Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 20/A/2010
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 3: Carla
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta ROMÂNĂ CU ). DE împotriva sentinței civile nr. 179 din 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar cu nr. unic - având ca obiect revendicare imobil, în contradictoriu cu pârâta intimată ORTODOXĂ ROMÂNĂ DE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru apelanta reclamantă Română Unită cu ( ) de și avocat - pentru pârâta intimată Ortodoxă Română de.
Cauza a fost repusă pe rol pentru judecarea în complet de divergență conform art. 257 Cod procedură civilă, acesta fiind constituit conform art. 95 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești prin participarea judecătorului desemnat din lista de permanență a Secției civile - pentru data de 18.02.2010 prin participarea doamnei - - -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat -, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru reclamanta apelantă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate, admiterea acțiunii și pe cale de consecință, în condițiile art. 296 cod procedură civilă, recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor în litigiu reprezentând biserică și terenul intravilan aferent, cu obligarea intimatei să lase apelantei în deplină proprietate și posesie aceste imobile. Pe fond, arată că a detaliat în scris în motivele de apel conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar, solicitând instanței să constate faptul că dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu a fost pe deplin dovedit, aceasta fiind întabulată în CF, titlul intimatei fiind nul absolut prin abrogarea Decretului nr. 358/1948 și Constituția din același an, care erau contrare legii în vigoare, apreciază că este preferabil titlul de proprietate al apelantei, sens în care se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și susținut.
Avocat - pentru pârâta intimată solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă. Susține că singura critică învederată adusă hotărârii tribunalului privește faptul că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă în condițiile în care s-a apreciat că obiectul acesteia vizează acțiunea prevăzută de art. 480 cod civil formulată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar. Astfel, mai susține că față de dovada de la fila 68 în ceea ce privește proprietarul tabular, care este Ortodoxă, există totuși o lacună pe care judecătorul trebuia să o acopere în sensul că dovezile privind coproprietarii asupra imobilelor sunt depuse doar în copie la dosar, iar față de proprietarii de sub B3, vizați și de obiecțiunile la expertiză, celelalte persoane nu au fost introduse în cauză, sens în care instanța nu se putea pronunța fără a introduce toate părțile care sunt proprietare și pe diferența de 680 mp. În concluzie, față de faptul că, deși cadrul acțiunii este stabilit de către reclamant, în materia proprietății lăcașurilor de cult se știe că bunurile au fost preluate de la parohiile greco-catolice de către stat și au trecut în proprietatea parohiilor ortodoxe, însă nu există o clarificare certă cu privire la toate bunurile, sens în care normele de procedură specială nu pot fi ignorate, nu se poate face un mixaj între procedura specială și cea de drept comun, reclamanta revendicând o proprietate deși nu era proprietară, și, întrucât în acțiunea în revendicare contează titlurile de proprietate iar intimata a dobândit prin lege titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în mod corect Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea. Solicită astfel, respingerea apelului de față și acordarea unui termen de pronunțare pentru a se depune concluzii scrise.
În replică, avocatul reclamantei apelante, cu privire la admisibilitatea acțiunii, învederează că aceasta a fost proprietara imobilului în litigiu încă din anul 1800 iar titlul de proprietate de care uzează intimata a fost anulat prin abrogarea Decretului 358/1948, iar în baza Legii nr. 182/2005, aprobată prin OG nr. 64/2004, apelanta era îndreptățită să formuleze prezenta acțiune fiind prevăzut expres că în cazul eșecului procedurii speciale între părți, este deschisă calea acțiunii în justiție. Solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, precum și față de cele expuse, respinge cererea de amânare a pronunțării formulată de reprezentanta intimatei și lasă cauza în pronunțare la data prezentei.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 2657/97/12 iulie 2007, reclamanta de - H - a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârâtă, Ortodoxă Română de - H - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să-i restituie imobilele cu profil de: cimitir intravilan, cimitir, biserică și grădină, înscrise în CF 157 de, nr. topo 17/1, 275, 276, 277.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 Cod civil și ale art. 27 din Legea nr. 289/2006.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că imobilele specificate în petit au fost proprietatea Parohiei -catolice de, care urmare a Decretului nr. 177/1948, au fost confiscate de stat și ulterior predate Bisericii Ortodoxe Române - de.
S-a arătat că actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea acestor bunuri a fost abrogat prin Decretul Lege nr. 126/1990, iar ulterior s-au adoptat măsuri legislative care permit revendicarea lor ( OG nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005).
În fine, reclamanta a arătat că a provocat o încercare de conciliere cu pârâta pe această temă, iar dialogul purtat în acest sens, la 25 mai 2007, nu a dus la rezultatul scontat, respectiv la restituirea bunurilor în litigiu pe cale amiabilă.
Pârâta Ortodoxă Română de a depus întâmpinare, cerând respingerea acțiunii. În principal ca inadmisibilă, raportat la procedura prealabilă de natură administrativă prin intermediul comisiei speciale, impusă de legislația actuală, în vigoare, iar în subsidiar ca nefondată în condițiile în care are calitatea de proprietară tabulară a imobilelor revendicate.
Prin sentința civilă nr. 179/2009 Tribunalul Hunedoaraa respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând în considerente următoarele:
Imobilele în litigiu, având profil de cimitir, biserică și grădină sunt înscrise în CF 157 de, nr. topo 17/1, 275, 276, 277, având ca proprietar tabular Ortodoxă Română.
Or, acțiunea în revendicare, ca cel mai eficient mijloc procedural de recuperare a proprietății și ca cea mai redutabilă armă la îndemâna unui proprietar care a pierdut posesia bunului său, impune condiția elementară și esențială ca acesta să opună titlul său posesorului neproprietar.
În speță, reclamantul nu poate opune un astfel de titlu posesiei ferme și sub nume de proprietar exercitată efectiv asupra imobilului, de mai bine de o J de secol, de către pârâtă.
Și, în tot acest timp, foștii enoriași greco-catolici, cu foarte puține excepții, au revenit la vechiul cult creștin-ortodox, primind misterele credinței creștine, participând la ritualurile acesteia și fiind înmormântați în același cimitir sătesc ca și defuncții lor părinți.
Așadar, în cauză pârâta este titulară a dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate și proprietatea sa prin înscrierea în cartea funciară este consolidată și opozabilă terților.
Potrivit art. 56 din Legea nr. 7/1996, înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare, în cărțile funciare ori în registrele de inscripțiuni înainte de intrarea în vigoare a respectivei legi, își produc efectele prevăzute și după această dată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care a solicitat, în baza art. 296 cod procedură civilă, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive s-a arătat că, reținerea instanței de fond în sensul că reclamanta nu are titlu de proprietate, este nefondată în condițiile în care imobilul revendicat a fost stăpânit de reclamantă până la emiterea Decretului 358/1948, abrogat în prezent prin Decretul Lege 9/1989, decret în baza căruia imobilul a trecut în mod abuziv și samavolnic în proprietatea pârâtei care și-a înscris dreptul în cartea funciară. De la data abrogării Decretului 358/1948 pârâta stăpânește fără nici un titlu imobilul înscris în CF 157 de, astfel că disp. art. 56 din Legea 7/1996 nu sunt incidente în cauză, întrucât prin abrogarea Decretului înscrierile făcute în baza acestui act normativ nu își mai pot produce efectele. Se mai invocă disp. art. 29 din Constituție care garantează libertatea conștiinței, libertatea cultelor religioase și autonomia lor față de stat. Mai mult, trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost o trecere liber consimțită de către credincioșii catolici, ci una forțată prin metode samavolnice de o duritate extremă.
Intimata pârâtă Ortodoxă de a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând în esență că, titlul pârâtei este constituit din însăși legea ce a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate. Modificările legislative intervenite dau dreptul reclamantei să parcurgă procedura administrativă specială, urmând a-și valorifica drepturile prin obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de această legislație specială, însă nu poate uzurpa dreptul de proprietate al pârâtei dobândit în mod licit, exercitat în mod continuu, public și netulburat. Se consideră că prin judecarea acțiunii instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești întrucât prin art. 3 din Decretul-lege 126/1990 este atribuit unei comisii mixte formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, competența de a stabili situația juridică a lăcașurilor de cult.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu în limitele efectului devolutiv al apelului, Curtea constată că prezentul apel este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune în revendicare a unui imobil aflat în proprietatea pârâtei, care figurează înscrisă în cartea funciară sub B 2. Tribunalul s-a limitat să analizeze dacă reclamanta are sau nu are vreun titlu de proprietate asupra imobilului litigios și a concluzionat că aceasta nu poate opune nici un titlu posesiei pârâtei, respingând pentru acest motiv acțiunea. Instanța de fond nu a observat că, prin revendicarea bunului litigios, defapt reclamanta solicita instanței să procedeze la compararea titlurilor pe care părțile le dețin asupra aceluiași imobil, contestând titlul de proprietate al pârâtei. Astfel, reclamanta a arătat în acțiune că imobilele au fost proprietatea Parohiei -catolice, însă urmare a Decretului 177/1948 prin care -catolică a fost scoasă în afara legii, bunurile acesteia au fost confiscate de stat, care le-a predat ulterior Bisericii Ortodoxe Române, iar ulterior, în 1990 decretul 177/1948 a fost abrogat.
Din motivarea sumară a cererii de chemare în judecată rezultă clar că reclamanta contestă titlul pârâtei și solicită instanței să constate că preluarea a fost abuzivă și să compare titlurile de proprietate ale părților. Cu privire la aceste aspecte instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a analizat în nici un fel implicațiile teoretice și practice ale abrogării Decretului 177/1948 prin Decretul 126/1990 precum și aplicarea în speță a Legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, temei de drept invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Pe de altă parte, pârâta în întâmpinare invocă faptul că acțiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât nu a fost respectată procedura prealabilă în fața Comisiei speciale, susținere pe care instanța de fond nu a analizat-
Art. 261 pct. 5 cod pr. civilă impune instanței obligația de a arăta în hotărâre care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. De asemenea, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi iluzorii sau teoretice, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (cauza Albina împotriva României publicată în MO 1049/2005).
Întrucât Tribunalul nu a analizat susținerile și apărările părților se poate aprecia că nu a intrat în cercetarea fondul cauzei, ceea ce atrage, în temeiul art. 297 cod procedură civilă, admiterea apelului declarat de reclamantă, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de fond va analiza susținerile și apărările din cererea de chemare în judecată și din întâmpinare, și se va pronunța și asupra motivelor de apel, întâmpinării și răspunsului la întâmpinare depuse în fața instanței de apel, urmând să le analizeze ca apărări de fond și de procedură ale părților, care au fost dezvoltate și explicate mai bine în fața instanței de apel.
Pentru aceste motive,
(continuarea deciziei civile nr. 20/A/2010 din dosar nr-)
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta Română unită cu - catolică de împotriva sentinței civile 179/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Tribunalul Hunedoara.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored.
/2 ex/12.03.2010
Jud. fond:
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Monica Maria Cismaru, Carla
