Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1755/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1755/2009
Ședința publică din 03 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța | - --- | - JUDECĂTOR 2: Trif Doina |
- - | - JUDECĂTOR 3: Moșincat | |
- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți Statul Român reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în SMp -ța - nr. 3-5 județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în S M- județul S M și cu domiciliul procedural ales în S M-/5 județul S M și cu intimata pârâtă - -, cu sediul în S M- județul S M, împotriva deciziei civile nr. 152/Ap din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-,prin care a fost menținută sentința civilă nr. 1456 din 03 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: pretenții,
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimata reclamantă, lipsă, reprezentanta sa av. în baza împuternicirii avocațială nr. 143/2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual,lipsă fiind de asemenea toate celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Reprezentanta intimatei reclamante depune la dosar confirmările de primire prin care dovedește că întâmpinarea a fost comunicată și cu celelalte părți.
Nefiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Se invocă faptul că prin cererea de recurs au fost reluate, de fapt, criticile invocate și la instanța de fond, asupra cărora s-a pronunțat Tribunalul Satu Mare. În urma constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare întocmit în baza Legea nr. 112/1995 intimata a promovat acțiune în baza Legea nr. 10/2001, care a fost admisă și în mod corect a soluționat instanța de fond dispunând restabilirea situației anterioare și obligarea Statului Român la despăgubiri în favoarea reclamantei.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prinsentința civilă nr. 1456 din 03 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, a fostadmisă acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei Statul Român reprezentată prin Ministerul Economiei și Finanțelor B prin S M, citat în cauză - - S M și în consecință:
S-a dispus restabilirea situației anterioare încheierii contractului având nr. 756/1996, încheiat de reclamantă cu - - S
A fost obligat pârâtul Statul Român reprezentată prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin S M la plata sumei de 159.100 lei către reclamantă, valoare de circulație a apartamentului situat în S M,-, înscris în CF colectiv 48939, nr. top 1132, valoare stabilită prin Raportul de expertiză întocmit de ing..
A fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin S M să plătească reclamantei suma de 1753 lei - reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 756/10. XI.1996, reclamanta a cumpărat de la - - S M, locuința situată pe-..16, înscris în CF colectivă 48939 nr. top 1132 - în schimbul sumei de 7.812.06 lei, achitând suma de 9.887.260 lei. Prin Sentința Civilă nr. 11250/2002 a Judecătoriei Satu Mare, s-a admis acțiunea formulată de către foștii proprietari - instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Având în vedere faptul că reclamanta prin precizarea de acțiune a solicitat restabilirea situației anterioare încheierii contractului - prin obligarea pârâtei la plata valorii de circulație a apartamentului, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară, prin care să se stabilească valoarea de circulație a apartamentului. Din Raportul de expertiză de la dosar s-a reținut faptul că valoarea de circulație a apartamentului 16 situat în S M,- este de 156.800 lei, iar valoarea actualizată a ratelor achitate este în sumă de 152.235 lei.
Acordarea valorii de circulație a fost introdusă prin Legea 1/2009 - care a modificat disp.art. 501din Legea 10/2001, astfel proprietarii a căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, au dreptul la restituirea prețului de piață a imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP S M, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul obligării Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP S M, exclusiv la restituirea prețului actualizat.
Prin decizia civilă nr.152/Ap din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost respins apelul declarat în cauză de pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B respectiv a județului SMî mpotriva sentinței civile nr. 1456/13.03.2009 a Judecătoriei Satu Mare în contradictoriu cu intimații și - - S
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
În urma pronunțării sentinței civile nr. 1802/23.04.2003 a Judecătoriei Satu Mare, din dosar nr. 11250/2002, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 30.01.2008, în baza deciziei civile nr. 131/R/2008 a Curții de APEL ORADEA, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților, - - S M și Statul Român prin reprezentant legal.
Urmare a admiterii acțiunii civile din dosarul precitat s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 756 încheiat la 10.11.1996 între și - - S M, prin urmare intimata-reclamantă din prezenta cauză a pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentului, locuință situată pe-/16 înscris în CF 48939, nr. top 1132.
Din considerentele sentinței civile rezultă că imobilul din litigiu a fost preluat de Statul Român cu titlu juridic naționalizare, în baza Decretului 92/1950, rămas neînscris în CF, iar prin acțiunea promovată s-a contestat valabilitatea titlului statului prin nerespectarea condițiilor impuse de actul normativ care a stat la baza naționalizării și a trecerii imobilului în proprietatea statului, în sensul că în actele întocmite cu ocazia naționalizării a fost cuprins numai un coproprietar, deși bunul era în coproprietatea mai multor persoane în cote egale.
În aceste condiții, s-a constatat că Statul Român nu a preluat cu titlu valabil imobilul în cauză și s-a respins buna credință invocată de cumpărătoarea pârâtă, pe considerentul că aceasta avea obligația "de a depune minime diligențe pentru a cunoaște care este titlul statului", culpa acesteia constând și în faptul că "trebuia să aștepte rezolvarea cererii formulate de reclamanți pentru restituirea în natură a imobilului și apoi să ia, eventual, hotărârea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare".
Sentința pronunțată în dosar nr. de mai sus a fost confirmată prin decizia civilă nr. 208/2007 a Tribunalului Satu Mare, în considerentele căreia se reține că, "de vreme ce prima instanță și-a întemeiat soluția pe disp. art. 46 alin. 2 din Lg. nr. 10/2001 orice discuție vizând buna sau reaua credință a sobdobânditorilor excede cadrului aplicabil respectivului imobil." Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs, ce a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 131/2008 a Curții de APEL ORADEA.
Fiind astfel confirmat irevocabil pierderea dreptului de proprietate reclamanta a promovat acțiune împotriva Statului Român, solicitând inițial obligarea acestuia la plata prețului actualizat, iar ulterior la plata valorii de circulație a apartamentului, valoare stabilită prin expertiză judiciară, întemeindu-și acțiunea în principal pe principala obligație ce incumbă în sarcina vânzătorului, garanția contra oricărei evicțiuni pe care ar putea-o suferi cumpărătorul asupra bunului vândut.
Ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare intimața - reclamantă întemeiat pe obligația de garanție ce cade în sarcina vânzătorului și pe faptul că a fost evinsă a solicitat obligarea Statului Român la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea prețului de circulație pentru apartamentul cumpărat și nu doar prețul actualizat plătit de chiriași, evocând în susținerea pretenției disp.art. 1344 și urm. civ.privind evicțiunea.
Așa cum rezultă din conținutul art. 1294.civ. vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin încheierea sa dă naștere la obligații reciproce între părțile contractante, rezumate în esență la obligația vânzătorului de a preda lucrul vândut și să garanteze pe cumpărător de evicțiune, iar cumpărătorul să plătească prețul.
Principala obligație a vânzătorului este stabilită prin art. 1313.civ. care prevede obligația de a răspunde de bunul vândut, lucru care trebuie să fie în comerț (în circuitul civil - art. 1310.civ.), să existe în momentul încheierii contractului și să fie proprietatea vânzătorului. Obligația generică de a răspunde de bunul vândut implică în condițiile art. 1336.civ. garanția pentru liniștita folosință a lucrului, cunoscută sub forma obligației de garanție pentru evicțiune. Astfel, în art. 1337.civ. vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut.
Obligația de garanție pentru evicțiune există atât atunci când evicțiunea provine de la un terț, cât și în cazul evicțiunii provenite dintr-un fapt personal al vânzătorului, iar pentru a antrena răspunderea vânzătorului evicțiunea trebuie să aibă o cauză anterioară vânzării.
Aceste dispoziții legale cuprinse în normele generale din Codul Civil își găsesc aplicare în cauză, nefiind excluse prin art. 50 ind. 1 din lg.nr. 1/2009, în conformitate cu care "Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prev.Lg.nr. 112/1995,au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului stabilite conform standardelor internaționale de evaluare.
În forma inițială a legii, chiriașii-cumpărători aveau dreptul doar la restituirea prețului actualizat în condițiile art. 50 alin. 2 și 3 din Lg.nr. 10/2001, republ. însă prejudiciul efectiv suferit de intimații-reclamanți ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare și a pierderii dreptului de proprietate asupra apartamentului, excede prețului actualizat plătit cu ocazia cumpărării și reprezintă valoarea actuală de circulație, respectiv valoarea de înlocuire a bunului care a ieșit din patrimoniul intimatei - reclamante și pentru care obligația de a suporta pierderea bunului revine Statului ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin administratorii desemnați în condițiile legii de Stat și exercitarea funcției legislative, dar și prin faptul că, cu rea credință a vândut un bun care nu era în circuitul civil, fiind astfel dator să restituie cumpărătorului toate cheltuielile și despăgubirile cuvenite acestuia și rezultate din obligația de garanție contra evicțiunii.
Noua reglementare (Lg.nr. 1/2009) reconsideră poziția față de chiriașii de bună-credință care au pierdut dreptul de proprietate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în sensul că au dreptul de a obține valoarea de piață a acestor imobile, indiferent de prețul achitat, așa cum de altfel rezultă și din expunerea de motive a inițiatorului legii devenită 1/2009, susținută în primul rând din perspectiva aplicării principiul echității sociale. În acest context, alăturarea pe care legiuitorul o face între dreptul de a obține prețul de piață a imobilului pentru proprietarii deținători ai contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Lg.nr. 112/1995, dar desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, apare ca fiind în contradicție, știut fiind faptul că pe calea nulității absolute se sancționează cu desființarea numai acele acte care s-au încheiat cu nerespectarea dispozițiilor în vigoare la vremea respectivă. Ori, cum este și cazul în speță, contractul ar fi fost încheiat cu respectarea disp.Lg.112/1995, în mod evident acesta ar fi fost păstrat, iar ceea ce se impută cumpărătoarei, în opinia tribunalului, nu înlătura dreptul acesteia de a obține restituirea prețului de piață al imobilului, cu atât mai mult cu cât culpa acesteia constă în faptul că nu a apreciat corect titlul statului și nu a așteptat încheierea contractului de vânzare-cumpărare după finalizarea cererii de retrocedare depusă de reclamanți, aspecte care dimpotrivă conturează reaua-credință a statului, care fără să-și verifice titlul a demarat procedura de vânzare a locuinței anterior finalizării cererii de retrocedare.
Lipsa de diligență asupra condiției esențiale ca lucrul vândut să fie în circuitul civil, nu poate fi imputată cumpărătorilor, cu atât mai mult cu cât cererea de cumpărare a imobilului s-a făcut în contextul legislativ de la data respectivă ( Legea 112/1995 - art. 9 și HG nr. 20/1996, art. 1 alin. 2 în conformitate cu care erau considerate ca fiind preluate cu titlu în proprietatea Statului imobilele cu destinația de locuință în baza Decretului nr. 92/1950). Verificarea îndeplinirii acestei condiții obliga vânzătorul să cerceteze dacă imobilul pentru care chiriașul și-a exprimat opțiunea de cumpărare în condițiile art. 9 din Legea 112/1995 este în circuitul civil și poate fi dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii 112/1995 sau intră sub incidența altor legi speciale de reparație cu o reglementare viitoare în condițiile art. 25 din Legea 112/1995.
De vreme ce s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 756/10.11.1996(sub imperiul HG 20/23 ian. 1996) rezultă că vânzătorul a acceptat oferta făcută de cumpărător (chiriașul), iar lucrul vândut a fost considerat ca fiind în circuitul civil și proprietatea vânzătorului, ambele părți având deopotrivă drepturi și obligații contractuale, ce țin inclusiv de garanția contra evicțiunii.
În consecință, intimații-reclamanți au fost privați de dreptul de proprietate întrucât Statul și-a încălcat obligația pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență față de chestiunea de interes general pe care o reprezenta restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în temeiul decretelor de naționalizare ( paragaful 112 din Hot. Păduraru c/a României, aceiași hotărâre sesizează incoerența practicii judiciare în analizarea titlului statului - paragraful 95 și 96). Acceptarea ofertei de cumpărare a creat o speranță legitimă pentru intimații-reclamanți în exercitarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, iar privarea ca urmare a invalidării contractului de vânzare-cumpărare poate fi compensată prin obținerea valorii de înlocuire a bunului la prețul de circulație din momentul evicțiunii.
Cât privește critica referitoare la obligația Statului de a suporta și plata comisionului de 1% achitat de intimată, unității specializate la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, tribunalul a apreciat ca nefondată și această pretenție, susținută sub forma unei apărări de fond ca plată nedatorată, sens în care urmează să verifice dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale sau contractuale și temeiul încasării de către pârâtă a comisionului de 1% a cărui restituire o solicită apelantul.
Așa după cum s-a reținut, contractul de vânzare-cumpărare nr. 756/1996, a fost încheiat în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. Prin dispozițiile art. 9 -11 ale acestui act normativ, a fost reglementată vânzarea către chiriași a imobilelor ce intră sub incidența legii menționate. În temeiul dispozițiilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, vânzarea imobilelor se face de către unitățile specializate în vânzarea locuințelor, unități care au obligația de a urmări încasarea ratelor și a dobânzilor aferente. Art. 37 din aceleași Norme prevede dreptul unității vânzătoare ca, din prețul de vânzare, să-și rețină un comision de 1%. Din toate aceste dispoziții legale, rezultă că între părți există raporturi juridice specifice contractului de mandat. Acest mandat este unul legal și în același timp oneros, aplicându-i-se toate regulile specifice unui astfel de contract.
Desființarea ulterioară a contractului de vânzare-cumpărare nr. 756 /1996 în urma pronunțării deciziei civile nr. 131/2008 a Curții de APEL ORADEA nu justifică opunerea Statului de a suporta și plata acestui comision, chiar dacă în contul 50.21 al Trezoreriei SMs -au virat numai sumele obținute din vânzare apartamentului în condițiile art. 39 alin. 1 lit. a și alin. 2 din HG nr. 20/1996, câtă vreme mandatul nu a fost unul gratuit, ci, dimpotrivă, expres prevăzut de legiuitor prin art. 13 lit.a din Lg.nr. 112/1995 coroborat cu art. 37 din HG nr. 20/1996, devenit, în urma republicării, art. 41 (Of.nr. 27/18.02.1997).
Din punct de vedere al reglementării, norma era una imperativă, legiuitorul stabilind în mod expres că "unitățile specializate, care evaluează și vând apartamentele ce fac obiectul Lg.nr. 112/1995, au obligația să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător reținând comisionul de 1%"."care se calculează asupra întregului preț al apartamentului și se reține integral din prima plată care se face la încheierea contractului de vânzare-cumpărare" (art. 41).
Față de conținutul normei de drept evocate, tribunalul reține că mandatarul, în speță - - S M, a fost îndrituită la încasarea comisionului de 1% prin executarea mandatului cu titlu oneros astfel cum a fost stabilit prin lege, întrucât comisionul de 1% nu reprezenta o parte din prețul vânzării pentru a fi restituit ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare în urma restabilirii situației anterioare, ci contravaloarea prestației pe care a executat-o pentru Statul Român în cadrul contractului de mandat al cărui cadru legislativ a fost evocat anterior.
Numai în situația în care mandantul ar fi dovedit culpa mandatarului în executarea contractului, în speță indiciile la care fac trimitere disp.art. 13 din HG nr. 20/1996, republ. în sensul că locuința făcea parte din categoria imobilelor exceptate de la vânzare, iar mandatarul ar fi avut cunoștință de această situație, peste care ar fi trecut, putea fi primită opunerea întemeiată pe executarea culpabilă a obligațiilor mandatarului.
Existența temeiului juridic evocat anterior înlătură atragerea răspunderii intimatei de ordin II și pe temeiul îmbogățirii fără just cauză
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs apelantul Statul Român reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei exclusiv la restituirea prețului actualizat.
Prin motivele de recurs s-a invocat că nu se opune restituirii prețului plătit de chiriașii ale căror contracte încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri irevocabile, conform articolului 13 aliniatul 6 din Legea nr. 112/1995, la actualizare până la data introducerii acțiunii conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Vânzarea s-a făcut de societățile comerciale, unitățile specializate în vânzarea locuințelor - în speță - - S M - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nefiind implicat în evaluare, vânzare, iar - - SMa încasat doar comisionul de 1% din valoarea apartamentului, restul sumelor fiind obținute de stat după declararea acestuia, neputând fi obligat la restituirea altor sume.
Unitatea vânzătoare avea obligația de a clarifica situația juridică a imobilelor și trebuie obligată la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor ce-i reveneau, fiind incidente dispozițiile articolelor 35 aliniatele 1-3, 37 din Decretul nr. 31/1954.
Se restituie valoarea de piață a imobilului conform articolului 501din Legea nr. 19/2000 doar dacă contractele ce au fost desființate au fost încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, ori, prin decizia civilă nr. 131/2008 a Curții de APEL ORADEAs -a constatat că buna credință a cumpărătorilor a fost răsturnată, aceștia neîncadrându-se în dispozițiile invocate. Nu se poate reține culpa sa procesuală pentru a fi obligat la cheltuieli de judecată, întrucât nu s-a opus în principiu admiterii acțiunii orii la restituirea prețului actualizat.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 50 aliniatele 2, 3 din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 1/2009, HG nr. 20/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare întrucât statul nu avea un titlu legal constituit asupra imobilului și nu pentru că ea nu a respectat Legea nr. 112/1995, fiind cumpărătoare de bună credință.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 756/190.11.1996, - - S M, în baza Legii nr. 112/1995, i-a înstrăinat intimatei apartamentul nr. 16 situat în localitatea SMs tr. - C Acest contract, prin sentința civilă nr. 1802/23.04.2003 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, s-a constatat că este lovit de nulitate absolută, reținându-se că titlul în baza căruia Statul Român a preluat imobilul - Decretul nr. 92/1950 - nu a fost unul valabil, neînscris dreptul în cartea funciară iar cumpărătorul, vânzătorul, trebuiau să aștepte soluționarea cererii pentru restituirea în natură, cumpărătorul fiind de rea credință, trebuia să știe că titlul de proprietate al statului era grav viciat. Această sentință a fost menținută prin decizia civilă nr. 208/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și decizia civilă nr. 131/30.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, iar din considerentele deciziei dată în apel se reține că buna credință a cumpărătorului nu determină modificarea sentinței, apartamentul nefiind preluat cu titlu de către Statul Român, fiind încălcate dispozițiile articolului 46 aliniatul 4 din Legea nr. 10/2001. Articolul 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, reglementa condițiile în care chiriașii, titulari ai contractelor de închiriere a apartamentelor ce nu se restituie în natură, puteau opta pentru cumpărare, respectiv trebuiau să aibă calitatea de chiriaș, imobilul să nu poată fi restituit în natură, să aștepte expirarea termenului de 6 luni impus de articolul 14, în care cei îndreptățiți, foștii proprietari, puteau depune cerere pentru restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri și să nu mai fi avut în proprietate altă locuință dobândită sau înstrăinată după 01 ianuarie 1990.
Din analiza considerentelor hotărârilor susmenționate, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nu se poate reține că s-ar fi concluzionat că intimata cumpărătoare nu ar fi îndeplinit aceste condiții, că Legea nr. 112/1995 nu s-ar fi respectat, condițiile pentru care s-a pronunțat soluția fiind nevalabilitatea titlului statului, neîntabularea dreptului acestuia în cartea funciară. Articolul 51 aliniatul 2 din Legea nr. 10/2001 prevedea restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 și anulate prin hotărâri irevocabile, însă această dispoziție a fost modificată prin articolul 1 al Legii nr. 1/2009, astfel că articolul 501aliniatul 1 prevede că proprietarii cărora le-a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, prin hotărâri judecătorești irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Așadar, față de considerentele expuse, în mod corect instanța de apel a apreciat că nu s-a imputat cumpărătoarei nerespectarea Legii nr. 112/1995 cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ci doar greșita apreciere a titlului statului, neașteptarea finalizării cererii de retrocedare, culpa statului fiind evidentă, acesta trebuia anterior vânzării să verifice acest aspect ce atrage implicit reaua sa credință.
Statul Român a fost C care, conform Legii nr. 112/1995, a oferit chiriașilor posibilitatea de a cumpăra imobilele preluate în perioada martie 1945 - decembrie 1989, fără a se asigura că unitatea împuternicită a întocmi actele de vânzare-cumpărare a făcut toate demersurile necesare în acest sens, înstrăinând un bun ce nu-i aparținea celui ce i-a dat un mandat, fiind corect obligat recurentul la plata despăgubirilor cuvenite și scutite de obligația de garanție contra evicțiunii.
Intimata cumpărător, anterior anulării contractului, avea un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, l-a folosit, a plătit taxele ce se impuneau Statului Român, s-a comportat și a fost privită ca un proprietar, astfel că i se cuvine a-i fi achitate despăgubiri echitabile ce nu pot consta decât în valoarea actuală a imobilului pierdut, ieșit din patrimoniul său, altfel, s-ar încălca această dispoziție legală ce face parte din dreptul intern, conform articolului 1 din Constituția României - cauza Raicu/României fiind edificatoare sub aspectul valorii despăgubirilor ce se impune a fi acordate în astfel de situații.
Referitor la actualizarea prețului plătit, acest aspect se impunea a fi analizat, doar în măsura în care s-ar fi dispus restituirea acestuia dacă s-ar fi constatat că s-ar fi încheiat contractul cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ori, în speță s-a făcut aplicarea articolului 501din Legea nr. 10/2001 - modificată prin Legea nr. 1/2009 și implicit deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentului, reținut de unitatea specializată, nu se mai impune a fi analizat. De altfel, raportul de expertiză a concluzionat că valoarea contractului actualizată a prețului plătit (avans + rate) și cea de circulație sunt aproximativ egale, respectiv reieșind o diferență de 3000 ron în favoarea actualizării prețului, astfel că, în măsura în care s-ar fi admis recursul s-ar fi adus o înrăutățire a situației recurentului în propria cale de atac, ceea ce era contrar articolului 296 Cod de procedură civilă coroborat cu articolul 316 Cod de procedură civilă.
Cât privește acordarea cheltuielilor de judecată, într-adevăr, recurentul a fost de acord cu admiterea în parte a acțiunilor respective, cu restituirea prețului plătit, însă, ca urmare a acestei poziții, față de ceea ce s-a reținut - că s-a impus acordarea valorii de circulație a imobilului, exista obligația raportat la articolul 501din Legea nr. 10/2001 a se efectua unui raport de evaluare a stabilirii valorii de circulație, decontul în acest sens fiind de 1749 ron, achitat integral de reclamant, culpa aparținând Statului Român, care nu a luat toate măsurile necesare ca tranzacția să fie încheiată conform nu doar Legii nr. 112/1995, ci a tuturor dispozițiilor în materie, a oferit spre vânzare un bun ce era preluat abuziv, astfel că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea articolului 274 Cod de procedură civilă, iar ca urmare a respingerii apelului ca nefondat, implicit s-au acordat cheltuieli de judecată și în această fază procesuală, criticile fiind neavenite.
Față de toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile articolului 304 Cod de procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
Reținând culpa procesuală a recurentului, în baza articolului 274 Cod de procedură civilă, instanța de recurs îl va obliga să-i plătească intimatei 2500 ron cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat derecurenții reclamanți Statul Român reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în SMp -ța - nr. 3-5 județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în S M- județul S M și cu domiciliul procedural ales în S M-/5 județul S M și cu intimata pârâtă - -, cu sediul în S M- județul S M, împotriva deciziei civile nr. 152/Ap din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimată suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 03 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- --- - - -
decizie: /07.12.2009
Complet fond: - I,
în 2 ex.: ID /11.12.2009
5 comunicări cu:
Statul Român reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B sector 5-, prinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,cu sediul în SMp -ța - nr. 3-5 județul S M,,
cu domiciliul în S M- județul S Mcu domiciliul procedural ales în S M-/5 județul S M- -,cu sediul în S M- județul SPreședinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
