Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 363/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 363
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 484 din 28 martie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, (), COMISIA LOCALĂ TG.J PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatul pârât personal și în calitate de procurator pentru intimații pârâți, ( ) fiind asistat de avocat, lipsind contestatoarea și intimatele pârâte COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 și COMISIA LOCALĂ TG.J PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței cererea formulată de avocat pentru contestatoarea, prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare, întrucât se află la Înalta Curte de Casație și Justiție, după care;
Avocat pentru intimații pârâți, și (), arată că se opune la cererea de amânare a cauzei formulată de avocat pentru contestatoare, întrucât apreciază că acesta încearcă să tergiverseze judecarea cauzei.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de avocat, considerând că este neîntemeiată.
Apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat pentru intimații pârâți, și (), solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin sentința civilă nr. 6243 din 10.10.2003, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr. 6429/2003, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul, a fost respinsă acțiunea civilă pentru revendicare și obligația de a face formulată de reclamanta împotriva pârâților, și, fiind admisă cererea reconvențională cu precizările ulterioare, formulată de către pârâții și, împotriva reclamantei pârâte și în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală Tg. J și Comisia Județeană G de Fond Funciar.
S-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. - din 12.07.2000 eliberat reclamantei, precum și nulitatea absolută parțială a actelor premergătoare care au stat la baza eliberării titlului de proprietate, respectiv pentru suprafața de 1752 mp.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, iar prin decizia nr. 507A/4.05.2005, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 1160/2005, s-a admis apelul și a fost schimbată sentința, în sensul că s-a admis în parte a acțiunea civilă în revendicare și obligația de a face, formulată de reclamanta.
Au fost obligați pârâții să lase în liniștită posesie și deplină proprietate reclamantei suprafața de 1670 mp. și să ridice de pe acest teren o magazie din lemn în suprafață de 105,20 mp, și un garaj din BCA în suprafața de 24,48 mp. fiind menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
S-a reținut că titlul de proprietate al reclamantei este preferabil titlului de proprietate al pârâților, având la bază contractului de vânzare cumpărare nr. 3743 din 16.11.1983, încheiat în formă autentică și care consacra opozabilitatea față de terț a convenției în baza căreia reclamanta a intrat în proprietatea atât a casei de locuit, cât și a terenului aferent cu procedurile urmate ulterior, conform dispozițiilor art. 35 din Legea Fondului Funciar.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâții, și, iar prin decizia nr. 911/28.02.2006 a Curții de APEL CRAIOVA, recursurile au fost admise, decizia casată și trimisă cauza spre rejudecarea apelului, la Tribunalul Gorj.
Curtea a reținut, cu privire la excepția autorității de lucru judecat că în mod legal instanțele anterioare au considerat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 Cod civil, privind tripla identitate de cauză, obiect și părți.
În ceea ce privește compararea titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare, s-a reținut că în recurs pârâții au depus actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. -/1993.
Închirierea terenului unor terțe persoane nu înlătură dreptul de proprietate cu toate prerogativele sale în ceea ce privește persoana pârâților, iar în cauză impunându-se compararea titlurilor de proprietate, instanța de apel trebuia să efectueze această comparație și raportat la suprafața de 99 mp, care face parte atât din titlul de proprietate al reclamantei, cât și al pârâților.
Cauza a fost reînregistrată la data de 14.04.2006 sub nr. 1545/2006, procedându-se la administrarea de noi probatorii, constând în acte și expertiza tehnică de specialitate.
A fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, întocmită de expert G, la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin concluziile scrise depuse la data de 5.06.2006, intimații pârâți au invocat excepția nulității apelului întemeiată pe dispozițiile art. 287, alin. 1, pct. 3 și alin. 2.pr.civ. în sensul că acesta nu a fost motivat în fapt și în drept în termen, precum și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe faptul că aceasta a fost formulată numai de coproprietara reclamanta, deși terenul în litigiu este bun comun al acesteia și al soțului ei, excepții care au fost unite cu fondul cauzei, părțile punând concluzii asupra respectivelor excepții, odată cu concluziile asupra apelului.
Prin decizia civilă nr. 633 din 18.10.2006, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 1545/CIV/2006, s-au respins excepțiile invocate de intimații pârâți privind nulitatea apelului ca nemotivat în termen și inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.
S-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 6243 din 10.10.2003, pronunțată de Judecătoria Tg. J, în dosarul nr. 6429/2003 și s-a schimbat sentința, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților, și.
Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1752 mp. identificată prin raportul de expertiză, cu schițele anexe, întocmit de expert G, în care este inclusă și suprafața de 99 mp, concesionată de pârâți, suprafața de 1752 mp. având ca vecini: N-strada 30, E-, rest proprietate, S-moștenitori ( pe schiță), (în titlul de proprietate), V- strada 23 August,.
Au fost obligați pârâții să ridice de pe acest teren anexele provizorii de pe suprafața de 84 mp. situată în partea de sud a terenului, un garaj de pe suprafața de 17,5 mp din BCA, acoperit cu plăci de azbociment, o casă de locuit de pe suprafața de 81 mp. și chioșcuri de pe suprafața de 99 mp. în partea de sud a terenului concesionat.
S-a respins ca nefondată cererea reconvențională, formulată de pârâții, și.
Prin decizia civilă nr.1633 A din 18 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1545/CIV/2006, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta.
În motivarea deciziei s-a reținut că în privința excepției de nulitate a apelului, întemeiată pe dispozițiile art. 287 alin.1 pct. 3 și alin.2, instanța de apel s-a pronunțat în primul ciclu la data la care exista o cerere de amânare a apărătorului ales, prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată în vederea depunerii motivelor de apel, iar Curtea de Apel a casat decizia, trimițând cauza spre rejudecare, unul din motivele de casare fiind tocmai încălcarea dreptului la apărare.
În privința excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare promovată de unul dintre soți, s-a apreciat ca nefondată, deoarece pe de o parte, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. -/12 iulie 2000 reclamanta este titulara dreptului de proprietate,iar pe de altă parte acțiunea în revendicare reprezintă un act de conservare prin care se urmărește evitarea pierderii materiale sau dispoziției juridice a unui drept, ele fiind valabile chiar în situația în care sunt încheiate de un singur coproprietar.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că prin contractul de vânzare nr. 4600/12.04.1993, transcris în registrul de transcripțiuni sub nr.4474 din 12 aprilie 1993, vânzătorii și au înstrăinat cumpărătorilor și, suprafața de 2226. cu mențiunea că imobilul a fost dobândit de vânzător parțial prin moștenire de la autorul I. iar parțial de la părinții vânzătoarei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3743 din 16.11.1983, transcris în registrul de transcripțiuni sub nr.1095/1983, aceeași vânzători, respectiv și, au înstrăinat reclamantei și soțului acesteia un imobil compus din casă de locuit, cu vecini la - G, A -, S -, N - strada, făcându-se mențiunea că terenul aferent în suprafață de 2600., trece în proprietatea statului și că imobilul construcție fost edificat pe ternul cumpărat de vânzătoarea, împreună cu soțul ei, la succesiunea căruia aceasta a renunțat, rămânând ca unic moștenitor vânzătorul.
În baza Legii nr.18/1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate a formulat numai, pentru suprafața de 1799., fiind validată cu suprafața de 1900. și eliberându-i-se titlul de proprietate pentru 2226., titlul de proprietate nr.-/1993, fiind eliberat fără a exista ordin al prefectului și fără a exista o propunere a comisiei locale, nefiind astfel respectată procedura prealabilă și obligatorie.
Titlul de proprietate eliberat reclamantei cu nr.-/12 iulie 2000 apare ca legal emis, având la bază Ordinul nr.42 din 22 martie 2000 al Prefecturii G, în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr.18/1991.
A reținut instanța că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.3743 din 16 noiembrie 1983 erau în vigoare restricțiile aduse circulației juridice a terenurilor conform cărora, toate terenurile persoanelor fizice au fost scoase în afara circuitului civil.
Că, intenția vânzătorilor la data încheierii contractului, în anul 1983, fost de a înstrăina atât casa,cât și suprafața de teren aferentă de 3600. deși conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr.58/1974, acest teren a trecut în proprietatea statului, fără însă, a se răsfrânge asupra prețului de 70.000 lei, preț serios și sincer, raportat la anul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Raportat la concluziile raportului de expertiză, s-a reținut că terenul în litigiu în suprafață de 1752m.p. se regăsește în titlul de proprietate al reclamantei,cât și în cel al pârâților, inclusiv suprafața de 99. care a fost concesionată de pârâți unor terțe persoane și pe această suprafață se află construite anexe provizorii pe o suprafață de 84. un garaj de 17,5. chioșcuri pe suprafața de 99. și o casă de locuit pe suprafața de 81.
S-a apreciat că, contractul de vânzare-cumpărare nr.3743 din 16.11.1983 încheiat în formă autentică și transcris în registrul de transcripțiuni sub nr.1095/1983, anterior transcrierii contractului de vânzare-cumpărare al pârâților și care reprezintă titlul de proprietate al reclamantei pentru imobilul cumpărat, are preferabilitate, fiind mai bine caracterizat, față de titlul de proprietate al pârâților, care provine de la aceiași vânzători și care nu a fost eliberat cu respectarea dispozițiilor speciale prevăzute de Legea nr.18/1991 pentru terenurile din intravilan.
S-a apreciat că cererea reconvențională este nefondată, titlul de proprietate al reclamantei fiind emis cu respectarea condițiilor legale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții, și, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și 9 Cod pr. civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că în mod greșit și urmare a greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 287 alin. 1 pct.3 și alin. 2 Cod pr. civilă, art. 292 și art. 295 alin.1 Cod pr. civilă, s-a respins excepția nemotivării în termen a apelului de către reclamanta.
S-a arătat că, raportat la faptul că cererea de apel nu a fost motivată în fapt și în drept, în termen, instanța avea dreptul să cenzureze temeinicia și legalitatea sentinței apelate numai în raport de motivele de fapt și de drept invocate prin acțiunea introductivă și concluziile scrise depuse cu ocazia judecării pe fond a cauzei, iar reținerea instanței că unul din motivele de casare a fost tocmai încălcarea dreptului la apărare și care justifică în baza efectului devolutiv cenzurarea întregii hotărâri, este nelegală.
Un alt motiv de recurs este greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 292 alin.2 Cod pr. civilă, raportat la art. 287 alin.1, pct.3 alin. 2 și art. 292 alin. 1 Cod pr. civilă, în sensul, că în mod nelegal s-a procedat la cenzurarea sentinței apelate în ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale formulate de pârâți, în condițiile în care reclamanții nu au formulat întâmpinare sub acest aspect, nu au administrat probe și nici nu au criticat sentința în primul ciclu procesual - apel, fiind nemotivat, așa cum s-a arătat.
motiv de recurs îl constituie nemotivarea în fapt și în drept a deciziei recurate în ceea ce privește soluția de respingere a cererii reconvenționale având ca obiect anularea titlului de proprietate al reclamantei, instanța nerăspunzând și neînlăturând motivat probatoriile administrate în cauză și criticile de nelegalitate formulate.
S-a criticat decizia și sub aspectul soluționării excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, în condițiile în care s-a făcut dovada că imobilul este în proprietate devălmașă, a reclamantei, cât și a soțului acesteia, raportat la dispozițiile art. 30 din Codul familiei, art. 36 din Legea nr.18/1991, iar acțiunea în revendicare nu reprezintă un act de conservare sau administrare, acțiunea formulată de proprietarul aflat în indiviziune,încălcând regula unanimității.
În același timp s-a mai criticat decizia și în cea ce privește soluționarea excepției autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr.2490/10 martie 2003, referitor la suprafața de 484. sentința civilă nr.5186/1993 privind terenul în suprafață de 489,5. și care fac parte din suprafața de 2226., pentru care vânzătorilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin nr.115 din 15 iunie 1992, li s-a eliberat adeverința de proprietate nr.57/18.09.1992, au fost puși în posesie și s-a eliberat titlul de proprietate, hotărâri în revendicare pronunțate în contradictoriu cu reclamanta și soțul acesteia, fiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, pârâții - cumpărători și fiind succesori cu titlu particular.
S-a invocat că în mod greșit și cu încălcarea autorității de lucru judecat s-a reținut că titlul de proprietate ale pârâților a fost eliberat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.18/1991, deoarece prin sentința civilă nr.8044/17 iulie 2001 s-a respins acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate nr.- din 29 septembrie 1993.
S-a criticat decizia și în ceea ce privește interpretarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3743 din 16 noiembrie 1983, deoarece din conținutul acesteia rezultă,fără echivoc, că terenul în suprafață de 3600. a trecut în proprietatea statului, opozabilitatea față de terți fiind în aceste limite.
O altă critică a vizat aspectul cum a procedat instanța la compararea titlurilor de proprietate, în sensul că în cauză titlurile de proprietate nu provin de la același autor, ci de la autori diferiți, titlul de proprietate al pârâților fiind reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr.4600 din 12 aprilie 1993, iar titlul de proprietate al reclamantei fiind reprezentat de titlul de proprietate eliberat în baza Legii nr.18/19191, și nu contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1983, fiind mai bine caracterizat, fiind mai vechi, pârâții având în permanență posesia, iar actul juridic a fost înscris în Registrul de și ulterior intabulat în Cartea Funciară nr.13254/
S-a arătat că prin hotărâre definitivă și irevocabilă s-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect anularea titlului de proprietate nr.- din 29.09.1993 și s-a menținut ca temeinică și legală hotărârea nr. 281/1992 a Comisiei Județene și prin care s-a respins contestația soțului reclamantei, prin care solicita stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3600.,iar prin sentința civilă nr.8044/17.01.2001, definitivă și irevocabilă, s-a respins și acțiunea în constatarea nulității aceluiași titlu.
Titlul de proprietate al vânzătorilor pentru suprafața de 2226. a fost eliberat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.18/1991 pe când titlul de proprietate al reclamanților, cât și actele premergătoare au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin.1 și 3 și art. 481 Cod civil, deoarece la data emiterii acestora se reconstituise dreptul de proprietate autorilor și terenul nu mai era astfel la dispoziția Primăriei, emiterea titlului constituind o veritabilă expropriere.
S-a mai criticat decizia și cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.494 Cod civil, raportat la buna credință a pârâților la data edificării construcțiilor, instanța neanalizând acest element și nestabilind pentru care construcții nu exista autorizație de construire, dispunând și desființarea casei de locuit, deși acest lucru nu s-a cerut prin acțiune, iar raportat la acest capăt de cerere, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă nr.484 din 28 martie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de recurenții pârâți, și ( ), în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatele pârâte Comisia Locală Tg. J pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și Comisia Județeană G pentru aplicarea Legii nr.18/1991.
A fost modificată decizia recurată, în sensul că s-a respins apelul și s-a menținut sentința.
A fost obligată intimata reclamantă la plata sumei de 3150 lei cheltuieli de judecată, către recurenții pârâți, și ( ).
S-a constatat că prin acțiunea introductivă reclamanta a revendicat suprafața de 1752. și a solicitat ridicarea construcțiilor edificate pe teren fără autorizație, invocând ca temei faptul că este proprietara suprafeței de teren în baza titlului de proprietate nr.- din 12 iulie 2000.
Prin cererea reconvențională, pârâții și au solicitat instanței constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis reclamantei, precum și a actelor premergătoare, invocând că titlul de proprietate a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr.181/1991 și a principiului autorității de lucru judecat.
Instanța de apel, reținând că titlul de proprietate al reclamantei a fost eliberat cu respectarea condițiilor legale, atât cu privire la dreptul de proprietate, cât și la procedura specială impusă reconstituirii pentru terenurile din intravilan, a trecut la compararea titlurilor de proprietate ale părților, pentru a stabili care este mai bine caracterizat.
Analizând cele două titluri de proprietate, instanța de apel a reținut că titlul de proprietate al autorilor pârâților a fost eliberat fără respectarea procedurii prealabile și obligatorie prevăzută de legea fondului funciar pentru terenurile aflate în intravilan.
Această reținere a instanței este nelegală și nefondată, deoarece prin sentința civilă nr.8044 din 17 iulie 2001, definitivă și irevocabilă, s-a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate și totodată, cu nr.115/1992, adeverința de reconstituire a dreptului de proprietate nr.57/1990, procesul - verbal de punere în posesie din 14 mai 1993, se face dovada respectării procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991.
Analizând titlul de proprietate al reclamantei, a reținut instanța că acesta a fost legal emis, avându-se în vedere Ordinul nr. 42 din 22 martie 2000 al Prefecturii G și dispozițiile art. 36 din Legea nr.18/1991.
S-a apreciat că reclamanta era în drept ca în temeiul unei noi cereri, să obțină Ordinul nr.42 din 22 martie 2003 al Prefecturii G pentru diferența de până la 3600., deși inițial prin nr.281/1993 i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 726. iar contestația împotriva acestei hotărâri a fost respinsă.
În mod nefondat și nelegal a reținut instanța că titlul de proprietate al reclamantei a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale ale legii fondului funciar și acesta are preferabilitate față de titlul pârâților.
La data apariției Legii nr.18/1991, reclamanta și cu soțul său au formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren aferentă construcțiilor, invocând în drept dispozițiile art. 35 din Legea nr.18/1991, iar comisia județeană prin hotărârea nr.281 din 22 februarie 1993 respins contestația formulată de soțul reclamantei împotriva hotărârii comisiei locale prin care li s-a atribuit suprafața de 726. aferentă construcțiilor, în acest sens și adeverința nr.68 din 22 septembrie 1992.
Împotriva acestei hotărâri a comisiei județene a formulat contestație soțul reclamantei, acțiune care a fost respinsă în mod definitiv prin decizia civilă nr.94 din 7 februarie 1994, instanța pronunțând soluția prin raportare la situația de fapt invocată de către părți, la dispozițiile art. 35 din Legea nr.18/1991 și art. 8 din Decretul - lege nr.42/1990, reținând că la data perfectării actului de vânzare-cumpărare în anul 1983 s-a cumpărat numai locuința, iar terenul a trecut în proprietatea statului și conform dispozițiilor art. 35 raportat la art.22 și art.8, suprafața de teren aferentă construcțiilor este cea stabilită prin nr. 281/1993, respectiv 726.
Acțiunile formulate de reclamanta, având ca obiect anularea titlului de proprietate nr.-/27.09.1993 emis autorilor, au fost respinse în mod definitiv și irevocabil.
Ulterior acestor hotărâri, la data de 10 martie 2000, reclamanta a formulat o nouă cerere către Primăria Tg. J, prin care a solicitat ca în temeiul art.35 din Legea nr.18/1991 să i se constituie dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren, invocând ca temei tot contractul de vânzare-cumpărare, iar prin Ordinul nr.42/22.03.2000 s-a dispus constituirea dreptului de proprietate reclamantei pentru suprafața de 3600. și ulterior, s-a emis titlul de proprietate nr.-/12 iulie 2000.
S-a constatat că emiterea titlului de proprietate reclamantei pentru suprafața de 2478., prin constituire, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale ale legii fondului funciar, art. III din Legea nr. 169/1997,așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 247/2005 și cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat reprezentat de decizia civilă nr.94 din 7 februarie 1994. și prin care s-a stabilit că în cauză suprafața de teren aferentă construcțiilor este de doar 726.
În mod greșit a reținut instanța că în cauză titlurile părților provin de la același autor, acestea provenind de la autori diferiți.
Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1983, rezultă că reclamanta a cumpărat doar o construcție compusă dintr-o casă de locuit, ocazie cu care terenul a intrat "ape legis" în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr.58/1974, reclamantei atribuindu-i-se în folosință doar 100.
Reclamanta nu a dobândit vreun drept de proprietate de la vânzătorii, ci a dobândit dreptul de proprietate de la stat, prin constituire prin efectul dispozițiilor art. 35, art. 24 din Legea nr. 18/1991 și art. 8 din Decretul -lege nr. 42/1990, legea fiind un mod de dobândire a proprietății - art. 645 Cod civil.
Pârâții au dobândit dreptul de proprietate prin convenție de la vânzătorii și cărora le fusese reconstituit dreptul de proprietate în mod definitiv și irevocabil, astfel că în cauză se poate discuta de efectele transcrierii dreptului de proprietate și opozabilitatea sa față de terți, contractul de vânzare-cumpărare din anul 1983 transcris, nefiind opozabil pârâților, iar prin acesta nu s-a transferat dreptul de proprietate asupra terenului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea.
Contestația este motivată pe dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă, învederându-se că instanța a omis să cerceteze un înscris privitor la pricină depus in extenso, pronunțându-se numai în baza unui înscris parțial.
Contestația este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 318 Cod pr. civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea este rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Examinând aceste dispoziții legale prin prisma motivelor invocate de contestatoare, urmează să se constate că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă, nefiind vorba nici de o greșeală materială și nici de omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs.
Invocarea unui act nou poate constitui temei juridic pentru revizuirea unei hotărâri în baza art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, și nu ca temei al contestației în anulare.
, așa cum invocă contestatoarea, a unui înscris în extenso de către instanța de recurs care a analizat același înscris, dar care nu era redactat în extenso, nu constituie nici greșeală materială,acesta putând constitui o eventuală greșeală de judecată.
înscrisului care constituie probă într-un dosar nu poate constitui motiv de modificare sau casare a unei hotărâri în recurs, deoarece potrivit art. 304 Cod pr. civilă, în recurs se analizează doar motivele de nelegalitate, și nu de netemeinicie, de modul de apreciere a probelor administrate în cauză.
Având în vedere aceste considerente, contestația este neîntemeiată urmând a fi respinsă, cu obligarea contestatoarei la 500 lei cheltuieli de judecată în baza art. 274 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 484 din 28 martie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, (), COMISIA LOCALĂ TG.J PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
13.04.2008
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu
