Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 306
Ședința publică din data de 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elisabeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta, domiciliată în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 415 pronunțată la 11 septembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în P, Intrarea Rucăr, nr. 1, Cod poștal -, Județ P și cu pârâții CONSILIUL LOCAL, cu sediul în P,--4, Cod poștal -, Județ P, și - ii ului - ambii domiciliați în P,-, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 15 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentă-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, intimații-reclamanți și reprezentați de avocat - din Baroul Prahova, intimatele-pârâte și -, personal, lipsind intimatul-pârât Consiliul Local
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimații-reclamanți și au depus la dosar întâmpinare.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurentă, arată că atât la data introducerii acțiunii, cât și la data pronunțării sentinței civile nr. 10351/22 decembrie 2006, pârâta nu era proprietara terenului, titlul de proprietate liberându-se abia la data de 28 martie 2007, astfel că, în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în procesul de ieșire din indiviziune.
Mai arată că s-a procedat la partajarea în natură a terenului, neținându-se seama de dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilelor în litigiu.
Instanța a admis acțiunea și s-a dispus demolarea bucătăriei și a construcțiilor C4 și C 5, deși acest lucru nu a fost solicitat de reclamanți nici prin acțiunea introductivă și nici prin completarea ulterioară.
Reclamanții au solicitat doar demolarea bucătăriei, iar instanța, prin hotărârea pronunțată, a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prin hotărârea pronunțată, instanța încalcă dreptul de proprietate al recurentei întrucât construcțiile a căror demolare s-a dispus, sunt proprietatea recurentei de mai bine de 30 ani, timp în care nici reclamanta și nici antecesoarea acesteia nu au contestat proprietatea acestei construcții sau așezarea ei pe teren.
Întrucât posesia a fost publică, pașnică și sub nume de proprietar, s-a împlinit terenul de uzucapiune.
Intimații susțin în întâmpinare că pârâta nu a invocat niciodată uzucapiunea, însă uzucapiunea este o stare de fapt și poate fi invocată pe cale de excepție.
Mai arată că instanța încălcat legea și în momentul în care a apreciat greșit probele administrate în cauză și nu a ținut cont că recurenta este o persoană în vârstă și nu a fost asistată de o persoană specializată.
De asemenea, instanța nu a observat că expertiza nu a răspuns obiectivelor stabilite la punctul 3, în sensul că nu s-a pronunțat dacă terenul este comod partajabil în natură.
Totodată, hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct.5 pr.civilă.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea expertizei.
Avocat -, având cuvântul pentru intimații, arată că cele două hotărâri sunt legale și temeinice și nu au încălcat dreptul de proprietate al recurentei asupra bunurilor pe care le deține.
Prin primul capăt al acțiunii s-a solicitat partajul, iar prin cel de-al doilea capăt, s-a solicitat demolarea construcției-bucătărie ridicată abuziv pe terenul în indiviziune.
După efectuarea expertizei, s-a constatat existența construcțiilor C 4 și C 5, iar în aceste condiții, instanța în mod corect a dispus demolarea acestora, chiar dacă nu s-a cerut acest lucru, întrucât doar în această modalitate se putea face o împărțire echitabilă.
Critica privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, este neîntemeiată întrucât se impunea citarea pârâtei în cauză, pentru ca aceasta să-și formuleze apărările și pentru opozabilitatea hotărârii.
Cu privire la uzucapiune, solicită să se constate că pârâta nu a solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin această modalitate.
De altfel, această cerere este inadmisibilă întrucât construcțiile sunt ridicate pe un teren în indiviziune, fără acordul celorlalți coindivizari.
Nu este reală susținerea recurentei că expertul nu a răspuns la cel de-al treilea obiectiv al expertizei, întrucât, la fila 4 pct. 2 din expertiză, se arată că terenul poate fi partajat în natură, cu condiția demolării construcțiilor C 4 și C 5.
Nu se impune efectuarea unei noi expertize.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat, având cuvântul în replică, solicită să se ia act că apărătorul intimaților, în susținerile orale, a arătat că aceștia nu au solicitat niciodată demolarea construcțiilor C4 și C5.
Cu cheltuieli de judecată.
Intimatele-pârâte - și, având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Ploiești, sub nr. 11499/2005, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 307 mp, situat în P,-, precum și obligarea pârâtei la demolarea construcției edificată pe terenul aflat în indiziviune.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 179,84 mp, indiviz din suprafața de 307 mp, diferența aparținând pârâtei, teren provenit de la cătreia i-a revenit lotul nr. 2 din actul de donație din anul 1945.
Au arătat în continuare reclamanții că un lot asemănător a dobândit și sora pârâtei (ulterior ) -, prin actul de donație indicat, tot în suprafață de 307 mp, pe care l-a instrăinat astfel: 157mp, către u, cotă indiviză cu celălalt cumpărător, care a dobândit 150 mp.
Precizează reclamanții că a vândut terenul dobândit potrivit sentinței civile nr. 2395/1967, către sora sa, - și că pe suprafața de 307 mp pârâta edificat o bucătărie, fără autorizație și fără acordul acestora, amplasată pe căminul de canalizare, blocându-le accesul pe terenul în indiviziune, fapt pentru care aceștia folosesc, efectiv, doar 110 mp.
La prima zi de înfățișare, reclamanții, în temeiul art 132 pr.civilă, și-au modificat acțiunea, în sensul că au chemat în judecată în calitate de pârâți, atât pe, solicitând ca aceasta să fie obligată la demolarea bucătăriei, cât și pe și Consiliul local al Municpiului P, umând a se dispune ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 614 mp.
Ulterior, la termenul de judecată din 10.04.2006, reclamanții și-au precizat acțiunea modificată solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei -, care este copropietară asupra cotei indivize dobândită împreună cu soțul său, pârâtul.
Pârâta, în temeiul art 115 pr.civilă, a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, dar și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.
S-a arătat de către pârâtă că, prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 08.10.1985, terenul în suprafață de 284,16 mp, aflat în indiviziune cu celelalte suprafețe, a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, situație care persistă și în prezent, astfel încât, în acest moment, aceasta nu are calitate procesuală pasivă în privința capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune.
A mai susținut pârâta că bucătăria în litigiu a fost dobândită odată cu construcția locuință, așa cum este descrisă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9594/1985, deținând astfel titlu de proprietate pentru aceasta.
Totodată pârâta a aratat că dreptul material la acțiune al reclamanților privind cererea de demolare a bucătăriei, este prescris conform art. 8 din Decretul nr.167/1958.
Prin încheierea de sedință din 10.02.2006, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei, invocată din oficiu, față de împrejurarea că aceasta nu are calitatea de proprietară a vreunei cote părți din imobilul supus partajului.
La data de 14.06.2006, Judecătoria Ploieștia pronunțat o încheiere de admitere în principiu prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la demolarea bucătăriei pe care o folosește.
De asemenea, a admis în parte, în principiu, acțiunea completată și a constatat că părțile au calitatea de coindivizari asupra terenului în suprafață de 614 mp, situat în P,- și Intrarea Rucăr, nr. 1, deținând fiecare următoarele cote ideale și abstracte: reclamanții- suprafața de 179, 84 mp, indiviză din suprafața de 614 mp, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8588/12.10.1971 de notariatul Județean P; pârâții și -- suprafața de 150 mp, indiviză din 614 mp, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4138/04.07.1966; Municipiul P- suprafața de 284,16 mp, indiviză din întinderea indicată anterior, ce face parte din domeniul privat al acestei unități adminsitrativ-teritoriale, administrat de Consiliul local al municipiului P, dobândită în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9594/08.10.1985.
Prin sentința civilă nr. 10351 din 22.12.2006, Judecătoria Ploieștia admis în parte și în fond acțiunea completată și a dispus ieșirea din indiviziune părților asupra terenului în suprafață totală de 568 mp, situat în P,- și Intrarea Rucăr nr. 1, conform încheierii de admitere în principiu din 14.06.2006 și a variantei din raportul de expertiză, cu demolarea totală a construcțiilor C4 și C5, respectiv bucatărie plus și garaj aparținând pârâtei .
Împotriva acestei sentințe și împotriva încheierii de admitere în principiu din 14.06.2006 a formulat apel pârâta, criticându-le pentru nelegalitate sub aspectul greșitei soluționări a cauzei și a excepților invocate, cât și a încălcării principiului disponibilității și a dreptului său de proprietate.
Prin dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, atât timp cât obiectul acțiunii vizează lichidarea stării de indiviziune și aceasta are numai un drept de folosință asupra terenului indiviz, nefiind coproprietară cu reclamanții și ceilalți intimați, neexintând identitate între aceasta și cauza ce face obiectul judecății.
Un alt motiv de apel l-a reprezentat faptul că instanța de fond acordat ceea ce nu s-a cerut, extinzând sfera de demolare și asupra altor imobile, respectiv cămara și garajul, despre care nu se face nicio vorbire în petitul acțiunii.
Hotărârea a fost criticată și pentru aplicarea greșită a legii, apelanta susținând că modalitatea în care s-a dispus lichidarea stării de indiviziune nu a ținut cont de faptul că partajarea nu se poate realiza comod în natură și că, prin varianta propusă, i s-a incălcat dreptul de proprietate asupra construcțiilor în litigiu, dobândit în conditile legii, fără ca, în prealabil, să se solicite autorizație de demolare conform art. 8 din Legea nr. 50/1991.
S-a solicitat de către apelentă completarea probatoriilor cu efectuarea unei noi expertize topografice, care să propună noi variante de lotizare, prin care să se excludă desființarea construcțiilor.
Intimații-reclamanți și au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și susținând că apelanta-pârâtă nu poate formula apărări decât cu privire la capătul de cerere pentru care a fost chemată în judecată, respectiv demolarea bucătăriei, neputând solicita o altă modalitate de împărțire a terenului, față de faptul că nu este coproprietară.
S-a arătat de către intimații-reclamanți că, prin edificarea construcției de către apelantă, au fost împiedicați să utilizeze în mod corespunzător canalul, fapt pentru care au solicitat demolarea acesteia.
Cu privire la cererea de completare a probatoriilor cu o nouă expertiză topografică, intimatii-reclamanții au arătat că aceasta nu este necesară întrucât raportul de expertiză efectuat la fond a răspuns tuturor obiectivelor stabilite de instanță, apelanta neformulând obiecțiuni la acesta.
Prin decizia nr. 415 pronunțată la 11 septembrie 2008, Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat, reținând următoarele.
Cu privire la prima critică, prin care apelanta-pârâtă invocă că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, tribunalul a apreciat că este nefondată deoarece apelanta-pârâtă are calitatea de proprietar al construcției pentru care reclamanții au solicitat demolarea.
În ceeea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a respins această excepție, neluând în considerare susținerile pârâtei în sensul că s-ar fi împlinit termenul de prescripție pentru a se cere demolarea bucătăriei, termen care nu se poate naște decât la momentul la care s-a declanșat procedura judiciară de ieșire din indiviziune, când se va stabili dacă bucătăria în litigiu a fost edificată cu respectarea dreptului de proprietate ale celorlați coindivizari și cu modalitatea în care au fost determinate și respectate drepturile părților, stabilite prin actele juridice translative de proprietate.
Neintemeiată a fost apreciată și critica prin care se suține că sentința primei instanțe nu arată motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și pentru care au fost înlăturate cererile părților, tribunalul considerând că situația de fapt a fost corect stabilită și materialul probator a fost corect analizat prin încheierea interlocutorie din 14.06.2006, situație în care prima instanța nu a mai reluat prin hotărâre analizarea probatoriilor administrate, dispunând ieșirea din indiviziune conform variantei I din raportul de expertiză, care a stabilit că terenul supus ieșirii din indiviziune are o suprafață mai mică, de numai 568 mp, față de 600 mp, solicitată prin acțiune, iar împarțirea în natură cu respectarea drepturilor părților putându-se face numai cu condiția demolării construcțiilor C4 și C5.
S-a mai arătat că, întrucât respectivele construcții s-au efectuat fără autorizație, conform practicii judiciare în materie, nu este necesar eliberarea unor autorizații de demolare, instanța de judecată fiind în drept să dispună prin hotărărea judecătorească desființarea acestora atunci când constată că au fost edificate abuziv.
De asemenea, nu a fost reținută nici critica apelantei că, prin modalitatea de împărțire dispusă de instanța de fond, i s-a încălcat dreptul de proprietate asupra construcțiilor pentru care s-a dispus demolarea, tribunalul apreciind că apelanta nu a făcut dovada că respectivele construcții au fost edificate cu respectarea dispozițiilor legale, prin emiterea planului de urbanism și autorizațiilor de construcție aferente.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta pentru următoarele motive:
O primă critică este că, prin partajarea în natură a terenului, i s-a uzurpat dreptul de proprietate, fiind proprietara construcțiilor C4, C5 și bucătărie, situație ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare și din declarațiile martorilor audiați în cauză, probe potrivit cărora aceste imobile au fost construite în urmă cu peste 30 ani, perioadă în care, nici reclamanta și nici antecesoarea sa în drepturi nu au contestat proprietatea acestor construcții sau așezarea lor pe teren.
Susține recurenta că prin omologarea variantei propusă de expert s-a ajuns a i se încălca dreptul de proprietate și, mai mult, la data cumpărării, intimații cunoșteau imobilul în cauză, respectiv bucătăria și poziționarea acesteia pe teren.
O altă critică este că ambele hotărâri încalcă principiul disponibilității, instanțele acordând în plus peste ceea ce s-a cerut, întrucât s-a dispus și demolarea unui imobil pentru care nu s-a cerut aceasta, respectiv, prin acțiunea introductivă și ulterioară, reclamanții au solicitat doar demolarea bucătăriei, însă, prin hotărâre, s-a dispus și demolarea construcțiilor C4 și C 5, ( cămara și garajul).
Se critică hotărârile anterioarte și pentru faptul că ambele instanțe au soluționat greșit lipsa calității sale procesuale pasive.
În dezvoltarea motivului de recurs se precizează că unicul temei de drept al acțiunii este art. 6741pr.civilă, care se referă la ieșirea din indiviziune asupra terenurilor, iar în momentul în care s-a pronunțat sentința civilă, nu era proprietara terenului, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 598 abia la 28.03.2007, astfel că, pentru acuratețea sentinței, trebuia să se admită această excepție.
Recurenta critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală deoarece nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 pr.civilă, care prevede, textual, obligația instanței de judecată de a arăta în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Ultima critică este că hotărârea este netemeinică pentru că nu ține cont de materialul probator administrat în cauză, a se vedea în acest sens actul de vânzare-cumpărare a construcțiilor de către recurentă, precum și declarațiile martorilor, de la filele 86-87.
De asemenea, recurenta precizează că nici expertul nu răspunde concludent la obiectivul 3, stabilește arbitrar o situație de fapt, fără să țină cont de planul de situație pentru înstrăinare teren și imobil din anul 1987.
Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței pentru a se efectua o nouă expertiză, pentru ca expertul să stabilească dacă terenul este comod partajabil în natură și să facă o variantă prin care să se evite demolările, prin includerea în lotul reclamantei a terenurilor aferente.
La data de 19.03.2009, intimații și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimații că, referitor la primul motiv de recurs, trebuie observat că nu a fost încălcat în niciun mod dreptul de proprietate ale reclamantei, iar susținerea acestei că bucătăria a fost construită în urmă cu 30 ani și că s-a îndeplinit prescripția de lungă durată, nu poate fi reținută pentru că nu s-a solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin această modalitate.
De asemenea, intimații arată că existența acestor construcții împiedică împărțirea în natură a terenului în mod echitabil între toți coproprietarii, făcând dovada că, datorită amplasării la întâmplare a construcției-bucătărie, aceasta împiedică utilizarea în mod corespunzător a canalului de scurgere care se află sub ea, acesta fiind un motiv întemeiat pentru demolarea ei.
Intimații arată că bucătăria a fost edificată ulterior, ei dobândit proprietatea și mutându-se, efectiv, în anul 1966, pentru că, inițial, au întocmit un înscris sub semnătură privată și ulterior au încheiat actul autentic, respectiv în anul 1971.
Precizează intimații că au solicitat demolarea construcției-bucătărie printr-un capăt de cerere separat, iar în urma efectuării expertizei s-a constatat și existența și a acestor construcții, C 4 și C 5, care împiedică o împărțire echitabilă în natură.
Consideră intimații că se impune participarea recurentei în cauză pentru a-și formula apărările necesare, astfel că, nu se impune soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Ceilalți intimați, deși au fost citați cu mențiunea de a formula întâmpinare, aceștia nu au depus-o până la termenul de judecată.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9594/8.10.1985 recurenta a cumpărat de la familia și imobilul construcție format din trei camere de locuit, bucătărie, o, baie, hol și verandă, cu suprafață construită de 112,30 mp, precum și un garaj din lemn, în suprafață de 16 mp.
În același contract, se precizează că terenul în suprafață de 284 mp, indiviz din suprafața totală de 557 mp, nu face obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1976.
Din expertiza efectuată la instanța de fond de expert, reiese că la măsurători s-au găsit 568 mp, mai puțin cu 46 mp, față de 614 mp, care nu se regăsesc menționați în niciun act, și, ca urmare a existenței diferenței de 46 mp, expertul a considerat că se impune diminuarea suprafețelor de teren stăpânite în indiviziune de părți, proporțional cu suprafața de teren menționată în acte.
În aceeași expertiză, se menționează că din planul prezentat de recurentă reiese că în anul 1985 construcțiile C4 și C5, respectiv bucătăria, cămara și garajul în litigiu, erau amplasate pe terenul menționat în actul reclamanților, teren ce era în indiviziune cu ceilalți coindivizari, iar pentru aceste construcții nu exista autorizație de construcție.
De asemenea, în expertiză se precizează că terenul pe care se află locuința cumpărată de recurentă și construcțiile C4 și C5 edificate de fam., vânzătoarea din contractul de vânzare-cumpărare nr. 9594/1985 este al Consiliului Local P, are o suprafață de 284,16 mp, iar ca urmare a reducerii, suprafața ar avea 262,87 mp.
Deși la dosarul instanței de fond au fost depuse obiecțiuni de către recurentă, acestea nu au fost analizate de instanța de fond și nu s-a pronunțat în niciun fel pe aceste obiecțiuni, mai ales că, expertul topograf a respectat întocmai contractele de vânzare-cumpărare ale celorlalți coproprietari, fără a respecta întocmai și contractul de vânzare-cumpărare al recurentei.
Ca atare, se impune efectuarea unei noi expertize topo pentru a se avea în vedere actele de proprietate ale părților, contractul de vânzare-cumpărare nr.9594/1985 al Notariatului de Stat și titlul de proprietate nr. 598/2007 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului, obiectul acțiunii dedus judecății, respectiv faptul că reclamanții au solicitat, prin cererea depusă la 8.11.2005, obligarea recurentei de a ridica construcția denumită bucătărie, edificată pe terenul indiviz.
De asemenea, expertul va stabili dacă terenul este comod partajabil în natură, și, în situația în care este comod partajabil, să efectueze variante în care să se evite demolările de imobile.
Este fondată și cea de-a doua critică, în sensul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 pr.civilă, în sensul că deși reclamanții au solicitat doar demolarea construcției denumită bucătărie, totuși, instanța de fond s-a pronunțat prin demolarea totală a construcțiilor C4 (bucătărie-) și C 5 (garaj).
Referitor la critica recurentei că instanțele anterioare au soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta este nefondată întrucât reclamanții au solicitat ieșirea din indiviziune și a terenului pe care se află parte din construcțiile cumpărate de recurentă, iar pe de altă parte, s-a solicitat obligarea pârâtei-recurente de a demola bucătăria.
Critica recurentei că hotărârea primei instanțe nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, este, însă, nefondată, întrucât instanța de fond și-a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată.
Ultima critică, referitoare la faptul că hotărârea este netemeinică pentru că nu se ține cont de materialul probator administrat în cauză, urmează a se respinge întrucât această critică se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct. 11 pr.civilă, care se referă la faptul că hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate, text de lege ce a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Cu ocazia refacerii expertizei topo, expertul va verifica și obiectivul solicitat la instanța de fond, și anume, dacă bucătăria folosită de recurentă este amplasată pe terenul dobândit de reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8588/1971, precum și dacă această construcție afectează accesul către căminul de racord la canalizare care îi deservește pe coindivizari sau dacă este situată deasupra acelui racord.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 3 pr.civilă coroborat cu art. 304 pct. 6 și 9 pr.civilă, Curtea va admite recursul, va casa decizia Tribunalului Dâmbovița și va trimite cauza spre rejudecare, potrivit considerentelor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta, domiciliată în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 415 pronunțată la 11 septembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în P, Intrarea Rucăr, nr. 1, Cod poștal -, Județ P și cu pârâții CONSILIUL LOCAL, cu sediul în P,--4, Cod poștal -, Județ P, și -ii ului- ambii domiciliați în P,-, Cod poștal -, Județ
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elisabeta
- - - - - -
Grefier,
Red.ES
Tehnored. PJ
2ex/06.04.2009
11499/2005 Judecătoria Ploiești,
.
a- Tribunalul Prahova
R,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elisabeta
