Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2377/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr. 2377
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, domiciliat în Târgu J, str. -, bloc 3,.9, județul G, împotriva sentinței civile nr.731 din data de 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - CDE R SA P, cu sediul social în B,--44, Băneasa, Clădirea A, 1, etaj 4, sector
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 3 decembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate apărătorului recurentului pârât să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 10 decembrie 2009, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr- reclamanta - CDE R SA Pac hemat în judecată pe pârâtul solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor bănești în suma de 313.712 RON, reprezentând prejudiciu patrimonial produs societății.
In motivarea acțiunii se arăta că pârâtul a fost angajatul societății din anul 2004 conform contractului de muncă nr. 725/2004, având funcția de director magazin la Tîrgu
În urma inventarului întocmit în anul 2008 pârâtul și-a prezentat demisia, ulterior încetându-i și contractul de muncă.
Urmare a inventarierii au fost constatate pierderi de 313.712 lei ( 0,80% din cifra de afaceri a magazinului), diferența acceptată fiind de 0,40 %.
A arătat reclamanta că pârâtul a semnat fără obiecțiuni inventarul după care și-a depus demisia.
Conform Postului, capitolul 4.1-4.4, prevederilor contractului individual de muncă, directorul magazinului asigură, controlează, coordonează și verifică activitatea tuturor compartimentelor din subordine și răspunde de întreaga activitate și buna funcționare a magazinului.
In dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv inventarul întocmit în anul 2007, Decizia nr.40/23.01.2008 emisă de reclamantă, cererea nr.215/23.01.2008 de demisie a pârâtului, Contract individual de muncă () și fișa postului.
În apărare, prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite condițiile art.270 din Codul muncii, nefiind incidente în cauza dispozițiile Legii nr.22/1969 și a Legii nr.82/1991.
A considerat pârâtul că este culpa reclamantei pentru lipsa de organizare a magazinului, fișa postului a fost semnată abia in 31.08.2007 (fișa depusă de reclamantă fiind din anul 2006), având inserate doar obligații cu caracter general, privind coordonarea activității magazinului, iar pierderea de 0,40 % din cifra de afaceri nu este stabilită corect din moment ce la nivelul anului 2007, toate magazinele companiei au înregistrat pierderi de cca.1% din cifra de afaceri.
De asemenea, prin Nota de lichidare nu au fost consemnate debite, declarațiile angajaților magazinului au fost luate după demisie, iar procesul-verbal de predare-primire din 23.01.2008 nu se referea la întreaga gestiune ci, doar la bunurile primite și folosite pentru desfășurarea activității.
La dosar au mai fost depuse și alte înscrisuri și anume: Decizia nr.342/02.10.2007 pentru inventarierea patrimoniului, proces-verbal din 30.01.2008, Decizia nr.168/11.09.2006 privind inventarierea patrimoniului pe anul 2006.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și, în plus interogatoriu, expertiză contabilă în vederea determinării atribuțiilor avute de pârât în cadrul societății reclamante, dacă acestea au fost îndeplinite și dacă a fost cauzat vreun prejudiciu reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 731 din data de 26 martie 2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamanta - CDE R SA în contradictoriu cu pârâtul și, în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 313.712 lei(RON) reprezentând despăgubiri bănești, respectiv prejudiciu cauzat societății și 1400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești în suma de 313.712 lei reprezentând prejudiciu patrimonial cauzat de pârât în perioada în care a îndeplinit funcția de Director al magazinului din Târgu J, aparținând reclamantei.
În conformitate cu disp.art.270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul Normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pârâtul, în calitatea sa de director de magazin, avea mai multe atribuții referitoare la organizarea activității personalului din subordine, coordonare punct de lucru, urmărirea îndeplinirii atribuțiilor de personalul subordonat, analiza activității economice a punctului de lucru, exercita controlul financiar preventiv, organizează activitatea de inventariere.
Deși din verificările expertului contabil desemnat de instanța nu rezultat că au fost prezentate documente de natură să ateste deficiente în activitatea pârâtului, iar acesta nu are și calitatea de gestionar, prima instanță a considerat că, având în vedere art.1 al Legii nr.22/1969 prin care se considera ca fiind gestionar angajatul ce are ca atribuții de serviciu primirea și eliberarea bunurilor aflate în administrare, cât si a disp.art.29 prin care se precizează că răspunde integral de pagubele produse pentru păstrarea bunurilor în condiții bune, pârâtul a avut și sarcini de gestiune, ținând cont de activitatea specifica acestui gen de magazin (supermarket).
In aceasta situație, pârâtul avea obligația organizării corespunzătoare a activității în vederea prevenirii unor pierderi financiare cât mai mici, raportat la cifra de afaceri a magazinului, coordonarea activității specifice și delegarea de sarcini pe gestiuni separate în vederea responsabilizării salariaților și diminuării pierderilor, având în vedere specificul acestui tip de activități.
Pe de alta parte, pârâtul, în calitatea sa de Director de magazin, deși nu a considerat necesar să atribuie delegări de competență și gestiune pe raioane acestora, acesta, nu a semnat niciun fel de Note de intrare-recepție, cu toate că ar fi trebuit să desfășoare aceasta activitate.
Funcția de Director de Supermarket este o funcție complexă ce presupune sarcini și responsabilități specifice în contextul în care exista o gestiune generală a bunurilor încredințate spre administrate.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp.art.270 din Codul muncii și art.1 si 23, 24, 28 si 30 din legea nr.22/1969, prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei de 313.712 lei reprezentând prejudiciu cauzat societății.
Tribunalul, a avut în vedere la obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata către reclamantă, faptul că, în conformitate cu disp.art.274 al.3 pr.civ. că judecătorii au dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților ori de cate ori va constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că, în ce privește contractul între avocat și clientul său, acesta nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de niciun organ al statului, numai că, în ipoteza aplicării art.274 al.3 pr.civ. instanța nu modifică și nici nu anulează în tot sau în parte contractul, astfel că raportul juridic generat de încheierea contractului de asistență juridică se menține în integralitatea lui.
In acest context, instanța micșorează în mod corespunzător doar cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligata partea care le datorează.
Prima instanță a avut în vedere faptul că, suma solicitată de reclamantă drept cheltuieli de judecată în cuantum de 9181 lei plus 5542,80 lei care rezulta din cele două chitanțe aflate în copie xerox la dosar, reprezentând onorariu de avocat, este nejustificat de mare, sens în care, în baza art.274 al.3 pr.civ. a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 1400 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegaliate și netemeinicie invocând în acest sens dispozițiile art.304 punctul 9 și 3041Cod procedură civilă.
A arătat recurentul că motivarea sentinței se bazează numai pe susținerile intimatei - reclamante, ignorându-se probele administrate în cauză din care o parte provin chiar de la aceasta.
A precizat recurentul că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor din Codul muncii și ale Legii nr.22/1969.
Astfel, condițiile de fond pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Vinovăția salariatului trebuie dovedită de angajator la fel ca și prejudiciul și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prezumția de culpă specifică răspunderii civile contractuale nu operează în dreptul muncii, cu excepția situației gestionarului, prezumat vinovat în caz de lipsa în gestiune.
Chiar și prezumția de culpă în sarcina gestionarului este răsturnată în cazul în care la bunurile aflate în gestiunea contestatorului au avut acces mai multe persoane din dispoziția conducătorului unității.
Ca urmare, în cauza de față aparținea angajatorului, respectiv reclamantei sarcina probării tuturor elementelor care compun răspunderea patrimonială a salariatului, dovadă care nu s-a făcut.
A mai precizat recurentul că, deși se susține că prejudiciul imputat a fost creat în totalitate de el prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului, nu s-a precizat la care fișă a postului se face referire deoarece au existat mai multe astfel de acte încheiate cu intimata.
Astfel, contractul, contractul individual de muncă și fișa postului semnată în 2006 nu cuprind atribuțiuni de gestiune și nici nu s-a întocmit vreun proces-verbal de predare primire la data numirii sale în funcția de director general, iar după încetarea contractului de muncă prin demisei nu i s-a cerut să predea gestiunea, deoarece nu avea astfel de atribuții.
A mai precizat recurentul că, din modul de desfășurare a activității magazinului dovedit cu actele depuse la dosar și răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei rezultă clar că nu se poate vorbi despre o gestiune exclusiv a recurentului asupra întregului magazin, astfel încât nu poate fi ținut răspunzător pentru lipsurile identificate în gestiune, chiar reclamanta recunoscând această situație în cuprinsul procesului - verbal de inventariere încheiat la 30.01.2008 care cuprinde rezultatele inventarelor în toate magazinele din România și în care se face mențiunea clară că minusurile constatate la inventarierea mărfurilor nu sunt imputabile, iar gestiunea este colectivă.
Față de această mențiune făcută de reclamantă după data încetării contractului de muncă și întocmirea notei de lichidare în care se consemnează că nu are debite față de angajator, era exclusiv în sarcina reclamantei de a proba care este prejudiciul exact produs prin activitatea sa, ce reprezintă acest prejudiciul, care este fapta prin care s-a produs prejudiciul și în ce constă vinovăția salariatului.
Nu s-a făcut de către reclamantă nici o probă în acest sens, deși la cererea sa s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat că directorul de magazin nu poartă răspunderea lipsei în gestiune și că la inventarul anual s-au constatat în întregime pierderile magazinului pe perioada unui an, pierderi survenite din diverse motive.
A mai susținut recurentul că una din împrejurările care înlătură răspunderea patrimonială a salariatului este riscul normal al serviciului care este format din riscul normat și de cel nenormat.
În cauză sunt incidente dispozițiile privind riscul normat care există în situația în care există reglementări legale care fixează norme de perisabilitate, de consum, de uzură, limitele maxime de pierderi tehnologice și care este exonerator de răspundere deoarece privește pierderi inerente procesului muncii.
În cauza de față, reclamanta nu a făcut dovada din care să rezulte cât anume din suma constatată lipsă la inventarul anual reprezintă pierderi planificate ale magazinului, respectiv risc normat, deoarece culpa salariatului nu poate fi extinsă artificial și cu privire la aceste pierderi.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei și de dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor. Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
In consecința, condițiile de fond ale răspunderii patrimoniale sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a autorului faptei, existența unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătura cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă si prejudiciu, vinovata autorului faptei, iar potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii sarcina probei acestor elemente revine angajatorului.
In speță, reclamanta a dovedit existența unui prejudiciu în patrimoniul său, constatat prin procesul -verbal de inventariere din data de 29.10.2007, dar nu a probat fapta ilicita a pârâtului aflată în legătură cu munca acestuia, legătura de cauzalitate între aceasta și prejudiciu, precum și vinovăția salariatului.
Conform contractului individual de muncă pârâtul a avut calitatea de salariat al unității reclamante în funcția de director de magazin, contractul fiind modificat prin trei acte adiționale. Obiectul contractului de muncă l-a constituit coordonarea activității magazinului, iar potrivit art. F, atribuțiile postului erau prevăzute în fișa postului, anexă la contractul de muncă.
Atribuțiile de serviciu pe care reclamanta pretinde că pârâtul le-a încălcat au fost stabilite prin fișa postului, iar inventarul anual în urma căruia s-a constatat producerea unei pierderi totale de 313.712lei a fost efectuat la data de 29.10.2007.
Prin decizia nr. 40 din 23.01.2008 a încetat activitatea pârâtului, în baza dispozițiilor art. 79 alin.7 din Codul muncii, prin demisie, iar la aceeași dată intimata reclamantă a întocmit nota de lichidare în care nu s-au consemnat nici un fel de debite în sarcina sa.
In ceea ce privește pretinsa deținere a gestiunii magazinului în baza fișei postului, instanța constată că, pe de o parte aceasta nu poate fi decât o gestiune colectivă, iar pe de altă parte, nu exista un proces-verbal de predare a unei gestiuni către pârât.
Astfel, instanța reține că intimata reclamantă, cu ocazia efectuării expertizei contabile, nu a prezentat niciun document din care să rezulte aspecte negative ale recurentului pârât în calitate de director de magazin.
Totodată, din niciunul din actele întocmite, contract de muncă, acte adiționale, fișe de post, nu s-a specificat că în afară de funcția de director de magazin o deține și pe aceea de gestionar, nefiind m specificată nicio atribuție din Legea nr.22/1969.
În art. 1 al acestei legi se prevede " gestionar, în înțelesul prezentei legi, este cel angajat care are atribuții principale de serviciu primirea și eliberarea bunurilor aflate în administrare", iar în art.29 se prevede că răspunde integral angajatul care, nesocotind îndatoririle de serviciu, a adus pagube prin aceea că - nu a luat măsurile necesare pentru păstrarea bunurilor în condiții corespunzătoare.
Conform prevederii Legii nr.82/1991, documentele de primire a mărfurilor în magazin se fac prin recepție cantitativă și valorică menționate în nota de intrare recepție, având semnăturile celor care au răspunderea primirii - păstrării și justificării acestora. Din verificarea actelor reiese că notele de intrare recepție a mărfurilor nu poartă semnăturile legale privind primirea bunurilor, precum și semnăturile comisiei de recepție, încălcând cu bună știință art. 6 (1) și ( 2) din Legea nr.82/1991, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel recurentul, director de magazin, nu a semnat cât timp a funcționat nici nota de intrare recepție a mărfurilor în magazin, sens în care nu poartă răspunderea privind lipsurile constatate în magazin.
Concluzionând, Curtea constată că în cauză intimata nu a făcut dovada existenței tuturor elementelor care compun răspunderea patrimonială a salariatului, astfel încât în mod greșit prima instanță a reținut în sarcina recurentului pârât producerea prejudiciului, sens în care, conform dispozițiilor art.312 alin.1, 2, 3 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința recurată și va respinge acțiunea ca neîntemeiată,exonerând recurentul pârât de plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în Târgu J, str. -, bloc 3,.9, județul G, împotriva sentinței civile nr.731 din data de 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - CDE R SA P, cu sediul social în B,--44, Băneasa, Clădirea A, 1, etaj 4, sector
Modifică în tot sentința și pe fond respinge ca neîntemeiată acțiunea, exonerând pe pârât și de la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă intimata reclamantă la 5000 lei cheltuieli de judecată la fond și la recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
red.
tehnored.
5 ex./18.12.2009
f- Tribunalul Prahova
;
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
