aceste degradări. Prin urmare, era în sarcina recurentelor - reclamante să dovedească faptul că intimata - pârâtă ar fi produs degradări și la instalația de gaze și la cea electrică, mai ales că în raportul de expertiză se reține că instalația electrică este separată pentru cele două părți.
Primul motiv de recurs, din felul în care a fost formulat, aduce în discuție o problemă de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este greșita stabilire a situației de fapt. O atare critică nu poate face însă obiect de analiză în calea extraordinară a recursului, întrucât, față de actuala configurare a art. 304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Nu a putut fi primit nici cel de-al doilea motiv de recurs referitor la neadmiterea capătului de cerere privind lipsa de folosință, întrucât recurentele nu au dovedit prejudiciul ce le-a fost cauzat prin nefolosirea imobilului. Deși este reală susținerea lor, legată de o eventuală imposibilitate de folosire a imobilului ca urmare a degradărilor suferite, acest aspect doar nu este de natură să determine admiterea acestui capăt de cerere. Simplul fapt că recurentele sunt proprietarele unei părți din imobil, parte ce a suferit anumite degradări nu conduce automat la reținerea unui prejudiciu ce le-ar fi fost cauzat ca urmare a nefolosirii imobilului, fiind necesar să se dovedească producerea unui prejudiciu, dovezi care în speță nu au fost administrate. Astfel, recurentele s-au limitat la a susține că imposibilitatea folosirii imobilului le-a cauzat un prejudiciu, fără a arăta, în concret în ce constă acest prejudiciu și a încerca să administreze un minim de dovezi cu privire la acest prejudiciu, mai ales că ele au fost efectiv în posesia imobilului.
Curtea a apreciat întemeiat motivul de recurs referitor la reaua credință a intimatei - pârâte și a intimatului intervenient la edificarea construcțiilor 14 și 15 pe terenul proprietatea lor. Astfel, în ceea ce privește aceste două încăperi edificate pe terenul proprietatea recurentelor, instanța de apel a reținut că intimații au fost de bună credință, bună credință care se deduce din pasivitatea părții adverse.
Conform art. 494. civil înțelegem prin constructor de rea credință pe acela care, deși cunoaște că un teren nu îi aparține, edifică totuși construcția pe acel teren. Deși reaua credință nu se poate deduce numai din faptul că intimații au construit pe un teren ce nu le aparține, nici nu se poate accepta ideea că aceștia au fost de bună credință întrucât recurentele nu s-au opus în mod evident. Este cert că, în speță, relațiile dintre părți sunt conflictuale, că litigiile purtate între ei se întind pe parcursul mai multor ani, situație în care este evident că, edificând cele două încăperi după soluționarea procesului de partaj, intimații au fost de rea credință. Rezultă din probatoriul administrat că recurentele au efectuat permanent demersuri pentru a putea pune în executare sentința de partaj și a intra în posesia lotului ce le-a fost atribuit, astfel că nu se poate reține că acestea au stat în pasivitate și au permis intimaților să edifice cele două camere. Reaua credință trebuie apreciată în raport de atitudinea subiectivă a recurentelor, dar și de cea a intimaților, rezultând cu certitudine că intimații au profitat de imposibilitatea temporară a părții adverse de a intra în posesia lotului ce i-a fost atribuit pentru a proceda la ridicarea celor două construcții.
Nu s-a putut însă reține reaua credință a intimaților cu privire la edificarea încăperii nr.13, corect reținând instanțele anterioare că a existat acordul proprietarului terenului, defunctul tată al recurentelor.
Cu privire la capătul de cerere privind grănițuirea, Curtea a constatat că, potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, la momentul actual nu este posibilă grănițuirea celor două imobile, conform deciziei de ieșire din indiviziune, din cauza edificării celor două camere, 14 și 15. După punerea în executare a deciziei și demolarea celor două încăperi, urmează să se procedeze la grănițuirea celor două proprietăți, deoarece în acest moment acest lucru nu este posibil.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 06.07.2009 intimata - pârâtă și intimatul - intervenient au formulat contestație în anulare și revizuire, care au fost înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr-.
La data de 27.07.2009, s-a depus o cerere de renunțare la judecată cu privire la cererea de revizuire și au fost dezvoltate motivele contestației în anulare.
În acest sens, contestatorii au arătat că instanța de recurs nu săvârșește o singură greșeală materială gravă prin decizia pronunțată, ci mai multe.
Instanța de recurs ignoră în totalitate dispozițiile obligatorii ale instanței de casare, fără nicio motivare concretă de drept și de fapt.
Această conduită a instanței reprezintă o eroare materială, fiindcă dezlegarea dată în drept de instanța de casare se impune deopotrivă cu forța lucrului judecat dar și cu forța raționamentului juridic prezumat corect și exprimat în detaliu.
Instanța de casare a stabilit că pricina nu poate fi judecată în lipsa delimitării cu exactitate a suprafețelor de teren ce ar fi revenit în loturile reclamanților, respectiv pârâților, ca și coindivizari comoștenitori prin decizia civilă nr.1894/05.07.2001 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ în dosarul nr.1383/2001.
A mai stabilit de asemenea că individualizarea celor două loturi în teren și implicit a drepturilor de proprietate exclusive asupra acestora nu poate fi efectuată altfel decât pe calea unei contestații la titlu (titlul fiind chiar decizia civilă nr.1894/05.07.2001 privind ieșirea din indiviziune) conform art.399 Cod procedură civilă și nicidecum altfel, în cazul în care părțile refuză să aleagă această cale, singura legală, urmând a li se aplica sancțiunea suspendării cauzei conform art.1551Cod procedură civilă, până la îndeplinirea obligației.
în drept ale instanței de casare sunt obligatorii.
Nerespectarea dispozițiilor de casare reprezintă prin ea însăși o gravă eroare materială.
II. În urma judecării cauzei în toate cele trei grade de jurisdicție, irevocabil, instanța de recurs a cărei hotărâre o critică a reținut că nu se poate face grănituirea, întrucât "potrivit rapoartelor de expertiza efectuate în cauză la momentul actual nu este posibilă grănițuirea celor doua imobile, conform deciziei de ieșire din indiviziune, din cauza edificării celor două camere, 14 și 15".
2.1. De remarcat că niciunul dintre rapoartele de expertiză topografică nu sunt omologate de instanța, iar ultimul realizat este cel întocmit de, care arată că grănițuirea nu se poate face din cauza cu totul altor motive decât cele reținute de instanța de recurs, aceasta din urmă referindu-se la edificarea a două camere, 14 și 15.
2.2. Mai există un raport de expertiză topografică întocmit de dl., ce a răspuns aceluiași obiectiv și anume posibilitatea grănițuirii imobilului (raport de expertiză anterior celui efectuat de d-na ).
Concluziile acestuia arată că în baza deciziei civile nr.1894/05.07.2001, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ, grănițuirea celor două proprietăți, existente în perimetrul terenului în suprafață de 315. nu se poate face concret pe teren deoarece loturile I și II, ca întindere și poziționare, astfel cum au fost stabilite și atribuite prin decizia civila nr.1894/05.07.2001, nu se mai regăsesc pe teren. Cauza o constituie construcția magazinului edificat de și pe lotul 1 care a fost atribuit în proprietatea reclamantelor prin decizia civilă nr.1894/05.07.2001.
Fiind nesatisfăcător, acest raport de expertiză a fost refăcut, noul raport, fiind cel al d-nei, singurul valabil în cauză.
Chiar dacă expertiza d-lui, fără nicio motivare, indică drept la grănițuire construcția magazinului, aceasta apărând ca o singură construcție în schița aferentă expertizei sale, instanța a dispus demolarea în baza unei schițe efectuate de alt expert, ce s-a referit la două construcții, fără însa a dispune demolarea magazinului (camera 13 nu va fi demolată).
Greșelile materiale grave sunt următoarele:
A). Instanța de recurs nu arată ce rapoarte de expertiză a avut în vedere, astfel că nu se poate verifica dacă a reținut concluzii corecte, mai ales când raportul d-nei, ultimul întocmit, dă alte cauze pentru care nu este posibilă grănițuirea.
B). Niciunul dintre rapoartele de expertiză topo având ca obiectiv grănițurea nu este omologat expres; prin urmare, valoarea juridică a acestora este zero, instanța de recurs putând cel mult să caseze pentru efectuarea unui nou raport de expertiză, valabil de această dată.
Dacă se analizează chestiunea prin prisma omologării tacite a raportului de expertiză, singurul valabil este cel de-al doilea raport de expertiză tehnică topografică, întocmit de d-na.
C). Instanța de recurs judecă pricina în drept pe baza unui raport de expertiză (întocmit de dl. ), dar dispune demolarea în baza unui alt raport de expertiză (întocmit de expertul ) străin de problema grănițuirii, întocmit de un expert fără competență în materie.
Prin decizia de recurs, instanța de judecată trage o concluzie cu privire la situația de fapt în mod eronat, fundamentată pe acte inexistente sau lipsite de orice forță probantă, aspect de natură a afecta însăși actul de judecată și soluția dată problemei de fapt supusă judecații.
D). Instanța de recurs exprimă concluzia sa - potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în cauză la momentul actual - că nu este posibilă grănițuirea celor două imobile, conform deciziei de ieșire din indiviziune, din cauza edificării celor două camere, 14 și 15".
Contestatorii presupun că se referă la cel puțin două rapoarte de expertiză, însa în cauză nu există decât două rapoarte de expertiză topografică, având concluzii contrare, astfel că eroarea materială este dovedită.
III. Ultima gravă eroare materială reprezintă un paradox logic, dar mai ales juridic, care a scăpat complet controlului jurisdicțional pe care se presupune că instanța de recurs îl realizează la cel mai înalt nivel profesional.
Lăsând la o parte buna sau reaua-credință a, fiindcă raționamentul instanței și modul de interpretare a legii nu cad în aria contestației în anulare pe motiv de greșeala materială, contestatorii solicită să se observe paradoxul deciziei și să îl aprecieze ca instanță investită cu o cale de atac de retractare, cale de atac ce poate repara grave erori judiciare.
Instanța de recurs obligă la demolarea camerelor 14 și 15 pe motiv că au fost edificate cu rea-credința pe terenul proprietatea reclamantelor.
Nu importă reaua-credință, deși lipsește, dar este necesar ca edificarea construcției să se fi realizat pe terenul proprietatea exclusivă a altei persoane (în speță al reclamanților).
Însă, până la grănițuire, nu se cunoaște care este lotul proprietatea contestatorilor și care este cel al reclamantelor. nu s-a făcut, deci nu se știe care este terenul proprietatea reclamantelor. Nici decizia de ieșire din indiviziune nu a lămurit această problemă.
Nici experții nu au putut stabili care este terenul proprietatea exclusivă a reclamanților, iar instanța ce a dispus casarea inițială, în baza acelorași probe, a dispus ca proprietățile exclusive să fie individualizate pe calea contestației în lămurirea înțelesului titlului.
Este astfel posibil ca, după demolare, să iasă la iveală că încăperile a căror demolare s-a dispus sunt pe terenul proprietatea pârâtelor.
La data de 14.08.2008, intimatele au formulat întâmpinare,prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Potrivit art. 246 cod pr.civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată pe parcursul procesului, în ședință, fie prin cerere scrisă.
În primul rând, întrucât revizuenții și au renunțat la judecata cererii de revizuire, Curtea urmează ca, în temeiul art. 246 Cod porcedură civilă, să ia act de acest act de dispoziție.
Examinând motivele de contestație, față de decizia atacată și în conformitate cu dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere și obține anularea sau reformarea unei hotărâri judecătorești. Ele apar ca un remediu contra eventualelor erori care se pot strecura într-o hotărâre.
În cadrul căilor de atac de reformare, cum este și recursul, se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătorești, de către o instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. a nu menține incertitudinea părților cu privire la raportul de drept substanțial dintre ele un timp prea îndelungat, pentru aceste mijloace procedurale sunt prevăzute termene care curg de la pronunțarea sau de la comunicarea hotărârii care se atacă, astfel ca după rămânerea irevocabilă să existe o relativă stabilitate a acestui raport, soluția dată nemaiputând fi pusă în discuție.
În schimb, prin căile de atac de retractare, în fapt prin contestația în anulare, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desființării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanță deosebită, iar nu și pentru netemeinicie.
În cadrul contestației în anulare nu se mai pune deci decât parțial problema realizării unui control judiciar, ci în principiu a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărei anulare se solicită.
De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.
Instanța nu poate decât să verifice dacă motivele invocate se încadrează într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, numai această situație putând conduce la rejudecarea cauzei.
Potrivit art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale -".
În raport de considerațiile expuse anterior privind natura juridică și finalitatea căilor de atac de reformare și respectiv de retractare, primul motiv de contestație în anulare specială nu poate avea în vedere decât erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite, cum sunt respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri judecătorești decât cea recurată.
Folosind sintagma "greșeli materiale", textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iarnu greșeli de judecată,respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea din urmă putând fi invocate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Ceea ce caracterizează erorile din prima categorie este caracterul involuntar al acestora, la care se adaugă faptul că nu se referă la aprecieri asupra problemelor de fapt și de drept care se pun într-o anumită cauză, ceea ce constituie prin definiție aspecte ce țin de activitatea dejudecarea cererii respective.
Or, în speță, eventuala ignorare a dispozițiilor obligatorii ale instanței de casare, statuarea instanței de recurs în sensul că "potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în cauză la momentul actual nu este posibilă grănițuirea celor doua imobile, conform deciziei de ieșire din indiviziune, din cauza edificării celor două camere, 14 și 15", consecință a unei presupuse analize greșite a probelor administrate în cauză, precum și obligarea contestatorilor la ridicarea unor construcții edificate pe terenul asupra cărora părțile ar avea un drept de proprietate în indiviziune au presupus în mod indubitabilaplicarea unui raționament în legătură cu cererea formulată, ceea ce ține de esențajudecății, astfel că instanța nu mai poate reveni asupra opiniei exprimate prin soluția pronunțată.
Față de aceste considerente, apreciind că motivele susținute în cuprinsul contestației în anulare nu se circumscriu ipotezei normei legale invocate, respectiv art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecata cererii de revizuire formulată de revizuenții și, ambii cu domiciliul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr. 917 din 27.05.2009 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele, și, toate cu domiciliul în B,-, -. 3, sector 6.
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii și împotriva aceleiași decizii civile, în contradictoriu cu intimatele, și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact. /
Ex.7/04.09.2009
Secția a III-a Civ.-
-
-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Ioana Singh, Andreea Doris
