Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMANI
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.160
Ședința publică din data de 12 februarie 2008
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Rodica Duboșaru
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții, G și, toți domiciliați în comuna,-, județul D, împotriva deciziei civile nr.472 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în comuna,-, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului recurenților-reclamanți să depună concluzii scrise și pentru a completa taxa judiciară de timbru de 15 lei, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 februarie 2008, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr.2989 la data de 23.05.2006, reclamanții și au chemat în judecată pârâții, G și, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de aproximativ 18 teren intravilan, ocupată abuziv, să-și demoleze construcția edificată abuziv pe terenul acaparat sau, în caz de refuz al pârâților, să permită reclamanților să o demoleze pe cheltuiala pârâților și să stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților pe latura de nord a terenului proprietatea reclamanților.
Au arătat reclamanții în motivarea cererii că sunt vecini cu pârâții, aceștia fiind moștenitorii defunctului. Mai arată reclamanții că au dobândit o suprafață de 600 teren intravilan și casa situată pe acest teren prin actul autentic de proprietate nr.3261/1986, iar cu aproximativ doi ani în urmă pârâții au edificat fără autorizație o construcție, anexa unei bucătării, prin încălcarea liniei de hotar și fără
acordul reclamanților, iar între proprietăți existau semne de hotar vizibile, care au fost distruse de către pârâți.
Prin întâmpinarea depusă pârâții au solicitat respingerea acțiunii reclamanților, întrucât linia de hotar dintre proprietățile lor și cea a reclamanților nu a fost schimbată de 40 de ani, iar construcția despre care reclamanții susțin că ar fi amplasată pe terenul lor a fost edificată în anul 1993, în locul unei vechi magazii pentru lemne, fiind construită la o distanță de 30 cm de hotar.
Ulterior, reclamanții și-au majorat câtimea obiectului cererii la 25 teren.
După administrarea probatoriilor cu interogatorii, înscrisuri, martori și expertiză tehnică specialitatea topografie, Judecătoria Târgoviștea pronunțat sentința civilă nr.1452/2007 prin care a admis în parte cererea formulată de reclamantul și, astfel cum a fost completată, a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe actualul amplasament și a respins cererea reclamantului privind revendicarea și obligarea pârâților la demolarea construcției.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că din conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert și completat de acesta prin măsurătoare cu teodolitul, rezultă că la momentul întocmirii acestei lucrări, reclamanții stăpânesc în fapt o suprafață de teren de 663, iar pârâții o suprafață de 405 teren.
S-a mai reținut din declarațiile celor patru martori audiați în cauză, că hotarul dintre proprietăți nu ar fi suferit modificări ca urmare a construirii de către pârâți a unei anexe la bucătărie, această anexă fiind situată pe amplasamentul unei alte clădiri anexe din lemn și chiar dacă martorii reclamanților au apreciat o schimbare a liniei de hotar cu un metru, aceștia nu au putut identifica repere naturale în funcție de care au putut stabili că a avut loc o acaparare de teren.
A apreciat instanța că pentru a exista o acaparare de teren trebuia ca, din terenul cumpărat de către reclamanți să lipsească în mod efectiv o suprafață care să se regăsească în terenul stăpânit de către pârâți, iar în speța dedusă judecății, reclamanții stăpânesc în fapt o suprafață de teren mai mare decât în actele lor de proprietate, în timp ce pârâții stăpânesc o suprafață egală cu cea arătată în certificatul de moștenitor.
Instanța a mai apreciat că, chiar dacă expertul a arătat în expertiza întocmită că terenul găsit în plus la reclamanți nu poate fi luat în considerație, în cauză nu s-a făcut dovada deposedării reclamanților de către pârâți și nici dovada schimbării amplasamentului hotarului despărțitor.
De asemenea, s-a respins și cererea privind demolarea construcției anexă întrucât nu s-au făcut dovezi că ar fi construită pe terenul reclamanților ci, dimpotrivă, pe terenul pârâților, pe amplasamentul unei alte construcții mai vechi.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, care au arătat că instanța de fond nu a analizat în mod corect și obiectiv probele dosarului, dând acestora o interpretare eronată și nici concluziile raportului de expertiză, apreciind că nu s-a făcut dovada deposedării de către pârâți și nici dovada schimbării amplasamentului hotarului despărțitor.
Prin decizia civilă nr. 472 din 26 octombrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul declarat de reclamanții și, a schimbat sentința civilă nr.1452/12.04.2007 a Judecătoriei Târgoviște, în sensul că a admis în parte acțiunea și a stabilit linia de hotar pe amplasamentul identificat în varianta B a
raportului de expertiză, obligând pârâții să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 18 teren ocupat de aceștia reclamanților și a respins capătul de cerere privind demolarea construcției.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Dâmbovițaa reținut că în mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea și a stabilit linia de hotar pe actualul amplasament, respingând cererea reclamanților privind revendicarea și obligarea pârâților la demolarea construcției.
A apreciat instanța de apel ca fiind fondate motivele de apel invocate de reclamanți, deoarece din probele administrate în cauză a rezultat că linia de hotar dintre proprietățile părților s-a modificat, urmare a acaparării de către pârâți a suprafeței de 18, aspect constatat de către expert prin raportul de expertiză în varianta
Tribunalul Dâmbovițaa mai apreciat că trebuiau coroborate constatările din raportul de expertiză cu înscrisurile depuse de părți, respectiv actul de vânzare-cumpărare privind lățimea la drum a terenului reclamantului de 21 și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, iar prin omologarea variantei A din raportul de expertiză, instanța de fond a stabilit în mod greșit linia de hotar pe același amplasament, cu toate că din probele administrate în cauză a rezultat o acaparare a suprafeței de 18
Împotriva deciziei civile nr.472/16.10.2007 a Tribunalului Dâmbovița au formulat recurs pârâții, G și, înregistrat la această instanță sub nr. 2997/120/9.01.2008.
Un prim motiv de recurs este acela că în mod greșit Tribunalul Dâmbovița la termenul din 22.10.2007 a calificat calea de atac împotriva sentinței civile nr.1452/2007 a Judecătoriei Târgoviște ca fiind apel.
Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art.17 și art.2821Cod pr. civilă, cererea principală fiind acțiunea în revendicare, evaluabilă în bani, soluția pronunțată fiind atacabilă cu recurs.
Al doilea motiv de recurs este acela că Tribunalul Dâmbovițaa încălcat dispozițiile art. 480 și urm. Cod civil.
În acest sens, recurenții precizează că potrivit planului de amplasament și raportului de expertiză stăpânesc suprafața de teren conform actelor de proprietate, iar reclamanții stăpânesc o suprafață mai mare decât cea trecută în actele de proprietate.
Prin urmare, nu poate fi vorba de o acaparare a terenului reclamanților.
În drept, recurenții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 5 și 9 Cod pr.civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale în materie, urmează să admită recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la primul motiv de recurs, acesta este nefondat, prezentul litigiu fiind susceptibil atât de calea de atac a apelului cât și a recursului.
Astfel, chiar dacă reclamanții au solicitat la punctul unu din acțiune revendicarea suprafeței de 25 teren și la punctul trei stabilirea liniei de hotar, capătul principal al acțiunii este grănițuirea.
Prin urmare, nu se poate solicita revendicarea unei suprafețe de teren până nu se stabilesc mai întâi limitele proprietăților, deci grănițuirea lor. Astfel, grănițuirea
este capătul principal al unei astfel de acțiuni iar revendicarea capătul accesoriu, grănițuirea nefiind evaluabilă în bani.
Cu privire la motivul doi de recurs, analizând totalitatea probatoriilor administrate (acte, interogatorii, martori, expertiză), Curtea constată că acesta este fondat.
Conform actelor depuse la dosar, terenul proprietatea reclamanților este de 600, cel al pârâților este de 400
Potrivit raportului de expertiză completare ing., reclamanții dețin în prezent 663 și pârâții 405
Dacă s-ar considera că cei 63 deținuți în plus de către reclamanți, nu au legătură cu terenul în litigiu, respectiv cu cei 600 din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3261/6.06.1986 a notariatului de Stat al Județului D, tot nu se poate vorbi de o acaparare de teren, cât timp pârâții dețin în plus numai 5, față de 25 revendicați.
Această diferență minoră poate rezulta ca urmare a aparatelor topo folosite la măsurători (în prezent s-au folosit aparate de mare precizie, iar în trecut s-a folosit ruleta).
Pe de altă parte, trei martori din cei patru audiați în cauză au precizat că noua construcție din cărămidă este fixată pe același amplasament (amplasamentul vechi).
Ca atare, cum reclamanții au precizat că pârâții le-au acaparat 25 din terenul acestora, în cauză nu s-a demonstrat o astfel de acaparare.
Astfel, cum bine a motivat prima instanță, reclamanții figurează cu mai mult teren decât în actele de proprietate, iar schimbarea amplasamentului hotarului despărțitor nu s-a dovedit.
Așa fiind, Curtea, văzând și dispozițiile art.304 pct.9, al.312(1) (2) (3) Cod pr.civilă va admite recursul.
Va modifica în tot decizia civilă nr. 472 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și va menține sentința civilă nr. 1452/12.04.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
În baza disp. art. 274 Cod pr.civilă va obliga pe intimații-reclamanți și să plătească recurenților-pârâți, G și, suma de 700 lei cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții, G și, toți domiciliați în comuna,-, județul D, împotriva deciziei civile nr.472 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în comuna,-, județul D și în consecință:
Modifică în tot decizia civilă nr. 472 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și menține sentința civilă nr. 1452/12.04.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Obligă intimații-reclamanți și să plătească recurenților-pârâți, G și, suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RD/VM
3 ex/14.02.2008
nr.2989/2006 Judec.Târgoviște
nr- Trib.
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Rodica Duboșaru
