Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 151/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 151

Ședința publică de la 13 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 6 februarie 2008, privind judecarea recursului formulat de revizuenta împotriva deciziei civile nr. 553 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea de concluzii scrise de către recurenta revizuentă, la data de 12 februarie 2008, precum și de către intimatul, la data de 11 februarie 2008, după care:

Dezbaterile din ședința publică de la data de 6 februarie 2008, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2007 sub nr-, revizuienta a solicitat, în contradictoriu cu intimatul, revizuirea deciziei civile nr. 1389/11.12.2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 3027/CIV/2006, decizie rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 626/08.05.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, desființarea hotărârii atacate și menținerea sentinței civile nr. 2045/16.03.2006 pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

Revizuienta a precizat că după pronunțarea deciziei civile nr. 626 / 8 mai 2007 de Curtea de APEL CRAIOVAa descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică, respectiv memoriul tehnic și schița anexă din care rezultă că imobilul situat în C,-, are o suprafață de 188,64 mp,din care 96,05 mp suprafață construită, fiind întrunite dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 civ.

Intimatul a formulat întâmpinare, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii, revizuienta nu a precizat data descoperirii înscrisurilor pentru a se verifica termenul de depunere a cererii, nu indică în posesia cui a fost memoriul tehnic sau care a fost împrejurarea pentru care nu l-a prezentat.

În cauză, revizuienta a precizat că înscrisurile pe care își întemeiază cererea de revizuire se află în arhiva fostului notariat de Stat de la Judecătoria Craiova, fiind procurate de la această instituție și a solicitat emiterea unei adrese oficiale prin care să se înainteze copii lizibile, solicitare ce a fost încuviințată de instanță, relațiile comunicare fiind atașate la filele 18-22 din dosar.

Prin decizia nr.553 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta, în contradictoriu cu intimatul, împotriva deciziei civile nr. 1389 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 3027/CIV/2006, decizie rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 626 pronunțată la 8 mai 2007 de Curtea de APEL CRAIOVA.

A fost obligată revizuienta la plata către intimat a sumei de 476 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel s-au reținut următoarele:

Astfel, s-a constatat că înscrisurile invocate - memoriul tehnic și schița anexă - s-au aflat la dosarul notarial în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere prin care intimatul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din C,-, jud. D, (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21081/10.12.1991).

Cele două înscrisuri nu au fost invocate și nici înfățișate instanței investite cu soluționarea pe fond a litigiului, însă nu pot fi considerate ca imposibil de invocat, simpla lor necunoaștere neputând fi asimilată cu forța majoră.

Aceste înscrisuri s-au aflat în păstrarea unei autorități publice, iar revizuienta ar fi putut să le obțină fie printr-o solicitare adresată instanței investite cu soluționarea în fond a cauzei, fie printr-o simplă cerere, cum a susținut că au fost obținute în vederea susținerii prezentei cereri de revizuire.

În aceste condiții, nu se poate reține că înscrisurile "noi" invocate nu au fost depuse la judecata pe fond datorită existenței unei împrejurări mai presus de voința revizuientei, împrejurare ce a împiedicat-o pe aceasta să le invoce și să le procure. Un act aflat în păstrarea unei autorități publice nu este considerat a fi un act imposibil de procurat.

Prin urmare, tribunalul a constatat că înscrisurile pe care revizuienta își întemeiază cererea de revizuire nu îndeplinesc una dintre cerințele prevăzute expres de textul de lege invocat, ceea ce face ca revizuirea să fie inadmisibilă, fiind inutilă cercetarea celorlalte condiții stabilite de dispozițiile art. 322 pct. 5 civ.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuenta, arătând că actele invocate îndeplinesc condițiile art.322 pct.5 Cod pr.civilă, înscrisul este doveditor, are forță probantă prin el însuși, este opozabil părții adverse și nu a putut fi înfățișat instanței a cărei hotărâre este atacată deoarece nu cunoștea de existența acestor înscrisuri, partea adversă neavând interesul să le depună.

Nu a avut cunoștință de existența și conținutul înscrisurilor care au forța de a schimba soluția pronunțată.

S-au invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile și pe fond admiterea cererii de revizuire.

S-a formulat întâmpinare de către solicitând respingerea recursului întrucât actele noi invocate nu constituie înscrisuri esențiale, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și nu s-a făcut dovada imposibilității de prezentare a acestora. Oricum, aceste acte nu îi sunt opozabile intimatului.

S-au depus la dosar: taxa timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, împuternicire avocat, concluzii scrise, decizia nr.103/1981.

Recursul este nefondat.

Pentru a se putea invocat motivul prevăzut de art.322 pct.5 Cod pr.civilă și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ 5 condiții: înscrisul să fie nou, să aibă forță probantă prin el însuși, să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată și înscrisul să fie determinant.

Dacă una dintre condițiile arătate nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu este admisibilă.

În speță, în condițiile textului de lege, recurenta revizuientă nu a făcut dovada imposibilității de prezentare a acestor înscrisuri, a faptului că nu l-a putut produce în instanță din cauza reținerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată.

Prevederea cuprinsă în art.322 pct.5 Cod pr.civilă este de strictă interpretare. Simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care s-o fi împiedicat să și le procure în timpul procesului.

Înscrisurile se aflau în dosarul notarial în care s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere prin care intimatul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C str.- nr.79.

Simpla necunoaștere a acestor înscrisuri care nu au fost invocate și nici înfățișate instanței care a soluționat pe fond litigiul nu poate echivala cu un caz de forță majoră.

Înscrisurile existau în păstrarea unei autorități publice și, printr-o simplă cerere revizuienta le putea solicita, fie direct, fie prin intermediul instanței - nefiind imposibil de procurat.

Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul se va respinge ca nefondat.

Potrivit art.274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 476 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de revizuienta împotriva deciziei civile nr. 553 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Obligă recurenta la plata sumei de 476 lei cheltuieli de judecată către intimatul.

Decizie irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2008.

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.-

Tehn.2 ex

18.02.2008

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 151/2008. Curtea de Apel Craiova