Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1841/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR.1841/
Ședința publică din 03 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta S - la cabinet avocat, împotriva deciziei civile nr.67 din 06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii nr.81549/2009 emisă de Baroul Timiș și avocat pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii nr.3952/2009 emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și a timbrelor judiciare în valoare de 0,9 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente precizează că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac având în vedere dispozițiile art.2821Cod procedură civilă și decizia nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că instanța trebuie să ia în calcul valoarea integrală a terenului care va fi grevat de servitute, valoare în raport de care calea de atac este cea a recursului. Solicită respingerea excepției, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă apreciază că ceea ce este afectat este doar servitutea ca atare și, din acest punct de vedere, prezenta cale de atac este nelegală, motiv pentru care solicită admiterea excepției, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului;
Constată că, prin sentința civilă nr.2133/7 aprilie 2008, Judecătoria Piteștia admis acțiunea formulată de reclamanta NORD Pitești și a obligat pe pârâta Sibiu să îi respecte dreptul de trecere la proprietatea reclamantei peste proprietatea pârâtei, pe drumul ce urmează un traseu paralel cu conducta de gaze, lat de 4. și de 57. reprezentând acces la calea publică, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a reținut în fapt că, în urma unor divizări asupra fostului patrimoniu funciar al Pitești, părțile au dobândit terenuri, al reclamantei fiind lipsit de acces la calea publică, în vreme ce vânzătorul către autorii titlului pârâtei au instituit un drept de trecere, pe proprietatea lor, în favoarea celei a reclamantei.
S-a mai constatat că servitutea de trecere a fost creată tacit și exercitată ca atare, până când, actualul proprietar al fondului aservit s-a opus acestui exercițiu.
Împotriva sentinței, în termen, a formulat apel pârâta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pe de o parte, întrucât în mod greșit s-a apreciat că ar avea calitate procesual pasivă, deși, la data de 5 octombrie 2007, după introducerea acțiunii, înstrăinase, la rândul său, terenul către o altă persoană juridică, așa încât, nu poate fi ținută la executarea obligației fixată de instanță, dar și pentru greșita statuare în fapt în sensul că proprietatea reclamantei ar avea caracterul de loc înfundat, în realitate accesul la acesta făcându-se peste o altă proprietate, a unuia dintre asociații societății, în această calitate el putând fi obligat să asigure în continuare trecerea. De asemenea, instanța nu a constatat că din culpa însăși a acestei persoane terenul a devenit înfundat, întrucât asociatul a înțeles să achiziționeze personal o parte din teren, iar cealaltă pe numele firmei sale, invocarea unui drept de trecere pe un alt teren constituind un abuz de drept. Or, instanța trebuia să țină cont de existența unei alte servituți, cea de pe terenul proprietatea, vânzarea către apelantă făcându-se fără nici un fel de sarcină asupra terenului. S-a mai criticat soluția pentru lăsarea nelămurită a cererii vizând permisiunea de traversare a infrastructurii de acces la utilități proprietatea reclamantei, după cum, instanța nu a dispus stabilirea celui mai scurt drum pe care trecerea s-ar putea face.
Prin decizia civilă nr.67 din 6 martie 2009, Tribunalul Argeșa respins, ca nefondată, calea de atac, calificată drept apel, reținând că îi revine însăși apelantei culpa de a nu fi înștiințat instanța despre înstrăinarea la care a procedat, pe parcursul procesului, așa încât, nu se poate imputa în acest sens o greșeală primei instanțe de fond.
Cât despre caracterul de loc înfundat al terenului s-a constatat că, în realitate, apelanta pretinde doar existența unui alt debitor al servituții de trecere care ar fi mai echitabil a fi considerat asociatul societății, vecin nemijlocit cu proprietatea la care se solicită trecerea, neindicându-se vreo latură pe care proprietatea reclamantei ar avea acces direct la calea publică, spre a nu fi înfundată. Or, o asemenea calitate de asociat a unei persoane fizice nu implică și sarcini privitoare la acordarea unei servituți, instanța de apel neexaminând criticile făcute de apelantă sub aspectul existenței, deja, a unei alte servituți create peste terenul acestui terț.
Referitor la nepronunțarea asupra petitului privitor la traseul de traversare a infrastructurii, s-a reținut ca nefondat față de poziția exprimată, într-o adresă, de către pârâtă.
Cât privește fondul, instanța reține că accesul la partea de teren dobândită de către reclamantă s-a făcut întotdeauna peste terenul cumpărat de pârâtă, neexistând un alt acces direct la calea publică, proprietarul comun angajându-se la asigurarea, în favoarea primului dobânditor, a accesului pe două căi, urmând ca, ulterior, părțile să stabilească cota de contribuție la cheltuielile de exploatare, convenție care nu s-a finalizat.
S-a mai apreciat de către tribunal că, întrucât contractul cu care reclamanta a dobândit nu cuprinde obligații de plată pentru exploatarea și folosința căii de acces, se impune interpretarea potrivit căreia acest cost a fost deja inclus în preț, iar neînscrierea servituții în actul de întabulare a subdobânditorilor ar fi fără relevanță, întrucât reclamanta a dobândit dreptul de trecere odată cu cumpărarea și apoi l-a exercitat ca atare.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru motive indicate a se încadra în cele prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, în sinteză după cum urmează:
Instanța, în lipsa unui titlu constitutiv al dreptului de servitute, a obligat la respectarea acesteia, greșit interpretând că o simplă toleranță a proprietarilor terenurilor învecinate ar putea avea o astfel de valoare. Cu greșita aplicare și interpretare a legii, s-a considerat că, deși nu există un titlu și sarcina nu a fost înscrisă în cartea funciară a imobilului, ea ar reieși din contractul încheiat de fosta cu dobânditorul de la ea, -.. În realitate însă, din contract nu rezultă instituirea unei asemenea sarcini, ci doar obligația asumată de vânzător de a asigura, pe viitor, căi de acces, potrivit unui protocol care însă nu s-a mai încheiat. Această promisiune nu putea fi interpretată ca și instituind, automat, sarcina asupra restului fondului rămas vânzătoarei, câtă vreme nu a fost identificat traseul ce putea fi afectat ei.
Dimpotrivă, o astfel de sarcină trebuia înscrisă pentru publicitate, așa încât, cumpărătorii ulteriori să cunoască existența ei, Legea nr.50/1991 fiind un criteriu de analiză a voinței părților la înscrierea obligației asumate de vânzător, art.6 prevăzând în sens clar obligația ca, în situația unor împărțeli ori comasări de parcele să fie înscrise eventualele constituiri de servituți de trecere cu privire la imobile. Or, lipsa unei asemenea înscrieri lovește actul, de nulitate.
Se mai critică soluția pentru greșita sa obligare la respectarea unei pretinse sarcini neînscrisă în registrul de transcripțiuni, deși dispozițiile art.1295 cod civil prevăd, în mod clar, inopozabilitatea unei asemenea sarcini, alături de fostele dispoziții ale art.711 Cod procedură civilă, în vigoare la data încheierii actului de vânzare-cumpărare de care se prevalează reclamanta.
De aceea, instanța trebuia să respingă acțiunea în obligarea la respectarea servituții, neexistând o asemenea servitute, câtă vreme reclamanta nu a formulat o cerere de constituire a uneia.
Se mai critică soluția pentru greșita interpretare și aplicare a art.627 Cod civil, în ceea ce privește prezumția existenței unei servituți. Astfel, pentru a se ajunge la stabilirea unei astfel de evidențe, au fost avute în vedere, pe de o parte, înscrisuri constând în planșe aerofotografice întocmite la 13 ani de la data înstrăinării inițiale și pe care, de altfel, nu se evidențiază semne ale unei asemenea servituți.
O altă greșeală de interpretare a acestui text o constituie ignorarea condiționării impuse în sensul ca, în contract, să nu fie vreo mențiune referitoare la ea. Or, dimpotrivă, se observă că vânzătorul inițial a făcut o astfel de mențiune, vorbind despre viitoarea constituire a unei servituți prin protocol, act care nu s-a mai încheiat.
La fel, greșită se pretinde a fi afirmația instanței, contrară dispozițiilor art.57 din Legea nr.7/1996, în sensul că lipsa înscrierii în registrul de publicitate nu lipsește de opozabilitate instituirea unei astfel de sarcini, cu referire la notorietatea situației și acceptarea ei de către dobânditor și subdobânditor, în mod tacit.
Dispozițiile legii, arată recurenta, sunt imperative în această privință, motiv pentru care, și Regulamentul de organizare și funcționare a reia obligativitatea înscrierii cu efectul de inopozabilitate al lipsei îndeplinirii acesteia.
În ședința publică din data de 11 iunie 2009, instanța a încuviințat părților suplimentarea probatoriului pe teza valorii folosinței terenului peste care se solicită trecerea, sens în care părțile au depus înscrisuri referitoare la valoarea de inventar, acte autentice de înstrăinare.
După suplimentarea probatoriului sub acest aspect, Curtea a pus în discuție admisibilitatea căii de atac a recursului, ca urmare a constatării faptului că suprafața afectată trecerii are întinderea de 228. valoarea de inventar a întregului teren curți-construcții intravilan de 18.268. împreună cu 26. post trafo fiind, anterior investirii instanței, de 80 miliarde lei vechi, ceea ce înseamnă o valoare de circa 440 lei/(33). Valoarea, deci, a terenului aservit era, la data inițierii acțiunii, aceea de 100.320 lei. Cum însă valoarea folosinței poate fi calculată, în condițiile de stabilire cu prilejul întocmirii actelor notariale la 20% din aceasta, se va observa că valoarea servituții de trecere, respectiv a dreptului de trecere era la data investirii aceea de 20.064 lei.
Acțiunea având caracterul unei cereri patrimoniale și privind un obiect cu o valoare mai mică decât cea limită impusă de art.2821Cod procedură civilă, în ședința publică de astăzi, 3 decembrie 2009, pus în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac.
Prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129(1) Cod procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revin persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând, astfel, principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula, cu valoare de principiu, este înscrisă în art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că cererea este actul de investire a instanței, obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Din cuprinsul art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, nu poate rezulta o altă concluzie decât aceea că valoarea interesului alegat este cea "prețuită" de reclamant în cererea de chemare în judecată, așadar la momentul cererii introductive de instanță. Articolul 181Cod procedură civilă statuează că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Textul are o valoare de principiu, confirmând regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare in judecată ca element al acțiunii civile individualizând instanța.
În acest sens sunt și dispozițiile art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă potrivit cu care, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, indicarea valorii acestuia fiind criteriul în raport de care instanța stabilește taxa de timbru, competența, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe. Or, această valoare se stabilește, așa cum, în mod expres, s-a reținut în considerentele aceleiași decizii, prin cererea care este actul de învestire a instanței, nu acțiunea însăși, asupra căreia judecătorii sunt chemați să decidă.
Nu se poate vorbi despre o lăsare la îndemâna reclamantului, în mod discriminatoriu, sau inegal, a dreptului de a-și alege numărul căilor de atac, câtă vreme, pârâtul poate, prealabil începerii cercetării judecătorești, să conteste valoarea indicată prin cererea de investire a instanței, dacă apreciază că valoarea disputată este una mai mare sau mai mică, atât în scopul soluționării pricinii de către instanța eventual competentă, cât și în cel al asigurării beneficiului unui număr de căi de atac corespunzător, după stabilirea sau suplinirea acordului părților asupra acestei chestiuni, considerându-se legat quinclul judiciar.
Legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este dată de lege fiind, potrivit acestui text, recursul, așa încât, decizia dată de tribunal asupra lui, chiar și într-o compunere greșită, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu mai este supusă,la rândul său, recursului, așa încât, cel de față urmează a fi respins, potrivit art.2821, 299 și 312 Cod procedură civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Sibiu, cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat, din T, str.-, nr.10, Business Centre, etaj 4, împotriva deciziei civile nr.67 din 06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind NORD Pitești, str.-, nr.91, județul
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - ---, - --,
Grefier,
,
Red.-
Tehnored.
Ex.4/22.12.2009
Jud.apel: Gh.
.
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
