Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
INSTANȚĂ DE APEL
DECIZIE Nr. 230
Ședința publică de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costel Drăguț președinte instanță
- - - - președinte secție
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță Tg. J, pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN G și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ împotriva sentinței civile nr. 198 din 18 aprilie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL GORJ în dosar nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant, lipsind apelantul pârât STATUL ROMÂN REPREZENTAT MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN G și apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost respins recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN G împotriva deciziei civile nr. 33din 23.01.2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-.
Apelantul reclamant și reprezentantul Ministerului Public au arătat că nu mai au cereri de formulat și excepții de invocat.
Instanța, cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelurilor.
Apelantul reclamant a arătat că este nemulțumit de cuantumul despăgubirilor acordate prin sentința civilă atacată. A arătat că nu poate face dovada daunelor materiale suferite. A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile în sensul de a i se acorda despăgubiri pentru daune morale și materiale, în cuantum de 150 milioane Euro.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror, a susținut oral motivele de apel formulate în scris, criticând sentința civilă apelată pentru netemeinicie și nelegalitate.
Astfel, în mod netemeinic au fost acordate despăgubiri în cuantum de 200.000 lei. Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia civilă nr. 33/23.01.2008, a stabilit obligația de a administra probe prin care să se ateste cuantumul prejudiciilor aduce reclamantului. Instanța de fond, însă nu a avut în vedere aceste îndrumări, stabilind daunele în mod arbitrar, fără constatarea în concret a prejudiciilor.
Hotărârea atacată este nelegală întrucât la luarea măsurii de arestare preventivă a contribuit și culpa reclamantului, fiind astfel incidente în cauză prevederile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
A solicitat respingerea apelului declarat de reclamant și admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Apelantul reclamant a arătat că a recunoscut fapta pentru care a fost arestat preventiv întrucât a fost forțat. A solicitat respingerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GORJ și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin acțiunea civilă adresată Tribunalului Gorj, la 3 oct. 2005, reclamantul a chemat in judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice B, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat la plata despăgubirilor în sumă de 150 milioane euro, și la cheltuieli de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 504 Cod pr. penală.
În motivarea cererii a arătat că, prin sentința penală nr. 390 din 10 dec.2002, pronunțată de TRIBUNALUL GORJ, s-a dispus, în baza art. 174 alin.1 Cod penal, condamnarea sa la pedeapsă de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 74 lit.,b, Cod penal, iar în baza art. 208 Cod penal fost condamnat la 4 ani închisoare, urmând să execute pedeapsa de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 74 Cod pr. penală.
Că, prin decizia penală nr.548 din 9 dec. 2004, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a desființat în parte sentința Tribunalului Gorj, iar în baza art.11 pct. 2lit. rap. la art.10 lit. c Cod pr. penală a fost achitat atât pentru infracțiunea prev. de art.174 alin.1 Cod penal, cât și pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin.1 Cod penal.
susținut reclamantul că fost arestat preventiv încă din faza urmăririi penale, măsura fiind menținută și prin decizia Tribunalului Gorj, astfel că, pe perioada 13 martie 2002 - 9 dec. 2004, fost arestat pe nedrept și ca urmare, s- cauzat o pagubă materială și morală, suferind o traumă psihică ce a dus la diminuarea capacității sale de muncă.
În cursul procesului, reclamantul și- precizat obiectul acțiunii în sensul că solicitat 700.000 euro - despăgubiri, la cursul de referință al BNR din ziua plății.
Prin sentința civilă nr. 249 din 31 mai 2006, TRIBUNALUL GORJa respins acțiunea în daune formulată de reclamant, cu motivarea că acesta este culpabil de propria-i arestare deoarece a recunoscut faptele pentru care a fost arestat, astfel că nu poate solicita despăgubiri de la Statul Român.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 33 din 23 ian. 2007, Curtea de Apel Craiovaa admis apelul, desființat decizia civilă nr. 249 /2006 și a trimis cauza spre rejudecare la TRIBUNALUL GORJ.
S- reținut de către instanța de apel că, chiar dacă reclamantul are o culpă în determinarea reținerii sale, ca urmare a recunoașterii faptelor, aceasta nu exclude culpa Statului care, prin organele sale, trebuia să efectueze o cercetare penală completă, să elucideze adevărata stare de fapt și să nu dispună trimiterea unui nevinovat în instanță.
S-a dat îndrumarea instanței de fond să determine gradul de culpă al reclamantului și al Statului Român și să oblige Statul Român să răspundă in limita culpei sale pentru prejudiciul cauzat reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs DGFP G, considerând că în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că și statul ar avea o vină în arestarea reclamantului, arătând că vina aparține în exclusivitate acestuia, deoarece în faza de urmărire penală a recunoscut săvârșirea faptei și a dat detalii cu privire la săvârșirea faptelor.
Prin decizia civilă nr. 92/10.01.2008, pronunțată de ICCJ, în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat recursul declarat de către DGFP G, reținându-se că hotărârea instanței de apel este pe deplin legală, faptul că reclamantul a recunoscut săvârșirea faptei nu exclude culpa organelor de anchetă, care aveau obligația de a lămuri adevărata stare de fapt.
După casarea cu trimitere, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr-.
În ședința publică din 18 aprilie 2007, reclamantul a precizat valoarea despăgubirilor solicitate de la Statul Român, ca fiind de 150 milioane euro - daune morale și 25.000 euro - prejudiciul material reprezentând venitul minim pe economie, nerealizat in perioada arestării.
Reclamantul precizat de asemenea că, nu este în măsură să probeze faptul că s- diminuat capacitatea de muncă, în urma arestării și nici nu a solicitat alte probatorii pentru a dovedi prejudiciul material, urmând ca instanța să aibă în vedere depozițiile martorilor audiați în primul ciclu procesual.
TRIBUNALUL GORJ, prin decizia nr. 198/18 aprilie 2007, admis în parte acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul -, în prezent deținut în Penitenciarul Tg. J, împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului 2 miliarde lei ROL ( 200.000 lei RON ) - despăgubiri pentru daune morale.
S-a respins ca nedovedită cererea pentru despăgubiri materiale.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul efectuat perioadă de detenție începând cu 13 martie 2002 și până la 9 dec. 2004, ca urmare a condamnării sale, prin sentința penală nr.390 / 2002 Tribunalului Gorj, la pedeapsă de 18 ani închisoare și 5 ani, interzicerea drepturilor prev. de art. 74 lit. și b Cod penal, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 174 alin.1 Cod penal și art. 208 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 548/2004, a Curții de Apel Craiova, reclamantul fost achitat cu privire la cele două infracțiuni, în temeiul art. 1 pct.2 lit. rap.la art. 10 lit.c Co pr. penală.
În speță sunt incidente dispoz. art. 504 Cod pr. penală, deoarece împotriva inculpatului s- luat măsură preventivă de arestare, iar în finalul procesului, în mod definitiv, acesta a fost achitat.
Împrejurarea că reclamantul recunoscut săvârșirea faptelor în faza de urmărire penală, ceea ce a condus la arestarea sa, va constitui un argument la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar menținerea acestuia în stare de arest și după ce a revenit asupra recunoașterii sale, în instanță, dovedindu-și nevinovăția, echivalează cu arestare pe nedrept și nu exclude culpa Statului care, prin organele de urmărire penală, avea obligația să efectueze o cercetare completă.
Reclamantul nu făcut dovada că, în perioada arestării, ar fi realizat un venit din muncă de care a fost lipsit, iar venitul minim pe economie nu poate constitui o bază de calcul pentru acordarea despăgubirilor materiale, deoarece, așa cum s- arătat, prejudiciul trebuie să fie cert și pe deplin dovedit, astfel încât cererea pentru despăgubiri materiale a fost respinsă ca nedovedită.
În ce privește însă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, acestea se justifică deoarece condamnarea și arestarea pe nedrept a produs suferințe pe plan moral și social de natură să lezeze demnitatea și onorarea reclamantului. De asemenea, impactul psihic a avut consecințe nu doar asupra reclamantului, ci și asupra familiei sale, reclamantul susținând chiar că aceasta ar fi dus în final la decesul tatălui său.
Suportarea de către reclamant a privațiunilor impuse de regimul de detenție, consecințele negative în plan social, respectiv suspiciunea cu care este privit de către membrii comunității după arestarea sa, sunt elemente care aduc atingere valorilor ce definesc personalitatea umană și care reprezintă prejudiciul moral suferit de reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GORJ, Statul Român, prin F - DGFP G și apelantul reclamant.
În apelul său, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GORJa criticat sentința primei instanțe, pentru următoarele motive:
1. În mod greșit a fost admisă în parte cererea și s-au acordat daune morale, fără să se fi efectuat în speță un minim de probe, apreciindu-se în mod eronat că aceste compensații se stabilesc prin apreciere de către instanță.
2. Hotărârea apelată este și nelegală întrucât în faza de urmărire penală reclamantul a recunoscut săvârșirea faptei, astfel că, în conformitate cu dispoz. art. 3 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, reclamantul nu are dreptul la daune.
II. În apelul său, reclamantul apelant a criticat sentința apelată, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, considerând că sunt exagerat de mici.
III. Statul Român, prin F- DGFP G, a criticat sentința apelată sub aspectul că s-au încălcat dispoz. art. 3 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece reclamantul este singurul culpabil pentru faptul că a fost arestat, întrucât în cursul urmării penale a recunoscut săvârșirea faptei, răspunderea statului fiind una directă, care exclude aplicarea principiilor consacrate de art. 998-999 Cod civil.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința apelată, prin raportare la motivele de apel, Curtea constată că toate apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
1. În ce privește apelul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GORJ, primul motiv de apel nu poate fi reținut, deoarece instanța de fond a procedat la aprecierea cuantumului daunelor morale, ținând cont de probele existente la dosarul cauzei și de faptul că este dificil de probat un cuantum absolut matematic al acestor daune, care nu se pot calcula ca și cele materiale.
Instanța de apel consideră că instanța de fond a apreciat în mod corect cuantumul acestor despăgubiri, ținând cont atât de faptul că reclamantul a recunoscut inițial săvârșirea faptei și are deci o culpă în arestarea sa, dar ținând cont și de faptul că și organele de urmărire penală au o culpă proprie, prin aceea că nu au reușit să descopere adevărul.
Față de statutul social al reclamantului și de împrejurările arestării și ulterior achitării acestuia, instanța de apel apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor morale.
2. Nici cel de-al doilea motiv de apel nu poate fi reținut deoarece instanța supremă, prin decizia nr. 92/10.01.2008, a stabilit cu autoritate de lucru judecat, concluziile ei fiind obligatorii pentru instanțele inferioare, că reclamantul are dreptul la despăgubiri.
Instanțele inferioare, potrivit deciziei mai sus arătate, nu pot decât să stabilească cuantumul acestor despăgubiri, ținând cont de culpa reclamantului, de culpa statului și de împrejurările care au făcut posibilă arestarea și apoi achitarea reclamantului.
La data la care instanța supremă a analizat recursul au fost avute în vedere dispoz. art. 3 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, acesta fiind tocmai motivul de recurs, astfel că acest motiv de apel nu poate fi primit sub nicio formă.
II. Nici motivul invocat de către apelantul reclamant nu poate fi reținut, acesta nereușind să dovedească de ce cuantumul stabilit de către instanța de fond este prea mic față de situația de fapt din cauza dedusă judecății.
Așa cum s-a mai arătat și la primul motiv de apel al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL GORJ, Curtea apreciază că, față de împrejurările concrete în care s-au produs faptele, prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor.
III. Motivul invocat de către apelantul Statul Român, prin F- DGFP G, nu poate fi reținut, deoarece tocmai acest motiv a fost analizat în recurs de către ICCJ, care a statuat, cu autoritate de lucru judecat, privind acest aspect, că și Statul Român are o culpă în arestarea reclamantului și că acesta din urmă este îndreptățit la daune, care urmează a fi stabilite de către instanțele ierarhic inferioare.
În ce privește critica cum că răspunderea statului este una directă de drept public, care exclude aplicarea principiilor consacrate de art. 998 și 999 Cod civil, aceasta nu poate fi reținută, deoarece este evident că și în acest caz răspunderea statului nu poate fi decât una delictual civilă, consacrată ca atare în dispoz. art. 504 Cod pr. penală și că se aplică și în acest caz principiile acestui tip de răspundere civilă, în ce privește fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate.
Sub acest aspect, instanța de apel apreciază că, în mod corect, prima instanță a stabilit că există o faptă ilicită și anume, arestarea reclamantului, că există o culpă a organelor de urmărire penală în arestarea reclamantului, deoarece acestea nu au aflat adevărul, că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, existând și legătura de cauzalitate între fapta culpabilă a organelor de urmărire penală și prejudiciul suferit de către reclamant.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 296 Cod pr. civ. Curtea va respinge toate apelurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamantul, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță Tg. J, pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIN G și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ împotriva sentinței civile nr. 198 din 18 aprilie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL GORJ în dosar nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Marian Budă
- - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
6 ex./02.07.2008
Președinte:Costel DrăguțJudecători:Costel Drăguț, Marian Budă
