Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/
Ședința publică din 15 iunie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.170/2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Municipiul A prin Primar, și - SRL A, pentru acțiune în revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții apelanți și avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Apelul a fost declarat în termenul legal și este timbrat cu suma de 4,1 lei taxă judiciară de timbru.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se comunică 1 ex. de pe întâmpinările depuse la dosar cu reprezentanta reclamanților apelanți care solicită acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.
Curtea, respinge cererea de amânare formulată în cauză și lasă cauza la a doua strigare.
cauza la a doua strigare, se prezintă pentru pârâta intimată - SRL A, avocat - în substituirea avocat, după care, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamanților apelanți, avocat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, la Tribunalul Arad, pentru motivele invocate în scris la dosar pe care le reiterează și oral, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate - SRL A, avocat - în substituirea avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, conform întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Arad la 25 iunie 2008, reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Municipiul A reprezentat prin Primar, și - SRL, au solicitat instanței să se constate nevalabilitatea titlului Statului Român de preluare a imobilului situat în A,-, jud. A, înscris în CF 11554 A nr. top 33.34/2/b/2/a; să oblige pârâta de ordinul 3 să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul; să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară 11554 A nr. top 33.34/2/b/2/a, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților, cu îndrumarea A la efectuarea cuvenitelor mențiuni în temeiul art. 54 din Legea nr.7/1996, cu cheltuieli de judecată.
Reclaman ții și-au motivat acțiunea prin aceea că, imobilul din A,- a fost proprietatea reclamanților dobândită prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11209 din 14.11.1967. Prin decizia 108 din 1982 Comitetului Executiv - Biroul permanent al Consiliului Popular al Județului A, în baza Decretului nr.223/1974, ca urmare a plecării din țară a reclamantului, s-a dispus preluarea în proprietatea Statului Român a cotei sale de proprietate și cota de 226/543 mp teren. Prin decizia 77 din 1983 s-a dispus preluarea de către stat în baza aceluiași decret și a cotei de proprietate a reclamantei înscrisă în CF 11554 A cu nr. top 33.34/b/b/2/a, imobil compus din casa cu nr. 43 și teren 543.
În privința titlului de proprietate al Statului Român asupra imobilului, reclamanții au arătat că acesta nu este valabil, iar art. 6 alin. 3 din Legea nr.213/1998, stabilește competența instanțelor judecătorești de a stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului de preluare a statului.
Titlul de preluare în proprietate a imobilului de către stat este valabil numai dacă preluarea s-a realizat "cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Normele metodologice din 7 martie 2007 de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobată prin HG nr.250/2007, la pct. 1.4 lit. b prevăd că preluarea a fost abuzivă și în cazul în care preluarea s-a făcut cu plată, iar la data apariției HG nr.250/2007, calea procedurii administrative prevăzute de Legea nr.10/2001 era de mult închisă. Art. 6 alin. 1 din Legea nr.213/1998 stabilește că " parte din domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ - teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
2 al art. 6 din aceiași lege prevede că " Bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obișnuite prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație"în virtutea art. 21 din Constituție, reclamantul are dreptul de a se adresa instanței și de solicita verificarea valabilității titlului în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea Statului Român.
Decretul nr.223/1974 contravine Constituției din 1965 în vigoare la dat apariției decretului, care la art. 36 prevedea ocrotirea casei de locuit și terenul pe care se afla aceasta; dreptul de proprietate era garantat prin art. 8 al Declarației Universale a Drepturilor Omului și art. 3 al Tratatului de de la, cât și de art. 480, 481 Cod civil.
Art. 2 alin. 2 din Legea nr.10/2001"Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlul valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării" și art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998"Bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate, de foștii proprietari sau de succesorii acestora".
Imobilul a fost preluat abuziv de stat cu încălcarea atât a dispozițiilor constituționale în vigoare și a tratatelor internaționale la care România era parte, respectiv cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data preluării, și ca atare nu intra sub incidența Legii nr.112/1995 și nu putea face obiectul vânzării - cumpărării către pârâta, care la rându-i, l-a înstrăinat pârâtei - SRL, respectiv imobilul a făcut obiectul unui act juridic cu titlu oneros, buna credință a cumpărătorilor devine înlocuită prin prisma efectelor principiului resoluto jure dentis resolvitur jus accipientis.
Reclamanții au învederat instanței că nu au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, prin urmare sunt îndrituiți a formula prezenta acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, cât și dreptul comunitar, respectiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Art. 2 din Legea nr.10/2001, conține regula de drept cu valoare de principiu în materie, potrivit căruia persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, prin urmare în favoarea reclamanților operează dispozițiile art. 480 și următoarele din Codul civil.
Reclamanții au invocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 16.11.1967, când au dobândit proprietatea, față de pârâta de ordinul 2, care au cumpărat imobilul de la stat care nu a avut calitatea de proprietar în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, situație în care nu putea fi vândut chiriașei în baza Legii nr.112/1995 pârâta a cumpărat de la un neproprietar care a preluat fără titlu legal imobilul reclamanților.
Principiul potrivit căruia " Nulitatea actului juridic inițial atrage și nulitatea actului subsecvent"este aplicabil, astfel că s-a solicitat admiterea acțiunii sub toate capetele de cerere inclusiv față de pârâta de ordinul 3 - SRL.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 21, 44, HG nr.250/2007 pct. 1.4 lit. b, art. 480, 481 Cod civil, art.2 din Legea nr.10/2001, art. 6 alin. 2,3 din Legea nr.213/1998; art. 34 lit. a din Legea nr.115/1938, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, art. 6 din Convenție.
Pârâtul Municipiul A reprezentant de Primar, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată, iar pe cale de excepție a solicitat să constate lipsa calității procesuale active a reclamanților, ca o condiție generală ca o persoană să poată deveni parte în procesul civil.
Pârâtul a învederat că atunci când se pune în discuție calitatea procesuală a unei persoane, se impune analiza titlului legal care îndreptățește persoana să fie parte în proces, respectiv acel legitimatio ad causam. Astfel, se va analiza existența identității între persoana reclamantă și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății.
S-a invocat de către pârât și excepția tardivității cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare înscris în CF nr. 11554 A sub II. 11 în anul 1996 și a Ordinului Prefectului Județului A cu nr. 254/2004 de sub II.12 din anul 2004 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6243/2006 de sub II. 16 pentru imobilul din A,- cu nr. top 33.34/2/2.a, raportat la prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr.10/2001 și prescripția dreptului de a solicita rectificarea încheierii de carte funciară cu nr. 1783/04.03.1982 de sub II.7 și 8, încheierii nr. 1358/12.02.1983 de sub II. 9 și 10 A, în sensul radierii pârâtului de gradul I, precum și a încheierii de sub II. 11 cu nr. 13043/13.11.1996 din coala de CF 11554
Pe fond, pârâtul a susținut că reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat de către stat ca urmare a plecării din țară a reclamantului. Prin decizia 77 din 1983 s-a dispus preluarea de către stat, în baza aceluiași decret, cota de proprietate a reclamantei compusă din casă și teren de 543 mp.
Pârâta - SRL A, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Prin întâmpinare se invocă practica Inaltei Curți de Casație și Justiție care a fost consecventă în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, acțiunile în revendicare fondate pe dreptul comun sunt inadmisibile. Această practică este susținută chiar de dispozițiile art. 6 al.2 din Legea nr. 213/1998.
Prin sentința civilă nr. 8489 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Arads - declinat în favoarea Tribunalului Arad acțiunea civilă formulată de reclamanți.
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în revendicare al cărui obiect are o valoare de peste 500.000 lei, astfel că în condițiile reglementate de art. 2 pct.1 lit.b pr.civ. competența de soluționare revine în prima instanță tribunalului.
Prin sentința civilă nr.170/2.04.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâților Statul Român reprezentat de Municipiul prin Primar, și - SRL A, pentru constatarea nevalabilității titlului statului, obligarea pârâtei de ordinul 3 să lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF nr.11554 A, nr.top.33.34/2/b/2/a și restabilire situație anterioară de CF și efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei - SRL 3500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că:
Imobilul situat în A,-, a fost dobândit de reclamanți cu titlu de cumpărare, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11209 din 12 noiembrie 1967. Prin decizia nr.108/1982, fostul Consiliul Popular al Județului A - Comitetul Executiv - Biroul permanentă a preluat imobilul în proprietatea statului conform Decretului nr.223/1974, ca urmare plecării din țară a reclamantului.
Astfel, art.1 din Legea nr.10/2001 prevede că "imobilele preluate în mod abuziv de la stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.149/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură în condițiile prezentei legi și art. 2 al.1 lit.d, conform căruia în sensul prezentei legi, prin imobilele preluate în mod abuziv se înțelege " orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil", astfel cum este definit la art. 6 al.1 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia la modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin imobilele preluate de la stat în perioada de referință se înțelege și imobilele preluate în baza Decretului nr.223/1974.
Câtă vreme s-a adoptat Legea nr.10/2001 care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restituii în natură persoanelor îndreptățite nu se poate aprecia că legea specială derogatorie de la dreptul comun s-ar putea aplica în concurs cu aceasta.
Legea specială se referă atât la imobile preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditorii cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute ( art. 7 al.1, al 5, art. 18 lit.c, art. 20 al.2 ).
Invocarea de către reclamantă a nevalabilității titlului Statului, ținând cont de finalitatea acțiunii prin care se urmărește restituirea imobilului din litigiu trebuie analizată și prin prisma dispozițiilor art. 6 al.2 din Legea nr.213/1998 care prevede că imobilele preluate fără titlu legal pot fi revendicate de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație. Ori Legea nr.10/2001 reglementează toate măsurile reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, oferind astfel o gamă mai largă de măsuri reparatorii față de acțiunea în revendicare.
Pe de altă parte Legea nr.10/2001 instituie atât o procedură prealabilă dar și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv.
Prin dispozițiile sale, Legea nr.10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție dus perfecționări sistemului reparatoriu subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
În acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituțională a României privind domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 și buna-credință a cumpărătorului chiriaș se constată că această lege în limitele date de dispozițiile art. 6 al.2 din Legea nr.214/1998 constituie dreptul comun în materia retrocedării în natură sau în echivalent a imobilelor preluate de stat cu sau fără titlu valabil în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De altfel, în scopul unificării practicii judiciare în materie prin decizia în interesul legii din 9 iunie 2008 Inaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că, concursul dintre legea specială, Legea nr.10/2001 și legea generală, dreptul comun în materie se rezolvă în favoarea legii speciale chiar dacă aceasta nu este prevăzută expres în legea specială.
În cazul în care se sesizează neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate, prioritate care poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun numai în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În speță, imobilul a fost vândut încă din anul 1996 de către stat - chiriașei -cumpărătoare pârâta, care l-a rândul său, l- înstrăinat cu titlu oneros pârâtei - SRL, astfel că ne aflăm în situația de excepție prevăzută de decizia în interesul legii care potrivit art.315 pr.civilă este obligatorie pentru toate instanțele.
În cazul în care s-ar admite acțiunea în revendicare, s-ar aduce o atingere gravă actelor juridice încheiate cu bună-credință care nu au fost desființate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se constate nulitatea titlurilor și totodată s-ar periclita securitatea raporturilor juridice și a circuitului civil în condițiile în care imobilul a intrat în proprietatea pârâtei începând din anul 1996.
În acest context, este evident că formularea capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului nu poate fi apreciată ca o cerere principală de sine stătătoare dat fiind faptul că vizează constatarea inexistenței unui drept în patrimoniul statului, iar celelalte două cereri vizează revendicarea imobilului în litigiu și rectificarea cărții funciare care presupune realizarea dreptului și așa cum, s-a precizat nu se poate soluționa decât în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001, în care se analizează și titlul de preluare.
În altă ordine de idei, reclamanta a formulat un petit distinct privind nulitatea absolută a actelor subsecvente de înstrăinare a imobilului încheiate în condiții de legalitate, astfel că nu pot invoca principiul resoluta jure dantis resolvitur jus occipientes, câtă vreme așa cum s-a menționat, nu s-a constatat nulitatea celor 2 contracte de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar pe de altă parte, art.45 al.5 din Legea nr.10/2001 prevede că indiferent de cauza de nulitate și indiferent dacă imobilul a fost preluat de către stat cu sau fără titlu valabil, acțiunile în anulare - constatarea nulității actelor de înstrăinare se prescrie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Prin urmare chiar și în condițiile în care ar fi formulat un astfel de petit prin acțiunea introductivă este evident că termenul special de prescripție s-a împlinit cu mult anterior.
Referitor la petitul rectificare a CF, temeiul de drept invocat de reclamantă - art. 34 lit. a din Decretul-Lege nr.115/1938, nu este aplicabil având în vedere că vizează ipoteza în care înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea nu au fost valabile.
Din moment ce înscrierea succesivă a dreptului de proprietate al pârâtei și al pârâtei - SRL și titlurile în baza cărora s-a efectuat sunt perfect valabile, reclamanta nu mai poate invoca aceste dispoziții legale.
De altfel, în cazul pârâtei - SRL sunt incidente și dispozițiile art.33 din Decretul-Lege nr.115/1938 care constituie aplicare particulară a principiului validității aparentei de drept, ținând seama de faptul că la data la care a cumpărat imobilul, pârâta era proprietară tabulară, și nu era afectată de nici o interdicție sau restricție legală de înstrăinare.
Conchizând, reclamanta, care nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, nu are deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil.
Existența unei proceduri speciale în care dreptul de proprietate poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest scop, nu constituie prin ele însele încălcări a dispozițiilor art.21 al.2 din Constituția României, art. 6 din, invocate de reclamantă, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării în termen scurt a unor situații litigioase și asigurării pe această cale a securității juridice a circuitului civil.
Adoptarea unei reglementări speciale derogatorii de la dreptul comun cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare nu încalcă art.6 din Convenție în situația în care, calea oferită de legea specială pentru valorificarea drepturilor pretinse este efectivă și asigură plenitudine, de jurisdicție.
Măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoana îndreptățită care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea cererii de restituire, ori de atacare a unor acte lovite de nulitate sunt în acord cu cerințele prevăzute de art. 1 din primul Protocol, precum și cu practica în materie a
În consecință acțiunea reclamantei a fost respinsă.
Impotriva sentinței civile nr.170/2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, reclamanții și au declarat apel, în termenul legal, la data de 7 mai 2009, solicitând, în principal, în temeiul art.297 alin.1 pr.civ. admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul admiterii acțiunii civile în revendicare, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului, reclamanții au susținut că au formulat prezenta acțiune civilă în revendicare și constatarea nevalabilității titlului statului, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun - art.480 civ. întrucât acțiunea în revendicare este imprescriptibilă, poate fi promovată oricând și nici un articol din cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu interzice promovarea unei acțiuni civile în revendicare pe calea dreptului comun.
Apelanții susțin că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 la pct.1 lit.B arată că preluarea imobilelor cu plată în temeiul Decretului nr.223/1974 nu a fost abuzivă, sens în care procedura administrativă declanșată pe Legea nr.10/2001 a fost de respingere a notificării, astfel că reclamanții nu pot avea deschisă calea procedurii speciale reglementată de Legea nr.10/2001, ipoteză în care ei pot promova acțiunea civilă în revendicare de drept comun.
Pentru aceste motive, în temeiul art.282 - 298.pr.civ. raportat la art.480-481.civ. și Constituția din 1965, reclamanții au solicitat admiterea apelului.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pentru termenul de judecată din 15.06.2009 (fila 11 dosar), intimata - SRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, subliniind că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă în revendicare de drept comun promovată de reclamanți, în raport de dispozițiile art.46 alin.4 din Legea nr.10/2001 republicată și completată prin Legea nr. 1/2009, care în prezent statuează că "persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi (Legea nr.1/2009) se aplică cu prioritate".
In acest context, în mod corect susține intimata, tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților, nemaiimpunându-se examinarea petitului privind valabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, petit care se circumscrie celui în revendicare imobiliară.
Examinând apelul, prin prisma motivelor invocate de reclamanți, în raport de actele depuse la dosar, obiectul acțiunii, temeiul de drept și dispozițiile art.282, 296 raportat la art.480-481.civ. și art.6 din Legea nr.213/1998, Curtea constată apelul întemeiat pentru următoarele considerente:
Imprejurarea că reclamanții au apelat sau nu la dispozițiile legii speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv (Legea nr.10/2001 modificată și completată ulterior), nu este de natură a conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la acțiune în temeiul legii speciale. In concret, reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a obține măsuri reparatorii pe calea procedurii speciale a Legii nr.10/2001.
Această lege nu reprezintă decât o alternativă pentru persoanele care revendică imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, cărei procedură s-a constatat a fi în multe cazuri ineficientă, fapt reținut și constatat și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, în cazurile privind România (, ).
Dreptul de proprietate, ca drept fundamental al omului, este garantat, atât de legislația internă, prin Constituție și Codul civil, cât și de cea internațională, prin art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Acest drept ar fi încălcat reclamanților prin menținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii civile în revendicare de drept comun, pe care, aoc onsidera inadmisibilă ar echivala și cu încălcarea dreptului la un proces efectiv, un alt drept fondamental al omului, consacrat prin art.13 din Convenție, care prevede dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv unei instanța naționale atunci când i s-a încălcat un drept sau o libertate recunoscută de Convenție, precum și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil consacrat prin art.6 din Convenție.
In raport de aceste considerente, Curtea constată că în mod nelegal instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă în revendicare imobiliară formulată de reclamanți în întemeiată pe dispozițiile art.480 - 481.civ. și art.6 alin.2 și 3 din Legea nr.213/1998, astfel că în baza art.296 pr.civ. va admite apelul, va desființa sentința civilă apelată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.170/2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pentru acțiune în revendicare imobiliară.
Desființează sentința civilă apelată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare, pe fond, la aceeași instanță, Tribunalul Arad.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 iunie 2009.
PRESEDINTE, Ptr.JUDECATOR,
- - - -
-aflată în concediu de odihnă-
VICEPREȘEDINTE C DE APEL,
GREFIER,
- -
Red.: /03.07.2009
Dact. // 7 ex./03.07.2009
Inst.fond.: jud.
Se comunică:
-recl.apel. - -cu domiciliul procedural ales în A, str. - nr.6,.1,
Jud.A - la avocat
- idem
-pâr.int. -Statul Român reprezentat de Municipiul A prin Primar -A, Bd.-
-.75, jud.
- -A, str.- nr.23, jud.
-- SRL A-A, str.- nr.23, jud.
-sediul procedural ales în A,-,.3,jud.A-
la Cabinete Avocat ", "
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Erica Nistor
