Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1202/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1202
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 546 din 09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, - ROMANIA SA și - SRL O, având ca obiect revendicare imobiliară
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanții recurenți și d, consilier juridic pentru pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, avocat pentru pârâta intimată - Romania SA T, lipsă fiind pârâta intimată - SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru reclamanții recurenți și d, pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare.
Consilier juridic pentru pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T pune concluzii de respingere a recursului ca netemeinic și nelegal, arătând că acțiunea se îndreaptă împotriva posesorului proprietății iar instanța în mod corect a admis cele două excepții.
Avocat pentru pârâta intimată - Romania SA T pune concluzii de respingere a recursului, menținerea celor două hotărâri, arătând că au fost de bună credință, au fost chemați în proces în luna mai 2008. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.546/09.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.13403/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu pârâții Primarul și Consiliul local T, alături de - ROMANIA SA - T și - SRL
Prin această decizie, tribunalul a reținut că într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr.3002/2007, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea în revendicare imobiliară a reclamanților, pe excepția inadmisibilității acestei acțiuni, în raport cu prevederile legii speciale nr.10/2001, cu referire la art.1 și la art.22 alin.5 din -, această sentință fiind menținută prin decizia civilă nr.634/04.09.2007 a Tribunalului Timiș, însă infirmată prin decizia civilă nr.1325/12.12.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, care a admis recursul reclamanților, casând ambele hotărâri anterioare și a trimis cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, îndrumând pe aceasta să procedeze la soluționarea cererii reclamanților, potrivit normelor de drept comun, derivate din Codul civil întrucât neurmarea de către reclamanți a procedurilor administrative prev. de 10/2001 nu duce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate al acestora, ci eventual, doar la pierderea dreptului de a mai urma această cale administrativă.
În rejudecare, prin sentința civilă nr.13403/2008, Judecătoria a constatat însă că reclamanților le lipsește calitatea procesuală activă în acțiunea lor de revendicare, în timp ce pârâților Primau și Consiliul local T, alături de - ROMANIA SA, le lipsește calitatea procesuală pasivă.
Judecătoria reținut pentru aceasta că acțiunea în revendicare este o acțiune reală prin care proprietarul neposesor solicită de la posesorul neproprietar lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a bunului, proprietatea primului.
De aceea, în speță se analizează atât calitatea de proprietar a antecesorului reclamanților, cât și calitatea pârâților de posesori actuali ai bunului imobil revendicat.
Din această perspectivă, prima instanță a reținut că antecesorul reclamanților (calitate dovedită cu acte de stare civilă și cu aspectul posesiei de documente din arhiva familiei, ce poate duce la concluzia unei acceptări tacite a succesiunii, în condițiile art.689 civ.) a perfectat la data de 01.09.1949 cu numiții și soția Segal - proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, înscris în CF 8834 T, nr.top.17025, compus din casă și teren de 1.714 mp, situat în T,--5 - un act juridic sub semnătură privată, intitulat "Contract de vânzare-cumpărare", prin care proprietarii tabulari au vândut lui imobilul din litigiu, pentru prețul de 400.000 lei vechi, achitat de cumpărător la data încheierii actului, cu mențiunea că de la acea dată, cumpărătorul a dobândit posesiunea imobilului, urmând a suporta și sarcinile fiscale aferente, aspect confirmat și de faptul luării în evidențele fiscale a actului juridic analizat.
Fiind însă constatat prin act sub semnătură privată și nu prin înscris autentic - condiție ad validitatem pentru contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect derivat un teren, cu sau fără construcții - actul juridic dintre părți nu era susceptibil de a opera transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, concomitent cu înscrierea acestuia în cartea funciară, potrivit exigențelor art.17 din 115/1938, în vigoare la acea dată, iar luarea în evidențele fiscale nu are efect constitutiv de drepturi tabulare, această situație putând proba cel mult, faptul posesiei.
Astfel, actul încheiat în 1949 poate fi calificat eventual ca un antecontract de vânzare-cumpărare, generator de o obligație de a face în sarcina promitenților - vânzători, obligația acestora constând în încheierea transferului de proprietate în formă autentică.
S-a mai constatat că la data de 20.08.1956, imobilul a fost preluat din patrimoniul proprietarilor tabulari în cel al Statului, în baza 92/1950, fiind evidențiat în CF cu titlu de naționalizare, astfel încât obligația de a face a devenit imposibil de îndeplinit, însă doar până la intrarea în vigoare a legilor cu caracter reparator în materie de imobile preluate abuziv, când foștii proprietari tabulari sau succesorii acestora ar fi avut posibilitatea revendicării imobilului, prin punerea în discuție a titlului pârâtei - SA - fosta - și subsecvent, reclamanții s-ar fi putut îndrepta împotriva vânzătorilor, pentru îndeplinirea obligației de a face. dar cum acest demers nu s-a inițiat, judecătoria, cu observarea disp.art.17 din 115/1938 și art.480 civ. a respins acțiunea pe excepțiile menționate mai sus.
În plus, a mai adăugat că pârâții Statul Român și - SA nu mai au calitatea de posesori ai bunului, întrucât primul a transferat proprietatea bunului către secund, în temeiul prev.HG 834/1991, iar acesta a vândut la rându-i bunul către pârâta - SRL O, prin contractul autentificat sub nr.2905/2007 și s-a intabulat în CF - T, astfel că acțiunea în revendicare a acestui bun a fost introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au susținut că din momentul cumpărării imobilului de către antecesorul lor, acest imobil a și fost luat în evidențele fiscale și a plătit impozite până în anul 1956, momentul naționalizării. a fost proprietar extratabular deoarece nu s-a putut înscrie în CF, câtă vreme în anul 1948 s-a decis naționalizarea principalelor mijloace de producție, iar imobilul se afla pe un teren pe care era construită și Fabrica de T, ulterior, iar în listele anexă de la 92/1950 nu au fost cuprinși proprietarii și soția Segal.
În privința calității procesuale pasive, au arătat că Primarul și Consiliul local T au fost chemați în judecată doar pentru opozabilitate.
Pârâta - SRL O, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului cu argumentul că reclamanții nu au făcut dovada că au fost titularii dreptului de proprietate al imobilului revendicat, iar actul sub semnătură privată al antecesorului lor nu poate fi altceva decât o promisiune sinalagmatică de încheia un contract autentic în viitor, plata impozitului pe clădire nefiind o dovadă a dreptului de proprietate.
Același punct de vedere a fost exprimat prin întâmpinarea sa și de către pârâta - SA ROMANIA precum și de către pârâții Primarul și Consiliul local
În privința apelului, tribunalul a reținut că acesta este neîntemeiat, observând că actul invocat de reclamanți în susținerea calității de proprietari asupra imobilului din litigiu este datat 31.12.1949, astfel încât se supun exigențelor stabilite de legea în vigoare la data perfectării lui, adică 115/1938, care în cuprinsul art.17 stabilește în mod expres condiția înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, pentru dobândirea valabilă a acestuia, astfel că la acea epocă, înscrierea în CF, spre deosebire de dispozițiile actuale ale 7/1996, înscrierea în CF avea efect constitutiv de drepturi.
De aceea, s-a reținut că judecătoria a stabilit corect lipsa calității procesuale active a reclamanților, cauzată de lipsa transmisiunii dreptului de proprietate, iar plata impozitului nu are un efect constitutiv de drepturi deoarece nicio prevedere legală nu conține astfel de mențiuni în dreptul civil român.
S-a mai adăugat că acțiunea în revendicare se îndreaptă întotdeauna împotriva posesorului neproprietar, or pârâții Statul Român, prin Primar și Consiliul local precum și - SA nu mai au nici calitatea de posesori și nici pe cea de proprietari și mai mult, față de faptul că au invocat dobândirea dreptului de proprietate de la proprietarii tabularii, ar fi trebuit să îi cheme în judecată și pe aceștia ori pe moștenitorii acestora, astfel încât recunoașterea dreptului de proprietate să le fie opozabilă acelora care pot pretinde un drept asupra imobilului din litigiu.
În continuare, instanța de apel a mai reținut că nici critica privind soluționarea excepțiilor cu prioritate nu este justificată, pentru că disp.art.137 pr.civ. stabilesc că reunirea excepțiilor cu fondul este permisă pentru soluționarea acestora, doar dacă este necesară administrarea de dovezi pentru dezlegarea în fond a pricinii. Or, reclamanții nu au indicat nici măcar în apel care sunt probele ce le-au dorit a fi administrate pentru dovedirea calității lor de proprietari tabulari și în plus, reclamanții nici nu își mai pot valorifica dreptul pretins, câtă vreme proprietatea asupra imobilului aparține acum pârâtei - SRL
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții și, care a fost motivat în drept cu disp.art. 304 pct.9 pr.civ. susținându-se că primele două instanțe au interpretat greșit disp.art.1295 civ. atunci când au ignorat vânzarea perfectată între familia și familia în anul 1949, prin care s-a realizat transferul de proprietate către antecesorul reclamanților - recurenți, iar neintabularea lui în CF s-a datorat unui caz de forță majoră - instaurarea regimului comunist, plata impozitelor pe clădire dovedind clar că acesta era proprietarul.
În al doilea rând, s-a reproșat primelor două instanțe că au reținut în mod eronat lipsa calității procesuale active a reclamanților și totodată, că tribunalul a menționat inoportun decizia nr.33/2008 a ÎCCJ în interesul legii, câtă vreme aceasta s-a pronunțat după inițierea demersului reclamanților și nu poate viza decât situații viitoare, neavând efect retroactiv.
În cauză s-au formulat întâmpinări de către pârârii - intimați - SA, - SRL precum și Primarul și Consiliul local T, toate cu susținerea comună că reclamanții nu au făcut dovada că au fost titularii dreptului de proprietate al imobilului revendicat, iar actul sub semnătură privată al antecesorului lor nu poate fi altceva decât o promisiune sinalagmatică de încheia un contract autentic în viitor, plata impozitului pe clădire nefiind o dovadă a dreptului de proprietate.
Curtea, analizând recursul reclamanților, prin prisma motivelor de fapt și celui de drept invocat, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incident motivul de modificare prev. de art.304 pct.9 pr.civ. în sensul indicat de recurenți.
Astfel, curtea va constata că recurenții au susținut în recursul lor, că primele două instanțe au reținut greșit lipsa calității procesuale active în acțiune lor de revendicare, ignorând disp.art.1295 civ. în sensul că antecesorul lor - - a dobândit prin cumpărare de la familia, dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu în anul 1949 și datorită instaurării regimului comunist, nu și-a putut intabula în CF dreptul de proprietate, însă a plătit impozitele până în anul 1956 - anul naționalizării, în baza 92/1950.
Din această perspectivă, curtea va constata că raționamentul recurenților - reclamanți este eronat întrucât omit a se referi la dispozițiile Decretului - Lege nr.115/1938 care reglementa la acea dată modalitatea de transfer a dreptului de proprietate asupra imobilelor, act normativ valabil și operațional în întreg intervalul de timp 1949 - 1956 și care nu a fost abrogat de către regimul comunist, fiind norma specială aplicabilă în perioada 1938 - 1996 și ulterior, în mod continuu, neîntrerupt, în timp ce art.1295 civ. reprezintă doar regula generală în materie de vânzare.
În acest sens, curtea, asemenea tribunalului va constata că potrivit ART. 17 din 115/1938, incident în cauză în mod neechivoc "Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.", aceasta însemnând cu alte cuvinte că în sistemul de CF de la acea epocă, intabularea era constitutivă de drepturi, însă antecesorul nu a realizat această operațiune.
Mai mult decât atât, curtea va constata că nici defunctul și nici reclamanții nu au uzat de instrumentul numit prestație tabulară, pentru a-și putea valida antecontractul sau promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, sub imperiul disp.art.22-25 din același Decret Lege nr.115/1938, deși și o astfel de acțiune este imprescriptibilă și nu au existat impedimente, nici în intervalul de timp 1949-1956 și nici după data de 22 decembrie 1989, pentru inițierea unei astfel de acțiuni.
Prin urmare, curtea va reitera că actul invocat de reclamanți în susținerea calității de proprietari asupra imobilului din litigiu este datat 31.12.1949, astfel încât se supune exigențelor stabilite de legea în vigoare la data perfectării lui, adică 115/1938, care în cuprinsul art.17 stabilește în mod expres condiția înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, pentru dobândirea valabilă a acestuia, astfel că la acea epocă, înscrierea în CF, spre deosebire de dispozițiile actuale ale 7/1996, înscrierea în CF avea efect constitutiv de drepturi.
De aceea,în mod corect s-a stabilit lipsa calității procesuale active a reclamanților, cauzată de lipsa transmisiunii valide a dreptului de proprietate, iar plata impozitului nu are un efect constitutiv de drepturi, câtă vreme nicio prevedere legală nu conține astfel de mențiuni în dreptul civil român.
În sfârșit, acțiunea în revendicare se îndreaptă întotdeauna împotriva posesorului neproprietar, or pârâții Statul Român, prin Primar și Consiliul local precum și - SA nu mai au nici calitatea de posesori și nici pe cea de proprietari și mai mult, față de faptul că au invocat dobândirea dreptului de proprietate de la proprietarii tabularii, reclamanții-recurenți ar fi trebuit să îi cheme în judecată și pe aceștia ori pe moștenitorii acestora, astfel încât recunoașterea dreptului de proprietate să le fie opozabilă acelora care pot pretinde un drept asupra imobilului din litigiu, fie o pot face pe calea unei acțiuni separate, în condițiile art.22-25 din 115/1938 (dacă se vor fi îndeplinit ipotezele menționate de norme), decizia nr.33/2008 a ÎCCJ nereprezentând un impediment în promovarea și susținerea unei astfel de acțiuni.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ.rap.la art.304 pct.9 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.546/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar -.
În temeiul prev. art.274 rap.la art.277 pr.civ. va obliga recurenții să plătească intimatei - SA ROMANIA suma de 1.263,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 546 din 09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenții să plătească intimaților Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T,- ROMÂNIA și - O, suma de 1.263,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat, în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.12.2009
Tehnored /22.12.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Cristian Pup
