Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 127/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 127
Ședința publică din 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 1222/R/2.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
Contestația în anulare a fost formulată în termen și este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Dezbaterea în fond a contestației în anulare și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2010, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 16 februarie 2010.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar - la data de 15.12.2009, contestatoarea - a solicitat, în contradictoriu cu intimatul, în baza disp. art. 318 alin.1 Teza I pr.civ. schimbarea în tot a deciziei civile nr. 1222/R/2.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- și, în consecință, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțate de instanța de apel și a sentinței primei instanțe și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamantul, cu cheltuieli de judecată.
In motivare, se arată că dezlegarea dată de Curtea de Apel Timișoara este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât dreptul la acțiune al reclamantului este prescris. Efectul final al admiterii contestației în anulare este respingerea acțiunii, respectiv a somației de plată, fapt ce determină, potrivit art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, neîntreruperea cursului prescripției. In mod greșit, Curtea de Apel Timișoaraa reținut că "art. 8 alin. 4 din OG nr. 5/2001 prevede posibilitatea soluționării cauzei pe calea dreptului comun, ca o continuare a procedurii somației de plată începute potrivit art. 2 din ordonanță", reținând efectul de întrerupere a prescripției, chiar dacă ordonanța privind somația de plată a fost anulată.
Față de faptul că ultima plata a fost făcută în 11.11.2001, că prezenta cerere a fost introdusă la 4.11.2005, după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune și că nu a intervenit nici o cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, contestatoarea apreciază că se impunea admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune al acestuia.
In mod eronat, Curtea de Apel Timișoaraa apreciat că anularea somației de plată este unul dintre cazurile limitativ prev. de art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 care întrerupe prescripția dreptului material la acțiune, față de faptul că este vorba de o procedură diferită, ce implică o judecată complexă a fondului raportului dintre părți.
De asemenea, Curtea de Apel Timișoaraa considerat în mod greșit că instanțele de apel și de recurs care au constatat în primul ciclu procesual existența interesului reclamantului în promovarea acțiunii, s-au pronunțat implicit și asupra excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, întrucât, de fapt, instanțele au considerat că este prematură analizarea acestui aspect ( al prescripției) în raport de eventualele soluții pronunțate în căile extraordinare de atac.
Se mai invocă și greșita omisiune a Curții de Apel Timișoara de a clarifica norma conflictuală în materia succesiunii, în vederea identificării legii în funcție de care se determină condițiile și efectele opțiunii succesorale, cât și întinderea obligației moștenitorilor de a suporta pasivul, având în vedere că soțul său, a fost cetățean portughez decedat în Ungaria, iar, potrivit legii portugheze și maghiare, nu există termenul de 6 luni pentru exprimarea opțiunii succesorale.
Se apreciază că, în mod eronat, Curtea de Apel Timișoaraa aplicat legea română cu privire la succesiunea defunctului său soț, care a fost cetățean portughez decedat în Ungaria, iar ea are cetățenie maghiară și română, cu domiciliul în Ungaria. Deși condițiile și efectele opțiunii succesorale, precum și întinderea obligației moștenitorilor de a suporta pasivul sunt guvernate de legea națională a decedatului, respectiv legea portugheză, instanța, din eroare, a aplicat legea română a succesiunilor.
Se mai arată că, chiar în ipoteza greșit reținută de Curtea de Apel Timișoara, și anume că legea succesiunii este cea română, nu se poate reține că a acceptat succesiunea defunctului, întrucât nu a făcut o acceptare expresă și nici vreun act de acceptare tacită. Intenția sa de a nu accepta moștenirea este neechivocă, fiind întărită de declarația dată în fața notarului din Budapesta, în care a arătat în mod expres că renunță la moștenirea după defunctul.
Se invocă eroarea Curții de Apel Timișoara cu privire la respectarea dispozițiilor imperative prev. de art. 243 alin. 1 pct. 1.pr.civ. deși se impunea suspendarea judecării cauzei în vederea determinării cadrului procesual, al identificării tuturor moștenitorilor defunctului, fapt ce ar modifica contribuția la achitarea datoriei, în funcție de cota-parte moștenită de fiecare.
In drept, se invocă disp. art. 243, art. 318.pr.civ. art. 16 din Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 105/1992.
Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 09.02.2010, contestatoarea prezintă considerații cu privire la devoluțiunea succesorală potrivit legislației maghiare în materie ( fila 25-26) și depune în traducere legislația invocată ( fila 27-39).
Intimatul a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 40-44), respingerea prezentei contestații în anulare, ca inadmisibilă, având în vedere că dezlegarea dată prin decizia atacată nu este rezultatul unei "greșeli materiale", în sensul art. 318 teza I pr.civ. ci consecința unei analize temeinice a tuturor actelor din dosar. De asemenea, nu s-a omis cercetarea nici unui motiv de recurs, toate motivele invocate fiind cercetate și soluționate motivat sub toate aspectele.
Contestatoarea invocă greșeli de fond, de judecată și, prin modul cum au fost formulate, reprezintă un adevărat recurs la recurs, fapt inadmisibil, fiind vorba de o denaturare a scopului pentru care au fost reglementate căile extraordinare de atac.
Se reiterează apărările invocate cu privire la prescripția dreptului la acțiune neinvocarea legislației aplicabile prin cererea de recurs, reeditarea unor motive de recurs soluționate legal și temeinic de instanță.
Curtea, în baza disp. art. 137 alin. 1.pr.civ. a apreciat prioritară discutarea admisibilității căii de atac, aspect invocat de intimat prin concluziile scrise, față de legislația incidentă în cauză pentru rejudecarea cererii de recurs, astfel că s-a acordat cuvântul asupra acestor aspecte cu amânarea pronunțării la cererea părților pentru depunere de concluzii scrise.
Ambele părți au solicitat, prin concluziile scrise depuse pentru termenul de amânare a pronunțării, redeschiderea dezbaterilor, contestatoarea, pentru a se clarifica, în contradictoriu, conflictul de legi raportat la elementul de extraneitate, iar intimatul, pentru a se discuta în contradictoriu, măsurile dispuse prin încheierile de ședință din 19.01.2010 și 09.02.2010, precum și pentru îndreptarea erorilor materiale cuprinse în acele încheieri.
Cu privire la aceste solicitări, Curtea constată că nu sunt întemeiate, nefiind îndeplinite cerințele art. 151.pr.civ. față de faptul că s-a acordat cuvântul asupra excepției invocate de intimat cu privire la admisibilitatea contestației în anulare, aspect ce este prioritar față de stabilirea normei de drept aplicabile fondului litigiului dintre părți. Dacă nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 teza I pr.civ. nu se mai impune stabilirea legii aplicabile, prin raportare la elementele de extraneitate invocate. De asemenea, pentru rectificarea unor eventuale erori materiale din cuprinsul celor 2 încheieri de ședință, se impune respectarea prev. art. 281.pr.civ. respectiv soluționarea cererii în cameră de consiliu, fără citarea părților, astfel că nu se impune redeschiderea dezbaterilor.
Cu privire la excepția invocată, din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1222/R/2.12.2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa respins recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 314/A/2.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul cu același număr.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente este neîntemeiată, întrucât, potrivit mențiunilor de pe contractul de împrumut ( fila 5 verso dosar fond), aceasta a achitat cea mai mare parte a ratelor din suma împrumutată pe o perioadă îndelungată de timp ( 7 ani), începând cu 2.11.1994 și până la 11.11.2001, împrejurare care dovedește, contrar susținerilor recurentei, că restituirea împrumutului este datorie comună, conform art. 32 Codul familiei.
Caracterul de datorie comună a sumei împrumutate rezultă și din împrejurarea că în cadrul procedurii somației de plată au fost chemați în judecată ambii soți, iar defunctul soț nu a precizat că restituirea împrumutului ar fi o datorie personală, considerând că datoria este comună.
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei recurente a fost apreciată a fi neîntemeiată și prin aceea că, pe parcursul procesului, prin apărările formulate prin avocat, aceasta a recunoscut calitatea de moștenitoare acceptantă după defunctul ei soț, arătând prin motivele de apel că "instanța în mod eronat a considerat că sunt singura moștenitoare a acestuia", iar în motivele de recurs a precizat că o să depună acte cate să ateste faptul că nu este unica moștenitoare a defunctului.
Cu alte cuvinte, ea a recunoscut calitatea sa de moștenitoare acceptantă, însă nu este singura moștenitoare, dar nu a depus dovezi în sensul că alte persoane ar fi acceptat moștenirea după defunct, în termenul legal de 6 luni, de la data deschiderii succesiunii, prevăzută de art. 700 alin. 1 Cod civil.
Nici declarația de "respingere" a succesiunii, dată de pârâta recurentă în fața unui notar din Budapesta, depusă în recurs la data de 5.10.2009 ( 49,50), nu a fost apreciată a fi relevantă, în condițiile în care aceasta a fost făcută în afara termenului de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 Cod civil, pro causa, respectiv după ce prin motivele de apel și în recurs și-a recunoscut calitatea de moștenitoare acceptantă.
De asemenea, Curtea a reținut că nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu poate fi primită, întrucât această excepție a fost respinsă într-o fază anterioară a acestui proces, respectiv prin Sentința civilă nr. 4148/12.09.2006, prin care, însă, s-a admis excepția lipsei de interes, iar instanțele de apel și recurs, care au constatat existența interesului reclamantului în promovarea acțiunii, au desființat această sentință și au trimis cauza spre rejudecare, pronunțându-se implicit și asupra acestei excepții.
Excepția prescripției dreptului la acțiune este și neîntemeiată, întrucât prin plățile succesive efectuate până la 11.11.2001 și cererea somației de plată înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 6900/04.09.2003, efectuată în termenul legal de 3 ani, prescripția a fost întreruptă.
Art. 8 alin. 4 din OG nr. 5/2001 prevede posibilitatea soluționării cauzei pe calea dreptului comun, ca o continuare a procedurii somației de plată începute potrivit art. 2 din ordonanță. Prin urmare, chiar dacă ordonanța privind somația de plată a fost anulată, efectul cererii creditorului de întrerupere a prescripției, în baza art. 16 din Decretul nr. 167/1958, se menține.
Nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă nu a fost însușită, deoarece pârâta recurentă a depus certificatul de deces al soțului ei, în primă instanță, la termenul din 24.11.2008, iar reclamantul a depus precizarea de acțiune, prin care a solicitat să se constate că pârâta este singura moștenitoare după soțul său, decedat la 24.09.2008, în Budapesta, și că preia toate obligațiile defunctului.
Prin urmare, prima instanță și instanța de apel au soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, atâta timp cât pârâta, singura care cunoștea situația familiei, nu a indicat numele și adresa altor moștenitori.
Nici prin motivele de apel și recurs, deși susținea că nu este unica moștenitoare, nu a indicat alți moștenitori ai defunctului său soț, depunând abia la data de 5.10.2009 înscrisuri din care rezultă că defunctul are doi descendenți ( fiu și fiică, azi majori), fără a menționa adresele lor și fără a face dovada că aceștia sunt moștenitori acceptanți după defunctul ei soț, toate acestea dovedind reaua-credință a pârâtei recurente în exercitarea drepturilor sale procesuale.
Examinând decizia contestată, prin prisma motivelor invocate, față de disp. art. 318.pr.civ. Curtea constată că, în speță, nu unt îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de textul de lege arătat, în senul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru nici unul dintre cazurile în care contestația în anulare ar deveni admisibilă.
Astfel, contestatoarea a arătat că ne aflăm în prezența situației reglementate de art. 318 alin. 1 teza I pr.civ. respectiv dezlegarea dată prin decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale.
Din conținutul deciziei supuse verificării, nu se poate reține existența vreunei erori materiale în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 318 teza I pr.civ. respectiv greșeală materială cu privire la aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Noțiunea de "eroare materială" nu trebuie interpretată extensiv și, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere și de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Soluționarea eronată a excepției prescripției dreptului material la acțiune, aprecierea instanței de recurs cu privire la soluționarea implicită a excepției arătate, greșita clarificare a normei aplicabile în materia succesiunii față de elementul de extraneitate existent, aplicarea greșită a legii române în materie, aprecierea eronată cu privire la acceptarea succesiunii, greșita aplicare a prevederilor art. 243 pct. 1.pr.civ. nu constituie erori materiale în accepțiunea dată de art. 318 teza I pr.civ. arătată anterior. Ele constituie apărări de fond care trebuiau ( și au și fost) invocate prin cererea de recurs, neputând fi valorificate pe calea contestației în anulare. De altfel, aceste aspecte au fost soluționate prin decizia contestată, iar, prin prezenta cale extraordinară de atac nu pot primi o altă rezolvare, practic, contestatoarea invocând greșita soluționare a unor aspecte deduse judecății.
Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate prev. de art. 318.pr.civ. Curtea va respinge contestația în anulare de față, potrivit disp. art. 320.pr.civilă.
In baza disp. art. 274 și urm. pr.civ. Curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, contestatoarei, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, iar intimatului, ca nedovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.1222/R/2.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.: /22.02.2010
Tehnored.// 2 ex./01.03.2010
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Inst.recurs:jud., Gh.
Președinte:Claudia RohneanJudecători:Claudia Rohnean, Maria Lăpădat, Daniela Calai
