Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2582/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2582/R/2009
Ședința publică din:19.11.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulată de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 210/A din 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimații reclamanți, -, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pârâtul recurent asistat de avocat a, și reclamanții intimați și asistată de avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la dosar s-a depus prin registratura instanței întâmpinare de către reclamanții intimați și prin avocat.
Reprezentanta pârâților recurenți învederează instanței că nu a declarat recurs împotriva încheierii pronunțată la data de 29.10.2009 cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de solicitat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită în principal casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în baza art. 312 alin.3 pr.civ iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, iar în urma rejudecării pe fond solicită admiterea apelului declarat de recurenți împotriva sentinței civile nr. 10834/8.10.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj N, și respingerea acțiunii formulate și precizate de reclamanți ca fiind nefondată.Reprezentanta recurenților precizează că își întemeiază motivele de recurs pe dispozițiile prev de art. 304 pct. 7.pr.civ și 304 pct. 9 pr.civ.Instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art.9 din Legea 50/1991, întrucât s-a reținut în mod greșit că întrucât în speță este vorba despre o acțiune civilă în revendicare imobiliară, obținerea autorizației de demolare este o problemă care se ridică doar în faza de excutare.Acțiunea de demolare nu presupune o simplă activitate de dărâmare a unor ziduri ci o activitate complexă și periculoasă care trebuie efectuată după anumite reguli.Ultimul motiv de nelegalitate care deși a fost invocat și în fața instanței de apel, nu a fost luat în considerare nici măcar formal, este acela referitor la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în lipsa unui petit de rectificare în acțiunea introductivă.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, recurenții nu au precizat motivele de nelegalitate în motivele de recurs.Toate probele administrate în cauză atât cele testimoniale cât și cele științifice acreditează ideea că recurenții au fost perfect conștienți de amplasamentul pe care construiau.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 10834/2008 a Judecătoriei Cluj -N a fost respinsă excepția inadmisibilității precizării acțiunii, a fost admisă acțiunea precizată, formulată de către reclamanții si împotriva pârâților și și în consecință, au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate si pașnică folosință suprafața de 574,5 mp ocupată din imobilul reclamanților înscris in CF 5169, nr. top. 903/4, 904/4, 904/2/4; și să-și demoleze construcția edificată pe terenul reclamanților înscris in CF 5169, nr. top. 903/4, 904/4, 904/2/4, in caz contrar autorizează reclamanții sa efectueze aceste demersuri în contul si pe cheltuiala pârâților. Au fost obligați pârâții, în solidar, sa le plătească reclamanților suma de 8144,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții și sunt proprietarii tabulari ai parcelei cu nr. top. 903/4, 904/4, 904/2/4 in suprafață de 1519 mp si nr. top. 903/9/2, 904/9/2, 905/2/9/2 in suprafață de 156, imobile înscrise in CF 5169.
In anul 2005, reclamanții au vândut pârâtei căsătorita cu pârâtul suprafața de 694 mp teren identificata cu nr. top. 903/3/1, 904/3/1, 905/2/3/1, pentru prețul de 27.760 Euro, contractul de vânzare-cumpărare fiind autentificat sub nr. 4307/2005 de către BNP. Dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe a fost înscris in CF 5688.
Ulterior acestei date, pârâții au demarat formalitățile necesare obținerii autorizației de construire a unei locuințe familiale pe o parte din această suprafață, la data de 03.04.2006 fiind emisă Autorizația de construire nr. 26/2006. Tot in acest sens a fost efectuată și o documentație cadastrala in ianuarie 2006.
La scurt timp, respectiv, în primăvara anului 2006, pârâții au demarat lucrările de construire a casei.
Reclamanții au sesizat faptul că pârâții au edificat o parte a construcției pe terenul lor si au luat imediat legătura cu pârâții. Inițial reclamanții au arătat în acțiunea introductivă ca pârâții ar ocupa o suprafață de cca. 120 mp, însă după repunerea cauzei pe rol, și-au precizat cererea în sensul că solicită ca pârâții să le elibereze suprafața de 574,5 mp, adică atâta cât a rezultat din măsurătorile efectuate in cauza.
Pârâții au arătat ca este inadmisibilă această cerere întrucât este o modificare de acțiune, iar această modificare nu poate fi făcută după repunerea cauzei pe rol. Excepția inadmisibilității acțiunii, pe aceste considerente, este însă nefondată fiind respinsă de către instanță pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.
Instanța a apreciat că nu este vorba despre o modificare a acțiunii, ci despre o mărire a obiectului cererii in condițiile art. 132 alin. 2 pct. 2.pr.civ. mărire care poate fi făcută oricând in timpul judecării cauzei, nu doar la prima zi de înfățișare. De altfel, chiar dacă ar fi fost vorba despre o completare a acțiunii, soluția procedurală impusă nu ar fi fost respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, ci disjungerea și judecarea separată, dacă pârâții nu ar fi fost de acord cu judecarea in același dosar.
Din concluziile raportului de expertiză rezultat că nu există identitate între planul cadastral aferent documentației Autorizației de construire a casei pârâților și documentația aferentă contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâții au dobândit proprietatea de la reclamanți, în sensul că parcela ocupată de către pârâți este tranșată spre vest cu 13,31, iar aceștia ocupă o suprafață de 574,5 mp din parcela reclamanților care are nr. top. 903/4, 904/4, 904/2/4. Parcela pârâților cu nr. top. 903/3/1,904/3/1,905/2/3/1 este libera in suprafața de 577,5 mp.
Acest raport de expertiză nu a fost contestat de către nici una dintre părțile litigante. După depunerea raportului de expertiză, pârâții au încercat soluționarea litigiului, lansând o ofertă de soluționare a litigiului, însă această oferta a fost respinsă de către reclamanți ca fiind tardiva.
In aceste împrejurări, dat fiind faptul că pârâții ocupă o suprafață de 574,5 mp din terenul reclamanților, în baza art. 480.civ. instanța a obligat pârâții sa lase în deplină proprietate si pașnică folosință suprafața de teren anterior menționată, suprafață ocupata din imobilul reclamanților înscris in CF 5169, nr. top. 903/4, 904/4, 904/2/4.
Susținerile pârâților în sensul că nu au cunoscut amplasamentul terenului sunt contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, în primul rând, pârâții au declarat la data încheierii contractului în formă autentică faptul că la data semnării contractului, adică la data de 26.09.2005, li s-a predat stăpânirea imobilului.
Această declarație, coroborată cu probele testimoniale administrate în cauză, au format instanței convingerea că terenul a fost clar delimitat, amplasamentul fiind indicat pârâților la data încheierii contractului. Nici nu ar putea, de altfel, pârâții să invoce vreo culpă a reclamanților, întrucât cei care aveau tot interesul să intre în posesia terenului și să le fie indicat amplasamentul, erau pârâții, nu reclamanții. Acest interes al pârâților era cu atât mai evident cu cât, așa cum rezultă din probele administrate, era iminenta demararea lucrării de edificare a locuinței familiale.
In ceea ce privește buna sau reaua credință a pârâților, în ceea ce privește edificarea construcției, instanța a reținut că este cert faptul că pârâții au avut cunoștință despre nemulțumirile reclamanților referitoare la faptul că ar fi construit pe terenul lor. In timp ce pârâții au încercat să dovedească faptul ca au fost încurajați de către reclamanți să construiască și că ar fi fost atenționați abia atunci când era finalizată construcția, reclamanții au arătat că nu au avut niciodată o astfel de atitudine.
In răspunsurile date la interogator, reclamanții au arătat că i-au atenționat pe pârâți la începutul lunii mai 2006 în legătură cu amplasamentul greșit al construcției, la acel moment construcția fiind in stadiu incipient, adică era turnata doar fundația.
Pârâta a recunoscut faptul că a fost atenționată, însă nu în luna mai, ci la începutul lunii iunie 2006 și a și oprit lucrările 3 zile. Atunci a mers la Primăria să ceară lămuriri, însă i s-ar fi dat asigurări că are toate actele în regulă și că poate continua lucrările.
Aceeași pârâtă a revenit însă și a arătat ca la sfârșitul lunii mai a fost cu reclamanții la teren la măsurători, după ce a arătat că în data de 23 iunie 2006 fost atenționată prima dată de către reclamanți. Mai mult, aceeași pârâtă s-a prezentat la cab. Av. și în data de 07.06.2008 sa se intereseze cum se poate rezolva situația ivită.
Chiar și pârâtul arătat că la sfârșitul lui mai 2006 fost contactat de către reclamanți să se întâlnească la fața locului, adică la terenul în litigiu. In luna mai 2006 nu era terminată construcția pârâților, fiind evident că reclamanții nu au stat in pasivitate.
Plângerea reclamanților înregistrată în data de 13.06.2006 la Primăria, fiind soluționată abia la data de 17.11.2006, constituie o dovadă a faptului că reclamanții nu au acceptat lucrările efectuate de pârâți pe terenul lor.
Reclamanții le-au adresat pârâților si o notificare la data de 23 iunie 2006 prin intermediul BEJ tocmai pentru că pârâții nu au stopat lucrările la construcție. La acest demers, în condițiile în care reclamanții subliniau nemulțumirea față de continuarea lucrărilor, pârâții au rămas indiferenți, acceptând riscul acestei atitudini. Astfel, pârâții, în răspunsurile la interogator, au explicat aceasta atitudine, prin faptul ca in urma discuțiilor purtate cu d-na av., au ajuns la concluzia că este inutil să se prezinte să mai discute cu reclamanții pentru că oricum se va ajunge la proces ( 165), fapt confirmat și de martora .
pârâților în sensul că au fost contactați de către reclamanți încă din mai 2006, coroborate cu declarațiile martorilor, si înscrisul aflat în copia la fila 199 au format instanței convingerea ca reclamanții nu au lăsat nici o clipă impresia că ar tolera construirea casei pârâților pe terenul lor.
Susținerile martorei în sensul că reclamanții le-ar fi spus pârâților că pot să continue construcția au fost înlăturate de către instanță, declarația martorei fiind mai mult decât subiectivă în condițiile in care martora este director adjunct la fundația al cărei director este pârâtul. Pe de altă parte, aceste susțineri ale martorei sunt contrazise de însăși faptele reclamanților, adică de faptul că au formulat sesizare către Primăria, către Inspecția de Stat în Construcții, i-au notificat pe pârâți, i-au convocat la fața locului, au mers la avocați etc.
Toate aceste demersuri nu pot duce nici o clipă la concluzia ca reclamanții ar fi încurajat pârâții în ridicarea construcției. Chiar dacă reclamanții ar fi afirmat vreodată că pârâții pot să continue construcția, un om cu o inteligență medie ar fi putut intra la bănuieli în momentul în care faptele reclamanților ar fi fost contrare afirmațiilor acestora.
Prin urmare, pârâții nu au fost de bună credință, continuând lucrările la construcția care se află în stadiul de fundație, ignorând avertismentele repetate ale reclamanților. Reclamanții nu au rămas în pasivitate si nu au acceptat nici o clipă ocuparea terenului de către construcția pârâților, respectiv construirea casei, demersurile lor fiind legale si constante.
Chiar dacă între părți au existat discuții cu privire la vânzarea de reclamanți a porțiunii ocupate de către pârâți, aceasta nu constituie decât o dovadă a faptului ca reclamanții nu au rămas în pasivitate si că au căutat soluții amiabile tocmai pentru ca să nu se ajungă la proces și că pârâții să-și păstreze construcția, neexistând nici o convenție între pârâți și reclamanți în sensul edificării construcției sau în sensul continuării lucrărilor.
Prin decizia civilă nr. 210/7.04.2009 a Tribunalului Cluja fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 10834/2008 pronunțată la data de 8.10.2008 în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, pe care a păstrat- Apelanții au fost obligați să plătească intimatului suma de 3573 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că probele testimoniale administrate în cauză, cât și raportul de expertiză conduc la ideea că reclamanții aveau indiciile amplasamentului greșit al construcției, însă acestea au fost ignorate de către pârâți.
În baza probelor administrate, prezumția de bună credință a fost răsturnată, astfel încât în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 494.civ. instanța de fond a dat posibilitatea reclamanților să opteze între preluarea construcției sau solicitarea de demolare a acesteia.
Atâta timp cât reclamanții au optat pentru desființarea construcției, în mod legal instanța de fond a dispus obligarea pârâților la demolare.
Chiar dacă este posibil teoretic ca pârâții să fi fost într-o eroare cu privire la amplasament, din momentul în care reclamanții au notificat pârâții că aceștia construiesc pe terenul lor, pârâții nu mai pot beneficia de prezumția bunei credințe.
Prin notificarea reclamanților din luna mai 2006, când construcția se afla într-un stadiu incipient,pârâții au fost atenționați cu privire la amplasament, iar din acel moment pârâții au construit pe propria lor răspundere, ignorând împrejurarea adusă la cunoștința lor referitoare la un posibil amplasament greșit al terenului ce a făcut obiectul vânzării cumpărării.
Prin urmare, atâta timp cât s-a dovedit în cauză prin raportul de expertiză că noua construcție ridicată de către pârâți se află pe proprietatea reclamanților, în raport cu dispozițiile art. 480.civ. și art. 494.civ. ținând cont de opțiunea reclamanților și de reaua credință a pârâților, în mod legal prima instanță a dispus desființarea construcției.
Referitor la motivele de apel privind lipsa autorizației de demolare, tribunalul a apreciat că în acest stadiu procesual nu se impune obținerea autorizației de demolare. Raporturile juridice dintre părți sunt specifice unei acțiuni civile de drept comun, în revendicare, acestea necondiționând admiterea acțiunii de existența unui act cu caracter administrativ.
În prezenta cauză, se discută doar despre temeinicia solicitărilor reclamanților de obligare a pârâților la desființarea construcției și la predarea în deplină posesie și folosință a suprafeței de teren ocupată fără drept.
Odată găsite ca fiind temeinice pretențiile reclamanților, pârâții fiind obligați la demolarea construcției, obligația de obținere a autorizației de demolare este în sarcina pârâților. Prin urmare, obținerea autorizației de demolare este o problemă care se ridică în faza de executare.
Existând obligația principală de demolare, chiar și reclamanții pot solicita pe cheltuiala pârâților obținerea autorizației de demolare și demolarea efectivă a construcției.
Referitor la raporturile de contencios administrativ, în legătură cu existența autorizației de construcție, tribunalul a apreciat că autorizația de construcție nu este relevantă în cauză.
Autorizația de construcție dă dreptul titularilor la ridicarea unei construcții în condițiile stabilite prin documentația anexată autorizației. Atâta doar că, în cauză construcția autorizată, a fost ridicată pe un alt amplasament decât cel corect.
Desigur că pârâții au tot dreptul să-și ridice construcția dorită pe terenul lor, însă nu pe terenul reclamanților. Din acest motiv, reclamanții nu aveau motive să solicite anularea autorizației de construcție, existența sau neexistența acesteia sau modalitatea în care aceasta a fost respectată nefiind interesantă pentru reclamanți. Singurul lucru interesant pentru reclamanți este ocuparea terenului proprietatea acestora de construcția pârâților.
Dacă eliberarea terenului nu se poate face decât prin demolarea construcției, această împrejurare nu poate fi interpretată ca aducând atingere unei autorizații de construcție emisă legal.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal pârâții, solicitând în principal casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în subsidiar, modificarea ei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. recurenții au arătat următoarele:
Instanța de apel nu răspunde la motivele invocate prin declarația de apel. Astfel, au fost ignorate criticile aduse sentinței atacate, referitoare la faptul că demolarea construcției nu se putea dispune de o instanță civilă și că, ori de câte ori revendicarea privește un teren cu privire la care pârâții sunt intabulați în cartea funciară, acțiunea în revendicare trebuie dublată de o acțiune în rectificarea înscrierii de CF, pentru că în sens contrar, revendicarea nu poate fi admisă, fiind în contradicție cu situația de carte funciară.
Instanța de apel a făcut o greșită interpretare a disp. art. 9 din Legea nr. 50/1991, reținând că în cauză este vorba despre o acțiune civilă în revendicare imobiliară, că obținerea autorizației de demolare este o problemă ce se pune doar în faza de executare. Argumentele reținute de instanța de fond sunt greșite, pentru că, chiar în situația în care hotărârea ar deveni irevocabilă prin respingerea recursului, executarea hotărârii depinde de obținerea autorizației de demolare, iar în ipoteza în care ar fi necesară pentru acest lucru parcurgerea procedurii administrative, executarea hotărârii atacate ar fi condiționată de obținerea unei alte hotărâri judecătorești.
O altă problemă care se pune în speță este aceea în care ar fi respinsă acțiunea în contencios administrativ pentru obligarea primarului la emiterea autorizației de demolare, necesară pentru că demolarea presupune obținerea unor avize de la furnizorii de utilități, iar pe de altă parte, este necesar a se stabili în mod expres părțile de clădire cu privire la care este posibilă demolarea.
Instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a disp. art. 1899.civil și 494.civil, considerând că prin probațiunea administrată a fost răsturnată prezumția de bună credință în ceea ce-i privește.
În același timp, instanța încălcat și disp. art. 129 alin. 5 Cod proc.civ. precum și dreptul lor la apărare, în sensul că le-a respins în mod nejustificat cererea de suplimentare probațiunii, cu audierea doi martori care ar fi putut clarifica existența bunei lor credințe.
Cele două instanțe au interpretat exclusiv în contra lor probele administrate în cauză, deși în mod legal reaua lor credință trebuia dovedită mai presus de orice dubiu. De asemenea, instanțele de fond au greșit modalitatea în care s-a ajuns în posesia terenului, fără să deducă din șirul evenimentelor faptul că ei au fost într-o eroare absolută cu privire la amplasarea terenului, eroare ce echivalează cu buna credință.
Probele testimoniale administrate în cauză, respectiv expertiza topografică, schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare trebuiau să conducă instanța la concluzia că, din eroare și nu cu rea intenție și-au poziționat o parte din construcții pe terenul reclamanților.
Un alt motiv de nelegalitate al deciziei recurate este cel referitor la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în lipsa unui petit de rectificare cărții funciare.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ. potrivit cărora, casarea sau modificarea hotărârii se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii:
Conform art. 295 Cod proc.civ. instanța de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Prin urmare, instanța de apel fost investită cu analiza motivelor de apel referitoare la buna sau reaua credință constructorilor și la problema autorizației de demolare. Aceste motive au fost analizate de instanța de apel, astfel că susținerile recurenților privitoare la ignorarea acestor motive de apel sunt nefondate.
Instanța de apel reține că prezumția bunei credințe fost răsturnată, astfel că, în mod legal, raportat la dispozițiile art. 494.civil, instanța de fond dat posibilitatea reclamanților să opteze între preluarea construcției sau demolarea acesteia.
Referitor la motivele de apel privind lipsa autorizației de demolare, instanța de apel reține că, în acest stadiu al procesului nu se pune problema autorizației de demolare. Cu privire la ultimul motiv, pretins invocat în declarația de apel, curtea constată că acest motiv fost, de asemenea analizat de instanța de apel, care reține aplicarea disp. art. 480.civil cu privire la terenul ocupat prin ridicarea construcției.
Cu privire la susținerea recurenților din motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. privitoare la aplicarea greșită a Legii nr. 50/1991 de către instanța de apel:
Reclamanții sunt proprietarii tabulari ai suprafeței de 1519 mp cu nr. top 903/4, 904/4 și 904/2/4 și ai suprafeței de 156 mp cu nr. top 903/9/2, 904/9/2 și 905/2/9/2 din CF 5169. În anul 2005, reclamanții au vândut pârâtei prin contract autentic suprafața de 694 mp, identificată cu nr. top 903/3/1, 904/3/1 și 905/2/3/1, pârâta intabulându-și dreptul de proprietate în Cf 5688, în baza contractului care avut ca anexă o documentație de dezmembrare a parcelei cumpărate.
După obținerea autorizației de construire a unei locuințe familiale pe o parte din această suprafață de către pârâți, la 3 aprilie 2006 fost emisă autorizația de construire nr. 26 și documentația cadastrală. Cu ocazia începerii lucrărilor de construire, reclamanții au constatat că o parte din construcție este edificată pe terenul lor.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a constatat că nu există identitate între planul cadastral aferent autorizației de construire și documentația aferentă contractului autentic de vânzare-cumpărare prin care pârâții au dobândit dreptul de proprietate, că parcela ocupată de pârâți este translatată spre vest cu 13,31 mp și, prin urmare, ocupă o suprafață de 574,5 mp din parcela reclamanților.
Expertiza nu a fost contestată de părți, iar probele testimoniale administrate în cauză dovedesc reaua credință pârâților în edificarea construcției pe terenul reclamanților.
Reaua lor credință rezultă și din faptul că deși au fost avertizați de reclamanți încă de când construcția se afla în stadiul de fundație, au continuat edificarea construcției.
Demolarea construcțiilor se face, potrivit art. 9 din Legea nr. 50/1991 numai pe baza autorizației de desființare, demolare obținută în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4, autorizația de desființare urmând fi emisă în aceleași condiții ca și autorizația de construire.
Obiectul acțiunii îl constituie revendicarea suprafeței de 574,5 mp și obligarea pârâților să-și demoleze construcțiile edificate de către pârâți pe terenul proprietatea reclamanților, obiect determinant în caracterizarea acțiunii dedusă judecății. În raport de obiect, prezenta acțiune aparține dreptului comun, în cauză discutându-se doar despre temeinicia pretențiilor reclamanților.
Susținerea recurenților că demolarea construcțiilor nu se putea dispune de instanța civilă, raportat la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 50/1991, este nefondat. Desigur că, în temeiul acestui act normativ, pârâții, sau în caz de refuz, reclamanții vor fi nevoiți să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 50/1991, pentru obținerea autorizației de demolare.
În exercitarea rolului activ, instanța de apel nu avea obligația, ci posibilitatea de dispune administrarea unei probe. Prin urmare, respingerea cererii de audiere a martorilor, avocat care cunoștea ce s-a discutat la întâlnirile dintre părți și a numitului, vecin, care cunoaște situația terenurilor din litigiu, cu motivarea că fost audiat un alt avocat participant la discuție și că martorul propus nu ar putea să relateze decât același lucru, iar că legat de situația terenului au fost administrate mai multe probe, este legală. Instanța este în drept, raportat la disp. art. 186 Cod proc.civ. să respingă proba cu martori pentru dovedirea unui fapt, când acel fapt se constată din înseși actele și celelalte probe ale dosarului.
Prin urmare, art. 312 alin. 3 Cod proc.civ. invocat de recurenți, nu își găsește aplicare în cauză.
Celelalte motive invocate de recurenți la pct. II B 2, constituie o prezentare evenimentelor dintre părți și se referă la greșita apreciere probelor.
Ultimul motiv de nelegalitate invocat de recurenți la pct. III: se referă la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în lipsa unui petit de rectificare.
Curtea constată că acest motiv fost invocat pentru prima dată în recurs, astfel că raportat la disp. art. 294 alin. 1 Cod proc.civ. este inadmisibil. Dar, chiar trecând peste aceasta, se constată că pârâții sunt în eroare pentru că planul aferent autorizației de construire nu corespunde cu cel aferent contractului autentic de vânzare-cumpărare și nu invers, cum susțin recurenții. Prin planul cadastral aferent autorizației de construire, parcela pârâților este translatată peste parcela reclamanților din care asupra suprafeței de 574,5 mp, astfel că nu se impune rectificarea înscrierilor din cartea funciară sau a suprafeței de teren.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 210 din 7.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
6 ex/23.12.2009
Jud.apel:,
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
