Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.17
Ședința publică din data de 15.01.2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
- - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamantul, domiciliat în C,-, -A,. B,. 22, județul C și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, cu sediul în C,-, -. C, parter,. 43, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1470 din 14 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăUNIVERSITATEA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, personal și asistat de dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 26.10.2007, depusă la dosar și intimata pârâtă Universitatea C prin d-na consilier juridic, în baza delegației nr. 12010 din 10.12.2007, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Fiind întrebate, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de fomulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului - reclamant, avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului, apreciind că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică.
Precizează apărătorul recurentului că un prim aspect supus controlului instanței de recurs îl reprezintă interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin.1 lit.B(a) din nr.HG518/1995 cu raportare la disp.art.3 alin.1.
Arată reprezentantului recurentului că așa după cum se poate observa, prin cele două dispoziții emise de Rectorul Universității s-a dispus deplasarea reclamantului la cele două simpozioane din străinătate în baza invitației primite de acesta. Potrivit textului art. 3 alin.1 din HG 518/1995 " deplasarea unor delegați în străinătate, pe bază de invitație primită din partea unor organizații sau a altor parteneri externi, cu suportarea integrală sau parțială de către aceștia a cheltuielilor, poate avea loc numai cu aprobarea prealabilă a unității trimițătoare.
Precizează apărătorul recurentului că pârâta avea dreptul de dispoziție exclusivă conferit de lege, de a aproba sau nu această deplasare a pârâtului, drept de care nu a uzat însă, încuviințând deplasarea, dar condiționat de neplata cheltuielilor de deplasare, cazare și diurnă stabilite prin același act normativ.
Consideră apărătorul recurentului că nu poate fi primită susținerea instanței de fond că i s-a pus în vedere reclamantului că nu va fi susținut financiar anterior deplasării, întrucât aceasta ar echivala cu o lipsă de aprobare a unității trimițătoare ca reclamantul să se deplaseze în interesul acesteia.
Totodată arată că nu poate fi luată în considerație nici reținerea instanței cu privire la faptul că, pârâta ar fi încălcat dreptul reclamantului de a se perfecționa profesional prin refuzul de a permite deplasarea la acele simpozioane.
Apărătorul recurentului arată că al doilea aspect supus instanței de control judiciar îl reprezintă faptul că, instanța de fond a omis să cerceteze conținutul celor două dispoziții emise de aceasta prin care în mod indubitabil se poate constata că deplasarea a fost făcută în interesul exclusiv al pârâtei.
Astfel, la pct. 3 din ambele dispoziții se arată că: " Pe perioada deplasării se asigură plata salariului în țară, conform normelor în vigoare".
Precizează apărătorul recurentului că pe perioada acestei deplasări în străinătate, conducerea unității a decis să i se plătească salariul în țară, lucru care vine să confirme încă o dată că deplasarea în străinătate a fost făcută în interesul instituției.
Cu privire la C de-al treilea aspect, apărătorul recurentei arată că, simpozioanele la care reclamantul a fost prezent reprezintă o activitate exclusivă de cercetare, obligatorie, pe care acesta a efectuat-o în interes de serviciu pentru a acoperi n umărul de ore stabilit prin norma didactică de chiar conducerea acestei instituții.
Apreciază apărătorul recurentei că toate susținerile instanței de fond cu privire la motivarea acesteia cum că deplasarea făcută de reclamant nu este în interesul pârâtei nu își găsește fundament juridic. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii formulate de recurentul-reclamant.
Pentru intimata Universitatea C, consilier juridic depune concluzii scrise la dosarul cauzei și solicită respingerea recursului, menținerea soluției instanței de fond.
Consideră reprezentantul intimatei că în mod corect Universitatea "" a dispus ca deplasările recurentului - reclamant să se efectueze fără suport financiar, în baza prerogativelor legale conferite de actele normative, respectiv art. 68 alin.2 din Legea 128/1997, ținând cont și de faptul că în fața instanței de fond a făcut dovada deficitului bugetar în care se află Facultatea de Fizică, și Tehnologia, al cărui titular este recurentul - reclamant.
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 1 noiembrie 2007 împotriva sentinței civile 1470/14.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, prin cererea adresată Tribunalului Constanța, reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu Universitatea C să fie obligată pârâta să-i fie restituită indemnizația zilnică în valută (stabilită în lei la cursul valutar al efectuării plății) în valoare de 157,5 euro,să îi achite contravaloarea cheltuielilor de cazare în sumă de 251,12euro și 69,78 euro în lei pentru deplasarea la două simpozioane și cheltuieli de judecată.
A susținut reclamantul că în calitate de lector al Universității -Facultatea de Fizică a fost invitat în Franța la, la un simpozion științific în perioada 17-18mai 2007.Rectoratul a emis o dispoziție prin care i-a pus în vedere că este de acord cu deplasarea, dar fără suport financiar din partea Universitații.
În perioada 20-26 mai 2007 reclamantul s-a deplasat la alt simpozion la în Franța, rectoratul printr-o alta dispoziție emisă menținându-și același punct de vedere
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri reprezentând cheltuielile efectuate în deplasările menționate și copie de pe dispozițiile emise de rectorat.
Consideră reclamantul justificată acordarea acestor drepturi în condițiile în care în opinia sa a reprezentat Universitatea. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că prin hotărârile emise de senatul universității i s-a permis reclamantului să participe la simpozioanele organizate în Franța, însă fără suport financiar din partea Universității întrucât Facultatea de Fizică, și Tehnologia unde reclamantul își desfășoară activitatea nu are fonduri suficiente.Se menționează că veniturile facultății unde activează reclamantul nu are fonduri nici pentru achitarea salariilor,fondurile pentru decontarea cheltuielilor legate de participarea la simpozioane fiind inexistente. Se face referire la faptul că Universitatea nu a încălcat prevederile art 1 din HG.518/1995, reclamantul prin participarea la simpozioane îmbogățindu-și cunoștințele personale disciplinele predate de reclamant în cadrul facultății nefiind legate de tematica expunerilor de la conferințe.
A mai susținut pârâta că eventualul refuz din partea rectoratului cu privire la participarea la conferințe, ar fi însemnat o îngrădire a formării sale profesionale fapt ce contravine spiritului universitar.
Se menționează că reclamantul și-a exprimat tacit acceptul cu privire la condițiile existente, din moment ce nu a făcut nici un demers, să-și primească sumele în valută în avans, așa cum este prevăzut în art.12 din HG.518/1995.
Prin sentința civilă nr.1470/14 septembrie 2007 instanța a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a soluționa astfel instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Instanța a reținut că reclamantul solicită acordarea unor drepturi bănești reprezentând diurne și cheltuieli de deplasare în străinătate efectuate cu ocazia participării la două simpozioane în perioadele 17-18mai2007 și 20-26 mai 2007.Din temeiul legal invocat de reclamant și anume HG.518/1995,art.1lit.e se reține că:
Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând-participări la congrese,conferințe,simpozioane,seminarii,colocvii sau alte reuniuni,care prezintă interes pentru activitatea specifică a unității,precum și la manifestări științifice,culturale,artistice,sportive și altele asemenea".Reclamantul a primit aprobarea rectoratului de a participa la aceste simpozioane dar fără suport financiar așa cum reiese din 198/04.05.2007 și.223/09.05.2007 cât și din rezoluțiile rectoratului aflate pe cererile reclamantului, prin care solicită aprobarea deplasării în străinătate și decontarea în avans a cheltuielilor ocazionate cu aceste deplasări. S-a constatat că pârâta nu a dorit să-i încalce reclamantului dreptul de a se perfecționa profesional, acesta fiind motivul pentru care nu i-a fost refuzată deplasarea în străinătate. Faptul că i s-a pus în vedere că nu va fi susținut financiar anterior deplasării, echivalează cu o lipsă a aprobării prealabile a unității trimițătoare ca reclamantul să se deplaseze în interesul ei,dispozițiile HG.518/1995 nefiindu-i opozabile pârâtei,care și-a exprimat fără echivoc punctul de vedere în raport de solicitările acestuia.
Dealtfel, art.12.alin.1 din /1995 prevede că: "Sumele în valută cuvenite personalului, în condițiile stabilite prin prezenta hotărâre,se acordă sub formă de avans",sub acest aspect, coroborat cu refuzul de a-l susține financiar, va fi reținută de instanță inaplicabilitatea dispozițiilor HG.518/1995 pârâtei.
Dacă și-ar fi exprimat intenția de a-l trimite la simpozion în conformitate cu prevederile art1 lit.e din HG.518/1995 potrivit cu care:"Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând-participări la congrese,conferințe,simpozioane,seminarii,colocvii sau alte reuniuni,care prezintă interes pentru activitatea specifică a unității,precum și la manifestări științifice,culturale,artistice,sportive și altele asemenea",pârâta și-ar fi dat acordul,i-ar fi decontat în avans sumele în valută,dovedind astfel că simpozioanele prezintă interes pentru activitatea specifică Universității, iar reclamantul ar fi participat la aceste lucrări în calitate de reprezentant al instituției de învățământ superior.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1) Instanța de fond nu a dat o interpretare corectă dispozițiilor art.5 alin.1 lit.B(a) din HG 518/1995 cu raportare la disp.art. 3 alin.1
A susținut că prin cele două dispoziții emise de Rectorul Universității s-a dispus deplasarea reclamantului la cele două simpozioane din străinătate în baza invitației primite de acesta.
Potrivit textului art. 3 alin.1 din HG 518/1995 se dispune că: deplasarea unor delegați în străinătate, pe bază de invitație primită din partea unor organizații sau a altor parteneri externi, cu suportarea integrală sau parțială de către aceștia a cheltuielilor, poate avea loc numai cu aprobarea prealabilă unității trimițătoare.
A susținut că acceptarea intimatei ca reclamantul să se deplaseze la cele două simpozioane echivalează cu o recunoaștere din partea pârâtei că deplasarea a fost făcută în intervalul exclusiv al acesteia și că avea obligația de a face decontarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu acest eveniment.
2. C de-al doilea motiv de recurs a vizat omisiunea instanței de fond de a cerceta conținutul celor două dispoziții emise de intimată, prin care, în mod indubitabil se poate constata că deplasarea a fost făcută în interesul exclusiv al pârâtei.
Acest aspect rezultă din analiza pct.3 al Dispozițiilor care prevăd că:" Pe perioada deplasării se asigură plata salariului în țară, conform normelor în vigoare".
Dacă deplasarea nu ar fi fost făcută în interesul pârâtei, atunci măsurile luate de către aceasta prin dispozițiile date nu își găsesc aplicabilitatea și nici fundamentul legal.
3. Ce-a de-a treia critică vizează, împrejurarea că potrivit Statutului de Funcțiuni și de Personal Didactic pe anul 2006 - 2007 se poate observa că norma didactică cuprinde și 100 de ore activitate de cercetare, astfel că simpozioanele la care a fost prezent constituie o activitate obligatorie pe care a efectuat-o în interes de serviciu.
Recursul nu este fondat.
Criticile formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate și vor fi respinse având în vedere următoarele considerente de fapt și drept.
Art. 107 alin.2 din Legea 128/1997 Statutul personalului didactic prevede că personalul didactic beneficiază de acoperirea integrală sau parțială cheltuielilor de deplasare și de participare la manifestări științifice organizate în străinătate, cu aprobarea biroului senatului universitar, în limita fondurilor alocate prin buget sau din fonduri extrabugetare, inclusiv contracte de cercetare științifică sau sponsorizări.
Art.5 alin.1 lit.B din HG 518/1995 dispune:
" Personalului trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri se acordă (B) În țară a) salariul stabilit potrivit reglementărilor în vigoare, pe toată durata deplasării, în cazul personalului care, pe timpul deplasării în străinătate, își menține calitatea de salariat".
Art. 3 alin.1 din HG 518/1995, prevede că deplasarea unor delegați în străinătate .cu suportarea integrală sau parțială de către aceștia a cheltuielilor poate avea loc numai cu aprobarea prealabilă a unității trimițătoare.
Din coroborarea și interpretarea dispozițiilor legale mai sus arătate rezultă următoarele:
a) Aprobarea, totală sau parțială a cheltuielilor de deplasare și de participare la manifestări științifice, aparține Biroului Senatului Universitar în calitate de organism colectiv de conducere care asigură conducerea operativă a instituției de învățământ superior, conform art. 68 alin.2 din legea 128/1997.
b) Normele cuprinse în textele de mai sus nu lasă loc de interpretare, ele fiind clare, în sensul că lasă la dispoziția angajatorului atât " aprobarea prealabilă a deplasării" cât și "decontarea cheltuielilor de deplasare.
c) Universitatea și-a exprimat acordul neechivoc numai cu privire la aprobarea prealabilă a deplasării nu și pentru decontarea cheltuielilor de deplasare, acest acord fiind cuprins în Hotărârea Biroului Senatului 198/04.05.2007 și Hotărârea Biroului Senatului 223/09.05.2007. Mai mult, nici una din cele două Hotărâri ale Biroului Senatului nu folosește drept temei al deplasării HG 518/1995.
Iată de ce aprobarea deplasării nu echivalează cu exprimarea acordului și pentru decontarea cheltuielilor de deplasare ele fiind noțiuni distincte, cu atât mai mult cu cât inițiativa deplasării s-a făcut la cerere angajatului și nu pentru interesul angajatorului.
Dealtfel, analizând cuprinsul celor două Dispoziții rezultă în mod explicit că Universitatea i-a comunicat recurentului că singura obligație pe care și-o asumă este aceea referitoare la plata salariului în țară (pct.3 din dispoziții).
Această obligație incumbă din calitatea de salariat pe care o avea recurentul ( o are și în prezent) și nu urmare acordului de a se deplasa în străinătate.
În fine ultima critică este aceea referitoare la includerea în norma didactică a unui număr de ore de activitate de cercetare și că aceste deplasări au fost făcute tocmai pentru a acoperi obligațiile de serviciu.
Critica nu subzistă unei analize atente întrucât orele de cercetare din norma didactică pot fi acoperite prin publicarea de articole în reviste de specialitate.
Pe de altă parte obligația de a realiza un număr de 100 de ore de cercetare este o obligație personală a cadrului didactic, ceea ce implică un efort propriu al acestuia, ea neputând fi atribuită angajatorului, în sensul antrenării acestuia din punct de vedere pecuniar.
Ceea ce nu comportă nici un fel de discuții este împrejurarea că dacă Universitatea ar fi apreciat că manifestarea științifică este interesul ei și nu al salariatului ar fi decontat contravaloarea cheltuielilor de deplasare.
Pe cale de consecință Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312.pr.civ. hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în C,-, -A,. B,. 22, județul C și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, cu sediul în C,-, -. C, parter,. 43, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1470 din 14 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăUNIVERSITATEA, cu sediul în C,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond.;
Red.dec.-jud.-/01.02.2008
Tehnoredact.-gref.-
2 ex./04.02.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
