Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1698/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1698/
Ședința publică din 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul în Tg. M, str. -, nr. 102, jud. M, împotriva deciziei nr. 45/A din 25 august 2000, pronunțată de Curtea de Apel Tg- M în dosarul nr.960/2000/
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 2009, când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 10 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.45/A din 25.08.2000 a Curții de Apel Tg.-M, pronunțată în dosarul nr.960/2000 s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.207 din 20 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 1568/2000.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că un prim fine de neprimire al cererii reclamanților este cel referitor la calitatea procesuală pasivă a Consiliului Județean M de a reprezenta Statul Român, în situația în care imobilul revendicat aparține domeniului privat al Municipiului Tg.-
Curtea de Apel Târgu -M a mai reținut că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, întrucât prin Hotărârea nr.72/1996 a Comisiei Județene M pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru imobilul din Tg.-M, nr.18 s-au acordat reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat recurs, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanța, în baza rolului activ, trebuia să introducă în cauză Primăria Tg.-M, care este proprietarul actual al imobilului revendicat.
Recurenții au mai arătat că deși există o hotărâre prin care li s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul revendicat, cererea de revendicare nu este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât au refuzat încasarea despăgubirilor bănești acordate. Totodată, recurenții au precizat că au urmat și procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Pe parcursul judecării recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus de mai multe ori suspendarea judecării cauzei, la solicitarea recurenților, până la soluționarea litigiului în baza Legii nr.10/2001.
Intimatul Statul Român, prin Consiliul Județean M, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, pe de o parte, bunul se află în proprietatea unității administrativ teritoriale, iar pe de altă parte, reprezentarea Statului Român nu o face Consiliul Județean M în astfel de litigii.
Prin decizia nr.394 din 24 ianuarie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Tg.-M în vederea soluționării recursului având în vedere modificările codului d e procedură civilă intervenite în privința competenței materiale a instanței supreme.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg.-M la data de 12 martie 2008 sub nr-.
La data de 14 mai 2008 s-a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului de către, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de reclamanți.
În motivarea cererii de intervenție, intervenientul a arătat că imobilul revendicat de reclamanți a fost proprietatea tatălui său, al cărui moștenitor este, astfel că întregul imobil situat în Tg.-M, nr. 18, clădire monument, sub denumirea "Casa " a fost proprietatea intervenientului, pentru care a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, iar litigiul este pe rolul instanțelor de judecată.
Intervenientul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul Județean M, precum excepția autorității lucrului judecat, aceasta din urmă fiind argumentată prin faptul că reclamanții au urmat și procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, iar cererea lor a fost respinsă.
La data de 06.10.2009 s-a formulat o cerere de intervenție în interes propriu de către, în calitate de unică moștenitoare a defunctului, decedat la data de 28.10.2008, prin care a arătat că înțelege să continue cererea de intervenție formulată de autorul său.
Față de împrejurarea că o cerere de intervenție principală în interes propriu este inadmisibilă în recurs, în raport de motivele invocate în susținerea acesteia, Curtea, fiind obligată în baza rolului activ să interpreteze o atare cerere nu după denumirea pe care i-o dă partea,ci în raport de conținutul acesteia și în sensul în care produce efecte juridice, a calificat această cerere ca fiind manifestarea de voință a succesoarei intervenientului, de a continua acțiunea autorului său, așadar operând o transmitere a calității procesuale.
Prin încheierea din data de 03 2009 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie, pentru considerentele arătate în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prin aceeași încheiere instanța a respins ca neîntemeiată și excepția autorității lucrului judecat invocată de intervenient, precum și celelalte cereri formulate de recurenți pe parcursul judecării recursului, aspecte care nu vor fi reiterate în prezenta hotărâre, pentru considerentele deja expuse.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar constată că recursul promovat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată de către reclamanții, și, în calitate de moștenitori ai defunctului, decedat la data de 23.02.1988, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Județean M restituirea în natură a imobilului situat în Tg.-M, nr.18, evidențiat în CF nr.800/II, transcris în CF nr. 381 cu nr. top. 658, 659,659/1.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul a fost ilegal naționalizat de la antecesorul acestora, în baza Decretului nr.92/1950.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 480 din Codul civil, art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 213/1998, art. 1 din HG nr. 11/1997.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului intimat, Curtea constată că potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public, iar asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.
Potrivit art.81 din Legea nr.69/1991, în vigoare la momentul promovării acțiunii de către reclamanți, domeniul privat al unităților administrativ teritoriale este alcătuit din bunurile aflate sau intrate în proprietatea lor, prin căile și mijloacele prevăzute de lege, cu excepția celor enumerate la art.80 din același act normativ.
Astfel, cum în mod legal au reținut prima instanță și instanța de apel, imobilul în litigiu având destinația de locuință și fiind închiriat unei terțe persoane face parte din domeniul privat al Municipiului Tg.-M, iar regimul juridic aplicabil este cel de drept comun.
În această situație, calitate de pârât în cauză avea unitatea administrativ-teritorială, reprezentată de primar, iar nu statul R, prin consiliul județean. Cum această parte nu a fost chemată în judecată, în mod legal instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea, constatând că Statul Român prin Consiliul Județean M nu avea legitimare procesuală pasivă în cauză.
Argumentele recurenților referitoare la faptul că instanța, în baza rolului activ trebuia să pună în discuția părților și să introducă în cauză alte părți în calitate de pârâți nu pot fi primite, întrucât potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă, persoanele care sunt introduse într-un proces în curs de desfășurare și care devin părți, sunt terți care pot participa la procesul civil numai în una din formele expres prevăzute, respectiv una din formele de intervenție voluntară sau forțată.
Prima instanță a analizat acest aspect și a constatat în mod legal că prin niciuna din formele de intervenție forțată reglementate de Codul d e procedură civilă nu poate fi introdusă în cauză o altă persoană în calitate de pârât.
Pe de altă parte, cadrul procesual sub aspectul părților între care se stabilesc raporturile juridice procesuale, este fixat de reclamant prin indicarea în cererea de chemare în judecată a persoanei împotriva căreia își formulează pretenția.
Rolul activ al judecătorului în procesul civil, din perspectiva dispozițiilor art.129 alin.4 din Codul d e procedură civilă, care prevăd că judecătorul poate să ceară părților explicații cu privire la situația de fapt și motivarea în drept invocate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor, precum și să pună în discuția părților a oricăror împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt cuprinse în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare, are în vedere împrejurările de fapt sau de drept care se înscriu în limitele cadrului procesual, sub aspectul obiectului și al persoanelor între care s-a stabilit raportul juridic procesual, trasat deja de părți. Textul legal menționat vizează așadar fundamentul pretențiilor și apărărilor formulate, prin care s-a fixat cadrul procesual. Dacă s-ar pune în discuție posibilitatea reclamanților de a solicita introducerea unui terț în proces, în calitate de pârât, ar exista riscul de a se considera această atitudine a judecătorului ca o pronunțare implicită cu privire la soluția ce urmează a fi dată, în urma dezbaterilor pe fond, în speță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât. Din perspectiva dispozițiilor legale menționate, punerea în discuția părților a unor împrejurări de fapt sau de drept de natură să ducă la dezlegarea pricinii trebuie să aibă loc sub forma unor simple ipoteze fără a se restrânge cu nimic drepturile procesuale ale părților ce decurg din principiul disponibilității și fără a se anticipa soluția care ar urma să se dea în final, după analiza tuturor susținerilor și probelor.
Rolul activ al judecătorului nu poate fi analizat făcându-se abstracție de principiul disponibilității, judecătorul fiind ținut să respecte cadrul procesual trasat de părți, astfel că instanța nu poate să introducă din proprie inițiativă un terț în proces, neexistând niciun text de lege care să îi confere acest drept.
În raport de împrejurarea că deși instanța de apel a respins calea de atac promovată de reclamanți, constatând că în mod legal prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea pe acest considerent, a analizat și pe fond cererea de chemare în judecată, Curtea constată că prin Hotărârea nr.172 din 01.11.1996 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.112/1995 s-a respins cererea formulată de de restituire în natură a imobilului revendicat în prezenta cauză, întrucât imobilul nu era liber și s-a dispus acordarea unor despăgubiri în cuantum de 28.474.901 lei. Reclamantul a contestat această hotărâre, însă cererea sa a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2975 din 11 martie 1997 Judecătoriei Tg.-M, decizia civilă nr. 1056 din 22 octombrie 1997 Tribunalului Mureș și încheierea nr. 393/R din 04 mai 1998 Curții de Apel Tg.- Prin urmare, la data de 04 mai 1998 această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă.
Astfel cum rezultă din adresa nr.14921 din 24.07.2002 emisă de DGFP M (fila 41) reclamantul a refuzat să primească suma stabilită prin hotărârea mai sus menționată, astfel că nu s-au achitat despăgubirile conform Legii nr.112/1995.
Reclamanții recurenți au urmat și procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, iar prin dispoziția nr.866 din 28 iunie 2002 (fila 98) s-a respins cererea acestora privind restituirea în natură a cotei de parte din imobilul situat în Tg.-M, nr.18.
S-a reținut că potrivit copiei anexei la Decretul nr. 90/1950 eliberat de Arhivele Statului (fila 37) imobilul în litigiu a fost naționalizat de la, însă din cărțile funciare nu rezultă că acesta și-a întabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil, iar convenția încheiată între și la data de 07.03.1950 nu constituie decât o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, un antecontract, care nu s-a mai perfectat prin încheierea în formă autentică și înscrierea în cartea funciară.
Această dispoziție a făcut obiectul contestației întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, care a fost respinsă prin sentința civilă nr.198 din 14 martie 2003 Tribunalului Mureș (filele 99-100). Prin decizia nr.3147 din 29 septembrie 2004 Curții de Apel Craiova (filele 212-215) s-a respins apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri, decizia fiind irevocabilă prin decizia nr.439 din 22 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție (filele 261-263), prin respingerea recursului.
Instanța Supremă a stabilit prin această hotărâre că menționarea în anexa Decretului nr.92/1950 că imobilul în litigiu s-a naționalizat de la nu face dovada dreptului de proprietate al acestuia. De asemenea, cu referire la convenția de vânzare-cumpărare constatată prin înscrisul sub semnătură privată depus de reclamanți, Înalta Curtea reținut că aceasta nefiind încheiată în formă autentică nu are decât natura juridică a unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, or, dovada dreptului de proprietate în Transilvania se face cu cartea funciară, în temeiul Decretului Lege nr.115/1938, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară având efect constitutiv. Față de aceste aspecte, Înalta Curtea stabilit în mod irevocabil faptul că defunctul nu a avut calitatea de proprietar al imobilului, iar reclamanții nu au calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul dispozițiilor art.3 lit.a și art.4 alin.2 din Legea nr. 10/2001.
Chiar dacă, așa cum am arătat anterior, nu există autoritate de lucru judecat între acest din urmă litigiu și prezenta cauză, întrucât nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, reclamată de dispozițiile art.1201 din Codul civil, decizia nr. 439/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se impune a fi respectată, având în vedere efectul substanțial al hotărârii judecătorești, cu atât mai mult cu cât reclamanții au fost părți în acel litigiu și decizia menționată le este opozabilă.
Astfel, puterea de lucru judecat nu se confundă cu efectul substanțial al actului jurisdicțional, acesta din urmă presupunând modificarea situației juridice dintre părțile din litigiu prin aplicarea regulii de drept la împrejurări de fapt.
Față de aceste considerente, în prezenta cauză, Curtea nu mai poate analiza natura juridică și efectele contractului de vânzare cumpărare încheiat între și la data de 07.03.1950, ori a calității de proprietar a defunctului și îndreptățirii reclamanților recurenți, în calitate de moștenitori ai acestuia, de a obține restituirea în natură a imobilului revendicat, întrucât, pe de o parte, cererea reclamanților s-a făcut în contradictoriu cu o persoană lipsită de legitimare procesuală pasivă, iar pe de altă parte, întrucât aceste chestiuni se impun în baza deciziei nr. 439/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin efectul substanțial al hotărârii judecătorești. Din această perspectivă Curtea va înlătura argumentele recurenților pe aceste chestiuni.
Totodată, Curtea constată că a solicitat restituirea imobilului situat în Tg.-M, nr.18, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată, conform certificatului de grefă de la fila 41.
Față de aceste considerente, constatând că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, în temeiul prevederilor art.312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.45/A din 25.08.2000 pronunțată în dosarul nr. 960/2000 al Curții de Apel Târgu -
Având în vedere că recursul reclamanților urmează a fi respins și constatând că intimatul nu a căzut în pretenții, apărarea formulată de terțul intervenient urmează a fi considerată utilă, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.53 și urm. din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite cererea de intervenție principală accesorie formulată de și continuată de, în favoarea intimatului Statul Român, prin Consiliul Județean
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul în Tg-M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr.45/A din 25 august 2000 pronunțată de Curtea de Apel Tg-M, în dosarul nr.960/2000.
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul și continuată de, în interesul intimatului Consiliul Județean M, ca reprezentant al Statului Român.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
GREFIER
Red.
Tehnored.
11 exp.
18.11.2009
Jud.fond:
Jud.apelA.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
