Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 133/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.133/
Ședința publică din 28 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, cu mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții:, domiciliată în Rm.V,-,.13,.C,.12, județul V, cu același domiciliu și, domiciliat în C N,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, eliberată de Baroul Vâlcea, lipsă fiind reprezentanții recurenților-pârâți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere faptul că tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, în mod corect. În recurs s-au invocat critici care nu au legătură nici cu obiectul cauzei și nici cu motivarea încheierii recurate. Depune note de ședință.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului;
Constată că, prin încheierea din data de 10 decembrie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins cererea prin care Statul Român prin Ministerul d e Finanțe a solicitat instanței sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și 5 din Legea nr.221/2009, considerate de petentul pârât ca fiind aplicabile în vederea soluționării acțiunii prin care reclamanții, și solicitaseră obligarea sa la plata sumei de 890.000 euro despăgubiri materiale și morale, ca urmare a constatării inadmisibile a excepției.
În motivare, instanța a reținut în fapt că cerințele art.29 din Legea nr.47/1992 nu sunt întrunite pentru a putea sesiza Curtea, întrucât în cauză nu se judecă o cerere făcută de către Parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată a solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării sale, ci în chiar acțiunea formulată de către persoanele fizice ce se pretind interesate, după cum,nici nu se soluționează o pricină legată de executarea uneihotărâri prin care s-a stabilit îndreptățirea la despăcgubiri cerute în temeiul dispozoițiilor legale pretins imprecise.
Or, prin excepția invocată, Statul Român a pretins o încălcare a art.74 alin.3 și art.138, în sensul că art.5 din Legea nr.221/2009, ar avea un mod deficitar de redactare, necorespunzând normelor de tehnică legislativă, inclusiv sub aspectul cerinței previzibilității și accesibilității, dar și a art.51 și art.52 din Constituția României.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs Statul Român prin, reprezentat prin mandat special de F:V, criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.10 alin.1 și art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, texte potrivit cărora, singura instanță abilitată a se pronunța asupra excepțiilor de neconstituționalitate, chiar și în cercetarea prealabilă a admisibilității acestora, ar fi Curtea Constituțională a României, sens în care, în pronunțarea deciziei nr.838/27 mai 2009 Curtea, constatând existența unui conflict de natură constituțională între autoritățile judecătorească, pe de o parte, și legislativă și executivă, de cealaltă, a statuat că nici una dintre instanțele naționale, altele decât Curtea Constituțională, nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau a ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare. Or, prin modul său de a proceda, instanța a încălcat accesul liber la justiție, principiul judecării cauzelor în mod imparțial, în termen rezonabil și obiectiv a cererilor oricărui cetățean, dând posibilitatea examinării cauzelor sub toate aspectele, de către instanțele de judecată.
Curtea, examinând încheierea prin prisma criticilor aduse, constată recursul ca nefiind fondat, pentru cele ce se vor arăta:
Așa cum se observă, în fața instanței au fost invocate două cauze de neconstituționalitate, una pretins a cădea asupra dispozițiilor art.5, iar alta, distinctă, asupra dispozițiilor art.4 din Legea nr.221/2009.
Instanța a reținut că ele nu au legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care a considerat inadmisibilă excepția și a respins cererea de sesizare a Curții.
Prin acțiunea de față, reclamanții au solicitat obligarea Statului Român, în temeiul Legii nr.221/2009, de a acorda despăgubiri în sumă de 890.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuțiilor politice îndurate sub regimul politic anterior, concretizate în confiscarea bunurilor importante ale patrimoniului, confiscare ce, în ciuda demersurilor înfăptuite în temeiul legislației reparatorii ulterioare anului 1989, nici până în prezent nu a fost reparată, în sensul că nu au fost primite nici un fel de despăgubiri, o lungă perioadă de timp, de la data la care legiuitorul a prevăzut că acestea ar trebui achitate.
În apărarea sa, Statul Român nu a contestat starea de fapt invocată de către reclamanți, ci doar faptul că aceștia beneficiază de recunoașterea drepturilor la despăgubire în condițiilor mai multor acte normative ce au reglementat situația lor.
Sub aspectul impreciziei dispozițiilor art.5 din Legea nr.221/2009, s-a invocat faptul că aceasta nu prevede modalitatea și sursele de finanțare în vederea plății despăgubirilor la care a deschis dreptul și calea prin acest text. Or, neexistând asemenea modalități și surse de finanțare, norma este una imprecisă, imprevizibilă și nu prevede într-o măsură rezonabilă consecințele ce pot apărea într-un caz determinat.
Tribunalul în fața căruia s-a invocat excepția a constatat nu a fost sesizat de către reclamanți cu executarea unei eventuale astfel de hotărâri.
Într-adevăr, chestiunea existenței sau inexistenței fondurilor, a surselor de constituire a acestora nu poate fi opusă reclamanților, cărora dispozițiile art.5 le deschid calea invocării acestui text în justiție în vederea protejării drepturilor pe care le pretind.
În pricina de față, instanța este chemată să stabilească, într-un proces civil, pe baza unei legi speciale reparatorii și urmare a administrării unui probatoriu, dacă reclamanții au sau nu dreptul să primească despăgubiri materiale sau daune morale pentru prejudiciul suferit în calitate de victimă a unei condamnări cu caracter politic și cuantumul acestor daune.
Or, pârâtul Statul Român invocă neconstituționalitatea acestui text de lege prin prisma prevederilor art.74 alin.3 și art.138 din Constituția României, privitoare la procedura legislativă de adoptare a legii bugetului de stat și la interzicerea aprobării vreunei cheltuieli bugetare, fără stabilirea sursei de finanțare, ceea ce nu are legătură cu fondul pretențiilor reclamantului, așa cum, în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit art.29 alin 1 din Legea nr.47/1992 republicată și modificată.
Prin motivul de recurs formulat, se pretinde că instanțele ordinare nu ar avea dreptul de a face cercetare prealabilă asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale.
Critica nu poate fi primită câtă vreme, potrivit art. 29 - alin.(6) al legii nr.47/1992, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.(1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, deci, instanța este obligată să examineze, prealabil, admisibilitatea, față de dispozițiile primelor 3 alineate ale aceluiași text, admisibilitatea unei astfel de sesizări, tocmai dat fiind că, potrivit alin.(5), pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă, ceea ce conduce la o dilatare, eventual, inutilă, a timpului de soluționare a cererii, contrar principului celerității judecăților și al dispozițiilor art.6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 39/2005 - privind dreptul la un proces echitabil, potrivit căruia, Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale
În cazul în care s-ar considera că instanțele nu au posibilitatea de a face o examinare prealabilă a admisibilității unei asemenea cereri, ar fi inutilă reglementarea posibilității atacării încheierii cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, dată prin același text.
Recurentul nu se arată nemulțumit de aprecierile asupra utilității sau altor condiții de admisibilitate, făcute de către instanță, ci numai de însăși operațiunea de evaluare a acestor criterii, pretinzând că ea ar cădea în competența exclusivă de apreciere a Curții Constituționale, cu trimitere, generic, la normele ce reglementează procedura de examinare a constituționalității, cu ignorarea, însă, a normelor ce edictează comportamentul instanței de judecată, atunci când un astfel de incident este ridicat în fața sa.
Or, soluția instanței este conformă acestor norme, așa încât, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de V, împotriva încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul STATUL ROMÂN-MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, domiciliată în Râmnicu V,-,.13,.C,.12, județul V, cu același domiciliu și, domiciliat în C N,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - --
Grefier,
Red.-/17.02.2010
GM/7 ex.
Jud.fond:
Președinte:Veronica BădescuJudecători:Veronica Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina Pincu
