Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1838/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTIOperator date 3918
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1838/
Ședința publică din 03 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.105/A din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-reclamantă asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.81/2009, emisă de Baroul O l t-Cabinet individual și avocat pentru intimatul-pârât G, în baza împuternicirii avocațiale nr.60/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 64 lei- taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar, din partea intimatului-pârât, concluzii scrise prin care nu s-au invocat apărări noi și precizează că a comunicat un exemplar și apărătorului părții adverse. Solicită instanței să se verifice timbrajul în raport de valoarea obiectului dedus judecății.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac având în vedere dispozițiile art.2821Cod procedură civilă și în raport de decizia nr.32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă consideră că recursul este calea de atac legală și solicită a fi judecată ca atare, având în vedere că valoarea obiectului dedus judecății este mai mare decât cea prevăzută pentru cele trei grade de jurisdicție. Precizează că valoarea este de 310 milioane lei și că până la sfârșitul ședinței va încerca să achite diferența de taxă judiciară. Solicită respingerea excepției, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-pârât, arată că dispozițiile art.282 Cod procedură civilă sunt clare, valoarea este sub 100 mii lei. Solicită admiterea excepției privind admisibilitatea căii de atac, cu cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.27/16 ianuarie 2007, Judecătoria Brezoi, admițând în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului G, l-a obligat pe acesta să respecte reclamantei deplina proprietate și liniștita posesie a unui teren de 536 mp. situat în, str.-.-, nr.59, județul V, respingând în același timp cererea privind revendicarea unei construcții și cea prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a chitanței sub semnătură privată încheiată la data de 14 noiembrie 2002 între și pârât. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârât.
În motivare, s-a reținut în fapt că reclamanta, în calitate de moștenitoare a fratelui său este proprietara bunurilor aflate în patrimoniul acestuia, între care terenul din jurul casei situat în Rm.V și o serie de alte terenuri.
Cât despre construcția aflată pe acest teren, ea a fost în mod valabil înstrăinată de către defunct înaintea decesului, prin act sub semnătură privată, legiuitorul neimpunând condiția autenticității vânzării ad validitatem, decât în privința terenurilor.
Cât privește nulitatea absolută a înscrisului de vânzare-cumpărare instanța nu a putut constata lipsa semnăturii autorului reclamantei, care nu a fost în măsură să produce scripte de comparație, în schimb proba testimonială a relevat purtarea unor discuții legate de plata prețului vânzării și obligația dobânditorului de a îngriji și înmormânta pe înstrăinător, înscrisul sub semnătură privată fiind semnat de martori, inclusiv cel audiat de instanță.
Fără a se arăta pentru care motiv, instanța a arătat alte motive de nulitate invocate de către reclamantă nu pot atrage această sancțiune.
În privința cererii reconvenționale, nu s-a arătat pentru care motive aceasta urmează a fi respinsă, ci s-a făcut numai trimitere la încheierea din data de 13 iunie 2007, în care instanța a arătat că va admite excepția autorității lucrului judecat, fără aoa naliza prin prisma triplei identități de obiect, părți și cauză.
Împotriva sentinței, reclamanta a declarat apel, iar pârâtul recurs, tribunalul prin încheierea din 17 aprilie 2008 calificând calea de atac drept recurs, față de valoarea bunurilor ce fac obiectul litigiului, care se situează sub cea de 100.000 lei.
Prin decizia civilă nr.643/R/19 mai 2008, Tribunalul Vâlcea admițând ambele recursuri, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că într-adevăr instanța nu a motivat constatarea sa potrivit căreia asupra cererii reconvenționale a pârâtului ar opera prezumția de adevăr pe care legiuitorul o dă autorității lucrului judecat, situație în care nu se poate considera că instanța a intrat în fondul cercetării acestei pretenții pentru ca soluția să poată fi examinată în calea de atac a recursului.
Celelalte critici aduse atât de către reclamantă, cât și de către pârât, nu au fost examinate, cu indicația către instanța de trimitere de a le valorifica drept apărări de fond.
Astfel, reinvestită Judecătoria Brezoi, în baza probatoriului inițial administrat, prin sentința civilă nr.871/31 octombrie 2008 admis în parte acțiunea, cât privește revendicarea aceluiași teren, respingând-o în partea privitoare la construcție, cât și în partea privitoare la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare sub semnătură privată.
În privința cererii reconvenționale s-a constatat operantă excepția autorității lucrului judecat, situație în care a fost respinsă.
În motivare, s-a reținut în fapt că înscrisul sub semnătură privată încheiat de autorul reclamantei este perfect valabil în ceea ce privește înstrăinarea construcțiilor, neavând însă același efect și asupra terenului aferent, motiv pentru care pârâtul îl uzurpă fără drept.
Privitor la cererea reconvențională, s-a constatat că, într-adevăr, într-o judecată anterioară, prima formând obiectul dosarului nr.1495/2003, pârâtul din prezenta cauză solicitase în contradictoriu cu reclamanta de astăzi, constatarea calității sale de proprietar a cotei de 11/16 din imobilul compus din casa și terenul din, str.-.-, nr.59, ca și a cotelor de din celelalte terenuri, ca urmare a vânzării lor de către autorul, prin înscris sub semnătură privată, hotărârea urmând să țină loc de act autentic.
În cererea formulată în dosarul de față, același pârât pe cale reconvențională a solicitat constatarea aceleiași vânzări făcută prin înscris sub semnătură privată, urmând ca hotărârea instanței să țină loc de act autentic.
În aceste condiții, instanța a constatat că părțile și obiectul ambelor cereri este identic, în vreme ce temeiul juridic, chiar dacă se fondează pe texte diferite, respectiv în prima acțiune pe dispozițiile Codului civil, iar în cea de-a doua pe cele ale art.5 alin.2 din Titlul X din Legea nr.247/2005, nu sunt modificate elementele cauzei, ambele temeiuri juridice fiind permisive în ceea ce privește admiterea unor astfel de cereri, însă numai sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții.
Or, temeiul juridic nu este cel care dă cauza, ci scopul urmărit, numai acesta putând fi ilicit și imoral și nu norma juridică invocată și aplicată.
În privința lipsei semnăturii, neformulându-se alte probe care să schimbe concluzia inițială, potrivit căreia înscrisul sub semnătură privată a fost într-adevăr semnat de către autor, cererea vizând nulitatea acestuia a fost respinsă.
Împotriva sentinței, în termen, a declarat recurs reclamanta, motivele formulate indicând calea de atac ca fiind apelul, pârâtul declarând la rândul său recurs.
Prin încheierea din data de 21 aprilie 2009, cerându-se reclamantei să precizeze valoarea terenului revendicat, aceasta a arătat că își majorează valoarea inițială la peste 1 miliard de lei vechi, situație în care calea de atac a fost calificată drept apel.
Prin decizia civilă nr.105/A/28 aprilie 2009, Tribunalul Vâlceaa admis apelurile, a desființat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.
Prin dispozițiile sale tribunalul a reținut că în mod greșit prima instanță a considerat că schimbarea temeiului juridic nu atrage o modificare a elementelor cauzei, în opinia sa, cauzele fiind diferite așa încât nu se poate reține tripla identitate reținută de art.1201 Cod civil, fără a face o analiză a conținutului noțiunii de cauză și a arăta pentru care motive invocarea unor alte texte de lege reprezintă o nouă cauză.
Instanței de rejudecare i-a fost extinsă puterea de cercetare și în ceea ce privește acțiunea principală, cu aprecierea că, o eventuală schimbare a soluției dată asupra cererii reconvențională ar fi de natură a atrage și modificarea soluției alese asupra acesteia.
Împotriva deciziei, în termen, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive ce vizează modalitatea în care instanțele anterioare au examinat susținerile sale potrivit cărora semnătura de pe înscrisul exhibat de către pârât este un fals și de fapt acel înscris nu cuprinde o vindere, ci un eventual legat, exprimarea fiind nu aceea de înstrăinare, ci de lăsare către nepotul G, așa încât instanțele în mod greșit au dat o asemenea valoare înscrisului.
Curtea, examinând pricina prin prisma tuturor apărărilor formulate, în ședința publică de astăzi, 26 noiembrie 2009, pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac a recursului.
Discuții, în cauza de față, suscită modaliatea de stabilire a valorii obiectului litigiului.
Prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129(1)Cod procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Așadar, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula, cu valoare de principiu, este înscrisă în art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, exercitarea acestora trebuind să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea nu a prevăzut-
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că cererea este actul de investire a instanței, obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Din cuprinsul art.112 alin.1 pct.3Cod procedură civilă, nu poate rezulta o altă concluzie decât aceea că valoarea interesului alegat este cea "prețuită" de reclamant în cererea de chemare în judecată, așadar la momentul cererii introductive de instanță. Articolul 181Cod procedură civilă statuează că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Textul are o valoare de principiu, confirmând regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare in judecată ca element al acțiunii civile individualizând instanța.
În acest sens sunt și dispozițiile art.112 alin.1 pct.3Cod procedură civilă potrivit cu care, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, indicarea valorii acestuia fiind criteriul în raport de care instanța stabilește taxa de timbru, competența, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe. Or, această valoare se stabilește, așa cum, în mod expres, s-a reținut în considerentele aceleiași decizii, prin cererea care este actul de învestire a instanței, nu acțiunea însăși, asupra căreia judecătorii sunt chemați să decidă.
Nu se poate vorbi despre o lăsare la îndemâna reclamantului, în mod discriminatoriu, sau inegal, a dreptului de a-și alege numărul căilor de atac, câtă vreme, pârâtul poate, prealabil începerii cercetării judecătorești, să conteste valoarea indicată prin cererea de investire a instanței, dacă apreciază că valoarea disputată este una mai mare sau mai mică, atât în scopul soluționării pricinii de către instanța eventual competentă, cât și în cel al asigurării beneficiului unui număr de căi de atac corespunzător, după stabilirea sau suplinirea acordului părților asupra acestei chestiuni, considerându-se legat quinclul judiciar.
Or, se poate observa, în prezenta cauză, chiar recurenta a fost aceea care a indicat valoarea ca situându-se la una mai mică de cea de 100.000 lei, intimata pârâtă necontestându-i- Faptul că, după parcurgerea unui ciclu procesual, acesta a înțeles să-și majoreze pretențiile de la valoarea inițial indicată, de 310.947.350 lei, în care este inclusă și cea a casei, nu este de natură a atrage un alt număr de căi de atac, câtă vreme prin chiar această decizie pronunțată de Înalta Curte se lămurește tocmai faptul că atari calificare se face în funcție de cererea care este actul de investire a instanței, obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Pentru identitate de rațiune, o majorare a acestor pretenții în condițiile art.132 și art.181Cod procedură civilă nu este de natură a schimba alte elemente ale ciclurilor procesuale urmate de judecata unei cereri.
Legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate litigilor considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării.
Dreptul la un proces echitabil nu impune accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul "Golder vs.Regatul Unit"1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este dată de lege fiind, potrivit acestui text, recursul, așa încât, decizia dată de tribunal asupra lui, chiar și într-o compunere greșită, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu mai este supusă,la rândul său, recursului, așa încât, cel de față urmează a fi respins, potrivit art.2821, 299 și 312 Cod procedură civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.105/A/28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul G, domiciliatîn orașul, str.-.- nr.59, județul
Obligă reclamanta să plătească intimatului-pârât suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- - -
Grefier,
Red.-/15.12.2009
GM/4 ex.
Jud.apel:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
