Obligație de a face. Decizia 132/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.132/
Ședința publică din 28 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Judecător: - --
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de DISTRIBUTIE C, cu sediul în C,-, județul D și de către pârâții: și, domiciliați în Pitești,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.133 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dos.nr-, intimați fiind reclamanții:, domiciliat în B,-,.1,.A,.20, sector 4, B, domiciliată în B,-,.6..A,.3,.23, sector 4 și -, domiciliat în B,-, -2,.3, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenții-pârâți și, în baza împuternicirii nr.12/2008, eliberată de Baroul Argeș, intimatul-reclamant G, asistat de avocat, în baza împuternicirii nr.36/2009, eliberată de Baroul Argeș, în nume propriu și în calitate de procurator pentru intimata B și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul declarat de DISTRIBUTIE C este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 4680 lei, conform ordinului de plată nr.5170/2 nov.2009 și timbru judiciar în valoare de 5 lei, (34).
Recursul declarat de pârâții și este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 4680 lei, conform chitanței nr.25639/28 ian.2010, a Primăriei Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 5 lei (68). Se mai depune și taxa de timbru de 4 lei, conform chitanței nr.-/4 nov.2009, a Primăriei Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune concluzii scrise și decont privind cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant G, întrebat fiind de către instanță, arată că valoarea manoperei de ridicare a firelor electrice și a stâlpului existent pe teren este de 500 lei, potrivit lucrării nou depuse.
Curtea, față de precizarea reclamantului, în sensul că valoarea manoperei de ridicare a firelor electrice și a stâlpului, este de 500 lei, pune în discuție, din oficiu, excepția legalității și admisibilității căii de atac, în raport de disp.art.2821pr.civ.
Avocat apreciază că, într-o astfel de cauză nu poate fi pusă în discuție excepția admisibilității, dat fiind faptul că obiectul este "obligația de a face", care nu este evaluabilă în bani. Instanțele de fond și de apel nu au pus în discuție problema valorii, astfel că o astfel de excepție nu poate fi invocată în faza recursului. Arată că, la dosarul cauzei a depus un deviz din care rezultă că valoarea manoperei este de peste 100.000 lei. Solicită respingerea excepției.
În situația în care se va respinge recursul ca inadmisibil, solicită restituirea taxei judiciare achitată la valoare. Depune la dosar dovada achitării taxei fixe în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Avocat solicită respingerea excepției, motivat de faptul că, primul capăt de cerere este "obligația de a face", astfel că, nu se poate pune în discuție o astfel de excepție. Daca s-ar admite excepția, s-ar ajunge la situația în care cauza ar avea două faze procesuale, fond și apel.
Intimații G și -, având pe rând cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor de față:
Prin acțiunea precizată, reclamanții au solicitat să se pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu intimații prin care să se dispună obligarea pârâților să desființeze linia de curent specială ce traversează proprietatea reclamanților și să ridice stâlpul amplasat pe proprietatea reclamanților, situată în Pitești,-, județul A, iar în caz de refuz autorizarea reclamanților să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților, obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a terenului și deteriorarea gardului.
În motivare, au arătat că linia de curent electric este realizată în anul 1993, când pârâții au început construcția hotelului proprietatea lor. Inițial, linia de curent a fost realizată în sistem de organizare de șantier urmând a fi desființată la finalizarea construcției, dar a fost transformată într-o situație definitivă. Această linia de curent traversează proprietatea lor în diagonală, făcându-l impropriu pentru construcții, motiv pentru care solicită și despăgubiri.
La data de 07.06.2006, s-au restituit dosarele nr.5998/2003 al Judecătoriei Pitești, nr.5012/2005 al Tribunalului Argeș, nr.602/2006 al Curții de Apel Pitești privind pe reclamanții G, și pârâții Oltenia -Sucursala Pitești, și, pentru rejudecarea cauzei.
Prin sentința civilă nr.3180/30 mai 2007, Judecătoria Pitești, admițând în parte acțiunea precizată de reclamanții G și, împotriva pârâților Oltenia -Sucursala Pitești, și, i-a obligat pe pârâți să desființeze linia de curent specială ce le traversează proprietatea și să ridice stâlpul amplasat pe proprietatea reclamanților din Pitești,-, județul A, iar în caz de refuz, au fost autorizați reclamanții să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților obligați în solidar la plata despăgubirilor în sumă de 524.863 lei (RON) reprezentând lipsa de folosință a terenului și deteriorarea gardului, precum și la cheltuieli de judecată în valoare de 10.480 lei reprezentând taxa de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, cheltuieli xerox și transport.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, reclamanții sunt proprietarii terenului situat în Pitești,-, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.629/265/10.04.1958, iar pârâții și au cumpărat în anul 1981 suprafața de 1257. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4704/23.10.1981, și în anul 1987, suprafața de 217,33.cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.718/12.02.1997 conform procesului-verbal de punere în posesie întocmit la data de 16.11.1998 de către Comisia Municipală de aplicare a Fondului Funciar prin care pârâții și au fost puși în posesie cu suprafața de 1657. situată în Pitești,-, emițându-se titlul de proprietate nr.-.
În anul 1993, fost construit branșamentul trifazat a cărui desființare o solicită reclamanții, destinat realizării construcțiilor noi, hotel, sediul de bancă aparținând pârâților, iar la finalizarea lucrărilor, această linie de curent provizorie a fost definitivată, prin amplasarea unui stâlp de curent pe proprietatea reclamanților, linia traversând în diagonală terenul acestora.
Potrivit art.16 din Legea nr.318/2003, lucrările de realizare și retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe sunt de interes public, cu excepția celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației sau licenței. În consecință, instanța a constatat că branșamentul trifazic a fost realizat exclusiv pentru organizarea de șantier a pârâților, nefiind de interes public.
Instanța a respins apărarea pârâților cu privire la aflarea stâlpului de înaltă tensiune pe terenul proprietatea acestora, având în vedere că raportul de expertiză a avut în vedere și sentința civilă nr.3753/28.09.2005 prin care au fost obligați reclamanții să lase pârâților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 48m.p., pe care se află stâlpul,
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
Pârâta Oltenia invocă în primul rând necompetența materială a Judecătoriei Pitești în soluționarea prezentei cauze, în sensul că obiectul acțiunii este evaluabil, iar valoarea acestuia depășește 5 miliarde lei vechi, astfel că Tribunalul Argeș era competent în primă instanță să o soluționeze.
De asemenea, se mai arată că în mod greșit a fost chemată în judecată Sucursala din Pitești a Oltenia care nu are personalitate juridică și nu poate sta în instanța de judecată, astfel că pârâta nu justifică calitatea procesuală pasivă, potrivit art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Totodată, s-a arătat că prima instanță nu a ținut cont de expertiza realizată în cursul judecății, potrivit cu care stâlpul electric împreună cu circuitul electric monofazic au fost montate în 1932 și modernizate în 1978, iar circuitul montat provizoriu a fost desființat, expertiză întocmită în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Prin urmare, intimații-reclamanți au cumpărat terenul în 1958, împreună cu instalația electrică amplasată pe acesta încă din 1932, astfel că apelanta-pârâtă nu datorează despăgubiri întrucât reclamanții au dobândit un teren grevat de sarcini.
În consecință, pârâta societate nu a încălcat dreptul de proprietate al intimaților-reclamanți și nu le-a produs niciun prejudiciu deoarece, potrivit Legii nr.318/2003, terenul afectat de instalațiile electrice aparține domeniului public al statului, în prezent acest teren fiind administrat de apelanta-pârâtă.
Cu privire la acest aspect, se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească cu încălcarea dispozițiilor art.37 alin.4 și art.16 alin.4 din Legea nr.318/2003, în prezent fiind în vigoare Legea nr.13/2007, respectiv art.41 pct.4.
Prin urmare, în raport și de dispozițiile art.481 Cod civil, intimații-reclamanți se pot bucura de proprietatea lor, însă în limitele prevăzute de Legea nr.318/2003, în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni.
Se mai arată că branșamentul trifazic a fost folosit temporar pentru organizarea de șantier aferentă realizării construcției familiei și a fost desființat, însă instalația electrică din 1932 și modernizată în 1978, realizată în mod legal a rămas pe teren și asigură alimentarea cu energie a aceleiași proprietăți.
Pârâții critică hotărârea primei instanțe în sensul că potrivit art.243 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, instanța de judecată trebuia să suspende judecata cauzei până la introducerea moștenitorilor defunctului, care a decedat.
În al doilea rând, potrivit adreselor nr.11479/18.07.2001 și nr.-/07.08.2001, ale Energie branșamentul trifazic provizoriu a fost desființat după terminarea șantierului din 2002. Cu privire la acest aspect, împotriva martorului, care a declarat contrar celor arătate, pârâții au formulat plângere penală pentru mărturie mincinoasă.
În realitate, din probele administrate în cauză, și pe care prima instanță le-a ignorat, rezulta, potrivit copiei planului de cadastru din perioada 1930-1932 și schița topo din 1983, realizată la scara 1:500, că stâlpul se găsea pe terenul cumpărat de reclamanți, fiind amplasat anterior vânzării către aceștia.
De altfel, în prezent acest stâlp se găsea pe proprietatea apelanților-pârâți, așa cum rezultă din sentința civilă nr.3753/28.09.2005 pronunțată de Judecătoria Pitești, rămasă definitivă și pusă în executare pentru 48m.
p.Referitor la expertiză, se arată că apelanții-pârâți au formulat obiecțiuni pentru a se stabili dacă în prezent stâlpul de beton pentru furnizarea energiei electrice se află pe terenul proprietatea lor, potrivit hotărârii judecătorești menționate.
Tribunalul Argeș, prin decizia nr.133 din 18 iunie 2009, espins excepțiile invocate și a respins ca nefondate apelurile, fiind obligați apelanții la 1250 lei cheltuieli de judecată și Distributie la 1250 lei cheltuieli de judecată către intimați.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut în esență că petitul principal este obligația de a face, respectiv desființarea liniei de curent electric specială ce traversează proprietatea intimaților-reclamanți, ce nu are caracter evaluabil, iar cererea privind plata despăgubirilor are caracter accesoriu, competența de soluționare în primă instanță aparținând judecătoriei care trebuie să soluționeze primul capăt de cerere în raport de art.2 pct.1 lit.b și art.1 pct.1 Cod procedură civilă, coroborat cu art.17 Cod procedură civilă, motiv pentru care, critica este nefondată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de apelanta-pârâtă, care a susținut că Sucursala Pitești nu are personalitate juridică, s-a reținut că în cauză s-a dispus citarea pârâtei Distributie, ca urmare a reorganizării în urma procesului de privatizare a Oltenia, existând astfel identitate în raport de dreptul substanțial între persoana pârâtei și persoana căreia i-ar reveni obligația și care, în fața instanței de fond și în apel, s-a apărat prin reprezentantul său legal.
S-a reținut că branșamentul monofazat ce include și un stâlp de beton a fost instalat fără a exista o documentație legală sau autorizație în acest sens, sau consimțământul proprietarului terenului, motiv pentru care și aceste critici s-au constatat nefondate.
Întrucât nu s-a făcut dovada că respectivul branșament a fost realizat licit, tribunalul a apreciat că nu se pot invoca nici dispozițiile art.481 Cod civil, potrivit cu care sunt recunoscute anumite limite legale în exercitarea dreptului de proprietate al intimaților-reclamanți asupra terenului pe care se află amplasat branșamentul în discuție.
Cu privire la apelul declarat de pârâții, tribunalul a reținut că aceștia justifică calitatea procesuală pasivă, întrucât linia de curent ce traversează proprietatea intimaților-reclamanți deservește proprietatea lor, beneficiind de un folos material direct de pe urma exploatării acestei lucrări realizate în mod ilicit, ceea ce conduce la concluzia că despăgubirile pot fi solicitate în solidar de la pârâții chemați în judecată.
Cât privește critica referitoare la amplasarea stâlpului de beton pe proprietatea, din expertiza de transpunere a sentinței civile nr.3753/28.09.2005 a Judecătoriei Piteștia rezultat, în mod clar, că acesta se află amplasat pe proprietatea intimaților-reclamanți.
Critica privind ignorarea, de către instanța de fond, a dispozițiilor prevăzute de art.243 pct.1 Cod procedură civilă a fost înlăturat de către tribunalul, întrucât certificatul de deces al reclamantului defunct a fost depus în apel, moștenitorii acestuia au fost introduși ulterior aducerii la cunoștința instanței de judecată despre acest fapt, pârâții neputând invoca încălcarea dreptului acestora la apărare.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții.
Distributie C susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea următoarelor texte de lege:
- Art.24 pct.(1) și 304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de apel pronunțând o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de același judecător care a soluționat decizia pronunțată în apel în primul ciclu procesual, în dosarul nr.5012/cv/2005 al Tribunalului Argeș.
- Greșita interpretare a dispozițiilor privind competența soluționării cauzei, soluția fiind dată cu încălcarea art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
- Mai mult, partea chemată în judecată ca pârât a fost fosta sucursală din Pitești a fostei societăți Oltenia, citată în Pitești, fără personalitate juridică, neputând sta în instanță.
- Decizia tribunalului cuprinde motive contradictorii, cf.art.304 pct.7 pr.civ.
În recursul lor, pârâții și susțin că hotărârea este nelegală pentru următoarele considerente:
1. În mod greșit nstanța de apel a respins excepția necompetenței materiale a judecătoriei față de tribunal care trebuia să soluționeze procesul în primă instanță și nu în apel (art.304 alin.(1) pct.3 Cod procedură civilă).
2. Decizia este nelegală în ceea ce privește obligarea pârâților la desființarea rețelei de curent ce traversează proprietatea reclamanților și să ridice stâlpul amplasat pe teren (art.304 pct.7, 8 și 9Cod procedură civilă), întrucât, potrivit nr.OUG63/1998 și Legilor nr.318/2003 și nr.13/2007, art.41 pct.4, terenul afectat de instalațiile electrice aparține domeniului public al statului, administrat de pârâta Distribuție
4. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii, întrucât a creat o obligație solidară acolo unde ea nu exista (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).Astfel, s-a stabilit că rețeaua electrică și amplasarea stâlpului s-au făcut ilicit prin fapta culpabilă a tuturor pârâților (art.1039 și următoarele Cod civil).
5. Instanța de apel, ca de altfel și prima instanță, au acordat ceea ce nu s-a cerut (art.304 pct.6 Cod procedură civilă) și au aplicat greșit legea (art.304 pct.9 Cod procedură civilă) cu privire la despăgubiri.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) ale aceluiași cod, ea făcând de prisos cercetarea în fond a pricinii, după constatarea ca fiind fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu, art.126 din Constituție instituind dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite că cererea este actul de investire a instanței, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Se mai statuează în decizia Înaltei Curți că, acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.
Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, de art.54 din Decretul nr.31/1954.
În cauza de față se solicită obligarea pârâților să desființeze linia de curent specială ce traversează proprietatea reclamanților și să ridice stâlpul amplasat pe proprietatea reclamanților, manoperă evaluată la 104.915.000 lei vechi, prin expertiza efectuată la instanța de fond. Cum valoarea obiectului litigiului este mai mică de 1.000.000.000 lei vechi, se constată că, în cauză, soluția dată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Acțiunea a fost introdusă în anul 2003, anterior dispozițiilor legale mai sus menționate, însă pe percursul soluționării cauzei a fost modificat conținutul art.2821Cod procedură civilă, normă de procedură care, potrivit dispozițiilor art.725 alin.1 Cod procedură civilă, se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
Soluția instanței de fond a fost pronunțată la data de 20.06.2005, dată la care erau în vigoare dispozițiile Legii nr.195/2004, potrivit cu care, dispozițiile art.2821Cod procedură civilă avea următorul cuprins: Nu sunt supuse apelului hotărârile pronunțate în fond, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la un miliard, enunțul menținându-se și prin Legea nr.219/2005.
Față de această precizare, și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că, aceste cereri sunt patrimoniale, comportă evaluare, deci litigiul este unul ce poate fi privit prin prisma dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă.
În raport de natura evaluabilă a cauzei, valoarea concretă a obiectului cauzei dedus judecății de sub 100.000 lei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății fiind, potrivit expertizei, mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Fiind investită cu o cale de atac neprevăzută de lege, în cauza de față, curtea constată că nu este competentă să o soluționeze, recursul la recurs nefiind o cale de atac prevăzută de Codul d e procedură civilă de competența instanțelor, recursul fiind astfel inadmisibil prin raportare și la dispozițiilor art.159 pct.1 Cod procedură civilă, iar soluția unei eventuale declinări de competență nefiind posibilă.
În ceea ce privește cererea privind restituirea taxei judiciare de timbru, urmează a se reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.146/1997, taxa de timbru achitată nefiind datorată, atâta timp cât calea de atac a fost declarată inadmisibilă. În consecință, se va dispune restituirea taxei judiciare de timbru, în sumă de 4680 lei, achitată cu chitanța nr. 25639/28.01.2010 eliberată de Primăria Municipiului Pitești, către recurenții și.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respinse recursurile ca inadmisibile.
Văzând cererea intimatului-reclamant G și prevederile art. 274 alin 1 și 3 Cod procedură civilă, va fi admisă în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, cheltuieli care vor fi reduse la suma de 2500 lei, suma avansată fiind nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat în formularea concluziilor în cazul unui recurs declarat ca fiind inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de DISTRIBUTIE C, cu sediul în C,-, județul D și de către pârâții și, domiciliați în Pitești,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.133 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții G, domiciliat în B, bd.-, nr.42,.1,.A,.20, sector 4, B, domiciliată în B,-,.6..A,.3,.23, sector 4 și -, domiciliat în B,-, -.12,.3, județul.
Obligă pe recurenți, în solidar, la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant, după reducere.
Admite cererea și dispune restituirea taxei de timbru în sumă de 4680 lei achitată cu chitanța nr. 25639/28.01.2010 eliberată de Primăria Municipiului Pitești, către recurenții și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /8 ex./15.02.2010
Jud. apel: /
OPINIE SEPARATĂ
de noi,judecător - --, asupra recursurilor declarate de către pârâții DISTRIBUTIE C, și în ceea ce privește cererea de restituire a sumelor plătite cu titlu de taxă de timbru, raliindu-ne la opinia majoritară, cât privește admisibilitatea recursurilor, pentru cele ce se vor arăta:
Recurenții consideră că cererea se încadrează într-una din situațiile prevăzute de art.23 al legii nr.146/1997.
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.(1) din Legea nr.146/1997, axele judiciare de timbru se plătesc anticipat neîndeplinirea obligației de plată, până la termenul stabilit, sancționându-se cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pentru ca instanța să poată trece la verificarea admisibilității cererii cu care a fost investită, este obligată să verifice, cu prioritate, înainte de orice act de judecată, achitarea obligațiilor fiscale de către cel care adresează o astfel de cerere.
Admisibilitatea unei cereri, fie că ea este determinată de natura acesteia, respectiv dacă suscită apărarea pe calea justiției sau ar cădea în competența unor alte puteri ale statului (administrativă, legislativă etc.), fie de prevederea ei în lege, cum ar fi, în situația de față, existența unei a doua căi de atac, comportă o judecată care include atât stabilirea unei stări de fapt, cât și cercetarea legislației aplicabile în materie.
De aceea, considerăm că taxele de timbru sunt prevăzute de lege a se achita anticipat soluționării în orice mod, chiar și prin lămurirea în sensul că o asemenea cerere nu cade în competența puterii judecătorești, fie în acela că, privind un drept susceptibil de apărare în justiție, a epuizat căile pe care aceasta se poate realiza.
Or, în cauză, nu se poate pretinde că taxa de timbru plătită nu era datorată, așa cum o cere art.23 lit.a) din legea privind taxele judiciare de timbru, pentru faptul că soluția pronunțată de prima instanță nu era susceptibilă de două căi de atac în control judiciar, c, pentru ca instanța sesizată cu examinarea unei căi de atac să poată verifica dacă acea cale de atac este susceptibil a fi primită împotriva hotărârii atacate, trebuie, mai întâi, să constate îndeplinirea cerinței plății anticipate a taxei de timbru, așa cum, de altfel, s-a și procedat în cauza de față, obligativitatea timbrării fiind fixată prin încheierea de ședință dată, irevocabil, la data de 12 martie 2009 și necontestată, pe cale reexaminării prevăzute de legiuitor, de către partea interesată.
În cazul refuzului plății acestei taxe, instanța nu putea examina însăși admisibilitatea căii de atac promovate, ci era obligată să treacă la anularea ei, ca netimbrată, potrivit alineatului 3 al art.20 din aceeași lege, instanța neputându-se antepronunța, prin intrarea în dezbateri asupra recursului, fără primirea taxei de timbru, în considerarea inadmisibilității căii de atac, considerațiune ce face parte din procesul de judecare a legii aplicabile situației de fapt date.
De aceea, se impune respingerea cererii de restituire a taxei plătite.
Judecător,
- --
Red.CPI
16 febr.2010
Președinte:Veronica BădescuJudecători:Veronica Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina Pincu
