Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 120
Ședința publică de la 28 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de în contradictor cu Biroul Executorului Judecătoresc, având ca obiect decizia civilă nr. 55/20.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuentul și avocat pentru intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, revizuentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură precizări formulate de recurent.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimat.
Interpelat, revizuentul arată că refuză să achite taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, puse în vedere de instanță.Consideră că această prevedere este contrară dispozițiilor cuprinse în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Constituția României.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția privind netimbrarea revizuirii de către.
Avocat solicită anularea revizuirii ca netimbrată, fără obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Iași, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cauzei având în vedere că titularul cererii, contestatorul nu a indicat corect domiciliul său.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs contestatorul.
Prin decizia civilă nr. 55 din 20 februarie 2008 s-a dispus anularea ca netimbrată a contestației în anulare formulată de, împotriva încheierii pronunțată în ședința publică din 17.12.2007, în dosarul nr- a Tribunalului Iași, încheiere pe care a menținut- Împotriva deciziei civile nr.55 din 20 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, a formulat cerere de revizuire contestatorul, susținând că nu trebuia să timbreze, aspect pentru care consideră că s-a încălcat Constituția României, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Pentru termenul de judecată din data de 28 martie 2008, revizuentul a fost citat cu mențiunea timbrării cererii de revizuire cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, conform disp.art.3 lit.h) cu referire la art.11 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 din Legea nr.123/1997 pentru modificarea și completarea OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
Cum la termenul din 28 martie 2008, revizuentul, deși prezent în instanță, și punându-i-se în vedere să satisfacă timbrajul, nu a înțeles să facă vreo dovadă cu privire la achitarea taxelor de timbru, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de revizuire.
Potrivit disp.art.137 Cod procedură civilă, se va examina excepția privind netimbrarea cererii de revizuire.
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.
Așadar, prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum revizuentul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în raport cu prevederile Legii nr.146/1997, cererea de revizuire urmează a fi anulată ca netimbrată pentru următoarele considerente.
In principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea cererilor trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 20(2) din Legea nr.146/1997, până la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art.20 (3) din Legea nr.146/1997, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Potrivit art.9 alin.1 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin.2 al aceluiași text de lege, "în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Faptul că revizuentul, - care a fost prezent în instanță și a susținut că nu datorează taxele de timbru -, nu a respectat cerința legală referitoare la achitarea taxelor de timbru, constituie motiv pentru anularea ca netimbrată a cererii de revizuire.
Apărătorul intimatului a solicitat în ședința publică din data de 28.03.2008 anularea ca netimbrată a cererii de revizuire, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In consecință, în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.9 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, urmează a se anula ce netimbrată cererea de revizuire formulată de contestatorul și a se menține decizia recurată.
Pentru aceste motive
In numele Legii
DECIDE:
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de în contradictor cu Biroul Executorului Judecătoresc, având ca obiect decizia civilă nr. 55/20 02 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Curtea de APEL IAȘI:
-
- -
-
Red dact.AC-2 ex.
23.04.2008
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea, Liliana