Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 337/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 337

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liliana Palihovici

JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de și împotriva deciziei civile nr. 283 din 14.04.2008 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, lipsă fiind recurenții și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură:

- chitanța nr. -/05.09.2008 reprezentând dovada achitării de către recurenți a taxei judiciare de timbru de 18,5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei;

- întâmpinare formulată de intimații și, cu duplicat.

Instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția privind nulitatea cererii de recurs.

Intimatul apreciază că recursul formulat este nul și solicită respingerea acestuia.

Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțarea asupra excepției privind nulitatea recursului.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă 12391 din 30.10.2007 a Judecătoriei Iașis -au respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamanților invocate de pârâți, ca neîntemeiate. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții și. Obligă pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 103,25 mp teren delimitată de punctele de frântură 101-102-103-104-105-101 conform planșei nr. 2 anexă la raportul de expertiză ce face parte din prezenta hotărâre. Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1270,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii unite cu fondul cauzei, s-a constatat că sunt neîntemeiate având în vedere granița dintre proprietățile pârâților stabilită prin procesul -verbal încheiat la data de 18.01.1993 coroborat și cu schița anexă la acesta, urmând a fi respinse ca atare.

Pe fondul cauzei s-a reținut că acțiunea este întemeiată în parte întrucât între părți a existat o grănițuire convențională și amiabilă încă din anul 1993 conform procesului verbal din 18.01.1993 în baza căruia s-a emis și certificatul de atestate a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, certificat ce nu a fost anulat și produce efecte valabile și în prezent.

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză ale cărui concluzii se coroborează cu procesul -verbal încheiat în 1993 precum și cu procesul -verbal de cercetare la fața locului se constată că pârâții dețin fără drept din proprietatea reclamanților suprafața de 103,25 mp teren delimitat conform schiței anexă la raportul de expertiză.

În conformitate cu disp. art. 480 cod civil instanța va obliga pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 103,25. teren.

În ceea ce privește granița dintre cele două proprietăți aceasta, conform raportului de expertiză coroborat cu procesul verbal din 18.01.1993 în baza căruia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate și cu procesul verbal de constatare la fața locului. Se constată că acesta este pe aliniamentul 101-102 -D-103 conform planșei 2 anexă la raportul de expertiză ce face parte din prezenta hotărâre.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, ulterior calificat apel conform art. 2821Cod procedură civilă pârâții și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că în mod greșit au fost respinse excepțiile invocate, că în cauză nu s-a identificat corect amplasamentul proprietății reclamanților, hotărârea pronunțată nu e suficient motivată în ceea ce privește grănițuirea proprietății, linia de hotar astfel stabilită străbate imobilele de pe proprietatea lor, limitele proprietății lor nu s-au modificat din 1990 și că este de neînțeles atitudinea reclamanților ce pretind că le-ar fi ocupat vreo suprafață de teren și că nici cercetarea la fața locului nu a clarificat acest aspect.

Prin decizia civilă 283 din 14.04.2008 a Tribunalului Iașis -a respins apelul formulat de și împotriva sentinței civile 12391 din 30.10.2007 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează. Obligă apelanții să plătească intimaților suma de 700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:

Din analiza actelor de proprietate ale părților rezultă că imobilele dobândite în proprietate de acestea se învecinează, nerezultând o suprapunere scriptică iar cele două expertize efectuate la instanța de fond nu au evidențiat nici o suprapunere faptică a terenurilor astfel că aspectele invocate de apelanți asupra modului de dobândire a proprietății către SC "" SA P sunt irelevante în cauză, cu atât mai mult cu cât certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce a stat la baza vânzării către reclamanți nu s-a probat că ar fi fost desființat.

Potrivit art. 584 Cod civil orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.

Prin urmare reclamanții s-au legitimat procesual activ și justifică un interes în promovarea acțiunii, întrucât în mod corect instanța de fond a soluționat excepțiile invocate de pârâți, criticile formulate în acest sens prin apelul de față nefiind fondate.

În ceea ce privește fondul litigiului, ambele expertize efectuate de expert și au evidențiat faptul că pârâții ocupă în fapt o suprafață mai mare decât cea deținută în acte, încălcând astfel proprietatea reclamanților cu suprafața de 103,25. Se reține totodată că pe această suprafață se întind construcțiile edificate de pârâți, fără autorizație de construcție.

În ceea ce privește grănițuirea proprietății în mod corect instanța de fond a stabilit hotarul între cele două proprietăți pe baza delimitărilor făcute de expert raportat la actele de proprietate. Împrejurarea că pârâții au edificat construcții peste limita celor două proprietăți încălcând astfel dreptul de proprietate al reclamanților este irelevantă în cauză întrucât această situație nu le poate crea un drept pârâților asupra terenului proprietatea reclamanților cu atât mai mult cu cât construcțiile au fost edificate fără autorizație.

Întrucât în cauză s-a probat și încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților de către pârâți, cu privire la suprafața de 103,25 mp în temeiul art. 480 Cod civil în mod corect a fost admisă cererea de revendicare pentru terenul menționat.

Tribunalul constată că sentința instanței de fond este rezultatul corectei interpretări a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, criticile aduse de apelanți nefiind fondate, condiții în care în conformitate cu disp. art. 296 Cod procedură civilă se va respinge apelul și se va păstra sentința fondului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen și fără însă a-l motiva.

Recursul este nul.

Conform art. 303(1) Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Conform art. 306 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.

În speță, pârâții și au declarat în termen recurs fără însă a-l motiva nici prin cererea de declarare a recursului și nici înlăuntrul termenului de recurs.

În atare condiții, dispoziția imperativă a legii nefiind îndeplinită și nici nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților din oficiu, în conformitate cu disp. art. 306 Cod procedură civilă urmează a se constata nulitatea recursului de față.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu disp. art. 306 Cod procedură civilă urmează a constata ca fiind nul recursul formulat de și împotriva deciziei civile 283 din 14.04.2008 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de și împotriva deciziei civile nr. 283 din 14.04.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

24.09.2008

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Liliana Palihovici
Judecători:Liliana Palihovici, Georgeta Protea, Cristiana Angelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 337/2008. Curtea de Apel Iasi