Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1265/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1265
Sedința publică din 14 decembrie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurginca
GREFIER:
La ordine fiind pronunțarea privind recursurile declarate de revizuienții și și de intimații, G, și -, împotriva deciziei civile nr.664/21.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, Primăria Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect pretenții - revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publica, au lipsit părțile.
Dezbaterile si concluziile părților au fost consemnate in Încheierea de ședința din 7 decembrie 2009, care face parte integranta din prezenta hotărâre si potrivit căreia pronunțarea a fost amânata la data de 14 decembrie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 255/A/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a admis apelul declarat de reclamantul (decedat pe parcursul soluționării litigiului) și continuat de moștenitorii săi - și împotriva sentinței civile nr.3358/9.04.2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.19203/2002 în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria și Consiliul Local al Municipiului T, și, G și, și.
A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul și continuată de moștenitorii săi - și în contradictoriu cu pârâții supra nominalizați.
S-a constatat că imobilul situat administrativ în T,- și identificat topo cu nr.193/1 în CF col 962 T și Cf ind. 963 și 964 Taf ost preluat fără titlu de către Statul Român în limita proprietății reclamantului și, respectiv, fără titlu valabil, în limita proprietății autoarei sale - - și-n consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare perfectate, pe durata detenției precare, de către Statul Român prin administratorul său general, pe seama pârâților, și anume:
- contractul de vânzare-cumpărare nr.10417/25.11.1996 încheiat cu pârâtul și având ca obiect apartamentul nr.1 identificat topo cu nr.193/1/I în CF ind.- T;
- contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 12532/31.03.1997 încheiat cu pârâții și, având ca obiect apartamentul nr.2 identificat topo cu nr.193/1/III în CF - T;
- contractul de vânzare-cumpărare cu nr.9797/22.10.1996 încheiat cu pârâții G și având ca obiect apartamentul nr.3 identificat topo cu nr.193/1/IV în CF - T;
- contractul de vânzare-cumpărare cu nr.10780/11.12.1996 încheiat cu pârâta având ca obiect apartamentul nr.4 identificat topo cu nr.193/1/V în CF ind.- T;
- contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 11238/23.12.1996 încheiat cu defuncta, a cărei moștenitoare este, având ca obiect apartamentul nr.5 identificat topo sub nr. 193/1/VI din CF col 962 T și CF ind. 963
S-a respins cererea pârâților de obligare reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia instanței de apel a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Timișoara așa cum rezultă din decizia civilă nr. 1248/18.12.2008.
Contra acestei decizii - date de instanța de recurs - s-a promovat o cerere de revizuire de către revizuienții și, G, și, respinsă ca inadmisibilă de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 239/12.03.2009 dată în dosar nr-.
Împotriva deciziei civile nr. 255/A/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a promovat o cerere de revizuire de către revizuienții și, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, la data de 27.04.2009.
În susținerea acestei căi extraordinare de atac, au arătat că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele considerente:
1. instanța de apel s-a pronunțat extra petita, adică asupra unor lucruri care nu s-au cerut, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2. proc.civ.;
2. instanța de apel s-a pronunțat plus petita, adică a dat mai mult decât s-a cerut, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2.proc civ.
Au învederat că instanța de apel s-a pronunțat extra petita, adică asupra unor lucruri care nu s-au cerut, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2.proc.civ. Așa cum rezultă din textul legal menționat, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost cerute, chiar dacă respectivul capăt de cerere nesolicitat a fost sau nu admis de instanță. Reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită, iar instanța s-a pronunțat pe nevalabilitatea titlului statului, aspect nesolicitat de reclamant. Reclamantul nu a solicitat niciodată ca petit separat ca instanța să constate preluarea abuzivă a imobilului si nici nevalabilitatea titlului statului în acțiunea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, ci a solicitat nulitatea având în vedere condițiile de valabilitate ale unui contract. Instanța s-a pronunțat pe valabilitatea titlului, adică a dat ceva ce nu s-a cerut, întrucât reclamantul nu a solicitat niciodată nevalabilitatea titlului ca un capăt de cerere separat, ci a invocat nevalabilitatea titlului în apărare, ca un motiv de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare. Astfel, instanța nu a fost investită cu un petit vizând trecerea abuzivă și fără titlu a imobilului în proprietatea Statului Român, așa cum în mod eronat se reține.
Au mai arătat că reclamantul și-a întemeiat acțiunea în baza art. 480 cod civil și nu pe legea specială nr. 10/2001, așa cum retine instanța. Văzând reclamantul că acțiunea sa este tardiv introdusă, acesta și-a precizat acțiunea la termenul de judecată din data de 2.12.2002, arătând instanței că își întemeiază în drept acțiunea pe dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil și pe art. 948, 968 Cod civil, respectiv acțiune în revendicare și condițiile de validitate ale unei convenții, în speță contractul de vânzare-cumpărare. Or, în speță, trebuiau dovedite lipsa vreunei condiții de validitate pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Singurul motiv invocat de către reclamantul pentru nulitate a fost acela că Decretul nr. 92/1950 este nul și că anexele acestui decret nu au fost publicate, aspect neadevărat. Lista anexă la Decretul nr. 92/1950 la poziția 959 pentru orașul T evidențiază persoana doamnei care era proprietară asupra a 15 apartamente situate în T, iar anexele au fost publicate în Buletinul Oficial nr. 36/1950, precizându-se că au fost înregistrate la Cancelaria Consiliului de Miniștri sub nr. 543 din 14.04.1950. Înscrierea dobândirii dreptului de proprietate de către stat în baza Decretului nr. 1)2/1950, trecerea s-a produs ope legis, înscrierea devenind opozabilă erga omnes, astfel că de la data publicării decretului în Buletinul Oficial, statul a devenit titularul dreptului de proprietate, putând exercita atributele conferite de acest drept: posesia, folosința și dispoziția. Și în apelul promovat, reclamantul a precizat nulitatea contractului pe fondul cauzei ilicite și că statul a vândut bunul altuia, adică a uzat de dispozițiile dreptului comun, respectiv acțiunea în revendicare. Astfel, tot timpul reclamantul și-a susținut cererea ca fiind o acțiune în revendicare întemeiată pe art. 480 Cod civil. Instanța nu a clarificat dacă acțiunea este de drept comun sau acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, lege specială în domeniul restituirilor. Reclamantul a susținut tot timpul că este o acțiune de drept comun, așa cum mentionează și în concluziile primei instanțe, iar acțiunea de drept comun este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a dat prioritate legii speciale.
Au învederat că instanța de apel s-a pronunțat plus petita, adică a dat mai mult decât s-a cerut, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2.proc.civ. În procesul civil, guvernează principiul disponibilității. Instanța nu poate depăși cadrul procesual fixat de părți. Judecătorii vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, conform art. 129 alin. 6.proc.civ. Instanța de apel nu a pus în discuția părților competența materiala a Tribunalului T ca prima instanță, excepție de ordine publică ce poate fi ridicată chiar in revizuire.
Au învederat că, în speță, instanța nu a stabilit valoarea de circulație a imobilului, respectiv al celor 5 apartamente din litigiu a căror nulitate absolută se constată, pentru a fi stabilită competența materială a instanței ce urmează a judeca speța. Valoarea celor 5 apartamente din speță depășește cu mult 5 miliarde Rol, iar instanța competentă în primă instanță ar fi fost Tribunalul Timiș, și nu Judecătoria Timișoara. Această excepție de necompetență, fiind de ordine publică, ar fi trebuit ridicată din oficiu de către instanța de judecată, lacună care i-a afectat grav dreptul la un proces echitabil și soluționarea justă a acestuia în conformitate cu normele de procedură civilă. În acest sens, în practica judiciară, instanțele competente ca judecare în primă instanță sunt tribunalele. A se vedea ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dec.civ. nr. 1774 din 17.03.2008, respectiv Tibunalul Taf ost competent în primă instanță; ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dec. civ. nr. 417 din 25.01.2005, respectiv Tribunalul Bucureștia fost competent în primă instanță; ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dec. civ. nr. 1177 din 17.02.2005, respectiv Tribunalul Bucureștia fost competent în primă instanță; ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dec. civ. 3256 din 21.04.2005, respectiv Tribunalul Constanțaa fost competent în primă instanță; ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dec. civ. nr. 3422 din 6.04.2005, respectiv Tribunalul Bucureștia fost competent în primă instanță.
Au arătat că instanța a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea de moștenitor a reclamantului si implicit apoi a moștenitorilor testamentari ai acestuia, adică instanta a acordat mai mult decât a cerut reclamantul. În primul rând, instant ța în mod greșit stabilește o identitate între calitatea de fiu și calitatea de moștenitor, deoarece calitatea de moștenitor se dovedește. Reclamantul nu și-a dovedit calitatea de moștenitor, așa cum prevede art. 43 din Legea nr. 10/2001, respectiv calitatea de moștenitor se dovedește cu certificat de calitate de moștenitor sau certificate de mostenitor emis de un notar public. Reclamantul nici măcar nu a solicitat instanței să constate calitatea sa de moștenitor. Reclamantul a depus la dosar doar certificatul său de naștere, pentru a dovedi calitatea de fiu, dar nu de moștenitor. În acest sens, se pronunță practica judiciară în materie - J,.civ. nr. 2467 din 29.03.2005; J,.civ.nr. 2516 din 30.03.2005. Potrivit Legii nr. 36/1995, dovada calității de moștenitor se face cu certificatul de moștenitor sau cu certificatul de calitate de moștenitor. "Coroborând reglementările Legii nr. 36/1995 cu cea înscrisă la pct. 22 lit. b din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, rezultă proeminența puterii doveditoare a certificatului de moștenitor sau de calitate de moștenitor față de celelalte mijloace de probă: testament, acte de stare civilă" - J,.civ. nr. 2467 din 29.03.2005. Apoi, s-a depus de către moștenitorii testamentari ai acestuia, respectiv fiii acestuia, pe nume și, un testament sub semnătură privată, atestat de către doi avocați din Israel. Însă acest testament sub semnătură privată nu este valabil pe teritoriul României, iar cei doi fii, în prezent intimați, nu și-au dovedit calitatea de moștenitori testamentari.
Au mai arătat că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită, iar instanța s-a pronunțat pe reaua credință a revizuienților, aspect nesolicitat de reclamant. Revizuienții au fost de bună credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât nu existau impedimente la vânzarea apartamentului în anul 1996, când s-a încheiat contractul, întrucât statul era proprietarul imobilului și nu era făcută nici o notare în cartea funciară. Atât Statul Român, cât și cumpărătorii apartamentelor au fost de bună credință, deoarece imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, cu respectarea dispozițiilor acestui act normativ și a Constituției din acea perioadă, iar preluarea imobilului s-a făcut cu titlu legal și Legea nr. 112/1995, respectiv dispozițiile art. 14, fost corect aplicată.
În drept, au invocat dispozițiile art. 322 pct. 2. proc. civ.
Intimații și au formulat întâmpinare prin care au invocat tardivitatea formulării cererii de revizuire față de dispozițiile art.324 pct.1 pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 664/A/21august 2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 324 alin.1 pct. 1 pr. civ. rap. la ar.322 alin.1 și la art. 326 pr. civ. urmare a primirii excepției tardivității formulată de intimații și, a respins cererea de revizuire ca fiind tardiv introdusă.
Potrivit art.137 alin.1 pr. civ. tribunalul s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate a formulării cererii de revizuire, pe care a admis - o pentru cele ce succed.
Astfel, potrivit art.324 pct.1 pr. civ. termenul de o lună începe să curgă de la momentul comunicării hotărârii definitive, sau de la pronunțare, când hotărârea a fost dată de instanța de recurs după evocarea fondului.
Or, în speță, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 1248/18.12.2008 a respins recursul fără a evoca fondul cauzei ( acesta fiind de altfel, și motivul pentru care a respins cererea de revizuire îndreptată contra deciziei pronunțată în recurs). Pe de altă parte, instanța de apel a evocat fondul (ceea ce presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor), condiție cerută imperativ de alin.1 al art.322 pr. civ. în care devine îndreptățită și chiar obligatorie concluzia că, în speță, decizia pronunțată de instanța de apel era cea susceptibilă de a fi atacată cu calea extraordinară de atac a revizuirii.
Cum, spre deosebire de calea de atac a recursului - care are în vedere în primul rând erorile de drept -, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt, devine îngăduită și concluzia că cele două căi de atac pot fi promovate concomitent, exercitarea revizuirii nefiind condiționată de exercitarea prealabilă a recursului.
Sintetizând cele menționate, tribunalul a conchis că cererea de revizuire trebuia formulată în termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin.1 pct. 1 pr. civ. de la data comunicării deciziei date de instanța de apel (aceasta fiind hotărârea definitivă prin care s-a evocat fondul cauzei în accepția art.322 alin.1 pr. civ. iar nu decizia dată de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a respins recursul contra deciziei dată în apel).
Or, în speță, s-a depășit acest termen ce se împlinea la data de 23.07.2008, decizia instanței de apel fiind comunicată revizuienților la data de 23.06.2008 (conform filelor de comunicare cu nr.201 - 202 din dosarul cu nr- al Tribunalului Timiș ).
Împotriva deciziei civile nr. 664/A/21 august 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs în termen legal revizuienții și, la 27.08.2009 precum și intimații -, G, și -, la aceeași dată, toți solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș pentru soluționarea temeiniciei motivelor de revizuire invocate ( respectiv incidența dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă) sau, în subsidiar, casarea hotărârii judecătorești recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, în consecință, respingerea apelului declarat de reclamantul. Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, făcut în termen legal, la 10.09.2009 ( fila 17 dosar recurs), revizuienții și au subliniat că au formulat în termen legal o primă cerere de revizuire în data de 15.01.2009, împotriva deciziei civile nr. 1248/R/18.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, care, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, urmare a neevocării fondului litigiului de către instanța de recurs, a respins-o ca inadmisibilă. În considerentele acestei decizii, Curtea de Apel Timișoaraa îndrumat partea să formuleze cerere de revizuire împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Timiș, care a tranșat pe fond litigiul dedus judecății, lucru pe care revizuienții l-au făcut prin promovarea prezentei cereri de revizuire înregistrată la 24.04.2009 pe rolul Tribunalului Timiș, conform îndrumărilor deciziei Curții de Apel Timișoara.
Prin urmare, susțin revizuienții, în mod nelegal, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 324 Cod procedură civilă și a procedat la respingerea ca tardivă a cererii de revizuire, întrucât, în opinia lor, prezenta cerere de revizuire reprezintă o continuare a celei declarată în termen legal la data de 15.01.2009, și înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara.
Totodată, recurenții susțin că prezenta cerere de revizuire nu poate fi respinsă ca tardivă, întrucât ei au promovat și recurs împotriva deciziei civile nr. 225/A/1.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș și, pe cale de consecință, procedural, nu se putea introduce cerere de revizuire în același timp cu judecarea recursului.
Pe fondul cauzei, revizuienții justifică cererea de admitere a cererii de revizuire, întrucât, prin respingerea ei ca tardivă se ajunge la obstrucționarea accesului lor la justiție și la un proces echitabil, precum și interzicerea beneficierii de prevederile deciziei civile nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilește inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în cauzele ce privesc imobilele preluate de stat și a cărei reglementare se face exclusiv prin aplicarea legii speciale nr. 10/2001 și a Legii nr. 1/2009, ambele acte normative intrând în vigoare după data declanșării cererii de revizuire, 15.01.2009.
Intimații recurenți -, G, și -, prin recursul declarat în termen legal la 27.08.2009 au susținut că în mod nelegal instanța de apel, Tribunalul Timiș, a respins cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 225/A/1.04.2008, întrucât termenul de o lună reglementat de art. 324 alin. 1 Cod procedură civilă, în condițiile declanșării totodată și a recursului împotriva aceleași hotărâri din apel, începe să curgă de la data soluționării irevocabile a recursului. Tot în acest sens, a concluzionat și Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 239/12.03.2009, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire îndreptată împotriva hotărârii instanței de recurs ( urmare a neevocării fondului conform art. 322 alin.1 Cod procedură civilă, recurenții respectând întocmai îndrumările date prin această decizie).
În ceea ce privește recursul declarat în cauză de intimații -, G, și -,Curtea, pe cale de excepție, reține că aceștia nu justifică nici un interes în promovarea acestei căi de atac extraordinare, întrucât singurii care au formulat cerere de revizuire sunt pârâții și, astfel că neexercitând personal această cale de atac, ei nu justifică un interes în promovarea recursului, în condițiile respingerii cererii de revizuire.
În consecință, Curtea, fără a mai intra în expunerea și analiza motivelor de recurs invocate de acești recurenți, constatând lipsa lor de interes, îl va respinge ca atare.
În ceea ce privește recursul declarat de revizuienții și, relativ la critica adusă soluției Tribunalului Timiș, de respingere a cererii de revizuire, pe excepția tardivității acesteia, raportat la dispozițiile art. 324 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 322 Cod procedură civilă sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și hotărârile date de instanță de recurs atunci când evocă fondul.
În doctrină, atât înainte de modificarea codului prin Legea nr. 59/1993 cât și după aceea, s-a subliniat constant că revizuirea, spre deosebire de recurs, vizează hotărâri, prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății. Spre deosebire de recurs, care, în principiu, urmărește remedierea erorilor de drept, revizuirea are drept scop, de regulă, îndepărtarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea definitivă. Datorită acestui fapt cele două căi de atac sunt complementare și pot fi exercitate concomitent.
În cazul de speță, Curtea reține că inițial, revizuienții și au formulat o cerere de revizuire înregistrată la data de 15.01.2009, pe rolul Curții de Apel Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 1248/R/18.12.2008, pronunțată în recurs de aceeași instanță, și care, raportat la dispozițiile art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă, urmare a neevocării fondului litigiului, în recurs.
Potrivit art. 324 alin. 1 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și în cazul invocat ca temei de drept, în speță - 322 aln.2 Cod procedură civilă - acesta curge de la data comunicării hotărârii definitive, respectiv a deciziei civile nr. 225/A/1.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în calea de atac a apelului.
Raportând textul de lege sus - menționat la data comunicării către revizuienți ( pârâții în dosarul de fond) a hotărârii pronunțate în apel, aceea de 23.06.2008, astfel cum rezultă din dovada proceselor -verbale de comunicare cu nr. 201 - 202, aflată la dosarul nr- al Tribunalului Timiș, Curtea reține că, în mod legal, s-a apreciat că cererea de revizuire a fost tardiv formulată, termenul de o lună reglementat în mod imperativ în dispozițiile art. 324 alin. 1 Cod procedură civilă împlinindu - se la data de 23.07.2008.
Susținerea recurenților potrivit căreia ei au formulat în termenul legal de o lună cererea de revizuire, raportându-se la decizia civilă nr. 1248/R/18.12.2008 a Curții de apel Timișoara, pronunțată în recurs, însă aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, cu îndrumarea dată de instanță de a se adresa Tribunalului Timiș, instanța care a evocat fondul litigiului, nu poate constitui un argument pentru considerarea înregistrării în termen a prezentei cereri de revizuire, sau pentru o eventuală repunere în termen, întrucât nu constituie o împrejurare obiectivă mai presus de voința părții, de împiedicare a acesteia la formularea în termen legal și la instanța competentă a acestei cereri de revizuire.
Cu alte cuvinte, împrejurarea că revizuienții și au considerat că instanța de recurs este cea care a evocat pe fond litigiul, context în care împotriva hotărârii pronunțate de aceasta și -a îndreptat cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, nu îi poate încadra pe aceștia în termenul legal de o lună, reglementat de art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât: pe de o parte, textul de lege vizează și ipoteza hotărârilor definitive ( cazul de speță, când el se calculează de la data comunicării acestei hotărâri - art. 322 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă ) și ipoteza hotărârilor date de o instanță de recurs, cu condiția expres menționată, însă, ca această hotărâre de recurs să evoce fondul, caz în care termenul de o lună se calculează de la pronunțare.
În consecință, deși revizuienții și susțin că temeiul de drept invocat în susținerea cererii de revizuire -art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, vizează exclusiv hotărârea instanței de recurs ( deci a deciziei civile nr. 1248/R/18.12.2008 a Curții de Apel Timișoara ), această susținere este nelegală, art. 322 alin. 2, astfel cum este reglementat de legiuitor, putând fi invocat atât în cazul hotărârilor definitive ( pentru care termenul de o lună curge de la data comunicării) cât și în cazul hotărârilor pronunțate în recurs, sub condiția imperativă a evocării fondului litigiului.
Sub acest aspect, doctrina a subliniat în mod constant că revizuirea poate fi exercitată asupra unor hotărâri definitive, dar și asupra unor hotărâri irevocabile, pentru aceleași motive. Prin urmare, susținerea recurenților potrivit cu care ei au invocat dispozițiilor art. 322 alin. 2 Cod procedură civilă, împotriva hotărârii date de instanța de recurs, atunci când evocă fondul, este nefondată, acest temei de drept al cererii de revizuire, putând fi invocat și împotriva unei hotărâri definitive, cazul de speță.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia împotriva deciziei civile nr. 225/A/2008 a Tribunalului Timiș, nu se putea promova concomitent o cerere de revizuire, în același timp cu cererea de recurs, întrucât, așa cum am subliniat mai sus, literatura juridică de specialitate a subliniat constant că, în condițiile în care recursul urmărește remedierea erorilor de drept, iar revizuirea are ca scop îndepărtarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea definitivă, aceste două căi de atac sunt complementare și pot fi exercitate concomitent.
Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia prin decizia civilă nr.239/12.03.2009 a Curții de Apel Timișoara ( care a respins ca inadmisibilă cererea de revizuirea îndreptată împotriva hotărârii instanței de recurs), s-au dat îndrumări părților de formulare a cererii de revizuire la instanța de apel care a pronunțat decizia civilă nr. 228/A/2008, rămasă definitivă după respingerea recursului, situație în care această a doua cerere de revizuire trebuie considerată ca o continuare a primei cereri declarată la data de 15.01.2009, deoarece art. 324 alin. 1 Cod procedură civilă prevede expres și imperativ că termenul de revizuire este de o lună, reglementându - l apoi distinct pentru cele nouă ipoteze de admisibilitate a cererii de revizuire.
Cu alte cuvinte, textul de lege ce reglementează termenul de introducere a cererii de revizuire este imperativ, strict reglementat de legiuitor, în raport de ipotezele de admisibilitate reglementate de art. 322 pct. 1, 9 Cod procedură civilă, nefiind susceptibil de alte interpretări.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 299, 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 324 Cod procedură civilă, va respinge recursurile declarate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de revizuienții și și de intimații -, G, și - împotriva deciziei civile nr.664/A/21august 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 decembrie 2009.
Pentru d-na Președinte Judecător Judecător
PROF.-.DR.- - - - - aflată în concediu de odihnă
semnează d-na vicePREȘEDINTE: Univ Lidia Barac
a Curții de Apel Timișoara
Grefier
RED G/20.01.2010
DACT.B/2ex/20.01.2010
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Marinela Giurginca, Erica
