Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 217/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(204/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.217
Ședința publică de la 7 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta- reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1503 din 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta - reclamantă, personal și asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr.196.554/18.06.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 34 în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, lipsind intimații - pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Comunei, Primarul Comunei și Consiliul Local.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că pentru acest termen intimații-pârâți în cauză aveau obligația să depună întâmpinare la dosar.
Avocatul apelantei-reclamante depune la dosar, ca practică judiciară, copia deciziei civile nr.85 A/10.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie; declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelantei-reclamante, susținând oral motivele de apel d epuse în scris la dosar, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat,în temeiul dispozițiilor art.282, art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, fără cheltuieli de judecată.
Arată că acțiunea este întemeiată pe dispozițiilor art.480 și următoarele din Codul civil; a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru restituirea unui teren. Prima instanță a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a cerceta pe fond cauza și fără a stabilii situația juridică a terenului, neadmițând nici o probă solicitată de reclamantă; părțile în cauză au dreptul la un proces echitabil, iar dreptul de proprietate este imprescriptibil și față de aceste aspecte, consideră că excepția de inadmisibilitate nu poate fi primită.
De asemenea, consideră că instanța de fond trebuia să aibă în vedere actele internaționale la care România este parte, respectiv Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și apoi să invoce actele normative interne, în cauză nefăcându-se dovada achitării prețului terenului de către stat, nu s-a făcut cercetarea cu privire la situația juridică a terenului în litigiu; practic s-a refuzat cercetarea fondului cauzei și prin raportare la dispozițiile Legii nr.18/1991.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel d e față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, astfel cum a fost precizată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria Comunei, Primarul Comunei și Consiliul Local, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să restituie către reclamantă, pe vechiul amplasament, terenul în suprafață de 5.000 mp. din fosta Moșie -, situat pe raza comunei, lotul 92, dobândit de autorul său, prin autentificată și transcrisă la Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr.7781/22.05.1945.
Totodată, reclamanta a solicitat ca, în cazul în care nu se poate dispune retrocedarea pe vechiul amplasament, să se dispună restituirea pe un alt amplasament, de aceeași categorie și valoare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că imobilul a cărei retrocedare se solicită a aparținut autorului său, care l-a dobândit prin autentificată și transcrisă la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr.7781/22.05.1945, însă terenul a fost confiscat de statul comunist fără niciun titlu.
După anul 1990, reclamanta a formulat, în repetate rânduri, cereri către autoritățile locale din comuna pentru retrocedarea terenului, însă toate acestea, înregistrate în baza Legilor nr.18/1991, nr.169/1997 și nr.247/2005, au fost respinse.
Autoritatea locală nu a dovedit în niciun moment că terenul expropriat în anul 1943, prin Decizia de expropriere nr.26/22.12.1943, pronunțată de Curtea de Apel București, este unul și același cu cel vândut de Societatea Malul în anul 1945; în această situație, pe terenul expropriat nu s-a îndeplinit obiectivul prevăzut, respectiv construirea unui aeroport, astfel încât poate face obiectul unei revendicări.
Reaua-credință a autorităților locale este evidentă prin faptul că au atribuit terenurile din zonă altor persoane, în perioada de litigiu.
Nicio instanță sau autoritate locală nu a dispus anularea convenției, astfel că acest teren a intrat efectiv în posesia autorului reclamantei, care l-a cultivat până la confiscarea abuzivă; dreptul de proprietate este imprescriptibil.
Primăria comunei și Consiliul Local al comunei au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La termenul din data de 09.10.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, din oficiu, a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în raport de toți pârâții, excepție analizată cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1503 din 09.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că este prioritară analiza excepției inadmisibilității, întrucât aceasta vizează chiar legala investire a instanței; numai în măsura în care reclamanta poate introduce prezenta acțiune, urmează a fi analizată și calitatea procesuală pasivă a părților.
Tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei, prin care solicită restituirea în natură a terenului, are caracterul unei acțiuni în revendicare și nu poate fi asimilată contestației prevăzute de art.26 din Legea nr.10/2001 sau unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art.53 din Legea nr.18/1991.
Dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 exclud posibilitatea formulării de către foștii proprietari sau de către succesorii acestora de acțiuni în revendicare a bunurilor preluate de stat fără titlu valabil, în cazul în care aceste bunuri fac obiectul unor legi speciale de reparații.
După intrarea în vigoare a Legii nr.18/1991, care reprezintă o lege specială de reparație pentru imobilele terenuri extravilane, cooperativizate sau preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, acțiunile în revendicare având ca obiect astfel de imobile, introduse direct la instanțele de judecată, sunt inadmisibile.
Dispozițiile Legii nr.18/1991 instituie o procedură administrativă, prealabilă, obligatorie pentru restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, procedură care se finalizează prin emiterea unui titlu de proprietate sau printr-o hotărâre a comisiei locale sau a comisiei județene, care poate fi atacată în instanță.
Inadmisibilitatea este definită ca acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege) sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
În speța dedusă judecății, obiectul litigiului este obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie un imobil despre care reclamanta susține că are calitatea de proprietar. Potrivit art.8 din Legea nr.18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.
De asemenea, potrivit art.11 din același act normativ, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
Or, în speța dedusă judecății, reclamanta a urmat integral procedura administrativă prevăzută de Legea nr.18/1991, cererea sa prin care se solicita retrocedarea în natură a aceluiași teren fiind respinsă de către Comisia Locală; contestația împotriva propunerii comisiei locale a fost respinsă prin Hotărârea nr.2187/2006 a Comisiei Județene I, iar plângerea formulată de către reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respinsă, irevocabil, prin sentința civilă nr.1466/2007 a Judecătoriei Buftea.
Așadar, în speță este cert dovedit că reclamanta a formulat, în baza Legii nr.18/1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, cerere soluționată, prin respingere, de către cele două comisii de aplicare a Legii nr.18/1991, dar și prin respingere, în mod irevocabil în justiție, a plângerii acesteia.
În consecință, prezenta acțiune, prin care se solicită restituirea unui teren extravilan, este inadmisibilă, întrucât procedura de restituire a acestor terenuri este prevăzută de o lege specială, și anume Legea nr.18/1991, care are prioritate față de dispozițiile generale de drept comun care reglementează acțiunea în revendicare, iar procedura prevăzută de Legea nr.18/1991 a fost urmată integral de către reclamantă și s-a finalizat prin respingerea irevocabilă de către o instanță judecătorească a pretențiilor acesteia.
Legea nr.18/1991 a înțeles să reglementeze toate situațiile juridice în legătură cu regimul juridic al terenurilor extravilane, astfel că, după anul 1991, persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau prin echivalent au fost obligate să se conformeze condițiilor, procedurii și termenelor stabilite prin acest act normativ sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent.
Existând două categorii de norme juridice care reglementează aceleași relații sociale, respectiv cele născute în legătură cu dreptul de proprietate, în mod firesc nu se vor mai aplica normele cu caracter general ale Codului civil, ci cele cu caracter special ale Legii nr.18/1991. Este evident că legea nu reglementează posibilitatea acțiunilor în revendicare în condițiile dreptului comun, paralel și în contradicție cu procedura revendicării speciale, pe care o prevede expres Legea nr.18/1991.
Prin urmare, analizând acțiunea în revendicare formulată de către reclamanta, instanța a constatat că în cazul acestor imobile legea nu mai permite aplicarea regulilor create de literatura de specialitate și de practica judecătorească pornind de la prevederile art.480 Cod civil, ci a impus folosirea de către fostul proprietar deposedat abuziv numai a procedurii instituite de Legea nr.18/1991 pentru restituirea efectivă a imobilului sau, după caz, pentru stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.
A admite o altă soluție ar însemna că în acest caz legiuitorul a pus la dispoziția proprietarilor două mijloace procedurale de protecție a drepturilor lor: atât o acțiune în restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr.18/1991, cât și o acțiune de drept comun ce poate fi adresată direct instanței, ceea ce nu poate fi admis.
Faptul că reclamanta nu a avut câștig de cauză în litigiul având ca obiect plângerea împotriva hotărârii emisă de Comisia Județeană I nu înseamnă că aceasta are la dispoziție posibilitatea introducerii unei alte acțiuni pe dreptul comun, prin care să solicite același lucru, întrucât ceea ce nu se poate obține direct, pe calea legii speciale, nu se poate obține nici indirect, prin invocarea ca subterfugiu juridic al unui alt text de lege aplicabil.
În speța dedusă judecății, obiectul litigiului este o acțiune în revendicare formulată după epuizarea tuturor procedurilor prevăzute de Legea nr.18/1991, împotriva unor persoane care nu dețin bunul, astfel încât în mod evident acțiunea formulată este inadmisibilă.
În termen legal, a declarat apel reclamanta, invocând în drept dispozițiile art.282 și următoarele, art.299 și următoarele Cod procedură civilă.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că sentința civilă atacată nu respectă documentele internaționale la care România este parte, respectiv Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În opinia sa, aceste documente au intrat în dreptul intern și, ca atare, potrivit Constituției, prevalează față de actele normative emise de autoritățile Statului Român.
Apelanta a mai susținut că are dreptul la un proces echitabil, întrucât dreptul de proprietate este imprescriptibil. Drept consecință, excepția de inadmisibilitate este neavenită.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere dispozițiile art.295 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 01.04.2008, precizată ulterior la 19.06.2008, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei, Primarul comunei, Consiliul Local la restituirea în natură a fostului lot 92 din fosta moșie -, teren în suprafață de 5000 mp. situat pe raza comunei, dobândit de autorul său de la Societatea, prin Convenția nr.7781/22.05.1945.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.480 Cod civil.
Conform înscrisurilor aflate în dosarul de fond (filele 36 - 44), terenul în litigiu a intrat în patrimoniul statului prin expropriere, ca urmare a Deciziei nr.26/22.12.1943 a Curții de Apel București și a Decretului - Lege nr.1952/1943. Nefiind folosit pentru realizarea aeroportului ce urma să se construiască, acest imobil a fost utilizat în agricultură, Legea nr.18/1991 privind fondul funciar găsindu-l în administrarea unor institute de cercetare.
În speță, este dovedit faptul că reclamanta a formulat în baza Legii nr.18/1991 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul revendicat în cauza pendinte, cerere ce a fost respinsă în considerarea faptului că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate.
În consecință, rezultă că este vorba de un teren situat în extravilan, pentru care se aplică dispozițiile legii speciale în materia fondului funciar.
Formularea unei acțiuni de drept comun este inadmisibilă, cât timp statul a înțeles ca prin Legea nr.18/1991 să reglementeze toate situațiile juridice în legătură cu regimul juridic al terenurilor extravilane, astfel că, după anul 1991, persoanele ce ar fi fost îndreptățite la retrocedarea lor erau obligate să se conformeze procedurilor instituite de norma specială.
Prin motivele de apel formulate, apelanta invocă încălcarea unor drepturi recunoscute prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire directă la dreptul de acces la o instanță (reglementat de art.6 pct.1 din Convenție) și dreptul de proprietate (recunoscut de art.1 din Protocolul nr.1).
Curtea apreciază că susținerile apelantei nu sunt fondate sub acest aspect. Astfel, dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut; el poate permite restricții admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. o lege specială în domeniul fondului funciar, Statul Român se bucură de o anumită marjă de apreciere în elaborarea unor astfel de acte normative, doar restricțiile aplicate neputând limita accesul persoanei într-o asemenea manieră sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însăși substanța sa.
În speță, reclamanta beneficia de o procedură specială pentru recunoașterea dreptului său de proprietate, pe care, de altfel, a și urmat-o, ceea ce exclude posibilitatea acesteia de a introduce o nouă acțiune pe dreptul comun, prin care să solicite același lucru. Ceea ce nu se poate obține direct, pe calea legii speciale, nu se poate obține nici indirect prin invocarea normei generale.
Neputându-se intra în cercetarea fondului pentru considerentele deja expuse, Curtea apreciază că nu poate analiza vreo eventuală încălcare a dreptului de proprietate din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru toate aceste argumente, conform art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă, cu domiciliul B,-, -.B,.22, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1503 din 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL, toate cu sediul în -, B, nr.89, județ
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
-
Red.
Tehnodact.
Ex.8/09.06.2009
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan
