Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 335/
Ședința publică din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta-reclamantă - domiciliată în T,-. -.2...1..1 - împotriva deciziei civile nr.116 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea și a sentinței civile nr.270 din 27.01.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul-pârât - T,-..176...5..23 județul T, având ca obiect pretenții acțiune în dezdăunare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta-reclamantă avocat conform împuternicirii avocațiale nr.91/9.10.2009 depuse la dosar și pentru intimatul-pârât avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.241 din 01.09.2009 depuse la dosar.
Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și netimbrat. Se solicită judecata în lipsă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru de 2.594 lei conform chitanței seria - nr.- PJ depusă la dosar și timbru judiciar în cuantum de 2,5 lei.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită proba cu înscrisuri-depune la dosarul cauzei două rapoarte de evaluare a proprietăților imobiliare tip apartament, pentru garantarea creditelor.
Apărătorul intimatului-pârât nu se opune probei solicitată.
Instanța, conform art.305 Cod pr.civilă, admite proba cu înscrisuri.
Instanța, luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul, își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă. Arată că prin sentința civilă nr.270 a Judecătoriei Tulcea, instanța a respins acțiunea în dezdăunare formulată motivând că reclamantul avea la dispoziție altă cale pe care trebuia să o urmeze, făcând referire la art.1077 Cod civil.Prima instanță a respins acțiunea ca nefondată, fără să motiveze de ce este nefondată. Precizează că lipsește motivarea soluției în sensul că aceasta cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina, iar instanța de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.
Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că în temeiul art.1103 cod civil valoarea apartamentului putea fi apreciată prin expertiză la o valoare mijlocie. Această valoare mijlocie putea fi obținută prin intermediul expertizei. Prin acțiune s-a pretins suma de 200.000 lei întrucât imobilul a fost proprietate comună, care a devenit proprietatea intimatului prin înstrăinarea cotei indivize de ;a fost înstrăinat prin contractul nr.20/31.01.2008 în schimbul sumei de 494.200 lei
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre competentă rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului-pârât, având cuvântul, cu privire la primul motiv de recurs apreciază că este totală neîntemeiat deoarece primele instanțe au motivat cât se poate de clar și suficient de ce nu este fondată acțiunea introductivă; reclamanta nu a dovedit care este valoarea acestui apartament în condițiile în care valoarea unui astfel de bun diferă foarte mult în raport de numeroase criterii care în cauză nu au fost dovedite.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs,î n care se susține că apartamentul în discuție este un lucru de gen și că instanța ar fi trebuit să aplice prevederile art.1103 Cod civil în sensul de a-l obliga pe pârât să predea un lucru de valoare mijlocie, precizează că valoarea apartamentului nu poate fi determinată decât în raport de valoarea cotei ce i s-ar cuveni din masa de bunuri comune care rămâne necunoscută din cauza refuzului reclamantei de a recunoaște masa tuturor bunurilor comune. pe care o face recurenta prin înjumătățirea prețului cu care a fost vândut bunul în anul 2008 după 4 ani de la asumarea obligației nu poate fi primită;aceasta ignoră motivul prin care bunul în discuție a fost cumpărat în anul 2001 cu 100.000.000 lei și a fost vândut în anul 2008 cu 4.922.000.000 lei. Prețurile nu au crescut de 50 de ori în 7 ani însă pârâtul a făcut dotări, care i-au sporit valoarea reală prin împrumut bancar, iar vânzarea nu s-a făcut în numerar decât parțial, pentru diferență cumpărătorul asumându-și un credit bancar a cărei menire era restituirea împrumutului bancar luat de acesta.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 116/24.06.2009 a Tribunalului Tulcea -secția civilă, comercială și de contencios administrativ a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă în contradictoriu cu intimatul pârât, împotriva sentinței civile nr. 270/27.01.2009 a Judecătoriei Tulcea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că reclamanta - l-a chemat în judecată pe pârâtul în vederea obligării acestuia la plata sumei de 200.000 lei, având în vedere că nu și-a îndeplinit obligația asumată prin declarația autentică nr.956/26.08.2004.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între ea și pârât a intervenit la data de 26.08.2004 un contract de vânzare-cumpărare prin care i-a vândut acestuia, în schimbul sumei de 5.000 lei, cota sa indiviză din imobilul situat în T,-, imobil ce a fost dobândit în timpul căsătoriei cu pârâtul și că întrucât prețul înstrăinării era derizoriu, pârâtul s-a obligat în aceeași zi să-i cumpere un apartament cu două camere pentru că prețul plătit nu reprezenta valoarea de circulație a cotei vândute.
A mai precizat reclamanta că termenul de 4 ani, în care pârâtul trebuia
să-și execute obligația a expirat și că, potrivit art.1075 Cod civil și art.1079 alin.2 pct.3 Cod civil, nu este nevoie de punere în întârziere, pârâtul fiind de drept în întârziere cu privire la dezdăunările solicitate.
Prin sentința civilă nr. 270 din 27.01.2009 a Judecătoriei Tulceaa fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantă.
Instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.957/26.08.2004, reclamanta a vândut pârâtului, cu prețul de 50.000.000 lei ROL, cota de din imobilul situat în mun. T,-, format din teren și casă de locuit; la aceeași dată, prin declarația autentificată sub nr.956/26.08.2004, pârâtul a declarat că întrucât prețul plătit reclamantei pentru cota de din imobilul situat în T,- nu reprezintă valoarea de circulație a acestei cote de proprietate, se obligă ca în termen de patru ani de la data declarației să cumpere pentru reclamantă un apartament cu două camere.
S-a mai reținut că această obligație asumată de pârât este o obligație de a face care, potrivit art.1075 Cod civil se schimbă în dezdăunări în caz de neexecutare din partea debitorului; astfel de obligații pot fi executate pe cale silită, astfel cum reiese din prevederile art.1077 Cod civil, dar și din practica judecătorească. Or, în cauza de față, a reținut instanța de fond, reclamanta nu a apelat la nici unul din mijloacele legale de constrângere a pârâtului, optând direct pentru transformarea obligației în dezdăunări și deși a ales această
variantă, nu luat în calcul faptul că prin declarația dată de pârât nu sunt suficiente criterii de individualizare valorică a apartamentului.
Instanța de apel a respins susținerile apelantei reclamante potrivit cărora reclamantul este cel care stabilește obiectul acțiunii civile și calea pe care o va urma, iar nu judecătorul.
S-a apreciat, în calea de atac, că este corectă motivarea primei instanțe potrivit cu care apelanta nu a dovedit care este valoarea acestui apartament, știut fiind faptul că această valoare depinde de foarte mulți factori.
A fost înlăturată și susținerea apelantei potrivit căreia instanța nu a dat eficiență disp. art.225 Cod proc.civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, care a solicitat admiterea căii de atac prin prisma disp. art. 304 pct. 7 cod proc. civilă.
Recurenta reclamantă a arătat că instanța de fond a respins acțiunea în dezdăunare pe motivul că partea avea la dispoziție o altă cale procesuală de valorificare a dreptului dedus din declarația autentificată, fără însă a motiva de ce calea aleasă nu este cea corectă.
S-a apreciat că motivarea soluției ( reluată în linii generale de către instanța de apel ) cuprinde considerente străine de natura pricinii, iar în apel nu s-a procedat la o veritabilă verificare a criticilor de nelegalitate și de netemeinicie a hotărârii primei instanțe.
Recurenta a menționat că nu s-a arătat în ce modalitate să se procedeze la executarea silită în condițiile art. 1075 cod civil, câtă vreme obligația asumată de intimat are în mod clar natura uneia intuitu personae.
Cu privire la daunele cominatorii, s-a arătat că acestea nu se pot acorda în situația în care refuzul debitorului este exprimat neechivoc, situație în care instanța poate stabili direct despăgubirea pentru prejudiciul suferit de creditorul obligației neexecutate.
O altă critică formulată în recurs a vizat posibilitatea instanței de a aprecia în temeiul art. 1103 cod civil valoarea apartamentului la o estimare medie, printr-o expertiză, avându-se în vedere și că acesta este un bun de gen.
Recurenta reclamantă a arătat că a pretins suma de 200.000 lei deoarece imobilul ce a constituit un bun din proprietatea devălmașă a foștilor soți a devenit ulterior proprietatea exclusivă a intimatului și a fost înstrăinat prin contractul nr. 20/31.01.2008, în schimbul sumei de 494.200 lei; astfel, J din această valoare ar fi fost de 247.000 lei.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor anterioare.
Intimatul a reiterat aspectele legate de nedovedirea de către recurentă a valorii acestui apartament, cât și cele privitoare la netemeinicia acestor pretenții câtă vreme valoarea imobilului nu poate fi nici mai mare și nici mai mică decât cea a cotei ce i se cuvine din universalitatea bunurilor codevălmașe, din care se scade suma de 5000 lei primită în contul cotei cuvenite.
Intimatul a susținut că recurenta nu poate invoca imposibilitatea cumpărării unui alt apartament pentru că are un copil în întreținere, de vreme ce și intimatul are doi copii în întreținere.
S-a solicitat să se înlăture susținerea privitoare la încadrarea apartamentului în discuție în categoria bunurilor de gen, ca și cea legată de raportarea sumei pretinse la cota de din valoarea primită după înstrăinarea lui, în cursul anului 2008.
Analizând criticile de nelegalitate formulate, Curtea constată că acestea urmează a fi subsumate, prin prisma motivelor evocate, în disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civilă - hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - precum și în cele ale art. 304 pct. 7 cod proc. civilă, câtă vreme instanțele și-au precizat, dar într-un mod sumar, considerentele pentru care au apreciat ca incorectă modalitatea procesuală aleasă de reclamantă.
Astfel, critica principală formulată în recurs a vizat îmbrățișarea de către instanța de apel a soluției pronunțate în fond, referitoare lanetemeiniciaacțiunii având ca obiect o obligație de a face, cu toate că motivația instanțelor se referă mai degrabă la alegea incorectă a căii procesuale de valorificare a dreptului, din moment ce se recunoaște creditorului doar posibilitatea de a cere autorizarea pentru îndeplinirea, de către el însuși, a obligației debitorului și pe cea de a cere plata de daune cominatorii.
În fapt, acțiunea recurentei reclamante nu s-a raportat la o obligație de a face, ci a constituit o veritabilă acțiune în dezdăunare, așadar o acțiune patrimonială, în pretenții, interesul reclamantei fiind acela de a obține suma de 200.000 lei în contul obligației asumate prin declarația autentificată sub nr. 956/26.08.2004.
Pornind așadar de la o premisă eronată - aceea că reclamanta acționează în calitate de creditor al obligației de a-i fi achiziționat un apartament cu două camere de către pârât - instanța de apel a omis faptul că această obligație a fost asumată în contextul tranzacționării de către foștii soți a bunului supus proprietății codevălmașe, intimatul recunoscând apartenența acestui imobil la regimul comunității de bunuri, cota egală de dobândire a bunului de către părți și avansarea către fosta soție a unei sume care nu reprezintă, conform declarației autentice, valoarea reală de circulație a cotei de cuvenite reclamantei.
Din acest punct de vedere, instanța de fond și instanța de apel au apreciat în mod greșit că actul autentic conferea recurentei reclamantei poziția juridică a creditorului unei obligații de a face, când în realitate acesta viza recunoașterea în favoarea ei a unui veritabil drept de creanță, pentru un drept patrimonial asupra cărora ambele părți au convenit în mod legal ( evaluat prin acordul părților prin raportare la un apartament de două camere din aceeași localitate ).
juridică și deopotrivă jurisprudența au statuat asupra posibilității foștilor soți de tranzacționa, după divorț, asupra modului de
sistare a comunității de bunuri, fără a fi necesară intervenția instanței decât în cazurile în care părțile nu se înțeleg asupra compunerii masei și asupra cotelor.
Înscrisul care a generat dreptul de creanță al recurentei reclamante se circumscrie acestui context, iar instanțele urmau să deducă - pe baza obiectului cererii supuse judecății - adevăratul sens al convenției încheiate și obligațiile
asumate în temeiul acesteia. De aici rezultă de altfel și dificultatea cu care s-au confruntat instanțele în analizarea corectitudinii în plan procesual a demersului reclamantei, în final nefiind făcută nici o altă raportare în drept - astfel cum a constatat și recurenta - în afara disp. art. 1075 și 1077 cod civil.
Pornind de la această dezlegare în drept, instanța de recurs urmează a înlătura toate susținerile intimatului referitoare la lipsa caracterului cert și exigibil al creanței recurentei, câtă vreme nu s-a probat că, odată cu împlinirea termenului suspensiv stabilit de comun acord de părți, obligația de plată a realei diferențe valorice a cotei de din imobilul în litigiu a fost executată. În egală măsură, sunt neîntemeiate și afirmațiile referitoare la imposibilitatea determinării valorice pentru apartamentul în discuție și la necesitatea prețuirii lui după alte criterii decât cel al prețului obținut prin vânzarea făcută în anul 2008, din moment ce dreptul de creanță al recurentei reclamante se referă neechivoc la cota de 1/2 din valoarea de circulație a bunului. Cum acesta a fost vândut de către intimat cu suma de 492.200 lei, este superfluă apărarea potrivit căreia valoarea apartamentului ar fi sporit de la data achiziționării lui în regimul comunității de bunuri până la înstrăinare, prin investițiile aduse, precum și că masa bunurilor comune și cotele ce li s-ar cuveni nu se pot stabili din culpa reclamantei.
Conchizând, în speță s-a dat o interpretare eronată obiectului cererii de chemare în judecată vizând esențialmente o obligația de a da, iar nu una de a face astfel cum au interpretat instanțele, cât și chestiunii imposibilității determinării valorice a dezdăunării ( și prin aceasta, a justificării cuantumului pretențiilor reclamantei ), motiv pentru care în raport de disp. art. 312 cod proc. civilă recursul urmează a fi admis. Va fi, pe cale de consecință, modificată în tot decizia recurată, în sensul admiterii apelului apelantei reclamante și schimbării în tot a sentinței, cu admiterea pe fond a acțiunii și a obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 200.000 lei.
Se va face aplicarea disp. art. 274 cod proc. civilă, în sensul obligării intimatului pârât și la 11.373 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale ( taxe de timbru și onorariu avocațial ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta-reclamantă - domiciliată în T,-. -.2...1..1 - împotriva deciziei civile nr.116 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea și a sentinței civile nr.270 din 27.01.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul-pârât - T,-..176...5..23 județul
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul, schimbă în tot sentința apelată și pe fond, admite acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 200.000 lei și la 11.373 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Tehnored.dec.jud./03.11.2009
Tehnored.disp.gref./03.11.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
