Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1253/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR. 1253/R/2008
Ședința publică 17 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Galeș JUDECĂTOR 2: Dana Cigan
JUDECĂTOR 3: Aurora Popa
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol,soluționarea recursului civil introdus de recurenta pârâtă, domiciliată în O,-, -. 2 în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în O,-, -,. 9 și intimații chemați în garanție, domiciliat în O,-,. 7 și, domiciliat în O,-, -. 14 împotriva deciziei civile nr. 139/A din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost menținut în totalitate sentința civilă nr. 2158 din 26 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea; având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea recurentei pârâte, lipsă, av., în reprezentarea intimaților și, av., lipsă Intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită,în principal,casarea deciziei atacate cu trimitere cauzei spre rejudecare,în subsidiar,modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților și, av. solicită respingerea recursului ca nefondat, motivele invocate de recurentă fiind neîntemeiate deoarece instanța de fond i-a pus în vedere și i-a acordat termen reclamantei reconvenționale pentru achitarea taxei de timbru, însă aceasta nu s-a conformat, iar în ce privește fondul cauzei consideră că soluția este legală și temeinică, bazată pe aprecierea corectă a probelor, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2158 din 27 martie 2007 s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei și, în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.670 USD reprezentând pretenții, cu dobânda legală aferentă, și suma de 2032 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului.
Au fost anulate, ca netimbrate, cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională în contradictoriu cu reclamanta - pârâta reconvențională, împreună cu cererea de chemare în garanție formulată împotriva chematului în garanție, domiciliat în O,-, -. 14, cod poștal -, jud.
A fost obligată pârâta să plătească chematului în garanție suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de reclamantă împotriva amenzilor judiciare aplicate acesteia de către instanța de judecată.
Pentru a hotărî astfel,instanța de fond a reținut că prin înscrisul olograf intitulat "contract de împrumut", pârâta, fostă, menționează că a împrumutat de la reclamanta suma de 3970 Euro, pe o perioadă de 6 luni, respectiv până în 10 ianuarie 2003, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 6 luni. Pârâta a menționat în același înscris că pârâta garantează aceste sume cu apartamentul ei proprietate personală situat în O,-, -. 2, jud. Înscrisul este datat în 10.07.2002. Prin alt înscris olograf datat în 10.08.2002, pârâta a menționat că a împrumutat suma de 400 USD pe o perioadă de 6 luni, obligându-se să restituie suma împrumutată la termenul convenit, și garantând cu proprietatea ei mai sus menționată.
S-a mai reținut că, prin contractul de împrumut datat în 12 septembrie 2002, înregistrat sub nr. 60 la av., pârât în prezenta cauză, reclamanta a acordat pârâtei un împrumut în sumă de 10.000 USD,împrumut acordat fără perceperea vreunei dobânzi. Pârâta s-a obligat să înapoieze împrumutul la data de 10 ianuarie 2003, stipulându-se că acest termen este facultativ pentru pârâtă, care poate achita împrumutul într-un termen mai scurt, și obligatoriu pentru reclamantă. S-a convenit că, la expirarea termenului de mai sus, părțile, de comun acord, pot prelungi acest contract printr-un act adițional. S-a conveni prin contract că pârâta garantează restituirea acestui împrumut cu imobilul din O,-, -. 2, precum și cu toate bunurile sale mobile. Părțile au mai convenit de comun acord să dea putere de titlu executoriu contractului. În baza prevederilor Legii nr. 51/1995, av. a consemnat în josul actului de împrumut că atestă data certă, identitatea părților semnatare și conținutul actului corespunzător voinței lor reale. În josul contractului sus menționat tehnoredactat, s-a consemnat olograf de către pârâtă că a primit cei zece mii de dolari americani împreună cu fostul ei soț,.
Ulterior, au mai urmat și alte înscrisuri olografe emise de către pârâta. Astfel, prin înscrisul olograf de la fila 8 din dosarul cauzei datat în 01.11.2002, pârâta a arătat că a primit 300 de Euro până în data de 04.11.2002, pe care se obligă să-i înapoieze. Prin înscrisul olograf de la fila 9 datat în 29.11.2002, pârâta a arătat că a împrumutat de la reclamantă suma de 200 USD până în data de 05.11.2002. Prin înscrisul olograf de la fila 10, datat în 10.01.2003, pârâta s-a obligat să restituie suma de 11.670 USD până în data de 10.03.2003, menționând că acesta reprezintă act adițional la contractul de împrumut din 12.09.2002 cu nr. 60. De asemenea, prin înscrisul olograf de la fila 11 din dosarul cauzei, datat în 09.02.2003, pârâta s-a obligat ca la data de 10.03.2003, să restituie suma de 11.670 USD (Euro) conform contractelor de împrumut ce s-au făcut până acum cu reclamanta. S-a menționat în acest din urmă înscris că, în caz de neplată, pârâta se obligă să suporte consecințele de rigoare, conform legii.
În ce privește acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei, instanța de fond a considerat-o întemeiată în parte. Astfel, prin ultimele două înscrisuri olografe mai sus menționate, datate în 10.01.2003 și 09.02.2003, pârâta s-a obligat să achite reclamantei suma de 11.670 USD până la data de 10.03.2003, prin ultimul înscris menționându-se în paranteză după suma de 11.670 USD și valuta Euro, așa cum s-a reținut mai sus. În ultimul înscris pârâta a menționat că suma corespunde contractelor de împrumut ce s-au făcut până acum cu reclamanta.
Cu privire la vicierea consimțământului, s-a constat de către instanța de fond că pârâta nu a făcut dovada să fi fost amenințată sau forțată de reclamantă să emită înscrisurile de mână prin care a recunoscut cuantumul datoriei.
La termenul din 29.01.2007 instanța s-a pronunțat în ședință publică asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune în sens material invocată de pârâtul, considerând că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit și că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 12.09.2002, când s-a întocmit contractul din 12.09.2002, dată la care reclamanta a susținut că pârâtul a indus-o în eroare săvârșind un fapt ilicit, și nu de la data de 10.01.2003, data scadenței contractului încheiat prin avocat.
La chemarea în judecată a pârâtului, reclamanta a avut în vedere faptul ilicit pe care afirmă că l-a săvârșit pârâtul, care ar fi putut angaja răspunderea delictuală a pârâtului, iar termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data săvârșirii faptului ilicit, respectiv de la data încheierii contractului - 12.09.2002 - când reclamanta afirmă că ar fi fost indusă în eroare de pârât.
În ceea ce privește cererea reconvențională, formulată împreună cu cererea de chemare în garanție, de către pârâta, instanța a reținut că aceasta nu a achitat nici măcar în parte taxa de timbru la care era obligată, conform art. 10 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au formulat apel atât pârâta -reclamantă reconvențională cât și reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 139/A din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihors -au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta pârâtă și apelanta reclamantă în contradictoriu cu intimații, și împotriva sentinței civile nr. 2158 din 26 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a menținut-o în totalitate.
Din considerentele deciziei se reține că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 11.670 USD reprezentând pretenții, cu dobânda legală aferentă.
Astfel, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, între părți au fost încheiate mai multe contracte sub semnătură privată și anume la data de 10 iulie 2002, 10 august 2002, 12 august 2002, 1 noiembrie 2002, 29 noiembrie 2002, prin care reclamanta a împrumutat pârâtei diverse sume de bani.
Mai mult, prin declarația din data de 10 martie 2003, pârâta s-a obligat să achite reclamantei suma de 11.670 USD, astfel încât în mod corect instanța de fond a dispus obligarea sa la plata acestei sume, făcând aplicabilitatea art. 969 alin.1 Cod civil, conform căreia contractele legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În mod judicios s-a reținut că suma împrumutată urmează a fi stabilită în USD și nu în EURO întrucât în condițiile în care în contract au fost prevăzute ambele valute, cea care urmează a fi luată în considerare este cea care are cursul cel mai favorabil persoanei împrumutate, conform art. 983 Cod civil.
Întrucât nici una din probele administrate în cauză nu au făcut dovada susținerilor pârâtei apelante nici la vicierea consimțământului său și nici la stabilirea unei dobânzi la dobânzi, în mod corect au fost respinse aceste apărări ca neîntemeiate.
Cu privire la susținerile apelantei pârâte referitoare la faptul că reclamanta ar fi trebuit să-l cheme în proces și pe fostul său soț - numitul în calitate de codebitor solidar, instanța reține că la data încheierii contractelor de împrumut, foștii soți erau despărțiți în fapt, astfel încât nu mai este aplicabilă prezumția de mandat tacit reciproc instituită de art.35 Codul familiei, consimțământul celuilalt soț nemaifiind prezumat, ci trebuie dovedit. Or, nici o probă administrată în cauză nu conduce la concluzia că intimatul
și-ar fi dat consimțământul la încheierea contractelor de împrumut din litigiu, motiv pentru care vor fi respinse apărările apelantei pârâtă și sub acest aspect.
În ceea ce privește susținerile din apel raportate la acțiunea reconvențională, instanța reține că, contrar celor susținute de apelanta pârâtă - reclamantă reconvențională instanța reține că a fost acordat acesteia un răgaz suficient pentru achitarea taxe4i de timbru și anume din 29 ianuarie până în 12 martie.
Or, în condițiile în care reclamanta reconvențională nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 10 din legea 146/1997, în mod judicios a dispus anularea acesteia în conformitate cu art. 19 alin.3 din Legea 146/1997.
Cu privire la recursul formulat re reclamanta, instanța reține că în mod corect capătul de cerere formulat împotriva pârâtului a fost respins ca tardiv.
Nu pot fi reținute susținerile apelantei potrivit cărora termenul de prescripție începe să curgă de la data scadenței termenului de împrumut și anume 10 ianuarie 2003, deoarece acest pârât nu este parte contractantă și ca atare, nu-i revine obligația de restituire a împrumutului.
De altfel, chiar apelanta și-a întemeiat acțiunea pe răspundere civilă delictuală, susținând că, cu ocazia încheierii contractului, acest pârât, care a redactat înscrisul în calitate de avocat, a indus-o în eroare cu rea credință.
Or, o astfel de acțiune ar da naștere răspunderii civile delictuale, iar dreptul de acțiune s-ar naște la data săvârșirii faptei, în speță data încheierii contractului adică 12 septembrie 2002.
Față de această dată termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 12 septembrie 2005, anterior precizării acțiunii de către reclamantă, astfel încât în mod corect instanța de fond a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a respins ca atare acest capăt de cerere.
Împotrivaacestei decizii a declarat recurs pârâta - reclamantă reconvențională solicitând instanței admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului împotriva sentinței civile nr. 2158 din 26 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Marghita, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului critică ambele hotărâri ca fiind nelegale și netemeinice bazate pe aprecierea eronată a probelor administrate și anularea nelegală a cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție.
În dezvoltarea motivelor de recurs reiterează starea de fapt, condițiile în care s-au încheiat contractele de împrumut dintre reclamanta și recurentă susținând că instanța de fond în mod nelegal le-a respins cererea de asistență juridică în sensul amânării plății taxei de timbru, anulând ca netimbrate cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulate de aceasta, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil în sensul prevăzut de art. 6 al CEDO fiind în imposibilitate de a propune probe pentru dezlegarea pricinii, astfel că se impune casarea ambelor hotărâri pentru judecarea pe fond a cauzei.
Prin întâmpinare și concluziile scrise intimații și au solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivele invocate de recurentă fiind neîntemeiate deoarece instanța de fond i-a pus în vedere și i-a acordat termen reclamantei reconvenționale pentru achitarea taxei de timbru, însă aceasta nu s-a conformat, iar în ce privește fondul cauzei consideră că soluția este legală și temeinică, bazată pe aprecierea corectă a probelor, prin recursul declarat pârâta încercând să tergiverseze executarea obligației și restituirea împrumutului acordat doar acesteia.
Verificând ambele hotărâri și actele dosarului prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică; Curtea de Apel reține următoarele:
Criticile aduse de recurentă sunt întemeiate deoarece în mod greșit a apreciat instanța de apel ca fiind legală soluția instanței de fond, în condițiile în care cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție au fost soluționate pe excepția de netimbrare, deși nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Art. 20 pct 2 din legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru stabilește că, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, ori dacă, în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar pct 3 al aceluiași text de lege prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 20 alin 2 din legea nr. 146/1997, instanța are obligația de a preciza cuantumul taxei de timbru datorată de petent în ipoteza în care acțiunea nu a fost timbrată legal, sancțiunea anulării intervenind doar în situația în care partea nu a achitat cuantumul legal al taxei stabilite de instanță, sub sancțiunea anulării acțiunii, până la termenul de judecată.
Ori, din actele dosarului rezultă că prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2007, instanța i-a pus în vedere reclamantei reconvenționale să timbreze acțiunea reconvențională la valoare sub sancțiunea anulării ca netimbrată, fără a preciza cuantumul taxei de timbru, așa cum prevede pct 2 al art. 20 din legea nr. 146/1977, ori în atare situație în mod greșit instanța de fond a aplicat sancțiunea anulării acțiunii prevăzută de art. 3 alin 20 din lege deși nu erau îndeplinite condițiile legale.
Față de această situație se impune admiterea recursului și desființarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței de fond, pentru stabilirea corectă a taxei de timbru și administrarea tuturor probelor necesare soluționării pe fond a cauzei, astfel că în baza art. 312 alin 3 cod procedură civilă, recursul va fi admis ca fondat, va fi casată decizia recurată și desființată sentința primei instanțe cu trimiterea spre rejudecarea cauzei aceleași instanțe de fond ținând seama de considerentele prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă, domiciliată în O,-, -. 2 în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în O,-, -,. 9 și intimații chemați în garanție, domiciliat în O,-,. 7 și, domiciliat în O,-, -. 14 împotriva deciziei civile nr. 139/A din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihorpe care o casează și desființeazăsentința civilă 2158 din 26 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea cu trimitere pentru o nouă judecare la Judecătoria Oradea,ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier, - - - - - - - - -
Red dcz
13.10.2008
Jud fond
Jud apel,
Dact IC
2ex/15.10.2008
Președinte:Maria GaleșJudecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Aurora Popa
