Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.15/CM
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
- - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de pârâții:
1.CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 și
2.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 1816 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, domiciliată în T,-, -. B,. 14, județul Tși, domiciliată în T,-, -. B,. 4, județul T și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DICRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor vechime - judecători financiari).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul pârâtei Curtea de Conturi a României este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru. Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este declarat prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publice T la data de 2 noiembrie 2007, hotărârea recurată fiindu-i comunicată Ministerului Economiei și Finanțelor la data de 17 octombrie 2007, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei prin care grefierul de ședință a învederat că la data de 3 decembrie 2007, prin serviciul registratură, intimatele reclamante au formulat cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, după care:
Instanța, din oficiu invocă excepția tardivității declarării recursului de către recurentul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și având în vedere că se solicită judecata în lipsă, conform art. 242 pct.2 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare atât asupra excepției tardivității declarării recursului de către recurentul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cât și asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă Curtea de Conturi a României.
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
Curtea de Conturi a României a declarat recurs la 26.10.2007 împotriva sentinței civile 1816/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În fapt, prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamantele, și, au chemat în judecată pe pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata despăgubirilor civile echivalente valoric cu sporul de vechime de 25% lunar ce nu le-a fost acordat pentru perioada 1 nov.2000 - 1 dec.2003, actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Totodată, reclamantele au chemat în judecată și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a asigura sumele necesare pentru achitarea despăgubirilor civile echivalente valoric cu sporul de vechime de 25% ce nu le-a fost acordat în perioada 1 nov.2000 - 1 dec.2003.
În motivare, reclamantele au arătat că, au fost încadrate la Colegiul Jurisdicțional al Camerei de Conturi Județene T în funcția de președinte colegiu și respectiv judecător financiar până la data de 1 decembrie 2003.
Precizează reclamantele că în această calitate au fost salarizate potrivit Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Reclamantele au mai arătat că, prin intrarea în vigoare a OG 83/2000, nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă.
Colegiul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr./6 iulie 2006 constatat existența unei discriminări generate de neacordarea sporului de vechime în muncă.
Menționează reclamantele că în conformitate cu art.21 (1) din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare aprobată prin Legea nr.48/2002 și modificată prin nr.OG77/2003.
În toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Precizează reclamantele că, întrucât prejudiciul suferit prin discriminare a rezultat din neacordarea sporului de vechime în muncă, apreciază că metoda echitabilă de calcul a acestuia este calcularea lui la nivelul sporului de 25% lunar care nu le-a fost acordat.
Au mai precizat reclamanții că în cauză nu se poate susține că dreptul la acțiune s-a prescris întrucât potrivit art.21 (2) din nr.OG137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Ori, reclamantele au luat cunoștință de existența discriminării atunci când a constatat-o printr-o hotărâre.
Taf ormulat întâmpinare, prin care a arătat că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3, alin. 1( pct.2, din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor, are în principal, următoarele atribuții " proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii rectificative a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Prin sentința civilă nr.1816/21.09.2007 Tribunalul Tulceaa admis acțiunea formulată de reclamante, a obligat pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamantelor despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime în muncă de 25% cuvenite pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 1 decembrie 2003, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamantelor.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantele au îndeplinit funcția de președinte colegiu și respectiv judecător financiar în cadrul Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi Județene
Prin art.5 și 33 din Legea nr.50/1996 s-a statuat că magistrații beneficiază de un spor de specialitate, precum și de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în timpul programului normal de lucru.
Ulterior, alin.3 al art.33 introdus prin OG 83/2000, în vigoare la 1 octombrie 2000, prevedea inaplicabilitatea alin.1 și 2 al acestui articol magistraților, sporul de vechime fiind în continuare aplicabil personalului auxiliar.
Până la apariția și aplicabilitatea OG 83/2000 reclamanții au avut beneficiul integral și procentual al sporului de vechime în muncă, aceasta și prin interpretarea corectă a normelor cuprinse în art.88 din Legea 1/1970 modificată și în prezent abrogată prin Legea nr.53/2003.
Astfel, se reține că sporul de vechime are un caracter permanent ți obligatoriu, singura cerință obligatorie privind posibilitatea acordării acestuia fiind îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă cu reținerea perioadelor, condițiilor și procentelor evidențiate expres și diferențiat și în HG 281/1993 - art.7 și urm.
Conform art.155 și urm. din Legea 53/2003 salariul lunar, în speța dată, indemnizația lunară, cuprinde atât salariul de bază, cât și sporurile și alte adaosuri cuvenite, iar reclamantele în executarea raporturilor de sarcini, urmează a avea, alături de toți ceilalți salariați și beneficiul procentual al sporului de vechime în muncă, în condițiile în care prin Legea 50/1996 în capitolul privind salarizarea, s-a menționat obligativitatea acordării sporului de vechime, cu aplicarea prevederilor cuprinse și în art.5 din acest act normativ.
În cuprinsul OG 83/2000 nu există nici o prevedere care în mod expres să dispună înlăturarea existenței dreptului la sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci doar una referitoare la inaplicabilitatea acestui spor pentru această categorie profesională, astfel că există în continuare obligația stabilirii indemnizației lunare pentru reclamant cu includerea sporului procentual de vechime în muncă, acest drept salarial regăsindu-se și în art.8 din acest act normativ.
În aceeași ordine de idei, nu se poate considera că OG 83/2000 a abrogat disp. art.33 din Legea 50/1996 întrucât textul prin care se dispune încetarea aplicabilității sporului de vechime pentru magistrați este un text complementar și nu unul contrar legii.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de vechime, iar aceasta a încetat să mai fie prevăzut doar după trecerea a 2 ani de la inaplicabilitatea sa (1 ianuarie 2003), nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care reglementa salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG 177/2002, care în art.3 statua că magistrații au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Nici Legea 303/2004 rep. și nici OUG 27/2006 prin care se realizează în prezent salarizarea magistraților nu fac referire la sporul de vechime în muncă, ultimul din actele normative menționate stipulând că magistrații beneficiază în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecători și procurori de o majorare a indemnizației.
Nici unul din aceste repere legislative, la stabilirea indemnizației magistraților nu se raportează la vechimea în muncă ci la vechimea în magistratură, ceea ce este o noțiune diferită. Faptul că legiuitorul a înțeles să numească forma de remunerare a acestei categorii profesionale - indemnizație - pentru aod iferenția de forma de remunerare a personalului din sectorul bugetar - salariu nu demonstrează că judecătorii și procurorii, nu își pot păstra acest drept câștigat.
Interpretarea contrară ar duce la încălcarea disp.art.53 din Constituția României revizuită privind cazurile și condițiile când se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În același sens, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile, inclusiv de natură salarială, la art.19 pct.13 evidențiază limitativ situațiile de limitare a exercițiului drepturilor materiale, iar în speța dedusă judecății nu ne regăsim sub imperiul acestor norme.
De remarcat este și faptul că, potrivit art.56 al.2 din Legea nr.24/2000 rep. privind normele de tehnică legislativă nu poate fi admisibilă la modificarea unei dispoziții a unei legi de care un act normativ de valoare inferioară - ordonanță de guvern - în disprețul principiului constituțional al supremației legii, decât cu încălcarea art.53 al.1 din Constituția revizuită și art.49 din Constituția anterioară revizuirii și a principiului ierarhiei actelor juridice consacrat și de art.1 pct.5, art.73, 76, 108 și 115 din Constituția revizuită.
Tot potrivit textelor constituționale menționate rezultă că restrângerea exercițiului unui drept nu poate aduce atingere existenței acestuia, de unde concluzia că plata acestui drept salarial trebuia realizată în continuare, iar prin neplată au fost prejudiciate grav interesele magistraților creând și o situație de discriminare evidentă în raport de celelalte categorii profesionale care au beneficiat în continuare de acest spor.
Astfel, prin aplicarea greșită a art.33 din Legea 50/1996 și a OG 83/2000 s-au încălcat principiile nediscriminării și al egalității în fața legii precum și al egalității în drepturi, defavorizând magistrații în raport cu bugetarii și în mod deosebit cu personalul auxiliar din justiție, creându-se o discriminare după criteriul categoriei sociale.
Inechitatea este cu atât mai evidentă în cazul magistraților care au o vechime în magistratură mai mică, însă au totuși o vechime considerabilă în muncă prin desfășurarea de diverse activități în alte domenii, anterior numirii în magistratură.
Discriminarea în cauză nu a fost înlăturată în mod expres nici prin OUG 177/2002 și astfel s-a perpetuat practica încălcării dreptului salarial - sporul de vechime în muncă. Totuși în art.34 al OUG 177/2002 modificată și aprobată prin Legea 347/2003 legiuitorul a considerat să precizeze că se mențin celelalte drepturi decât cele majorate astfel: "magistrații și personalul de specialitate prevăzut de prezența ordonanță de urgență beneficiază și de drepturile stabilite prin alte acte normative speciale," ori această trimitere se referă și la beneficiul dreptului la sporul de vechime prevăzut de art.33 al.1și 2 din Legea 50/1996.
Prin neacordarea sporului de vechime au fost încălcate dispoz. art.5 al.1 din Legea 53/2003 care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatori. S-au încălcat de asemenea și dispoz. art.38 al.2 din Constituția anterioară, precum și ale art.41 al.2 din Constituția revizuită care stipulează dreptul la muncă și la protecția socială a muncii care include evident și plata sporului pentru vechimea în câmpul muncii.
Au fost încălcate prevederile art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii.
Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricăror provocări la o astfel de discriminare."
Totodată s-au încălcat prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căreia "1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană și completată dacă este cazul cu alte mijloace de protecție socială".
Si potrivit prevederilor art.7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 s-a realizat o discriminare privind magistrații, dat fiind faptul că "Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană, de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice care să asigure îndeosebi:
a) remunerarea care asigură tuturor muncitorilor cel puțin: (i) un salariu echitabil și o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție -"
Prevederile art.14 din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994 potrivit căruia: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine, naționalitate sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", au fost de asemenea încălcate.
În aplicarea acestor dispoziții, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă, dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Într-o societate democrată este o astfel de discriminare, aceea care urmărește un "scop legitim" și respectiv "un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui" (a se vedea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului - comentariu pe articole. vol.I, Drepturi și libertăți, Editura, pag.906).
Curtea a stabilit că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă" și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între aceasta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Hotărârea din 6.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care se constată existența unei discriminări obiective, potrivit OG 137/2000 este în deplin acord cu dispozițiile Convenției Europene mai sus evocată.
Discriminarea categoriei profesionale a magistraților rezultă și din dispoz. art.1 din Protocolul 12 la CEDO potrivit căruia:"1. Dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nici discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avuție, naștere, sau orice altă situație. 2. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări, bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea nici unei autorități publice".
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne, trebuie făcută în condițiile armonizării cu normele europene incidente, aceasta implicând o salarizare justă, corectă, legală și echitabilă a reclamanților, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.
Sunt avute în vedere de către instanță și obligațiile internaționale asumate de țara noastră cu necesitatea respectării inclusiv a prevederilor imperative cuprinse în art.292 din Legea nr.53/2003, în sensul că raporturile de serviciu ale reclamanților și sub aspectul salarizării acestora trebuie supus Convențiilor și Recomandărilor OIM, dar și Cartei Sociale Europene revizuită și ratificată prin Legea 75/1999, precum și prevederile și dispozițiile cuprinse în Pactul Internațional privind drepturile economice - art.7 ratificat conform Decretului 212/1974, dar și normele exprese, cuprinse în OG 137/2000 actualizată, OG 77/2003 și Legea nr.27/2004.
Astfel, potrivit art.4 din Legea 74/1999 există obligația garantării unei salarizări suficiente, pentru asigurarea unui trai decent cu respectarea principiului egalității de tratament pecuniar, instanța reținând în acest context și Directiva CE nr- și Directiva CE 2000/750/27.11.2000, Protocolul nr.12, de Convenția privind Apărarea Dreptului Omului și Libertăților Fundamentale, dar și Convenția OIM nr.100/1951.
În motivarea deciziei nr.294/2001 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispoz. art.33 al.3 din Legea nr.50/1996, s-a statuat că: "instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite, nu este contrară art.16 al.1 din constituție".
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este precizată în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și modalitățile de muncă (Acqiu comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării), tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă.
Întrucât prin OUG 177/2002 și respectiv Legea 347/2003, începând cu 1 ianuarie 2003 au fost abrogate prevederile OG 83/2000 prin care magistrații erau asimilați, atât din punct de vedere al salarizării, cât și din punct de vedere al categoriei sociale cu funcțiile de demnitate publică alese și numite, argumentarea în baza Deciziei nr.294/2001 a Curții Constituționale a situației comparabile dintre magistrați și funcțiile de demnitate publică alese și numite, nu mai poate fi reținută.
În prezent, jurisprudența națională în această materie este în sensul combaterii unei discriminări directe, în privința neacordării sporului de vechime integrală în muncă pentru magistrați și obligarea autorităților abilitate la plata despăgubirilor constând în acest spor.
În situația în care ceilalți magistrați nu vor beneficia de acordarea aceluiași spor de vechime, între aceștia și cei cărora li s-a acordat deja (cu toate drepturile și consecințele ce decurg de aici - înscriere în carnete de muncă, valoare sporită a pensiei de serviciu, etc.), s-ar crea din nou o altă discriminare, care de această dată este inadmisibilă, în condițiile în care toți magistrații se află în situații identice (volum de muncă, condiții de muncă, indemnizații de bază identice).
Existența clară a unei discriminări cu privire la problema în discuție a fost recunoscută chiar și de autoritatea legislativă a României prin adoptarea Legii 45/2007 pentru aprobarea OUG 27/2006, intrată în vigoare la 12.03.2007, care prin art.41acordă din nou sporul de vechime în muncă de 5 - 25% pentru magistrați.
În concluzie, se apreciază că prin neacordarea sporului de vechime în muncă, magistrații au fost discriminați în sensul dispozițiilor art.2 al.1, 2 și 3 din OG 137/2000.
Totodată, potrivit art.27 al.1 din același act normativ, persoana care se consideră discriminată, poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Cum despăgubirea trebuie să fie efectivă și completă și să acopere și prejudiciul produs prin beneficiul nerealizat ca urmare a neplății, ea trebuie să cuprindă obligatoriu sporul de vechime neacordat și actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
De precizat este și faptul că prin Decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că "dispozițiile art.33 al.1 din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art.50 din OUG177/2002 și art.6 al.1 din OUG 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați (.) beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
I Instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din D 167/1958 privind prescripția extinctivă care prevede că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.
Pe cale de consecință, în raport de data introducerii acțiunii se impune admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune având ca obiect obligarea Curții de Conturi a României la plata sporului de vechime în muncă aferent perioadei 01.11.2000 - 01.12.2000.
Repunerea în termen este o măsură excepțională, recunoscută titularilor drepturilor subiective, care, din motive temeinic justificate nu au putut declanșa acțiunea înlăuntrul termenului prescripție, astfel încât organul de jurisdicție este îndreptățit să soluționeze în fond, cererea de chemare în judecată introdusă după împlinirea lui.
În această acțiune reclamantele nu au arătat și nici nu au dovedit care sunt eventualele motive temeinic justificate, datorită cărora anterior împlinirii termenului de prescripție nu a putut solicita instanței de judecată aceste drepturi salariale.
II. Referitor la sporul de vechime în muncă, în cazul judecătorilor financiari din cadrul Curții de Conturi din momentul intrării în vigoare a OUG 160/2000 disp.art. 8 din Legea 50/1995 referitoare la sporul de vechime devin inaplicabile.
În conformitate cu art. 39 dintre drepturile salariale acordate magistraților de OUG nr.177/2002, judecătorii financiari nu beneficiau decât de indemnizație stabilită pe baza coeficienților prevăzuți în Anexa nr.1 pentru judecătorii de la instanțele de drept comun, nicidecum și de celelalte drepturi.
Recursul Curții de Conturi este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivul I de recurs observăm caracterul întemeiat al acestora, astfel că va admite recursul pentru următoarele considerente:
Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Art. 8 din 167/1958 privind prescripția extinctivă dispune:
Prescripția dreptului la acțiune] în repararea pagubei prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și cel care răspunde de ea.
Art. 21(2) din OG 137/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea 324/2006 și cum era în vigoare la data sesizării instanței dispune:
" Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Decizia XXXVI/7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat în mod obligatoriu în lumina dispozițiilor art. 329 alin.3 pr.civ. următoarele:
Dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct. 32 din OG 83/2000, art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că: " Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în cuprinsul deciziei de mai sus următoarele: " Acest drept salarial de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție".
Or, prin ordonanța guvernului nr.83/2000 sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă, art. 31(devenit art.33) din Legea 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin.3 și alin.295 fin Codul Muncii.
Fiind un drept de natură salarială discriminarea s-a săvârșit lunar prin neacordarea acestui spor.
Natura dreptului rezultă în mod explicit și din cuprinsul Deciziei XXXVI din 07 mai 2007 pronunțată în recursul în interesul legii de
Prin urmare, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste pretenții se stinge printr-o prescripție deosebită ce se împlinește lunar.
Dispozițiile legale mai sus citate sunt în concordanță cu reglementarea cuprinsă în art. 283 din Codul Muncii care a statuat: cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.".
Pe de altă parte nu trebuie omis faptul că reclamanții contestatori în calitatea lor de magistrați puteau cu ușurință să ia cunoștință de actul normativ prin care s-a produs discriminarea, respectiv OG 83/2000 și să se adreseze instanței de judecată cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani de zile prevăzut de art. 21(2) din OG 137/2000.
Nu trebuie omis nici faptul că discriminarea a fost una la vedere ce decurgea din interpretarea și aplicarea actului normativ în discuție, astfel că reclamanții puteau să-și dea seama mai ușor că trebuie să intenteze acțiunea în justiție ce are ca obiect repararea pagubei.
O asemenea interpretare este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene care într-o decizie de speță pronunțată în aplicarea art. 14 din Convenție referitor la interzicerea discriminării a apreciat că "este absolut rezonabil" de a instaura un regim juridic distinct al prescripției acțiunilor pentru repararea prejudiciilor "intenționate"(produse prin fapte de discriminare la vedere ), față de cele produse "neintenționat", pentru că, spre exemplu posibilitatea intentării unei acțiuni civile apare "mai puțin evidentă", în ipoteza ultimei categorii de prejudicii (Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole - p 310).
Este astfel pe deplin acceptabilă diferențierea de tratament din perspectiva calculării termenului de 3 ani de zile prevăzut de art. 21(2) din OG137/2000 modificat prin Legea 324/2006 - care dispune că acesta se calculează în mod diferit " de la data săvârșirii faptei(când discriminarea este la vedere" sau "de la data când partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" întrucât cele două categorii de reclamanți nu se găsesc într-o situație analogică.
În aceste condiții, în raport data introducerii acțiunii, prevederile legale invocate și considerentele enunțate mai sus, Curtea urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției pentru pretențiile aferente perioadei 01 noiembrie 2000 - 01 decembrie 2003.
O singură precizare se impune în referire la criticile formulate prin motivul II de recurs și anume aceea că prin Decizia XXXVI din 07 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a statuat în mod expres că sporul de vechime se cuvenea și persoanelor care au îndeplinit și funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.
Cu privire la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor curtea reținecă acesta este tardiv formulat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă prin art. 10 dispune că" Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Art. 101.pr.civ.(1) dispune: "Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Din procesul verbal întocmit cu ocazia comunicării hotărârii către Ministerul Economiei și Finanțelor rezultă că aceasta a luat cunoștință la data de 17 octombrie 2007.
În urma calculării termenului de declarare a recursului după regulile oferite de dispozițiile legale mai sus redate rezultă că recursul declarat la 2 noiembrie 2007 este tardiv declarat, ultima zi de declarare fiind data de 29 octombrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de pârâtaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1816 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, domiciliată în T,-, -. B,. 14, județul Tși, domiciliată în T,-, -. B,. 4, județul T și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DICRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca prescrisă.
Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâtulMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1816 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, domiciliată în T,-, -. B,. 14, județul Tși, domiciliată în T,-, -. B,. 4, județul T și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DICRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: Șt.
Red.dec.-jud.-/18.01.2008
Tehnoredact.- gref.-
4 ex./25.01.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
