Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 209/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(512/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.209

Ședința publică de la 6 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea

JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă

GREFIER - - -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta contestatoare, împotriva deciziei civile nr.132 R din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

are ca obiect - pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta contestatoare, personal, lipsind intimata SC SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că prin adresa depusă la dosar, prin serviciul registratură, Tribunalul Călărași solicită înaintarea dosarului în vederea soluționării cererii de revizuire formulată de.

La interpelarea instanței, apelanta contestatoare precizează că apelul vizează decizia civilă nr. 132 R din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, astfel cum arată în cererea depusă la dosar.

Apelanta contestatoare depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță în sumă de 5 lei, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și note de ședință.

Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția inadmisibilității apelului, având în vedere că s-a declarat apel împotriva unei hotărâri irevocabile și acordă cuvântul pe acest aspect.

Apelanta contestatoare lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

CURTEA

Asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 22.01.2009 și înregistrată sub nr-, contestatoarea în contradictoriu cu intimata Cas olicitat îndreptarea erorii materiale a pronunțărilor deoarece a depus notă scrisă la data de 18.03.2008 în care a specificat omiterea facturilor achitate de ea și plătite încă o dată în acțiunea judecătoriei. Omiterea facturilor achitate s-a făcut în borderoul pârâtei iar nota scrisă a fost depusă în ziua când s-a ținut ședința, datorită întâmpinării nejustificate care i-a fost înmânată în instanță.

Tribunalul a calificat această acțiune, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 129 din Codul d e procedură civilă, ca fiind o contestație în anulare ce vizează greșeli materiale, în sensul prevăzut de art. 318 din Codul d e procedură civilă, iar nu o cerere de îndreptare a erorii materiale în sensul reglementării art. 281 din Codul d e procedură civilă.

În acest cadru procesual Tribunalul a statuat că cererea este nefondată deoarece are în vedere critica omisiunii luării în calcul a unor facturi achitate de recurentă, dar fără arătarea lor, cu număr și dată, ca sumă, etc. Tribunalul a mai arătat că această critică este una generală care nu poate fi verificată în nici un fel, deși a fost atașat dosarul de fond al cauzei, iar nici alte motive în soluționarea cauzei nu a constatat.

La data de 13.02.2009 contestatoarea a formulat apel împotriva acestei hotărâri arătând că, prin acest apel, înțelege să facă cunoscut instanței neprezentarea prețurilor plătite și neâncasate de către din lipsă de timp și nejustificarea celor două citații emise în aceiași lună și termene în aceiași lună.

Apelul este inadmisibil.

Prin decizia civilă nr. 410/R din data de 20 mai 2008, Tribunalul, ca instanță de recurs, s-a pronunțat asupra cererii de revizuire formulată de revizuenta împotriva deciziei civile nr. 234/R/18.03.2008, în sensul că această cerere a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei decizii pronunțată în revizuire s-a formulat și contestația în anulare care a primit o dezlegare, din partea aceluiași Tribunal, prin decizia civilă nr. 132/R din 11 februarie 2009, și împotriva căreia contestatoarea înțelege să formuleze prezentul apel deși hotărârea atacată este irevocabilă.

Dispozițiile art. 282 din Codul d e procedură civilă indică expres care sunt hotărârile care pot fi atacate cu apel, și anume: hotărârile date în primă instanță de judecătorie, și hotărârile date, în primă instanță de tribunal, ipoteze în care nu se regăsește și speța de față în care apelanta înțelege să formuleze apel împotriva unei hotărâri, într-adevăr, pronunțate de Tribunal, însă în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta contestatoare domiciliată în C,-, - 34, Sc. 1,. 10,. 41, județul C împotriva deciziei civile nr. 132R/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul cu nr- pronunțată în contradictoriu cu intimata cu sediul în C Str. -, -. 4, județul

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

M/cs

Ex. 4/15.04.2009

Tribunalul Călărași

Jud. - Gh.

Președinte:Doinița Mihalcea
Judecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 209/2009. Curtea de Apel Bucuresti