Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 304/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 304
Ședința publică din data de 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elisabeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții și, ambii domicilliați în, str. -. -,. 9,. 17, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr.74 pronunțată la 27 ianuarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții G, și, toți domiciliați în comuna, Sat Dealu M, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți asistată de avocat din Baroul Dâmbovița și a reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind intimații-pârâți G, și .
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimata-pârâtă a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Avocat, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cererea de amânare formulată de intimată.
Curtea, respinge cererea intimatei de acordare a unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 156 pr.civilă și lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurenții-reclamanți asistată de avocat din Baroul Dâmbovița și a reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind intimații-pârâți G, și .
Curtea, din oficiu, invocă excepița inadmisibilității recursului, având în vedere că s-a formulat recurs împotriva unei hotărâri irevocabile.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea excepției întrucât, în cauză, este vorba de o acțiunescripte in remca urmare a unui proces de partaj finalizat cu obligarea pârâtei la plata unei sulte, astfel că, în mod greșit cauza a fost soluționată în recurs la Tribunalul Dâmbovița.
Mai arată că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite instanței obligarea copărtașului debitor la plata sultei datorată potrivit sentinței 299/2004, întrucât acesta înstrăinat proprietatea obținută prin partaj și a devenit insolvabil.
Faptul că reclamanții beneficiază de privilegiul copărtașului, potrivit art. 1737 alin. 3 Cod civil, trebuia să conducă instanța la concluzia calificării căii de atac ca apel, și nu ca recurs.
Pe fondul cauzei, arată că reclamanții, având privilegiul copărtașului pentru recuperarea sultei, problema era aceea dacă dreptul la această sultă este un drept real, sau nu.
Reclamanții nu sunt dobânditori ai acestor drepturi de la copărtași, caz în care înscrierea în Registrul de publicitate era necesar, ci sunt părțile din procesul de partaj finalizat cu dreptul la sultă.
Cât privește prescripția, reclamanții au făcut dovada, cu dosarul de executare, că în mod periodic au făcut demersuri pentru recuperarea dreptului lor.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Dâmbovița pentru a soluționa cauza în apel.
Depune practică judiciară.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa sub nr. 490/283/13.03.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, și G, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata debitului de 92 milioane lei vechi, actualizați, datorat de pârâta.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr.299/08.04.2004 pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr.715/2002 s-a dispus partajarea averii defunctului, atribuindu-se casa și terenul aferent pârâtei, cu obligarea acesteia la plata diferenței valorice de 92 milioane lei vechi către reclamanți, că încercând executarea silită au constatat că pârâta a devenit insolvabilă, deoarece a vândut celorlalți doi pârâți, casa și terenul cu contractul de vânzare cumpărare nr. 764/21.03.2003, imobilele fiind înstrăinate după pronunțarea IAP-lui din dosarul de partaj sus menționat, deci, în timpul procesului, iar pentru recuperarea creanței au promovat acțiune revocatorie, ce a format obiectul dosarului nr. 13/2005 al Judecătoriei Pucioasa, care deși a fost admisă la fond, în apel s-a schimbat soluția în sensul respingerii acțiunii și întrucât decizia Curții de Apel Ploieștia fost pronunțată la data de 22.05.2006, dată până la care acțiunea revocatorie a fost pendinte, termenul de prescripție de 3 ani nu a expirat, fiind întrerupt pe perioada în care s-au judecat cu pârâții în acțiunea revocatorie.
Reclamanții au solicitat să li se acorde privilegiul copărtașilor prevăzut de art.1737 cod civil și să fie obligați pârâții cumpărătorii la plata sumei datorate de vânzătoarea insolvabilă, făcându-se aplicarea regulilor privind obligațiile reale(obligațiipropter rem și scriptae in rem).
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția nulității cererii pentru insuficienta timbrare a acțiunii, având în vedere că în speța este vorba de o acțiune în pretenții care se timbrează la valoare, excepția prescripției, având în vedere că termenul de prescripție nu s-a întrerupt prin acțiunea revocatorie care a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și G, întrucât aceștia nu au calitatea de debitori ai reclamanților și ca atare nu au calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei, pârâții au precizat că nu sunt coerezi ai reclamanților, ci dobânditori ai unui imobil printr-un act de vânzare cumpărare, imobilul neîncadrându-se în cele din categoria imobilelor succesiunii și că reclamanții sunt doar titularii unui drept de creanță privind anumite îmbunătățirii și în plus nu au fost respectate dispozițiile referitoare la conservarea privilegiului prevăzute de art.1738 Cod civil și de Legea nr.7/1996.
Instanța de fond a pus în discuția parților aspectul referitor la timbrajul cererii de chemare în judecată, apreciind că se impune timbrarea la valoare a pretențiilor, cu motivarea din încheierea de ședința din data de 23.05.2008, respectiv cu suma de 636 lei și a pus în vedere reclamanților să achite diferența de taxă de timbru.
Întrucât reclamantul a decedat pe parcursul soluționării procesului, potrivit certificatului de deces depus la dosar, au fost introduși în cauza moștenitorii acestuia, care si-au exprimat opțiunea de a continua judecata, respectiv, soție supraviețuitoare și, fiu, conform actelor de stare civila depuse în cauză.
În ședința publică din data de 19.09.2008 prima instanță a acordat părților cuvântul pe excepțiile invocate (prescripție și lipsa calității procesuale pasive) și pe fondul cauzei, iar prin sentința civilă nr. 998 /24.09.2008 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți și a respins acțiunea formulată de reclamanții și -decedat, cu moștenitori (în nume propriu) în calitate de soție supraviețuitoare și - fiu în contradictoriu cu pârâții, și G, ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că așa cum s-a stabilit și prin încheierea de ședința din 23.05.2008, când s-a pus problema timbrajului, acțiunea de fața are ca obiect pretenții, respectiv obligarea pârâților cumpărători și G la plata unei sume de bani datorată de pârâta cumpărătoare, că indiferent de temeiul de drept invocat de reclamanții, acțiunea în pretenții este o acțiune personală patrimonială supusă potrivit art.3 alin.1 din Decretul 167/1958 termenului de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, care este data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 299/2004 pronunțată de Judecătoria Pucioasa, sentință prin care a fost recunoscut dreptul de creanța al reclamanților și că prin urmare reclamanții trebuiau sa acționeze, atât împotriva pârâtei vânzătoare, cât și împotriva pârâților cumpărători (care sunt succesori cu titlu particular ai vânzătoarei pentru bunul ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare) pentru valorificarea acestei creanțe înăuntrul termenului de trei ani, termen de prescripție ce nu a fost întrerupt prin acțiunea revocatorie în care părțile s-au judecat în cadrul dosarului nr. 13/2004, întrucât cererea de chemare în judecata a fost respinsă irevocabil, iar potrivit art. 16 alin.2 din decretul 167/1958 o astfel de acțiune respinsa nu are efect întreruptiv de prescripție.
Pentru considerentele mai sus expuse și în temeiul textelor de lege invocate, instanța de fond a apreciat că se impune a admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și pe cale de consecința, nemaiimpunându-se examinarea celorlalte excepții și nici a fondului cauzei, a respinge acțiunea, ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că acțiunea formulată nu este o acțiune în pretenții, ci o acțiune în executare a titlului lor executor, împotriva dobânditorilor imobilului asupra căruia poartă dreptul lor de creanță, izvorâtă din partaj; că instanța de fond nu a observat că reclamanții au solicitat executarea,in rem"asupra imobilului ce este folosit de cumpărătorii acestuia de la debitorul lor; că posesia valorii dreptului reclamanților în imobilul partajat trebuia să fi fost exercitată de posesorii-cumpărători peste termenul uzucapiunii pentru a se reține prescrierea dreptului reclamanților asupra imobilului; că având calitatea de,având cauza" reclamanții sunt îndreptățiți la acțiunile și drepturile vânzătorului asupra bunului vândut, așa cum sunt datori și la obligațiile acestuia; că nu s-a avut în vedere privilegiul copărtașului, la care face referire art.1737 Cod civil, astfel ca bunul dobândit de pârâții-cumpărători de la debitorul lor nu era și nu este supus formelor de publicitate prevăzute de Legea nr.7/1996, această lege exceptând de la obligația de înscriere în cartea funciară a acestui drept, pentru a exista; că privilegiul copărtașului nu este supus înscrierii sau notării în cartea funciară, întrucât izvorăște din lege și este exceptat de la formele de publicitate pentru a fi opozabil terțului-dobânditor al bunului de la vânzătorul devenit insolvabil, că, așa cum dreptul la acțiune nu este prescris față de debitorul principal, deoarece reclamanții au acționat permanent pentru executarea titlului lor împotriva acestuia, tot astfel dreptul la acțiune nu este prescris față de succesorii în drepturi ale debitorului lor.
Prin întâmpinarea formulată, intimații, și au solicitat respingerea recursului, pe considerentul că instanța de fond, în mod corect, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, ținând cont de faptul că reclamanții au învestit instanța cu o cerere în pretenții, creanța reclamată de aceștia rezultând din sentința civilă nr.299/08.04.2004, pronunțată de Judecătoria Pucioasa, prin care s-a dispus partajarea averii rămasă de pe urma defunctului și că în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea în pretenții este o acțiune personală patrimonială, supusă termenului general de prescripție de 3 ani, potrivit art.3 alin.1 din decretul nr.167/1958, acest termen începând să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.299/2004.
S-a mai arătat în întâmpinare că pârâții și G nu sunt coerezi, ci dobânditori ai unui imobil printr-un act de vânzare-cumpărare a cărei valabilitate este consfințită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, că imobilele în cauză nu se încadrează că categoria imobilelor succesiunii, reclamanții fiind doar titularii unui drept de creanță privind anumite îmbunătățiri aduse unui imobil; că nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art.974 Cod civil și că, pe de o parte, reclamanții au exercitat acțiunea oblică, cererea lor fiind respinsă, existând deci, putere de lucru judecat, iar pe de altă parte trebuie avute în vedere și dispozițiile art.976 Cod civil.
Prin decizia nr.74 pronunțată la 27 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins recursul ca nefondat, constatând că în mod corect prima instanță a stabilit caracterul acțiunii formulate de reclamanții-recurenți, ca fiind o acțiune personală, cu caracter patrimonial, întrucât aceștia solicită obligarea pârâților cumpărători la plata unei sume de bani, ce reprezintă actualizarea unei creanțe ce a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
S-a mai arătat că susținerea recurenților-reclamanți, în sensul că acțiunea lor este o "acțiune în executare a titlului lor executoriu", nu poate fi primită întrucât împotriva intimaților pârâți și G aceștia nu au niciun titlu executoriu, iar împotriva intimatei-pârâte recurenții-reclamanți au titlu executoriu, care a fost deja pus în executare silită, pentru recuperarea sumei de bani solicitată, prin cererea de chemare în judecată.
De asemenea, tribunalul a constatat că, în speță, nu se poate pune problema valorificării vreunui drept real, nici a existenței unei obligații scriptae in rem ori a existenței sau inexistenței unui privilegiu special imobiliar al copărtașului prevăzut de art. 1737 pct. 3 Cod civil, întrucât obligațiile scriptae in rem există numai în măsura în care acestea sunt prevăzute expres de lege, iar privilegiul special imobiliar al copărtașului există asupra imobilelor care s-au aflat în indiviziune numai pentru plata sultei stabilite, nu și pentru plata unor sume de bani ce se datorează cu alt titlu.
Tribunalul a apreciat că suma de 92.000.000 lei vechi reprezintă contravaloarea unor îmbunătățiri aduse imobilului partajat, la plata cărora a fost obligată intimata, ca urmare a admiterii acțiunii în restituire formulate de recurenți, acțiune bazată pe îmbogățirea fără justă cauză, suma solicitată nefiind datorată de intimata cu titlu de sultă, astfel încât, cu privire la această sumă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1737 pct. 3 din Codul civil.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că sunt nefondate criticile recurenților reclamanți referitoare la calificarea acțiunii, la faptul că prima instanță nu a avut în vedere privilegiul copărtașului, la necesitatea înscrierii acestui privilegiu în cartea funciară.
În aceste condiții, dreptul reclamanților la acțiune, având un obiect patrimonial, conform art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se stinge prin prescripție în termen de 3 ani, termen care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, care este data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 299/2004 pronunțată de Judecătoria Pucioasa, sentință prin care a fost recunoscut dreptul de creanță al reclamanților.
S-a mai arătat că termenul de prescripție nu a fost întrerupt prin acțiunea revocatorie în care părțile s-au judecat în cadrul dosarului nr. 13/2004, întrucât cererea de chemare în judecată a fost respinsă irevocabil, iar potrivit art. 16 alin.2 din Decretul nr.167/1958 o astfel de acțiune respinsă nu are efect întreruptiv de prescripție.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, arătând că în mod greșit tribunalul a judecat ca instanță de recurs, și nu de apel, câtă vreme obiectul cauzei nu era o acțiune în pretenții, ci o acțiune în
executare a titlului său executoriu împotriva dobânditorilor imobilului asupra căruia poartă dreptul său de creanță izvorât din acțiunea de partaj.
Apreciază recurenții că instanțele anterioare nu au observat că au solicitat executareain remasupra imobilului ce este folosit de către cumpărătorii acestuia de la debitorul lor și că nu s-a avut în vedere privilegiul copărtașului la care face referire art. 1737 Cod civil.
La termenul din data de 2.04.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia a rămas în pronunțare.
Examinând recursul declarat în cauză, raportat la excepția invocată din oficiu de instanță, la actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, cât și la textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că excepția urmează a fi admisă, iar recursul va fi respins ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa sub nr. 490/283/13.03.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, și G, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata debitului de 92 milioane lei vechi, actualizați, datorat de pârâta.
Obiectul acțiunii, astfel cum s-a arătat mai sus, a fost în mod clar delimitat, potrivit art. 112 alin. 1 pct. 3.pr.civilă, astfel încât, solicitarea reclamanților, inserată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la acordarea privilegiului copărtașilor, potrivit art. 1737 Cod civil, precum și aplicarea regulilor privind obligațiile reale, care se pot prezenta și ca obligații opozabile terților atunci când, datorită strânsei lor legături cu posesia unui lucru imobil, creditorul nu poate recupera creanța datorată de debitorul insolvabil decât dacă posesorul actual al lucrului este ținut să respecte acest drept, nu pot fi considerate decât simple apărări, motive care să conducă instanța la admiterea capătului de cerere principal privitor la obligarea pârâților la plata unor sume de bani sau cel mult cereri subsidiare solicitării principale.
Faptul că suma de bani solicitată reprezintă, în realitate, sulta datorată de pârâta, ca urmare a unei acțiuni de partaj succesoral, nu poate conduce la aplicarea în cauza de față a regulilor privind competența materială de soluționare a căilor de atac, aplicabile în cazul partajului succesoral.
De altfel, dispozițiile procedurale aplicabile în cazul acțiunilor de împărțeală judiciară, nu pot fi extrapolate nici chiar în cazul acțiunilor ulterioare, care privesc punerea în executare a unor sentințe definitive de partaj, deci, cu atât mai mult, aceste dispoziții nu sunt aplicabile nici în speța de față, întrucât, așa cum s-a arătat, reclamanții tind la dobândirea unui drept patrimonial de creanță asupra unei sume de bani certă.
Potrivit art. 2821.pr.civilă, hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală, privind litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei vechi (100.000 lei noi), inclusiv, sunt supuse numai căii de atac a recursului, nu și a apelului.
Aceste aspecte au fost analizate și de către Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Unite, care, pronunțând Decizia în interesul legii nr. 32/2008, a stabilit că aceste litigii, de genul celui prezent, sunt evaluabile în bani și, ca atare,
în cazul unei valori sub 100.000 lei, pot fi atacate numai cu recurs la tribunalul județean.
Ca atare, în mod corect a procedat Tribunalul Dâmbovița soluționând cauza în calea de atac a recursului și în complet format din trei judecători, potrivit dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 303/2004, astfel încât, promovarea din nou a unui recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțată de către această instanță, apare ca fiind inadmisibilă.
De altfel, chiar reclamanții au intitulat calea de atac declarată împotriva sentinței civile nr. 998/2008 a Judecătoriei Pucioasa, ca fiind recurs și nu au contestat nici o clipă calificarea acesteia, astfel cum a fost dată de către Tribunalul Dâmbovița, în fața acelei instanțe.
Raportat la dispozițiile art. 299.pr.civilă și art. 377 alin. 2 pct. 4.pr.civilă, Curtea de Apel Ploiești constată că decizia nr. 74/24.09.2009 a Tribunalului Dâmbovița, atacată prin prezenta cerere, este o hotărâre irevocabilă, împotriva căreia nu poate fi declarată calea de atac a recursului, motiv pentru care, făcând aplicarea dispozițiilor art. 137.pr.civilă, potrivit căruia instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va fi admisă excepția inadmisibilității recursului și, pe cale de consecință, va fi respins ca inadmisibil recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanții și, ambii domicilliați în, str. -. -,. 9,. 17, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr.74 pronunțată la 27 ianuarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții G, și, toți domiciliați în comuna, Sat Dealu M, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elisabeta
- - - - - -
fiind în concediu de odihnă fiind în concediu de odihnă
se semnează de se semnează de
Președintele instanței, Președintele instanței
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
2 ex/23.04.2009
f- Judecătoria Pucioasa
r- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elisabeta
