Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 209/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1068/C/2000)
DECIZIA CIVILĂ NR. 209/
Ședința publică din 25 iunie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B, sector 1,--4, împotriva deciziei civile nr. -.11.1999 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 3495/1998, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în B, sector 1,-, moștenitoare a lui, SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL, cu sediul în, județul C și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în sector 5,-, având ca obiect revendicare.
La apelul nominal, se prezintă avocat - care la termenul de judecată anterior a precizat că este apărătorul numitei - cumpărătoarea imobilului în litigiu, iar pentru, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 01236 (2234) din 16.04.2008, depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recurenta pârâtă nu a depus la dosar relațiile solicitate.
Instanța acordă părților prezente cuvântul asupra cadrului procesual, cât și cu privire la calitatea procesuală activă în recurs a părților.
Avocat, având cuvântul, învederează că la momentul respectiv au fost invocate două excepții.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a recurentei pârâte, solicită respingerea acesteia ca nefondată.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă în recurs, arată că, în raport de obiectul cererii dedusă judecății, înțelege să pună concluzii de respingere a excepției. Mai arată că a operat o transmisiune a acestei calități de la către clienta sa - -, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027 din 21 iunie 2000, la BNP din B (aflat în copie la fila 30 dosar recurs).
Este de părere că nu se poate aprecia că a operat transmiterea calității de la. la
Arată că reclamanții au promovat o acțiune în revendicare imobiliară față de, deținătoarea bunului, care a opus reclamanților un titlu de proprietate, iar împrejurarea că titlul acesteia a fost anulat în contencios administrativ nu are relevanță cât timp s-a pretins titulara dreptului și nu a recunoscut dreptul reclamanților asupra imobilului.
Apărătorul intimatei reclamante arată că, la termenul de judecată anterior, s-a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivarea în termenul legal.
Instanța, verifică datele de pe cele două plicuri trimise de recurenta pârâtă (19.11. și 22.12.1999).
Apărătorul intimatei reclamante revine și arată că nu insistă asupra acestui aspect.
Avocat, arată că pentru recurenta pârâtă nu s- făcut dovada de comunicare a considerentelor deciziei civile nr. 2818 din 10 noiembrie 1999, pronunțată în dosarul nr. 3495/1998, la dosar - fila 63, existând numai dovada de comunicare dispozitivului acestei hotărâri judecătorești.
Consideră că titulara recursului este, că este o acțiune reală și că s-a făcut dovada că a preluat posesia și că nu a operat transmisiunea.
Apărătorul intimatei reclamante arată că intimata reclamantă Sucursala de Reprezentare și Protocol administrează în mod nemijlocit imobilul în litigiu.
Asupra excepției calității procesuale pasive în recurs a lui, este de acord cu admiterea, întrucât a operat transmisiunea calității procesuale a lui către -.
Instanța, reținând că a operat o transmisiune a calității procesuale pasive în recurs, de la la -, aceasta din urmă urmează să aibă calitatea de intimată reclamantă în acest litigiu.
Constată, totodată, că, urmare a transmisiunii calității procesuale, nu mai are calitate în prezenta cauză.
Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă, reține că aceasta nu a trimis la dosar relațiile solicitate; mai reține că recurenta pârâtă își menține calitatea procesuală activă în recurs.
Instanța, acordă cuvântul părților, asupra excepției de perimare invocată la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2008, de apărătorul intimatei reclamante, cât și pe fondul recursului.
Avocat, solicită instanței să aprecieze dacă și în raport de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 poate opera sancțiunea perimării. Consideră că practica judiciară a arătat că poate opera perimarea și în astfel de cazuri.
Se referă la faptul că noul dobânditor are posesia de zece ani și nu sunt tulburați nici în fapt și nici în drept.
Solicită admiterea excepției de perimare, având în vedere și atitudinea pasivă a părților interesate.
Pe fondul recursului, pune concluzii de respingere ca nefondat. Învederează că recursul vizează trei critici: nelegala citare pentru termenul la care s-a judecat pricina. Solicită a se analiza și a se observa că acțiunea s-a soluționat cu legala citare.
Sub un al doilea aspect, s-a arătat că reclamanta nu ar fi solicitat în termen de doi ani anularea titlului. Acest aspect nu poate fi reținut; titlul de care se prevala recurenta pârâtă a fost anulat. În mod abuziv s-a făcut preluarea imobilului de către stat.
Al treilea motiv vizează competența materială a instanței de judecată. S-a apreciat că 150 milioane lei vechi valorează imobilul. Nu poate fi avută în vedere nici critica cu privire la al treilea motiv de recurs. Consideră că valoarea imobilului la momentul sesizării instanței contează.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 1997 pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 535/1997, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta RA -, a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să oblige pârâta să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul denumit "Plaja" compus din construcție și teren în suprafață de 300. situat în Sud.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a dobândit proprietatea terenului în baza actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 21046 și 22754 și transcrise la Grefa Tribunalului Constanța în anii 1937 și 1938 sub nr. 6104 și 154.
În anul 1938 reclamantul a edificat pe acest teren o construcție formată din parter și etaj ce a fost înscrisă în evidențele Primăriei localității sub numărul matricol 156/2 și pentru care a achitat taxele și impozitele aferente până în 1949, când imobilul a fost rechiziționat de armată.
Prin sentința civilă nr. 14747/1997 Judecătoria Constanțaa admis acțiunea reclamantului și a obligat SA să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în orașul Sud, str. -, denumit "Plaja", compus din construcție, casă de locuit și 300. teren.
S-a reținut că reclamantul este proprietarul bunului revendicat care, în baza nr.HG 639/1995, a fost transmis fără plată în administrarea pârâtei, fără a se verifica în prealabil cui aparține proprietatea imobilului.
Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 559 din 25 martie 1998, admis apelul declarat de pârâta, a desființat sentința atacată și a trimis litigiul spre rejudecare la Judecătoria Constanța, pentru a se introduce în cauză Administrația Protocolului de Stat B și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor.
Prin sentința civilă nr. 5803 din 30 aprilie 1998 Judecătoria Constanțaa admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții, Statul Român și B să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Sud, str. -, denumit "Plaja".
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că acțiunea în revendicare a reclamantului este întemeiată deoarece posesia statului asupra imobilului nu a fost utilă, fiind conservată prin violență morală, titlul de proprietate al reclamantului este valabil în timp ce pârâții nu au putut face dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului prin unul din modurile prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Administrația Protocolului de Stat invocând nelegalitatea hotărârii sub următoarele aspecte:
- nelegala citare a apelului pentru termenul din 30 aprilie 1998, când s-a soluționat cauza în fond;
- încălcarea dispozițiilor art. 135 din Constituția României, conform cărora bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Ori, bunul în litigiu aflat în administrarea, aparține proprietății publice a statului potrivit nr.HG 567/1993 care, în art. 2 alin. 2, stabilește că bunurile imobile - clădiri și construcții speciale, terenuri și alte unități care asigură funcționalitatea acestora aflate în administrarea urmează regimul juridic al bunurilor proprietate publică a statului.
Prin decizia civilă nr. 2818 din 10 noiembrie 1999 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Administrația Protocolului de Stat în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că apelanta pârâtă a fost legal citată la soluționarea acțiunii în fața primei instanțe, pentru termenul din 30 aprilie 1998, citația fiind înmânată la sediul indicat de apelanta pârâtă - B,-, sector 1 - funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței la data de 9 aprilie 1998, cu respectarea dispozițiilor art. 89 Cod procedură civilă.
Referitor la susținerea apelantei pârâte în sensul că revendicarea este inadmisibilă întrucât imobilul face parte din domeniul public al statului, s-a reținut că este nefondată întrucât prin sentința civilă nr. 1191/1998 a Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2209/1999 a Curții Supreme de Justiție, s-a anulat parțial nr.HG 639/1995, respectiv anexa nr. 3, poziția 6, referitoare la imobilul "Plaja" situat în Sud, str. -, compus din construcție parter + 1 etaj și teren în suprafață de 300.
Prin hotărârea mai sus menționată s-a reținut că interesele reclamantului au fost vătămate prin declararea imobilului în litigiu ca fiind bun proprietate publică a statului și prin trecerea lui din administrarea SC SA, în administrarea C, deși statul nu și-a dovedit calitatea de proprietar al bunului.
Constatându-se că reclamantul s-a legitimat ca proprietar al bunului conform actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 21046/1937 și nr. 22754/1938 și a procesului-verbal întocmit la data de 28 februarie 1944, privind stabilirea impozitului succesoral pentru averea rămasă de pe urma de defunctei Gh., în timp ce statul nu a opus un titlu valabil pentru deținerea bunului, s-a apreciat ca fondată acțiunea în revendicare imobiliară.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat", care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 2, 3, 8 și 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit instanța de apel a reținut că recurenta pârâtă a fost legal citată pentru termenul când s-a judecat în fond acțiunea în revendicare promovată de reclamantul, în realitate, pentru termenul de judecată din 30 aprilie 1998 fost citată numai Sucursala de Reprezentare și Protocol - Sucursala
- fără personalitate juridică, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 85 Cod procedură civilă.
2. Imobilul revendicat de reclamantul, respectiv "Plaja", situat în stațiunea Nord, județul C, aparține proprietății publice a statului și, intrând sub incidența dispozițiilor art. 135 din Constituția României, este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.
3. Atât sentința civilă nr. 5803 din 30 aprilie 1998 pronunțată de Judecătoria Constanța, cât și decizia civilă nr. 2818 din 10 noiembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Constanța au fost date cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența materială a instanțelor judecătorești, bunul revendicat având o valoare mai mare de 150.000.000 lei vechi.
Pe parcursul soluționării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, iar la data de 20 februarie 2001, reclamantul a solicitat suspendarea judecării recursului conform art. 47 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că înțelege să-și valorifice pretențiile în procedura legii speciale.
La data de 14 februarie 2008 s-a formulat, din oficiu, sesizare de perimare a cauzei, dispunându-se citarea părților pentru a se verifica dacă subzistă cauza de suspendare conform art. 47 din Legea nr. 10/2001, sau dacă, în urma soluționării pretențiilor reclamantului în procedura specială - Legea nr. 10/2001 - în intervalul 20 februarie 2001 - 14 februarie 2008, intervenit perimarea recursului.
Din certificatul de moștenitor nr. 118 din 22 octombrie 2001 emis de, rezultă că reclamantul a decedat la data de 3 octombrie 2001, unica succesoare a defunctului fiind, în calitate de soție supraviețuitoare și legatară universală conform testamentului autentificat sub nr. 10759 din 17 iunie 1991.
La termenul de judecată din 26 martie 2008, succesoarea reclamantului, a solicitat, prin avocat, repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății recursului, motivat de faptul că în procedura Legii nr. 10/2001 nu s-a răspuns până în prezent notificării formulate de.
S-a învederat instanței că, în cauză, a operat transmisiunea calității procesual active în acțiunea în revendicare de la reclamantul la numita.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1027 din 21 iunie 2001, autentificat de și, a înstrăinat imobilul în litigiu cumpărătoarei (fila 30 - dosar nr. 1068/2000 al Curții de APEL CONSTANȚA ).
Verificând înscrisurile invocate de pârâți se constată că în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1072/2001 a operat o transmisiune convențională a calității procesual active în acțiunea în revendicare și, implicit, a calității procesual pasive în recurs, titulara acțiunii în revendicare devenind cumpărătoarea.
La termenul din 26 martie 2008 s-a invocat excepția perimării recursului.
Conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, vom analiza cu prioritate excepția de perimare a recursului.
Excepția este nefondată pentru următoarele considerente:
Acțiunea în revendicare imobiliară promovată de autorul reclamantei - - a fost suspendată la data de 20 februarie 2001, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile în cadrul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei".
Pornind de la ideea fundamentală a acestei reglementări, și anume de la faptul că Legea nr. 10/2001 reprezintă legea cadru în materia restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, legiuitorul a urmărit să asigure noii legi aplicabilitate cât mai întinsă, motiv pentru care a prevăzut că, în principiu, noua lege este de imediată aplicare chiar și în cazul acțiunilor în curs de judecată având ca obiect imobilele care fac parte din domeniul său de reglementare.
Textul îngăduie persoanelor îndreptățite să aleagă calea oferită de noua lege, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea acesteia.
Reclamantul a optat în cauză pentru suspendarea judecății acțiunii în revendicare, înțelegând să încerce valorificarea drepturilor sale în procedura Legii nr. 10/2001.
Suspendarea reglementată de art. 47 din Legea nr. 10/2001 este o suspendare legală facultativă care durează până la finalizarea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 și care se poate desfășura în 2 faze: o fază administrativă (conform art. 21 din Legea nr. 10/2001) - declanșată de notificarea adresată unității deținătoare și o fază judiciară (conform art. 24 din Legea nr. 10/2001) - în care dispoziția emisă de unitatea deținătoare este supusă controlului judiciar la cererea părții interesate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis constant în practica sa, în analiza caracterului rezonabil al unei proceduri, că aceasta include atât procedura administrativă cât și procedura judiciară, până la realizarea dreptului invocat de persoana îndreptățită (cauza Nichifor contra României, Hotărârea din 13 iulie 2006).
În cauză se reține că procedura de restituire, conform Legii nr. 10/2001, a imobilului revendicat de reclamantă a fost declanșată la data notificării, când a și optat pentru suspendarea acțiunii în revendicare și nu s-a finalizat până în prezent prin emiterea vreunei dispoziții.
Se reține în cauză atât pasivitatea unității deținătoare, cât și consecvența reclamantului de a opta pentru realizarea acestei proceduri, întrucât după expirarea termenului de 60 de zile reglementat de art. 250 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantul nu a solicitat instanței să cenzureze refuzul nejustificat al unității deținătoare de a răspunde notificării sale, dar nici nu a optat, până la data de 26 martie 2008, pentru repunerea pe rol a acțiunii în revendicare imobiliară.
Prin decizia nr. XX din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură
bunurilor preluate abuziv, ci și notificarea persoanelor îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Întrucât perimarea sancționează numai neglijența manifestată prin abandonarea dosarului iar opțiunea de a suspenda judecata acțiunii în revendicare pentru realizarea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 aparține exclusiv notificatorului - intimatul reclamant în prezenta cauză - se reține că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 248 Cod procedură civilă pentru constatarea perimării recursului promovat de "Administrația Protocolului de Stat".
Pentru considerentele expuse, se va respinge excepția perimării recursului ca nefondată.
Pe fondul recursului, analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile pârâtei, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Potrivit dispozițiilor art. 85 Cod procedură civilă, instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar art. 107 Cod procedură civilă obligă instanța să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor impuse de lege, sub sancțiunea nulității.
Rezultă că în procesul civil părțile nu sunt obligate să se înfățișeze, însă, este necesar ca toate părțile din proces să fie legal citate.
Din analiza lucrărilor dosarului se constată că prima instanță a soluționat cauza cu respectarea art. 85 Cod procedură civilă, pârâta Administrația Protocolului de Stat fiind legal citată pentru termenul de judecată din data de 30 aprilie 1998, când s-a procedat la soluționarea cauzei în fond.
Conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din data de 9 aprilie 1998 (fila 4 - dosar nr. /1998), citația adresată a fost comunicată în B,-, sector 1, la adresa indicată de pârâtă și în comunicarea nr. 1856 din 18 martie 1997 adresată reclamantului (fila 10 - dosar nr. 6604/1997 al Judecătoriei Constanța ), funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, primind comunicarea sub semnătură și cu menționareas datelor din actul de identitate.
2. Critica recurentei ce vizează inadmisibilitatea acțiunii în revendicare motivat de faptul că imobilul revendicat face parte din domeniul public al statului și este inalienabil și insesizabil, se reține a fi nefondată.
Instanța de apel a reținut în mod judicios împrejurarea că imobilul situat în localitatea, denumit "Plaja" nu face parte din domeniul public al statului, ci este deținut fără titlu legal de către stat. Statul nu a opus reclamantului un titlu valabil pentru deținerea imobilului, situație în care, în baza art. 480 Cod civil, s-a admis acțiunea în revendicare.
Prin sentința civilă nr. 1191 din 25 noiembrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția Contencios Administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva Guvernului României și a și s-a anulat parțial nr.HG 639/1995, respectiv anexa 3 poziția 6 referitoare la imobilul "Plaja".
Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursurilor, declarate de Guvernul României și B, de către Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin decizia civilă nr. 2209 din 1 octombrie 1999 (filele 54-58 - dosar nr. 1068/2000 al Curții de APEL CONSTANȚA ).
În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că reclamantul a dobândit prin moștenire dreptul de proprietate asupra imobilului "Plaja", în urma decesului tatălui său la 6 iunie 1975 iar statul nu a făcut dovada calității sale de proprietar al bunului, bunul figurând numai în evidența fostei Gospodării de Partid.
S-a mai reținut că prin includerea bunului în domeniul public al statului, în baza nr.HG 639/1995 a fost vătămat interesul legitim al reclamantului, unicul proprietar al bunului în litigiu.
Prin urmare, în condițiile în care măsura de trecere a bunului revendicat în domeniul public al statului a fost anulată în contencios administrativ iar reclamantul a fost singurul care a justificat un titlu legal pentru imobilul "Plaja", în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că este fondată acțiunea în revendicare și au dispus restituirea bunului proprietarului de drept.
3. Se va reține a fi nefondată și critica ce vizează soluționarea acțiunii cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială a instanței de judecată.
Conform dispozițiilor art. 112 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde numele, domiciliul sau reședința părților, numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, când este cazul, obiectul cererii și valoarea lui "după prețuirea reclamantului atunci când prețuirea este cu putință", arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Prin urmare, valoarea obiectului litigiului se stabilește de către reclamant, el fiind acela care își evaluează pretențiile deduse judecății. Cât privește momentul la care se apreciază valoarea litigiului, interesează momentul introducerii cererii de chemare în judecată, neavând relevanță modificarea valorii de circulație a bunului, ca urmare a devalorizării monedei naționale sau a modificării raportului dintre cerere - oferta de piață imobiliară, intervenite după sesizarea instanței, pe parcursului derulării acțiunii în revendicare.
Din analiza dosarului se constată că problema evaluării imobilului revendicat a fost pusă în discuția părților în fața Judecătoriei Constanța, la termenul de judecată din data de 16 iunie 1997, iar reclamantul a solicitat obținerea unor relații de la Circumscripția Fiscală Orășenească cu privire la valoarea de impozitare a imobilului (fila 2 - dosar nr. 6604/1997 al Judecătoriei Constanța ).
Cu adresa nr. 7472/1997 s-a comunicat instanței că imobilul "Plaja", compus din teren și construcție, figurează în patrimoniul - și are o valoare de 55.077.045 lei vechi. Această valoare a fost însușită de către reclamant și nu a fost contestată de recurenta pârâtă și nici de către instanța de judecată.
Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului d e procedură civilă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993) - în vigoare la data sesizării Judecătoriei Constanța (14 martie 1997) - judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b din lege,
tribunalele sunt competente să soluționeze în primă instanță "procesele și cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei".
Constatându-se că reclamantul și-a prețuit bunul revendicat la valoare de 55.077.045 lei, valoare ce nu a fost contestată de pârâtă și nici de către instanță, în mod corect Judecătoria Constanțaa reținut competența sa materială în soluționarea cauzei și a procedat la judecarea acesteia în fond, în primă instanță.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 304 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei Administrația Protocolului de Stat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția perimării recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B, sector 1,--4, împotriva deciziei civile nr. -.11.1999 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 3495/1998, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în B, sector 1,-, moștenitoare a lui, SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL, cu sediul în, județul C și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în sector 5,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 iunie 2008.
Președinte, Judecători,
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
a
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. jud. /4.07.2008
gref.
2 ex./9.07.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Costea Monica, Eleonora Spiridon
