Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 297/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.297
Ședința publică din data de: 28.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de către revizuienta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 390R/02.10.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, intimații - pârâți Primăria Municipiului B prin Primar General, C, Greta.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns revizuienta - pârâtă, personal și asistată de avocat G, cu împuternicire avocațială nr. -/3 și avocat și intimatele - reclamante, personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/19.01.2009, aflată la fila nr. 24 din dosar, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 80976/16.01.2009, aflată la fila nr. 25 din dosar, intimata pârâtă Primăria Municipiului B prin Primar General prin consilier juridic cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că a fost atașat dosarul de recurs a cărei revizuire se solicită.
Interpelată fiind revizuienta pârâtă personal arată că îi aparține înscrisul de la fila 65, 66 depus prin serviciul registratură și procedează la semnarea lui.
Curtea pune în discuția părților admisibilitatea cererii de revizuire a dispozițiilor art. 322 pct 5 Cod procedură civilă, iar cu referire la punctul 6 pune în discuție interesul în formularea aceste cereri de revizuire.
Apărătorul revizuientei - pârâte, avocat G învederează Curții că poate fi supusă revizuirii o hotărâre de recurs care evocă fondul, numai atunci când recursul este respins ca nefondat revizuirea devine inadmisibilă. Solicită a se observa că instanța de recurs evocă fondul, modifică temeiul acțiunii în revendicare, și achiesează că revendicarea are ca temei legal Legea nr.10/2001, astfel că prezenta cerere de revizuire devine admisibilă. Cu privire la dispozițiile art.322 pct 6 Cod procedură civilă arată că pârâta fiind cumpărătoare de la stat dovedește pe deplin interesul în speță. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul revizuientei - pârâte, avocat solicită admiterea cererii de revizuire ca fiind admisibilă, cu motivarea că toate textele legale sunt evident în interesul pârâtei care nu și-a pierdut calitatea de proprietar.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire și arată că referitor la primul motiv de revizuire, respectiv punctul 5 se avea în vedere că nu au fost depuse nici un fel de înscrisuri noi, iar față de dispozițiile art. 322/6 Cod procedură civilă a se vedea condiția caracteristicii admisibilității cererii de revizuire. Astfel, în consecință, arată că revizuienta pârâtă nu poate formula cerere de revizuire pe dispozițiile art. 322 /6 Cod procedură civilă. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei - reclamante solicită, de asemenea, admiterea cererii de revizuire precizând că față de dispozițiile art. 322 pct 1 Cod procedură civilă în hotărârea de recurs nu a fost evocat fondul, iar față de dispozițiile art. 322 pct 5 Cod procedură civilă nu au fost depuse înscrisuri noi pentru a fi avute în vedere. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei pârâte Primăria Municipiului B prin Primar General arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea excepțiilor invocate.
Curtea reține, pe excepțiile invocate, cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulată de către revizuienta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 390R/02.10.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, intimații - pârâți Primăria Municipiului B prin Primar General, C, Greta.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea înregistrată sub numărul 6865/2/05-11-2008, revizuenta a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 390/02.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel București secția a IX-
În motivarea cererii se susține în esență că:
"În conformitate cu art. 322 CPC, revizuirea unei hotărâri rămase definitive se poate cere, potrivit punctului 5, dacă s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai sus de voința părților.
Așadar, decizia supusă revizuirii îmbracă forma unei cereri a pretinsului proprietar neposesor împotriva posesorului neproprietar, context în care o acțiune în revendicare poate fi urmată cu succes, conform dreptului românesc, doar în contextul în care se probează lipsa bunei credințe în dobândirea așa - zisului posesor neproprietar, în contextul în care pretinsul proprietar neposesor se lovește de proba, în opinia sa, a posesorului neproprietar, de un act de proprietate al acestuia prin care justifică legalitatea proprietății sale. Ca urmare, pretinsul posesor neproprietar, făcând dovada proprietății sale este proprietar de facto și de jure, titlul său fiind opozabil erga omes.
Pe cale de consecință, proprietatea în dreptul românesc fiind inalienabilă, conform preceptelor constituționale, chiar dacă această proprietate este dobândită prin deposedarea unui înaintaș proprietar, în condiții de coerciție, însă, ulteriorul proprietar a făcut acte de transmitere a proprietății legale, iar cel din urmă proprietar este dobânditor de bună credință, proprietatea acestuia devine inalienabilă iar eventualul păgubit poate primi doar echivalent bănesc, el ne mai având drept de proprietate.
În speță, în contextul prezentei revizuiri sunt aplicabile prevederile art. 322 pct. 5 CPC prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și alte hotărâri și tratate în materie, prin aceea că proba, în momentul găsirii ei atrage pentru cel ce îi profită un drept fundamental de aof olosi, ceea ce practic se întâmplă în prezenta revizuire.
Pentru probarea în cauză arătăm că există înscrisuri nefolosite în instanțele anterioare, care justifică faptul că imobilul, în ceea ce o privește pe, este deținut cu titlu de proprietate, obținut în urma cumpărării, iar reclamanții revendicatori nu au fost deposedați abuziv de către statul român, în larghețea expresiei, așa cum au folosit-o înaintea instanțelor precedente. De asemenea, alăturat actelor noi există și martori prin care înțelegem să justificăm în mod deplin prezenta revizuire".
Prin cererea depusă la data de 02.04.2009, revizuenta a dus precizări și completări motivelor de revizuire anterior expuse, în sensul că:
Deși probele administrate pe parcursul procesului au dovedit temeinicia susținerilor reizuentei-pârâte, Tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulate în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, dar în mod cu totul nejustificat a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulate în contradictoriu cu revizuienții, în pofida apărărilor pe care aceștia le-au formulat.
Mai mult decât atât, se arată că deși le-a fost recunoscut buna - credință de care au dat dovada la încheierea actelor de vânzare - cumpărare, instanțele nu au considerat că aceasta este de natură să producă consecințe juridice.
Și la nivelul instanței de recurs se observă că prin hotărârile pronunțate, au fost încălcate - în susținerea revizuentei - în mod cu totul nepermis o serie întreagă de norme legale dintre care unele chiar cu caracter imperativ, respectiv art. 6 al 2 din Legea 213/1998 (încălcându-se acest text de lege, instanțele au încălcat și principiul prevalentei legii speciale față de dreptul comun); art. 18 lit. c (fost lit. d) din Legea 10/2001; dispozițiile cuprinse în art. 46.3 din HG nr. 498/2003 (Normele de aplicare unitara a Legii 10/2001); art. 45 din Legea 10/2001 - care stabilește condițiile în care pot fi anulate actele de înstrăinare a bunurilor mobile înainte de apariția Lg. 10/2001; art. 46 al 1 și art. 47 din Legea 10/2001
În susținerea cererii de revizuire astfel precizată și completată s-au invocat și prevederile la art. 320 pct. 6.pr.civilă "dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publicănu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere", subliniindu-se că, entru p. a deveni admisibil acest caz de revizuire, în jurisprudență s-au reținut următoarele:
- textul art. 322 pct. 6.pr.civilă are în vedere lipsa totală de apărare, indiferent de cauza care a dus la această situație, iar nu o apărare incompletă sau greșită ( Tribunalul București, secția a III-a Civilă, decizia 845/R/1997);
- lipsa totală de apărare constituie motiv de revizuire, independent de cauza care a determinat-o, deci chiar și în cazul unei lipse nejustificate, deoarece legea nu distinge din acest punct de vedere.
În cauza dedusă judecății, reclamanții au chemat în judecată, alături de persoanele fizice în calitate de pârâți, Municipiul B prin Primarul General și SC SA.
Din analiza parcursului întregului proces este de observat că interesele statului nu au fost apărate în nici un fel de către cei care aveau această obligație; în aceste împrejurări, indiscutabil statul este prejudiciat întrucât va fi nevoit să returneze prețul încasat, dar actualizat cu valoarea actuala de circulație a bunului imobil;
Urmare a acestei atitudini, și interesele revizuentei au fost lezate - în susținerea revizuentei - fiind prejudiciată în condițiile în care a fost deposedată de o proprietate dobândită cu bună-credință;
La data de 06.03.2009, a depus cerere de intervenție în interes propriu intimata () Greta.
Prin încheierea de ședință din data de 02.04.2009. s-a constatat că nu este admisibilă în principiu cererea de intervenție principală astfel formulată.
Nu s-au administrat probe noi, deși Curtea a pus în vedere revizuentei - la termenul de judecată din data de 12.03.2009 - necesitatea depunerii înscrisurilor noi de care înțelege să se folosească pentru susținerea cererii de revizuire în contextul prevederilor art. 322 pct. 5.pr.civ.
Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității ei, corespunzător exigențelor art. 326 alin. 3.pr.civ. - chestiune pusă în discuția părților în ședința publică din data de 18.05.2009, când de asemenea s-a pus în discuție și interesul revizuentei în promovarea acestei căi extraordinare de atac pentru motivul reglementat la art. 322 pct. 6.pr.civ. - Curtea reține următoarele:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, care poate fi exercitată numai în situațiile în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile expres stabilite de normele procedurale proprii acestei materii.
Potrivit art. 322 - partea introductivă - din pr.civ. o primă condiție care trebuie îndeplinită (alături de cele speciale specifice fiecăruia dintre cazurile de revizuire prevăzute la pct. 1-9 din acest articol) este aceea de a se ataca pe această cale o " hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, preum și o hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul".
Cererea de revizuire pendinte este formulată împotriva unei decizii pronunțată de instanța de recurs, decizie prin care s-a constatat nulitatea recursului formulat de către recurenta-reclamantă și a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de către recurenții-pârâți, Greta, și C.
Prin raportare la această soluție pronunțată de instanța de recurs, condiția de admisibilitate anterior menționată apare ca nefiind îndeplinită, respectiv instanța de recurs nu a evocat fondul pricinii, ci a menținut hotărâre pronunțată de instanța de apel.
Apărarea revizuentei, în sensul că s-ar fi procedat la o evocare a fondului pricinii prin raportare la considerentele expuse în decizia atacată nu este fondată pentru că instanța de recurs - prin considerentele dezvoltate - nu a făcut altceva decât să răspundă argumentelor prin care revizuenta însăși (alături de ceilalți intimați-recurenți) au susținut că reglementărilor din conținutul Legii 10/2001 li s-a dat o greșită interpretare de către instanța de apel.
Pe de altă parte, Curtea reține că analiza instanței de recurs este limitată - potrivit cu art. 304 partea introductivă din pr.civ. - la aspectele care privesc legalitatea hotărârii astfel atacate, așa încât instanța de recurs nu poate proceda, în contextul soluționării recursului, la reevaluarea probatoriului administrat și a situației de fapt stabilite în baza acestuia.
Potrivit art. 312 alin. 1 din pr.civ. "instanța de recurs poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui", iar potrivit. 4 al aceluiași articol "în caz de casare, curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop".
Astfel, singura ipoteză în care se poate vorbi de evocarea fondului de către instanța de recurs este aceea în care soluția pe care o pronunță este de admitere a recursului și casare a hotărârii recurate.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, Curtea constată că cererea de revizuire formulată de revizuenta împotriva deciziei civile nr. 390/02.10.2008 nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, urmând a fi respinsă ca atare.
În condițiile în care s-a reținut - pentru considerentele anterior expuse - neîndeplinirea condiției (comună tuturor cazurilor de revizuire) de admisibilitate enunțată în partea introductivă a art. 322.pr.civ, Curtea constată că a rămas fără obiect excepția referitoare la lipsa interesului revizuentei în formularea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 6.pr.civ. (" dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei puși să îi apere").
În conformitate cu prevederile art. 274.pr.civ. va fi obligată revizuenta la plata către intimata-reclamantă, a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de către revizuenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 390R/02.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, intimații - pârâți Primăria Municipiul B prin Primar General, A, C, Greta, ca inadmisibilă.
Constată rămasă fără obiect excepția lipsei de interes în susținerea motivului de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă.
Obligă revizuenta la 900 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.GS
.red.
2 ex./23.06.2009
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen