Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.131

Sedința publică din 21 mai 2008

PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -

JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 277/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Judecătoria Arad, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu s-au prezentat.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța admite cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 74 și urm. Cod procedură civilă, formulată de reclamantul apelant.

CURTEA

Prin civilă înregistrată la Judecătoria Arad la data de 18.10.2007 reclamantul a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Judecătoria Arad, solicitând obligarea acestora la despăgubiri în valoare de 100.000.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 9933/10.12.2007, Judecătoria Arada declinat competența de soluționare a acțiunii reclamantului în favoarea Tribunalului Arad.

La termenul din 28.02.2008,reclamantul a formulat cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3.707.586,52 lei și 5 lei timbru judiciar, cerere care a fost respinsă iar, la termenul din 13.03.2008, instanța a pus din nou în discuție reclamantului posibilitatea eșalonării achitării taxei de timbru și după eliberarea din penitenciar, dar acesta a refuzat achitarea taxei de timbru.

Prin sentința civilă nr. 277/13.03.2008 Tribunalul Arada anulat, ca netimbrată, acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Judecătoria Arad, având ca obiect pretenții.

Tribunalul a avut în vedere refuzul reclamantului de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 3.707.586, 52 lei și 5 lei timbru judiciar, a apreciat că starea de detenție a reclamantului nu este un motiv de scutire de la plata taxei de timbru și a avut în vedere și numărul mare de cereri pe rolul instanțelor prin care acesta urmărește obținerea diferitelor sume de bani și dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 care prevăd că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Împotriva sentinței civile nr. 277/13.03.2008 Tribunalul Arada declarat apel în termenul legal reclamantul.

Apelul nu a fost motivat.

Curtea, examinând sentința civilă apelată, în raport cu dispozițiile art. 292 Cod procedură civilă și art. 296 Cod procedură civilă, a constatat că apelul este nefondat.

Astfel, se reține că, deși prima instanță a pus în discuție reclamantului plata eșalonată a taxei de timbru și după eliberarea din penitenciar, potrivit dispozițiilor art. 75 pct. 1 Cod procedură civilă, acesta a refuzat achitarea sumelor reprezentând taxe de timbru, în această modalitate, motiv pentru care în mod just tribunalul a aplicat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, respectiv anularea cererii.

Curtea apreciază că soluția pronunțată de Tribunalul Arad este legitimă și sub aspectul șanselor reclamantului de a-și valorifica pretențiile deduse judecății, solicitând obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Judecătoria Arad la plata de despăgubiri în valoare de 100.000.000 EURO pentru faptele săvârșite de angajați în instrumentarea dosarului nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad.

Astfel, și din perspectiva că demersul reclamantului nu avea șanse în justiție, întrucât, în baza art. 41 Cod procedură civilă, nici Judecătoria Arad nici Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad nu au capacitatea de exercițiu a drepturilor procesuale, întrucât sunt instituții fără personalitate juridică, potrivit art. 38 și 89 al. ultim din Legea nr. 304/2004 - republicată, soluția tribunalului este justă, neputându-se reține vreo încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil.

Față de cele reținute mai sus Curtea, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul de față, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 277/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21 MAI 2008.

Președinte JUDECĂTOR 2: Erica Nistor

PROF.-.DR.- - - -

Grefier

- -

Se comunică:

Reclamantul apelant:

- - (17.05.1951) Penitenciar

Pârâți intimați:

-Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad - A,-/10

- Judecătoria Arad -A, Bv. nr. 2/4

RED.N/30.05.2008

DACT.S/5ex/30.05.2008

INST.FOND-- Tribunalul Arad

Președinte:Univ Lidia Barac
Judecători:Univ Lidia Barac, Erica Nistor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Timisoara