Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 242/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 242

Ședința publică de la 22 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin

- - - - președinte secție

- - - - președinte instanță

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta -. SRL împotriva deciziei civile nr.680 din 6 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr.917 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect "revendicare imobiliară".

La apelul nominal, făcut în ședința publică, în calitate de reprezentant al recurentei reclamante -. SRL și intimata pârâtă, lipsind intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se cererea de la dosar, însoțită de dovada achitării taxei de timbru, în cuantum de 500 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, prin care recurenta reclamantă -. SRL solicită amânarea cauzei, pentru a-și angaja apărător. A fost depusă întâmpinare, de către intimații pârâți și.

Reprezentantul recurentei reclamante -. SRL a învederat instanței că societatea recurentă este supusă unor transformări iar mandatul său de reprezentare privește doar depunerea și susținerea cererii de amânare, în vederea angajării unui apărător. A solicitat amânarea cauzei, în acest sens.

Intimata pârâtă s-a opus amânării cauzei.

Instanța, a respins cererea de amânare, pentru angajare apărător, formulată de recurenta reclamantă -. SRL, ca neîntemeiată, întrucât motivele de recurs, formulate și depuse la dosarul cauzei, au fost redactate de către un avocat iar societatea recurentă beneficiază de reprezentanță la termenul de judecată de astăzi. Cererea de amânare a fost apreciată ca o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care tinde la prelungirea nejustificată a cursului judecății.

Apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.

Reprezentantul recurentei reclamante -. SRL a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri ca temeinice și legale.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea formulată la data de 08.03.2007, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 3.794. situat în comuna, județul D, tarlaua 47, parcela 32, conform schiței cu nr. cadastral 208 și înregistrată la OJCGC D, cu nr. 17522 din 21.11.2000.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este cumpărătoare de bună-credință a terenului revendicat, pe care l-a cumpărat de la prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 232 din 14.02.2001, care a obținut terenul prin donație de la, așa cum rezultă din actul de donație autentificat sub nr. 1120 din 25.05.1996 de BNP și intabulat în cartea funciară nr. 151 comunei, județul

S-a menționat că, în mod repetat, pârâții au împiedicat-o pe reclamantă să își exercite prerogativele dreptului său de proprietate, opunându-se fizic la împrejmuirea terenului respectiv și ocupând terenul în litigiu, pe care l-au arat și cultivat, contestând reclamantei titlul său de proprietate și împiedicându-i posesia asupra terenului.

Prin sentința civilă nr.917/23 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost respinsă acțiunea.

Instanța a reținut că reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 3794 mp situat în comuna, județul DT4 7- P 32 conform contractului de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 232/14.02.2001, suprafața fiind înscrisă în P nr. 476-15065/16.01.1995 prin reconstituirea dreptului de proprietate numitului.

Pârâții sunt proprietarii terenului arabil extravilan în suprafață de 4100 mp conform nr. 1403 - 44799/14.01.1998, situat în T 47- P 31, având următoarele dimensiuni și vecinătăți: N -DN cu dimensiunea laturii= 18,70; E - cu dimensiunea laturii = 220,00; S - n 351 cu dimensiunea laturii = 18,70; V- - SRL C cu dimensiunea laturii = 215,00.

Suprafețele din titlurile de proprietate sunt diferite, iar reclamanta nu a făcut dovada că pârâții ocupă abuziv terenul său și că aceștia dețin teren fără drept.

Împotriva acestei sentințe declarat apel reclamanta, invocaând că motivarea instanței este incompletă și nu face o analiză coroborată actelor prezentate de părți ajungând la o concluzie greșită.

Se susține că reclamanta are un titlu mai vechi, iar faptul că terenul fost dobândit prin reconstituire constituie un argument important, că a fost deținut și anterior cooperativizării, pe când pârâții sunt beneficiarii unui dobândit prin constituire rezultând astfel că nu au avut teren în tarlaua respectivă.

Se susține astfel că, terenurile se suprapun și comparând titlurile de proprietate rezultă că reclamanta este îndreptățită să ocupe terenul în litigiu.

Prin decizia civilă 680 din 6 noiembrie 2009 Tribunalului Doljs -a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că reclamanta nu au făcut dovada că pârâții ocupă abuziv terenul său și că aceștia dețin teren fără drept.

Deși din completare la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic ing. rezultă că s-ar impune efectuarea unei expertize specialitate topografie, cadastru și geodezie cu aparatură performantă care să facă o ridicare topografică la întreaga, prin raportul de expertiză inițial s- răspuns în mod concret la obiectivele stabilite de instanță în sensul de a se identifica suprafețele de teren având în vedere actele de proprietate ale părților, de se stabili dacă pârâții ocupă vreo suprafață din terenul reclamantei și de a se stabili dacă există suprafețe din titlu care se suprapun în ceea ce privesc parcelele.

În acest sens, s-a stabilit că suprafețele din titlurile de proprietate deținute de părți nu se suprapun, că reclamanta SRL C este proprietatea terenului arabil extravilan în suprafață de 3797 situat în tarlaua 47, parcela 32, înscris în titlul de proprietate mnr.476-15065/16 ianuarie 1995, iar pârâții sunt proprietarii terenului arabil extravilan în suprafață de 4100 situat în tarlaua 47 parcela 31, înscris în titlul de proprietate nr.1403-44799/14 ianuarie 1998, între cele două terenuri fiind stabilită și linia despărțitoare, conform deciziei civile nr. 1413/19 decembrie 2006.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând dispoz. art. 304 pct. 9

Recurenta a arătat că expertiza realizată la judecătorie încalcă dispozițiile art. 14 alin. 1 din OG 2/2000, fiind realizată de un expert în specialitatea agricultură, în condițiile în care ar fi trebuit efectuată de un expert judiciar în specialitatea topografie, geodezie, cadastru.

S-a susținut că tribunalul a nesocotit opinia expertului agricol, potrivit căreia terenurile se suprapun, că în mod greșit s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize și nu s-a răspuns criticii privind nulitatea expertizei.

S-a susținut că decizia civilă 1413/19.12.2006 a Tribunalului Dolj nu are relevanță în acțiunea în revendicare, fiind pronunțată asupra unei acțiuni în grănițuire.

La data de 16 februarie 2010, intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente.

Acțiunea în revendicare este o acțiune reală și petitorie, prin care proprietarul neposesor cere recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea bunului sau de la posesorul neproprietar. În condițiile art. 480 civ. și ale art. 1169 civ. reclamantul care revendică un bun imobil trebuie să dovedească nu numai existența dreptului său de proprietate, ci și ocupațiunea abuzivă exercitată de pârât.

Pentru a stabili situația de fapt referitoare la ocupațiunea terenului, instanțele de fond au încuviințat proba cu martori și expertiză tehnică în specialitate agricolă, ținând seama că terenurile în litigiu sunt terenuri arabile extravilane.

Proba a fost pusă în discuție, din oficiu, de către judecătorie, la termenul din 5 decembrie 2007, părțile nu au solicitat un alt tip de expertiză, iar numirea unui expert în specialitatea agricultură nu atrage nulitatea expertizei, deoarece expertului i s-a cerut să identifice terenurile, să stabilească dacă pârâții ocupă din terenul reclamantei și dacă terenurile din titlurile de proprietate se suprapun. Aceste chestiuni de fapt se circumscriu atribuțiilor generale ale expertului agricol, nefiind încălcate dispozițiile art. 14 din OG 2/2000, aprobată prin legea 156/2002, care obligă experții să efectueze lucrări numai în specialitatea pentru care sunt autorizați.

Expertul agricol este specializat în identificarea terenurilor agricole și măsurarea dimensiunilor acestora, cu instrumente clasice și numai dacă se impuneau măsurători topometrice, era necesară numirea unui expert în specialitatea topometrie. Observând conținutul raportului, se constată că expertul a examinat actele părților, planurile parcelare întocmite de comisia de aplicare a legii fondului funciar, a făcut identificarea terenurilor prin stabilirea vecinătăților și a dimensiunilor laturilor, concluzionând asupra suprapunerii terenurilor.

În acest mod nu s-au încălcat atribuțiile specifice expertului agricol, acesta recomandând efectuarea unei lucrări suplimentare de către un expert topometrist doar dacă se urmărea a se efectua o ridicare topografică la întreaga. Cum situația de fapt era lămurită deja pe baza probelor administrate, a se dispune o nouă expertiză ar fi însemnat administrarea unei probe inutile, care ar fi dus la prelungirea nejustificată a cursului judecății.

Potrivit art. 295 alin. 2, administrarea unor noi probe în apel reprezintă doar o facultate pentru instanță, care trebuie să țină seama de faptul că probele se încuviințează doar dacă sunt utile, pertinente și concludente.

Critica recurentei privind nelegalitatea deciziei din apel pe considerentul că nu s-a dispus efectuarea unei noi expertize este nefondată, cât timp situația de fapt a fost lămurită la prima instanță iar criticile vizând neregularitățile expertizei nu erau fondate.

Decizia tribunalului este în concordanță cu prevederile art. 261 pct. 5, fiind motivată în fapt și în drept, toate criticile din apel fiind analizate pe fond. Tribunalul a răspuns criticilor vizând raportul de expertiză, stabilind că expertul a răspuns obiectivelor, astfel că au fost considerate irelevante recomandările expertului de a se dispune efectuarea unei noi lucrări de către un expert topometrist.

Cât privește referirile recurentei la suprapunerea terenurilor, instanța constată că ambele părți au dovedit că au titluri de proprietate pentru terenuri învecinate, fiecare având înscris în actele de proprietate parcele diferite de teren. Chestiunea de fapt a situației terenurilor este lămurită la instanțele de fond, instanța de recurs având obligația de stabili dacă dispozițiile legale au fost corect aplicate de aceste instanțe, pe baza probelor ce au fost administrate.

În speță prezintă relevanță decizia civilă 1413/2006 pronunțată de Tribunalul Dolj prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat și ale cărei efecte nu pot fi ignorate. Deși în litigiul anterior nu s-a pus în discuție dreptul de proprietate, instanța a avut de lămurit dacă parcelele 31 și 32 sunt diferite, stabilind că între ele nu există suprapunere. Din motivarea hotărârii rezultă că instanța și-a întemeiat concluzia pe actele de proprietate și pe planurile parcelare de punere în posesie, făcând o analiză implicită a întinderii drepturilor de proprietate ale părților.În decizia civilă 665 din 16 mai 2007 Curții de Apel Craiovas -a motivat că observarea titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în grănițuire a fost necesară deoarece nu existau semne exterioare de hotar, instanțele hotărând că reclamanta trebuie să își modifice amplasamentul terenului prin deplasarea cu 2 spre vest.

Instanța are în vedere și faptul că părțile au înscris în cartea funciară dreptul lor de proprietate, măsurătorile cadastrale relevând, de asemenea, că terenurile sunt parcele diferite.

Cât timp părțile au titluri de proprietate pentru imobile distincte, al căror amplasament în teren este diferit, nu poate fi vorba despre o comparare a acestora, compararea titlurilor fiind operațiunea specifică în cadrul acțiunii în revendicare, atunci când ambele părți prezintă acte de proprietate pentru același imobil.

Concluzia care se impune este aceea că, motivat de probele reținute la instanțele de fond, dispozițiile art. 480 civ. au fost corect aplicate, nefiind incidente motive de nelegalitate a deciziei atacate care să conducă la modificarea acesteia.

Potrivit art. 312, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta -. SRL împotriva deciziei civile nr.680 din 6 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr.917 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, contradictoriu cu pârâții și,

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu

- -

JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin

- -

JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț

- -

Grefier,

Red./tehnored. GI
2ex/25-02-2010

Jud. apel,

Jud fond

Președinte:Gabriela Ionescu
Judecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 242/2010. Curtea de Apel Craiova