Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1456/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1435/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1456
Ședința publică de la 2 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți și, împotriva deciziei civile nr. 154 din 05.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 și COMISIA LOCALĂ A COMUNEI DE APLICARE A LEGII NR.18/1991.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 3329 din 10.09.2008, eliberate de Baroul București ( fila 15 dosar apel) și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 07.09.2009, eliberate de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, împrejurarea că recurenții-reclamanți au depus la dosar, prin serviciul registratură, chitanța CEC, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, în sumă de 1689 lei și timbru judiciar aferent recursului, în valoare de 3 lei.
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat sau probe de propus.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de propus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurenților-reclamanți solicită în conformitate cu dispozițiile art.312 din Codul d e procedură civilă, admiterea recursului, în principal casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea în fond ca urmare a respingerii excepției autorității de lucru judecat, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.
Apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală în conformitate cu dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât s-a apreciat că instanța de fond în mod corect a admis excepția autorității de lucru judecat.
Menționează că instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere vizând anularea titlului de proprietate, în condițiile în care temeiul de drept invocat în baza căruia reclamanți au solicitat nulitatea absolută a titlului de proprietate, a fost art. III alin.1 pct. a lit. ii introdus prin modificarea Legii nr.18/1991 prin Legea nr.247/2005, acest temei de nulitate intrând în vigoare după apariția Legii nr.247/2005.
Susține că acest motiv de nulitate nu a fost analizat de către instanțele de judecată în cadrul primului proces prin care s-a solicitat nulitatea parțială a titlului de proprietate, astfel încât temeiul de drept invocat în prima acțiune nu a mai fost judecat de către instanțe.
Referitor la acțiunea în revendicare arată că s-au depus înscrisuri din care rezultă că dreptul de proprietate a fost reconstituit prin sentința civilă nr.813 din 11.03.2002 pronunțată de Judecătoria Buftea.
La interpelarea instanței, avocatul recurenților-reclamanți precizează că nu a primit despăgubiri în baza Legii nr.272/2002.
Avocatul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au constatat că există autoritate de lucru judecat. Aceeași cauză de nulitate și același temei juridic au stat și la baza cererii anterioare.
Susține că reconstituirea dreptului de proprietate a avut loc în anul 1999 pentru suprafața de 25 ha în care era inclusă și suprafața care face obiectul cauzei de față. Prin sentința civilă nr.825 din 27.11.1996, Tribunalul București - Secția contencios Administrativ a admis acțiunea și a obligat Comisia Locală să pună în posesie, reclamanta, cu suprafața de 1,5 ha teren. Această hotărâre nu este opozabilă pârâților Comisia Locală și, nesoluționându-se în contradictoriu cu aceștia.
În prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.37 din Legea nr.18/1991 și Decizia 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia Județeană I de Aplicare a Legii nr. 18/1991, solicitând obligarea pârâtei persoană fizică să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 1 ha din tarlaua 37, parcela 264/4/2, situat în comuna; să se dispună anularea titlului de proprietate nr. 67214/2003 emis pe numele pârâtei pentru terenul menționat și întabularea prezentului drept în cartea funciară.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctei în baza certificatului de moștenitor nr. 52/2003, care la rândul său, a moștenit-o pe, sa, în baza certificatului de moștenitor nr.1774 /1984.
Reclamanții au mai precizat că numita a deținut suprafața revendicată în baza actului de vânzare - cumpărare din 27 octombrie 1933, întabulat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat la data de 02 noiembrie 1933 prin procesul - verbal nr. 30528, teren ce a fost naționalizat și pentru care autoarea lor, a formulat cerere în baza Legii nr. 18/1991 la data de 27 martie 1998, anterior emiterii titlului de proprietate către pârâta. Prin sentința civilă nr. 813 din 11 martie 2002, pronunțată de Judecătoria Bufteaa fost admisă în parte acțiunea formulată de autoarea lor și au fost obligate comisiile de fond funciar să emită titlu pentru terenul de 8 ha și 9.420 mp. pe raza comunei, județul I, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, prin sentința civilă nr. 825 din 27 noiembrie 1996, pronunțată de Tribunalul București, Comisia Locală a fost obligată să o pună în posesie pe pârât asupra terenului de 1,5 ha pe teritoriul satului.
Au mai arătat reclamanții că deși erau două situații identice, comisiile de fond funciar au hotărât emiterea titlului de proprietate pentru pârâtă, reclamanții fiind incluși în lista privind acordarea de despăgubiri.
Reclamanții au precizat că înțeleg să invoce nulitatea parțială a titlului de proprietate emis pe numele pârâtei pentru terenul de 1 ha care s-a identificat cu cel deținut de autorii lor, în temeiul art. III alin. 1 pct. a din Legea nr. 247/2005, motiv de nulitate care nu a fost analizat de instanțele de judecată în cadrul primului proces prin care au contestat titlul de proprietate, finalizat prin decizia civilă nr. 658 din 21 octombrie 2005 Tribunalului București - Secția a III a Civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că titlul său de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale și în baza deciziei civile nr. 825 din 27 noiembrie 1996, pronunțate de Tribunalul București. A invocat de asemenea, excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 3822 din 16 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr. 6896/2004.
La termenul din 27 septembrie 2007, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.
Prin încheierea de ședință din 10 ianuarie 2008, instanța a unit cu fondul cauzei, excepția lipsei calității procesuale active pe capătul de cerere privind revendicarea.
Prin sentința civilă nr. 1280 din 13 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr-, a fost respins capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor ca neîntemeiată; a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, s-a reținut, comparând actul de proprietate al reclamanților cu cel al pârâtei, că este mai bine caracterizat și preferabil dreptul de proprietate al pârâtei, deoarece calitatea acesteia de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost analizată atât de cele două comisii în procedura administrativă prealabilă, cât și de instanțele judecătorești. Mai mult, reclamanții nu fac dovada că terenul fostă proprietate a una și aceeași persoană cu - a fost naționalizat sau a intrat în patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție.
Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs la data de 31 mai 2008 (data poștei), reclamanții și, solicitând admiterea recursului, respingerea excepției autorității de lucru judecat și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat ca o chestiune prealabilă, că prezenta cale de atac trebuie calificată ca apel, față de obiectul acțiunii (revendicare) și față de valoarea stabilită prin raportul de expertiză.
În primul motiv de recurs, s-a arătat că în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2007. Astfel, s-a arătat că motivul de nulitate invocat prin prezenta acțiune (art. III alin. 1 pct. a lit. ii din Legea nr. 18/1991) nu a fost analizat de instanțele de judecată din primul proces soluționat prin decizia civilă nr. 658 din 21 octombrie 2005 Tribunalului București - Secția a III-a Civilă.
S-a mai arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea în revendicare, deoarece la data de 13 noiembrie 2000, cu aproape trei ani înainte de eliberarea titlului pentru pârâtă, reclamanții au înregistrat la primărie o cerere prin care au cerut acesteia, să nu dispună nici o măsură cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pe fosta moșie, unei alte persoane, deoarece au cerere de reconstituire pe vechiul amplasament. Deși erau două situații identice, două hotărâri judecătorești care obligau la emiterea de titluri de proprietate, comisiile au emis titlu pentru, iar reclamanții au fost incluși pe lista cu despăgubiri, deși aceștia din urmă aveau prioritate la reconstituirea pe vechiul amplasament. S-a mai arătat că aceste despăgubiri nu au fost acordate.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 22 ianuarie 2009, fost calificată prezenta cale de atac ca fiind apel, față de valoarea imobilului revendicat, indicată în raportul de expertiză efectuat în cauză, față de prevederile art. 282 Cod de procedură civilă și față de caracterul accesoriu al capătului privind anularea titlului de proprietate în raport de capătul de cerere privind revendicarea.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel formulate de apelanți, a apărărilor invocate de intimați și a probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, autoarei reclamanților, decedată la 25 decembrie 2002, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 62.200 mp. pe raza comunei, județul I, sens în care au fost emise titlurile de proprietate nr. 39722 din 05 martie 1998 (în nume propriu și pentru suprafața de 4 ha și 7.000 mp.) și nr. 40061 din 25 mai 1998 (în calitate de moștenitoare a defunctei pentru 1 ha și 5.200 mp.).
Prin sentința civilă nr. 813/2002 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr. 910/2002, numitei i-a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată Comisia Județeană I să emită titlu de proprietate pentru suprafața de 8 ha și 9.420 mp. pe raza comunei, județul
Această sentință nu a fost pusă în executare, dar comisia a emis Hotărârea nr. 272 din 15 mai 2002 prin care a dispus înscrierea în anexa cu despăgubiri, pentru moștenitorii defunctei, pentru suprafața de 8,9420 mp.
Prin titlul de proprietate nr. 67214 din 18 septembrie 2003, pârâtei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 40.800 mp. pe raza satului, comuna, județul I, în temeiul sentinței civile nr. 825 din 27 noiembrie 1996, pronunțate de Tribunalul București - Secția Contencios Administrativ.
În ceea ce privește primul motiv de apel, legat de autoritatea de lucru judecat, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 3822 din 16 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr. 6876/2004, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 658 din 21 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă și decizia civilă nr. 2797 din 10 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă, a fost soluționată acțiunea formulată de aceiași reclamanți (din prezenta cauză) împotriva acelorași pârâți și având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 67214/2003 pentru terenul de 1 ha situat în tarlaua 37, parcela 264/4/2.
Dincolo de identitatea de părți și obiect, ceea ce este supus discuției de către apelanți, este cauza celor două acțiuni.
Astfel, în prezenta cauză, reclamanții au arătat în mod expres că înțeleg să invoce nulitatea parțială a titlului de proprietate emis pe numele pârâtei, pentru terenul de 1 ha care s-a identificat cu cel deținut de autorii lor, în temeiul art. III alin. 1 pct. a lit. ii din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
În cauza soluționată anterior, întemeiată pe dispozițiile art. III din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 169/1997, s-a constatat că au fost practic analizate aceleași cauze de nulitate, din motivarea petitului celor două cereri de chemare în judecată, reieșind că s-au invocat aceleași motive de fapt și de drept, indiferent de încadrarea lor în diferite texte de lege, cu atât mai mult cu cât existența unei cauze de nulitate se analizează în funcție de legea în vigoare la data emiterii actului pretins nul.
Astfel, în mod corect a fost reținută existența autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea titlului de proprietate.
În ceea ce privește criticile legate de modul de soluționare a capătului de cerere referitor la revendicare, tribunalul a reținut că aspectul legat de înștiințarea pârâtelor persoane juridice despre cererea reclamanților de reconstituire pe vechiul amplasament, nu este un argument relevant pe fondul capătului de cerere referitor la revendicare, cât timp titlul pârâților nu a fost anulat și validitatea sa a fost confirmată prin respingerea irevocabilă a acțiunii de constatare a nulității acestui titlu.
În ceea ce privește argumentul că deși erau două situații identice, două hotărâri judecătorești care obligau la emiterea de titluri de proprietate, comisiile au emis titlu pentru, iar reclamanții au fost incluși pe lista cu despăgubiri, deși aceștia din urmă aveau prioritate la reconstituirea pe vechiul amplasament, s-a reținut că acesta reprezenta unul din argumentele aduse de reclamanți pe capătul de cerere referitor la constatarea nulității titlului, iar nu un argument pentru revendicare.
Cât privește argumentul legat de neacordarea despăgubirilor, acesta nu este relevant pe aspectul revendicării, reclamanții neatacând hotărârea nr. 272/2002 de înscriere în anexa privind acordarea de despăgubiri, deși aveau calea plângerii, reglementată de art. 53 și 55 din Legea nr. 18/1991. Aceștia au atacat direct titlul emis în favoarea pârâtei, dar nu au declanșat controlul de legalitate și cu privire la această hotărâre, mai ales față de existența sentinței civile nr. 813 din 11 martie 2002, pronunțate de Judecătoria Buftea și rămase irevocabilă, prin care comisiile erau obligate să emită un titlu pentru terenul de 8 ha și 9.420 mp. în comuna, județul
Astfel, comparând cele două titluri, tribunalul a constatat că în mod corect a reținut prima instanță că este mai bine caracterizat și preferabil dreptul de proprietate al pârâtei, deoarece calitatea acesteia de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, a fost analizată atât de cele două comisii în procedura administrativă prealabilă, cât și de instanțele judecătorești.
În consecință, Tribunalul a respins apelul promovat, ca nefondat, prin decizia civilă nr.154/A/2.02.2009 a Secției a III-a Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanții - apelanți și au formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, hotărârea fiind dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a legii.
Greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, atât timp cât temeiul de drept al cauzei prezente - art. III alin. 1 pct. a lit. ii, a fost introdus în Legea nr. 18/1991, prin Legea nr. 247/2005, ulterior introducerii primei acțiuni. Chiar și Tribunalul București în momentul soluționării primei cauze, a arătat în mod expres, în cuprinsul deciziei 658 din 21 octombrie 2005, că nu poate reține acest nou temei, ca urmare a fazei procedurale în care se află (apel), nefiind permise schimbarea cadrului procesual sau formularea unor cereri noi.
Sub aspectul capătului de cerere privind revendicarea, susținerile sunt nelegale, deoarece trebuie să se procedeze la o comparare a drepturilor autorilor părților, operațiune juridică în urma căreia reclamanții ar avea câștig de cauză.
Au solicitat în consecință, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, ca urmare a respingerii excepției autorității de lucru judecat, iar în subsidiar, modificarea hotărârii pronunțate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Și-au întemeiat recursul, pe prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă și art. 312 Cod de procedură civilă.
Au timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimații și Primarul comunei au formulat conform art. 308 alin. 2 Cod de procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea recursului, deoarece în mod corect a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, atât timp cât în ambele acțiuni au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept, pentru constatarea nulității titlului de proprietate, cu mențiunea că oricum, sancțiunea nulității se raportează la momentul emiterii actului și nu la cauze intervenite ulterior. Sub aspectul revendicării, recursul este nefondat, fiind reiterate apărările formulate în celelalte două faze procesuale.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă:"Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
În cauză, se invocă prin criticile privind greșita admitere a excepției autorității de lucru judecat, greșita aplicare a prevederilor art. 1201 Cod Civil, conform cărora:"Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Deși nu este reglementat în mod expres ca atare, totuși unul dintre efectele hotărârii judecătorești este puterea lucrului judecat.
În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată ( bis de eadem re ne actio), iar hotărârea pronunțată este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre ( res iudicata pro veritate habetur). Fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase.
Puterea de lucru judecat nu este reglementată așadar, în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală - prin art. 1200 pct. 4 și art.1201 cod civil și ca o excepție procesuală - prin art. 166 Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil, sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității de lucru judecat, iar potrivit art. 166 Cod de procedură civilă, excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
În doctrină, s-a arătat că efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuție, dreptul său într-un alt litigiu și un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
Lucrul judecat are următoarele efecte:
1. exclusivitatea, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință;
2. incontestabilitatea, care face ca hotărârea irevocabilă să nu mai poată fi atacată cu recurs;
3. executorialitatea, care face ca hotărârea să poată fi pusă în executare silită, la cererea părții care a câștigat sau a procurorului;
4. obligativitatea, care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
În mod obișnuit, puterea de lucru judecat a unei hotărâri este invocată într-un proces ulterior, prin intermediul excepției "autorității de lucru judecat", atunci când al doilea proces este între aceleași părți, are același obiect și este întemeiat pe aceeași cauză (art. 1201 Cod civil).
Din acest text, rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Elementele lucrului judecat sunt acelea care-l structurează și care-i determină efectele, respectiv părți (eadem conditio personarum), cauză (eadem causa) și obiect (eadem res).
Sub aspectul elementului părți, Curtea constată că pentru a exista autoritate de lucru judecat, este necesar ca părțile să participe în ambele procese, în aceeași calitate. Au calitatea de părți și succesorii universali și cu titlu universal, creditorii, dar și dobânditorii cu titlu particular, ultimii numai în privința hotărârilor pronunțate în litigii în care a figurat autorul lor.
Părțile trebuie să participe în ambele procese, în aceeași calitate.
A avea "aceeași calitate" în ambele cereri, înseamnă a figura în procese, fie în calitate de titular de drepturi, fie în calitate de reprezentant, prin calitate înțelegându-se în materie, poziția lor în nume propriu sau pentru altul în proces. Altfel spus, este avută în vedere identitatea juridică a părților, iar nu identitatea lor fizică, nefiind obligatoriu ca o parte să aibă în ambele procese, calitatea de reclamant, iar cealaltă parte, calitatea de pârât.
Obiectul reprezintă atât pretenția formulată prin cerere, cât și dreptul subiectiv invocat. Există identitate de obiect, chiar dacă acesta este formulat diferit în cele două cereri, dar scopul final urmărit este același. Așadar, pentru a exista identitate de obiect, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, fiind suficient ca din cuprinsul acțiunilor, să rezulte că este același, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor, să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic (în același sens, - "Excepțiile procesuale în procesul civil", B, Universul Juridic, 2006, pag.359).
Al treilea element esențial al puterii lucrului judecat vizează identitatea de cauză. Acest element nu trebuie confundat cu dreptul subiectiv, cauza acțiunii ori cu mijloacele de dovadă ale acestuia. De exemplu, nu poate fi păstrată aceeași cauză și prezentate doar alte dovezi, pentru că atunci, ar exista autoritate de lucru judecat.
Cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii. Cauza reprezintă așadar, fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii și se materializează practic, în situația de fapt calificată juridic. În determinarea conceptului de cauză, sunt relevante doar acele împrejurări de fapt care concură la fundamentarea temeiului juridic al acțiunii.
Autoritatea de lucru judecat se invocă pe cale de excepție. Excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, peremptorie și absolută.
Realizând aceste constatări cu caracter teoretic, în mod prealabil și aplicându-le la speța concretă, dedusă judecății, Curtea apreciază că într-adevăr, excepția autorității de lucru judecat a fost greșit admisă în prezenta cauză.
Astfel, cauza juridică, ca element al triplei identități necesare autorității de lucru judecat, privește temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere.
Or, în prezenta cauză, temeiul juridic - ca element al cauzei juridice, îl reprezintă art. III alin. 1 pct. a lit. ii din Legea 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, prevedere legală introdusă prin articolul unic, punctul 1 din Titlul V al Legii nr. 247/2005, conform căruia:"(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:
a)actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:
(ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop".
Acest temei juridic care consacră un caz de nulitate absolută a titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, nu a stat la baza acțiunii anterioare, în cuprinsul deciziei instanței de apel nr. 658 din 21 octombrie 2005, prevăzându-se expressis verbis că nu pot fi aplicate aceste dispoziții în cauza dedusă judecății, având în vedere nu numai faza procesuală în care aceasta se regăsește (apel), care nu permite schimbarea cadrului procesual și formularea unor cereri noi, dar și incidența sancțiunii care intervine numai în cazul încălcării unor condiții de validitate, prevăzute la momentul emiterii actului respectiv (fila 24 dosar fond).
Instanța de recurs din respectiva cauză anterioară, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a a soluționat recursul, luând act de precizarea în consecință, a reclamanților, în sensul că se solicită nulitatea titlului de proprietate, în baza dreptului comun, soluționând în aceste limite fixate, cererea de constatare a nulității (filele 27 - 28 dosar fond), considerentele instanței de recurs nefăcând nici o trimitere la prevederile - temei juridic al prezentei cereri de chemare în judecată.
Or, reclamanții au dreptul ca cererea lor de constatare a nulității, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate pe un alt amplasament, să fie cercetată și prin prisma acestui nou temei juridic care consacră expres, acest motiv, ca și o cauză de nulitate a titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991. Orice act normativ este emis în vederea aplicării sale și nu a excluderii sale de plano. Împrejurarea existenței sau inexistenței anterioare intrării în vigoare a acestui nou text, a acestei cauze de nulitate, devine irelevantă față de consacrarea sa expresă, prin Legea nr. 247/2005, consacrare care determină cel puțin, o nouă speranță legitimă pentru beneficiarii prevederii legale noi. Indiferent, această împrejurare reprezintă un subiect de analiză în cadrul operațiunii juridice de aplicare a articolului menționat, operațiune care presupune analiza fondului pretențiilor deduse judecății și nu excluderea sa, a textului legal, de plano. Această concluzie se impune pentru că această cauză strictă - a reconstituirii dreptului de proprietate pe un nou amplasament, unită cu temeiul juridic nou, prevăzut de Legea nr. 247/2005, determină o nouă cauză juridică, ca și element al triplei identități specifice excepției autorității de lucru judecat.
Analiza textului legal invocat prin prisma caracterului său neretroactiv, prin raportare la aprecierea instanței de apel în sensul că nulitatea unui act juridic vizează cauzele concomitente încheierii sale, reprezintă un aspect legat de aplicarea acestei prevederi legale, neputând fi circumstanțiată soluției privind excepția autorității de lucru judecat, cum în mod greșit a apreciat tribunalul și cum în mod inutil (doar ca și opinie juridică, fără caracter obligatoriu, în condițiile în care a apreciat că textul nou nu reprezintă temeiul juridic al cererii cu care fusese învestit), Tribunalul Bucureștia apreciat în decizia civilă nr. 658 din 21 octombrie 2005.
În consecință, Curtea apreciază că în cauză, în mod greșit au fost aplicate prevederile art. 1201 Cod civil, fiind admisă în mod eronat, excepția autorității de lucru judecat. Devine așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, însă și dispozițiile art. 312 Cod de procedură civilă conform cărora: "Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi", ca urmare a faptului că greșita admitere a excepției a determinat nejudecare în parte, pe fond, a cererii de chemare în judecată.
Deoarece soluționarea capătului de cerere privind revendicarea, este strâns legată de cel privind nulitatea titlului de proprietate, fiind posibil ca, în eventualitatea admiterii acestuia din urmă, pârâta să nu mai beneficieze de vreun titlu pe care să-l opună reclamanților, rejudecarea se impune în mod unitar.
Având în vedere împrejurarea că dispoziția primei instanțe de judecată în sensul temeiniciei excepției lipsei calității procesuale active, nu a fost contestată de părți, pârâta nemaiinvocând-o în apărare, în cursul judecării apelului devolutiv, ci dimpotrivă, cu ocazia formulării pledoariilor, a solicitat menținerea ca legală și temeinică, a sentinței pronunțate, având în vedere de asemenea, faptul că în apel s-au depus înscrisuri (declarației din 01 iunie 1954, de identitate între și, certificat de deces al acesteia, certificat al Oficiului Stării Civile, certificat de naștere seria nr. -, certificat de căsătorie - filele 33 - 40 dosar apel) care atestă identitatea de persoană dintre și (fostă ), proprietarul imobilului vândut prin actul de vânzare - cumpărare din 27 octombrie 1933, imobil care se suprapune potrivit concluziilor expertizei efectuate la fond (fila 139 dosar fond) cu imobilul pârâtei și de asemenea, având în vedere că prin certificatele de moștenitor enumerate de judecătorie, reclamanții au realizat dovada calității de moștenitor după proprietarul învederat, Curtea constată că întradevăr, în mod corect excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă ca nefondată, urmând ca această dispoziție a primei instanțe, să fie menținută.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite ca fondat, recursul promovat, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul formulat de apelanții - reclamanți și, împotriva sentinței civile nr. 1280 din 13 martie 2008, pronunțate de Judecătoria Buftea, va desființa sentința apelată în parte și va trimite cauza spre rejudecare, la Judecătoria Buftea. Va menține soluția privitoare la excepția lipsei calității procesuale active.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții - reclamanți și, împotriva deciziei civile nr. 154 din 05 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Prefecturii Județului I și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei comunei, județul
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți și, împotriva sentinței civile nr. 1280 din 13 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, Comisia Județeană I de Aplicare a Legii nr. 18/1991 și Comisia Locală a comunei de Aplicare a Legii nr. 18/1991.
Desființează sentința apelată în parte, și trimite cauza în rejudecare la Judecătoria Buftea.
Menține soluția privitoare la excepția lipsei calității procesuale active.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.20.11.2009
.
2ex./ 10.12.2009
-3.-;
Jud.B-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
