Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 210/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(503/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.210
Ședința publică de la 6 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr.189 din 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA COMUNEI și COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul reclamant, PERSONAL, lipsind intimații pârâți Primăria Comunei u și Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001 u
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Apelantul reclamant declară că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantul reclamant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat.
Precizează că prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Giurgiu nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra construcției (șopron) construit pe terenul intravilan luat abuziv în anul 1962 de către organele locale și ale Cooperativei Agricole de Producție și dat ca lot în folosința numitului, potrivit Legii nr.10/2001.
Arată că la data de 25.04.1962, din suprafața totală a curții de 1200 mp i-a vândut acestuia suprafața de 800 mp, acest fapt fiind recunoscut de soția acestuia prin interogatoriul luat de instanță.
Menționează că prin adresa înaintată de primărie nu se cunosc datele referitoare la imobilul în discuție, iar actele pe care le-a pretins a fi depuse se află la dosar.
CURTEA
Prin cererea formulată la 07.05.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Comunei și Comisia Județeană de Fond Funciar G, solicitând instanței să oblige pârâtele la plata chiriei datorate pentru folosirea ilegală a construcției demolate în anul 2002 pentru perioada 09.03.1991 - 01.03.2002 în valoare de 1.320 lei, despăgubiri pentru construcția demolată în valoare de 2.000 lei și daune morale pentru perioada lipsei de folosință a construcției în cuantum de 1.500 lei.
În motivare s-a arătat că pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile de reconstituire a dreptului de proprietate ce le reveneau conform Legii nr.10/2001, cu privire la construcția - șopron din paiantă, învelit cu coceni, edificată de reclamant cu tatăl său în anul 1948 pe un teren în suprafață de 1.200 mp.
S-a mai arătat că în perioada 1991 - 2006, reclamantul a purtat corespondență cu Comisia Locală de Fond Funciar u, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, cât și privind retrocedarea construcției, însă pârâta a refuzat să soluționeze aceste cereri.
Referitor la construcția ce face obiectul cererii, reclamantul a arătat că a fost preluată în mod abuziv de organele locale și trecută în proprietatea statului în anul 1962, fiind dată în folosința numitului, însă moștenitorii acestuia, în luna martie 2002, au demolat șopronul folosind tot materialul rezultat.
Comisia Județeană de Fond Funciar G, a invocat la data de 06.06.2007 excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât obiectul cauzei îl reprezintă un imobil de pe raza administrativ teritorială a comunei u, competența de soluționare a notificării formulată în temeiul Legii nr.10/2001 revenind primarului acestei comune.
Tribunalul Giurgiu, prin încheierea de ședință din 07.06.2007 a admis excepția invocată de această pârâtă și a dispus scoaterea acesteia din cauză și introducerea în cauză a Comisiei de Aplicare a Legii nr.10/2001 a Primăriei
Prin sentința civilă nr.189 din 18.12.2008 a Tribunalului Giurgius -a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin sentința civilă nr.227 din 20.09.2007 a Tribunalului Giurgiu, s-a respins ca nefondată contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției nr.263/27.02.2004 emisă de Primarul Comunei u, reținându-se, în esență, că prin sentința civilă nr.20/1993 Judecătoria Giurgiua soluționat plângerea reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii nr.18/1991, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 400 mp. teren intravilan, apreciindu-se totodată că față de obiectul cererii, în mod legal, a fost analizată solicitarea de restituire a terenului ca neintrând sub incidența Legii nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr.7/22.01.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, s-a admis apelul declarat de reclamant, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Prin decizia de desființare, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind o contestație împotriva dispoziției nr.263/2004 sub aspectul respingerii cererii de reconstituire asupra terenului, fără a avea în vedere că ceea ce se contestă în fapt, este nesoluționarea cererii de reconstituire a construcției.
A mai reținut instanța de control că menționarea cererii de restituire a terenului de 400 mp. ce a fost soluționată prin respingerea notificării, este făcută de reclamant cu scopul de a lămuri situația juridică a întregului imobil, precum și a împrejurărilor ce au dus la demolarea șopronului.
S-a mai reținut, de asemenea, că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la restituirea construcției, cerere nesoluționată de pârâtă precum și cu privire la cererea de acordare a despăgubirilor, aceasta echivalând cu o necercetare a fondului pricinii.
Rejudecând cauza, Tribunalul Giurgiua reținut că reclamantul a depus la Primăria Comunei uoc erere înregistrată sub nr.1406/13.08.2001 prin care a solicitat restituirea unui teren de 400 mp. și a construcției aflată pe acesta.
În cuprinsul cererii, a precizat că anexează și certificatul de deces al tatălui său, schița terenului și hotărârea judecătorească, respectiv, sentința civilă nr.30/08.01.1993 a Judecătoriei Giurgiu.
Prin dispoziția nr.263/27.02.2004 emisă de Primarul Comunei u, s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură a unei suprafețe de 400 mp. - teren intravilan - cu motivarea că nu intră sub incidența Legii nr.10/2001.
În cuprinsul dispoziției sus menționate, nu s-a făcut nici o referire la construcția solicită de reclamant, în fapt, Primăria nesoluționând acest capăt de cerere, astfel cum s-a reținut și prin decizia de desființare.
În aceste condiții și reținând că în speță a fost cu mult depășit termenul de 60 de zile prevăzut de art.25 din Legea nr.10/2001, în care unitatea investită cu soluționarea notificării era obligată să se pronunțe asupra notificării formulate de reclamant, tribunalul a apreciat că lipsa unui atare răspuns poate fi interpretată ca un refuz de a răspunde cererii de restituire.
Ca atare, tribunalul a analizat pe fond cererea reclamantului de restituire a șopronului respectiv, și a respins-o ca nefondată.
În acest sens, s-a arătat că reclamantul deși a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 depusă la Primăria comunei u prin care a solicitat restituirea unui șopron situat pe un teren de 400 mp. (teren ce a precizat ulterior că face obiectul Legii nr.18/1991), nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că respectiva construcție a existat în proprietatea sa sau a autorilor săi și a fost preluat abuziv de către stat.
Din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantul a înstrăinat lui prin act de vânzare-cumpărare în anul 1962 o suprafață de 800 mp. teren intravilan dintr-o suprafață totală de 1.200 mp. restul de 400 mp. aparținând numitului Șt. care nu a solicitat reconstituirea.
Aceste aspecte reținute de tribunal au constituit considerentele sentinței civile nr.20/08.01.1993 a Judecătoriei Giurgiu.
Dintr-un interogatoriu și un raport de expertiză - probe administrate în dosarul nr.4828/1991 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.20/08.01.1993 - s-a reținut că pe terenul deținut de familia se află un șopron "care exista la data cumpărării de către aceștia a terenului".
În continuare, tribunalul a arătat că din toate probele administrate în cauză nu rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că reclamantul sau autorii săi mai erau proprietarii șopronului în litigiu și nici măcar faptul că acest șopron a fost preluat abuziv de către stat și la ce dată.
De asemenea, s-a avut în vedere recunoașterea reclamantului din care rezultă că șopronul a fost deținut pe perioada colectivizării de familia.
Mai mult, s-a arătat că reclamantul nu a dovedit nici dreptul său de proprietate asupra terenului de 400 mp. pe care se pretinde că s-ar afla șopronul.
De asemenea, s-a mai arătat că deși s-a pus în vedere reclamantului în temeiul art.129 alin.5 Cod procedură civilă, necesitatea administrării unor probe suplimentare, acesta nu a înțeles să administreze nici o altă probă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a considerat sentința ca netemeinică și nelegală.
În motive s-a arătat că la 25.04.1962 din suprafața totală a curții de 1200 mp. a vândut lui o suprafață de 800 mp. iar diferența de 400 mp. în perimetrul căreia exista un șopron construit în anul 1948 de către reclamant și autorul său (construcție de lemn cu o suprafață de 32 mp.) i-a fost dat ca lot în folosință cumpărătorului în condițiile menționate mai sus.
Aceste aspecte rezultă din interogatoriul administrat în anul 1992 lui care a arătat că atât terenul cât și șopronul le-a primit ca lot în folosință, fără acte de proprietate.
Referitor la motivarea instanței de fond, apelantul a arătat că inițial pe parcursul derulării procesului civil - cauza restituirii celor 400 mp. și a construcției (șopron) - au făcut împreună obiectul dosarului nr-, la care au fost înaintate toate mijloacele de probă edificatoare în soluționarea cauzei.
Menționează că pe perioada soluționării cauzei nu i s-a pus în vedere să prezinte încă un rând de probe.
În apel, reclamantul a depus o serie de înscrisuri, respectiv acte de stare civilă, naștere și căsătorie, o cerere formulată de reclamant la 09.03.1991 către Comisia de Lege nr.18/1991 de la Primăria comunei u, o cerere din 27.03.1998 către aceeași comisie, o altă cerere din 05.03.1996 către Primarul comunei u, cererea din 18.06.2002 adresată primarului, în temeiul Legii nr.169/1997, adresa nr.1797/09.10.2001 a Primăriei Comunei referitoare la notificarea nr.5 din 13.08.2001, notificarea, dispoziția nr.263 a Primăriei și alte cereri din 06.09.2005 și 27.10.2005 adresate Comisiei de Legea nr.10/2001 din cadrul primăriei.
De asemenea, s-a mai depus adresa nr.98624/2006 a Ministerului Agriculturii, referitoare la arendarea unor bunuri agricole, precum și adresa nr.11328/25.11.2005 a Prefecturii prin care îl înștiințează pe apelant cu privire la situația soluționării notificării.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge apelul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Articolul 24 din același act normativ, prevede că în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În aplicarea acestor prevederi și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
În cauză, apelantul nu a dovedit nici prin acte de proprietate și nici prin alt mijloc de probă, pe de o parte dreptul de proprietate asupra construcției denumită șopron și nici modalitatea în care această construcție ar fi trecut în proprietatea statului.
În lipsa oricăror alte elemente care să dovedească preluarea șopronului în proprietatea statului nu se poate aprecia că cererea apelantului este întemeiată.
Astfel fiind, în baza art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant cu domiciliul în G,-, județ G, împotriva sentinței civile nr.189 din 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - pârâte PRIMĂRIA COMUNEI și COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 -, JUDEȚ G ambele cu sediul în comuna u, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.5/06.05.2009
Tribunalul Giurgiu -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă
