Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 185/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.185
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 377 din 4 decembrie 2008, pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 6085 din 17.09.2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin Municipiul A reprezentat de Primar A, și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului recurent, pârâtul intimat personal, asistat de avocat care se prezintă și pentru pârâta intimată, lipsă fiind pârâtul intimat Statul Român prin Municipiul A reprezentat de Primar
Procedura legal îndeplinită.
Recursul declarat în termen, legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța a comunicat un exemplar al întâmpinării formulată de pârâții intimați și, depusă la dosar reprezentantei reclamantului recurent care a arătat că nu solicită amânarea cauzei pentru studiul întâmpinării.
Nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent pune concluzii de admitere a recursului său așa cum a fost formulat în scris, în principal invocă prevederile art. 312 al. 1,3 și 5 Cod procedură civilă, respectiv solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că atât instanța de fond cât și instanța de apel nu s-au pronunțat asupra fondului cauzei, iar în subsidiar în situația în care instanța apreciază că totuși s-a cercetat fondul cauzei, solicită admiterea recursului și modificarea în întregime a deciziei și sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților intimați pune concluzii de respingere a recursului, menținerea celor două hotărâri, cu cheltuieli de judecată, precizând că în mod corect cele două instanțe au admis excepția, câtă vreme era în vigoare Legea nr. 10/2001.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6085 /2008 pronunțată în dosarul civil - Judecătoria Arada respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare imobiliară exercitată de reclamantul împotriva pârâților Statul Român prin Municipiul A prin primar, și.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 1785 lei cheltuieli de judecată.
Judecătoria a reținut că prin decizia 416/1985 a fostului Consiliu Popular al Județului A, imobilul înscris în CF 3617 Aradul compus din intravilan cu casă în întindere de 1440 mp-proprietatea tabulară a reclamantului și a mamei sale, a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului 223/1974; pentru construcțiile preluate, reclamantul și mama sa, în prezent decedată, au fost despăgubiți cu suma de 80.000 ROL, iar terenul aferent a trecut în proprietatea Statului Român fără plată.
Prin Încheierea CF 6208/1985, Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului, cu titlu de preluare, și ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2879/1997, l-a înstrăinat pârâților; au fost vândute construcțiile și cota indiviză de 224/1440 mp teren.
Asupra cotei de 1216/1440 mp, reclamantului i s-a acordat, prin Dispoziția Primarului Municipiului A nr. 12828/2007, dreptul special de folosință prevăzut de Titlul II art.2 din OUG 184/2002.
Analizând excepția de inadmisibilitate, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.2 alin.1 din Legea 10/2001 cu modificările ulterioare, imobilul în litigiu este unul preluat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fapt ce face incidente în speță dispozițiile Legii nr.10/2001 ce reglementează regimul juridic al acestora.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, restitutio in integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art.480-481 Cod civil-texte legale invocate în susținerea prezentei acțiuni.
Odată cu apariția Legii nr.10/2001 ce reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv și care privește atât imobilele preluate cu titlu valabil, cât și cele preluate fără titlu, legiuitorul a înțeles să dea o reglementare specială acestui domeniu, respectiv parcurgerea procedurii prevăzute de această lege.
Legea nr.10/2001 este o lege specială cu caracter reparator pentru imobilele preluate abuziv de stat, fiind de imediată aplicare, întrucât interesează atât procedural, cât și substanțial, ordinea publică. Aceasta rezultă neechivoc și din dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 care prevăd că, bunurile preluate de stat, fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparații.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru stabilit de organul legislativ, cu respectarea anumitor proceduri și termene, ori prin ignorarea acestora, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Astfel, dispozițiile art.44 alin.1 teza a doua din Constituția României republicată, prevăd că sunt stabilite de lege atât conținutul cât și limitele dreptului de proprietate, iar dispozițiile art.136 alin.5 consacră caracterul inviolabil al proprietății private,darîn condițiile stabilite de legea organică. În conformitate cu aceste prevederi constituționale, legiuitorul este competent să stabilească un cadrul juridic adecvat pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, astfel încât să nu vină în conflict cu interesele generale ori cu interesele particulare legitime ale altor persoane, instituind proceduri speciale pentru valorificarea acestora; prin adoptarea legii speciale de restituire, legiuitorul a dat expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale, astfel instanța a stabilit că reclamanții odată ce aveau posibilitatea să uzeze de dispozițiile legii speciale de restituire nu mai sunt îndreptățiți să invoce dispozițiile dreptului comun.
Prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a stabilit că imprescriptibilitatea în materie imobiliară este un principiu consacrat în legislația civilă, dar nu este prevăzut de Constituție. Legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, fără a îndreptăți calificarea reglementării respective ca fiind neconstituțională.
Prin Decizia nr.592/21.09.2006, Curtea Constituțională a arătat că recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat, ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalității reparatorii urmărite, dar intolerabil într-un stat de drept o perioadă îndelungată sau nelimitată de timp.
Pe de altă parte, împrejurarea că persoana interesată deși cunoștea sau trebuia să cunoască termenul de contestare, ca și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, dă expresie propriei culpe conform principiului "nemo auditur propriam suam turpitudinem allegans".
Prin Decizia nr. 573/19.09.2006, Decizia 1156/11.12.2007, Decizia 296/11.03.2008 Curtea Constituțională face referire și la alte soluții proprii adoptate în cadrul aceleiași practici, dar și la jurisprudența CEDO referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată Curtea Constituțională că, prin decizia pronunțată în cauza "Z și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii", CEDO a stabilit că art.6 din Convenție referitoare la un proces echitabil, poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerință nelegală în privința exercițiului unuia din drepturile sale, având caracter civil, adăugând însă că dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut și că acesta poate fi supus unor restricții legitime cum ar fi termenele legale de prescripție.
Față de cele reținute, instanța a constatat întemeiată excepția inadmisibilității și pe cale de consecință a respins acțiunea.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele solicitând ca în urma admiterii să modifice hotărârea în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului se arată că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă câtă vreme, acțiunea în revendicare pe dreptul comun este imprescriptibilă. Mai mult reclamantele nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietar, preluarea de către stat a unui imobil chiar și cu plată este o preluare abuzivă. De asemenea instanța trebuia să examineze primul capăt de cerere privind nevalabilitatea titlului statului ceea ce ar fi dus la constatarea nulității actelor subsecvente. Se invocă și Protocolul nr. 1 al CEDO privind proprietatea.
Prin concluziile scrise intimații pârâți au solicitat respingerea apelului cu motivarea că ei dețin în deplină legalitate imobilul din litigiu la data cumpărării acestuia fiind îndeplinite condițiile Legii 112/95.
Tribunalul Arad prin decizia civilă nr. 377 din 4 decembrie 2008, pronunțată în dosar nr- a respins apelul declarat de reclamantul.
Instanța de apel a apreciat că, prima instanță, atunci când a pronunțat hotărârea a avut în vedere o stare de fapt corectă susținută de probatoriul administrat.
Reclamantul apelant cu toate că a fost despăgubit la momentul preluării imobilului cu o sumă de bani pe care a folosit-o, sumă care în acel moment reprezenta valoarea medie a unei case, s-a prevalat de dispozițiile Legii 10/2001, cu o solicitare precizată de a folosi cota din terenul aferent casei de 1216/1440 p, cerere rezolvată favorabil prin Decizia Primarului Municipiului A cu nr. Deciziei 12828/2007.
Ori în atare situație problema reclamantului apelant a fost soluționată, acțiunea în justiție având practic un alt obiect. Chestiunea criticată privind nevalabilitatea titlului statului nu poate fi abordată fără a se vedea regimul juridic al imobilului. Acesta a fost cumpărat din anul 1997 în condițiile Legii 112/95. Condițiile cumpărării au fost cele prevăzute de lege iar constatarea nulității vânzării nu s-a cerut. În atare situație raportul juridic este între reclamantul apelant și pârâții intimați - cumpărători care dețin un titlu perfect legal. Ori rezolvarea situației, se face pornind de la acest titlu înspre vechiul proprietar statul și nu invers.
Oricum Legea 10/2001 a fost folosită de reclamantul apelant atunci când adresat solicitarea de restituire precizată de folosința asupra terenului, cerere acceptată. Dispoziția Primarului nu a fost atacată în termenul legal pentru că nici nu era necesar câtă vreme reclamantului i-au fost admise pretențiile așa cum le-a cerut.
Prima instanță nu a îngrădit accesul la justiție al reclamantului pe calea dreptului comun, dar nu se mai pune problema soluționării unei cereri pe baza art. 480 Cod civil, de vreme ce reclamantul folosit dispozițiile Legii 10/2001 și mai mult a fost mulțumit de faptul că cererea s-a soluționat favorabil.
Împotriva deciziei civile nr. 377 din 4 decembrie 2008, pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 6085 din 17.09.2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. -, a declarat recurs reclamantul.
Reclamantul recurent a solicitat, în principal casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârilor și admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului s-a susținut că reclamantului i-a fost îngrădit accesul la justiție, deoarece acțiunea în revendicare este imprescriptibilă.
S-a mai arătat că reclamantul a pierdut dreptul de proprietate prin violență, bunul său fiind preluat în baza Decretului. 223/1974, act normativ considerat abuziv.
În finalul recursului s-a arătat că acțiunea reclamantului este una imprescriptibilă ce poate fi promovată oricând.
În drept, recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute la art.304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
La filele 10 - 16, intimații și au formula întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, deoarece reclamantul a înțeles să uziteze de calea prev. de legea specială, ceea ce face inadmisibilă redeschiderea unei acțiuni pe calea dreptului comun.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304, raportat la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este fondat, în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Reclamantul recurent a promovat la data de 2 aprilie 2008, o acțiune de drept comun, împotriva Statului Român și a persoanelor fizice și prin care a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului Statului Român în legătură cu preluarea imobilului în litigiu, obligarea pârâților de ordin 2 și 3 la acordarea deplinei posesii și proprietăți și restabilirea situației anterioare de CF.
Acțiunea de drept comun a fost respinsă ca inadmisibilă de către primele instanțe, fără a se examina fiecare dintre petitele acțiunii, și, mai ales, în ce măsură aceste petite vin în contradicție cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu dispozițiile legale speciale, sau cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție B, consacrată prin deciziei în interesul legii din luna iunie 2008.
Din această perspectivă Curtea va reține că aceste acțiuni de drept comun, nu pot fi respinse "de plano", ca inadmisibile, fără a se stabilii, în mod concret în ce măsură naționalizarea imobilului s-a realizat, valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, și, apoi în ce măsură ar fi posibilă restituirea în natură fără a încălca alte drepturi subiective civile constituite între timp, în favoarea altor persoane.
În speță, prima instanță este ținută să verifice valabilitatea titlului statului, raportată la momentul preluării imobilului, modul de constituire a dreptului de proprietate al intimaților pârâți, eventuala buna credință a acestora cu privire la cumpărarea imobilului, și apoi, posibilitatea satisfacerii unora dintre petitele acțiunii reclamantului, prin respectarea drepturilor civile validate de Convenția Europeană, inclusiv drepturilor civile de proprietate dobândite de către pârâții intimați persoane fizice.
Ca atare acțiunea pe dreptul comun nu este inadmisibilă, în limitele arătate mai sus, pentru că aceasta ar echivala cu o împiedicare a accesului la justiție, însă în fața instanțelor de judecată aceasta va putea fi valorificată, în condițiile în care nu este de natură a periclita drepturile subiective civile ale altor persoane, constituite legal, între timp.
Motivele de recurs, arătate în drept de către recurent vor fi subsumate art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv chestiunilor privind legalitatea hotărârii, și, din această perspectivă, Curtea va admite recursul, va casa ambele hotărâri și va trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 377 din 4 decembrie 2008, pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 6085 din 17.09.2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecarea la prima instanță, respectiv Judecătoria Arad.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /10.03.2009
Tehnored /13.03.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
