Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 1840/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1840/
Ședința publică din 03 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.184/A din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.16/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, intimatul-pârât, asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.148/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual și G, în calitate de secretar pentru intimata-pârâtă Comisia Locală de Fond Funciar în baza delegației nr.6678/2.12.2009, lipsind intimata-pârâtă Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanțelor de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20,00 lei și a timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, un set de înscrisuri.
Apărătorii părților precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de valoarea obiectului dedus judecății, pune în discuție excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac, având în vedere și natura și valoarea litigiului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă apreciază că litigiul de față trebuie judecat în trei etape, respectiv fond, apel, recurs. Prezenta cale de atac este recurs și arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la modul de soluționare a excepției, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-pârât, arată că s-a discutat acest aspect și în faza apelului, respectiv că sentința primei instanțe era atacabilă doar cu recurs la tribunal. Solicită admiterea excepției pusă în discuție, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei-pârâte Comisia Locală de Fond Funciar, lasă la aprecierea instanței cu privire la excepție și solicită respingerea recursului.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției pusă în discuție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților, să îl oblige pe pârât să îi respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren în suprafață de 236. să desființeze gardul și anexa construită pe terenul reclamantei și să i se permită reclamantei, după stabilirea limitei de hotar, să construiască gard despărțitor pentru delimitarea proprietăților.
Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr-, reclamanta a solicitat instanței să constate nulitatea parțială absolută a titlului de proprietate nr.1319/24.09.2004, emis pe numele pârâtului, iar prin cererea înregistrată sub nr- reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii de validare în baza căreia a fost emis titlul de proprietate nr.1319/2004 pe numele pârâtului, cereri care, datorită strânsei legături s-a dispus conexarea dosarelor nr- și - la dosarul nr-.
Prin sentința civilă nr.6810 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, Comisia Locală de aplicare a Legii nr.18/1991 și Comisia Județeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor V și s-a dispus stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților ca fiind linia trasată cu în schița anexă la raportul de expertiză. A fost admisă excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantei privind capetele de cerere având ca obiect constatare nulitate titlu de proprietate și constatare nulitate hotărâre de validare.
S-au respins capetele de cerere privind revendicarea, obligația de a face (obligația pârâtului să desființeze gardul și anexa gospodărească și să permită reclamantei construirea unui gard) ca neîntemeiate și au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, prin modalitatea actuală de stăpânire, atât reclamanta cât și pârâtul dețin mai puțin teren decât în actul de reconstituire, și atâta vreme cât nu s-a dovedit că aceasta se datorează faptului că a fost deposedată de către pârât, acțiunea în revendicare nu poate fi primită. Instanța a reținut că pârâtul nu a ocupat din terenul reclamantei și nici nu a edificat construcții (gard, anexă) pe terenul acesteia, astfel încât cererea în revendicare și desființare lucrări a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește cererile având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate emis pârâtului și a hotărârii de validare ce a stat la baza titlului, s-a reținut, potrivit art.III din Legea nr.169/1997, că reclamantei i s-a emis titlu de proprietate pentru suprafața solicitată, de 2500. aceasta fiind mulțumită de modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate și de emitere a titlului. Atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că pârâtului i-a fost emis titlu de proprietate pe un teren ce ar fi aparținut anterior reclamantei (sau autorilor acesteia), nemulțumirea acesteia legată de faptul că stăpânește în concret o suprafață de teren mai mică decât cea menționată în titlu nu poate fi analizată în cadrul acțiunii în constatare nulitate act, reclamanta nejustificând un interes în promovarea acestei cereri și neavând în consecință calitate procesuală activă.
Cu privire la capătul de cerere privind grănițuirea, instanța a reținut că este întemeiat, conform art.584 Cod civil, linia de hotar dintre proprietățile părților este cea existentă în teren la acest moment, marcată prin gardul despărțitor dintre proprietăți și indicată de către expert prin colorare cu în schița anexă nr.2 la raportul de expertiză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:
- instanța de fond a greșit luând în considerare suprafața, amplasamentul, configurația și dimensiunile terenului pârâtului stabilite nelegal prin titlul de proprietate nr.119 1319/2004, consecința fiind încălcarea dreptului de proprietate al apelantei, pentru suprafața de 236 mp;
- în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare faptul că terenul apelantei de circa 2500. situat în comuna, satul, punctul "În sat", a fost dobândit prin moștenire de la mama sa și prin partaj autentic voluntar care a pus capăt stării de indiviziune între succesorii autoarei; acest fapt rezultă din certificatul de moștenitor nr. 239/1998 și titlul de proprietate nr. 544/1997;
- greșit instanța de fond a reținut că actele menționate mai sus, inclusiv planul parcelar, nu ar fi opozabile pârâtului, raportat la dispozițiile art. 28 din Legea nr. 7/1996;
- instanța de fond a ignorat dispozițiile sentinței civile nr.6055 din 19.11.2007 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr- rămasă irevocabilă, prin care s-a stabilit că, în realitate, pârâtul a ocupat din terenul reclamantei;
- instanța de fond a ignorat constatările și concluziile rapoartelor de expertiză tehnică prin care s-a stabilit că pârâtul ocupă abuziv terenul reclamantei și în realitate, aceasta în prezent ocupă doar 2303. în loc de 2500. teren intabulat;
- în mod greșit instanța de fond nu a reținut la dosar originalul planului parcelar cu privire la terenul în litigiu și a compensat greșit cheltuielile de judecată.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.184/A din 30 iunie 2009, respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând în esență că titlul de proprietate al intimatului-pârât pentru terenul din pct."Acasă" este legal emis, acesta a fost eliberat în condițiile validării dreptului de proprietate de către Comisia Județeană de fond funciar V, în baza cererii de reconstituire și a evidențelor cadastrale (plan parcelar, registru cadastral și limitele e ale hotarului).
Raportul de expertiză întocmit în cauză și corect omologat de prima instanță, relevă faptul că hotarul dintre proprietățile părților este reprezentat de un gard din beton pe care apelanta-reclamantă nu-l contestă, hotar care se continuă cu o serie de care nu au fost mutați în ultimii ani.
În acest context, s-a reținut că în mod corect prima instanță a respins cererea privind constatarea nulității hotărârii de validare care a stat la baza titlului de proprietate, având în vedere și faptul că reconstituirea dreptului de proprietate al intimatului-pârât nu a fost contestată.
Aplicând în teren actele de proprietate deținute de părți, expertul desemnat a constatat că nici una din părți nu deține întreaga suprafață din titlul propriu, ci mai puțin (128), situație față de care s-a apreciat că varianta din expertiză aleasă de prima instanță (marcată de expert cu linie albastră), este cea care respectă hotarul dintre proprietățile părților, astfel cum exista la data eliberării titlului de proprietate al apelantei-reclamante. Tribunalul a constatat că nu se verifică susținerea apelantei în sensul mutării gardului spre proprietatea sa și acaparării din proprietate de către intimatul-pârât, datorită existenței canalului de colectare. S-a apreciat că instanța de fond în mod judicios a statuat că hotarul corect este cel impus de aplicarea în teren a titlurilor de proprietate deținute de părți (acte vechi de proprietate, confirmate prin eliberarea titlului în temeiul legilor fondului funciar).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, pe care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, și pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Se susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că gardul despărțitor ar fi din beton și că reclamanta nu ar fi contestat linia de hotar actuală și nici gardul despărțitor, precum și titlul de proprietate al pârâtului și hotărârea de validare.
2. Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că instanțele de fond au ignorat constatările și concluziile rapoartelor de expertiză tehnică.
3. Instanța de apel, ca și instanța de fond, a ignorat conținutul și efectele juridice ale sentinței civile nr.6055/19 noiembrie 2007, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a stabilit că, în realitate, a ocupat din terenul reclamantei.
4. Greșit au fost compensate cheltuielile de judecată, cu toate că recurenta-reclamantă a făcut cheltuieli mult mai mari chiar și numai pentru grănițuire.
Se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului reclamantei și a modificării hotărârii instanței de fond prin admiterea acțiunii.
Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților admisibilitatea și legalitatea căii de atac a recursului.
Potrivit dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial.
Chestiunea numărului căilor de atac și a pricinilor susceptibile de a li se aplica dispozițiile art.2821Cod procedură civilă a fost, de altfel, soluționată în urma promovării recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.32/2008, așa încât nu există posibilitatea unei interpretări diferite a excepției pusă în discuție.
Discuții, însă, în cauza de față, suscită modalitatea de stabilire a naturii și valorii obiectului litigiului.
Prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul d e procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revin persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula, cu valoare de principiu, este înscrisă în art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite, că cererea este actul de investire a instanței, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
În acest sens sunt și dispozițiile art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă potrivit cu care, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, indicarea valorii acestuia fiind criteriul în raport de care instanța stabilește taxa de timbru, competența, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe. Or, această valoare se stabilește, așa cum, în mod expres, s-a reținut în considerentele aceleiași decizii, prin cererea care este actul de învestire a instanței, nu acțiunea însăși, asupra căreia judecătorii sunt chemați să decidă.
Din cuprinsul art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, nu poate rezulta o altă concluzie decât aceea că valoarea interesului alegat este cea "prețuită" de reclamant în cererea de chemare în judecată, așadar la momentul cererii introductive de instanță. Art.181Cod procedură civilă statuează că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Textul are o valoare de principiu, confirmând regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare în judecată ca element al acțiunii civile individualizând instanța.
Nu se poate vorbi despre o lăsare la îndemâna reclamantului, în mod discriminatoriu, sau inegal, a dreptului de a-și alege numărul căilor de atac, câtă vreme, pârâtul poate, prealabil începerii cercetării judecătorești, să conteste valoarea indicată prin cererea de investire a instanței, dacă apreciază că valoarea disputată este una mai mare sau mai mică, atât în scopul soluționării pricinii de către instanța eventual competentă, cât și în cel al asigurării beneficiului unui număr de căi de atac corespunzător.
Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.
Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, de art.54 din Decretul nr.31/1954.
Față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că, obiectul prezentei acțiuni îl constituie grănițuire și obligația de a face, respectiv demolarea gardului construit pe limita de hotar, manoperă evaluată de expert la 770 RON, conform înscrisului de la fila 167, acțiune patrimonială, cu un obiect de sub 100.000 lei, în raport de care calea de atac este potrivit art.2821Cod procedură civilă, recursul.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este dată de lege fiind, potrivit acestui text, recursul, așa încât, decizia dată de tribunal asupra lui, chiar și într-o compunere greșită, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu mai este supusă, la rândul său, recursului, așa încât, cel de față urmează a fi respins, potrivit art.2821, 299 și 312 Cod procedură civilă, ca inadmisibil.
Văzând cererea intimatului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat Mănăilești, județul V, împotriva deciziei civile nr.184/A din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliat în comuna, județul V, COMISIA JUDEȚEANĂ DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR V, județul V și COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, cu sediul în comuna, județul
Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească intimatului-pârât 600 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- - --
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./15.12.2009
Jud. apel: /
Jud. fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
